ALI – primul personaj spiritual in ISLAM
Faptele vorbesc! ALI a condus mai bine chiar decat MOHAMED si a fost mai bun in toate decat toti, atat ca nu a scris CORANUL. Ba l-a si scris ca si secretar al lui MOMAHED…
ALI era un var mai mic al lui MUHAMED caruia acesta i-a incredintat de nevasta propria fiica: FATIMA.
ALI a fost crescut de MOHAMED fiind copilul fratelui tatalui lui MOHAMED dupa ce in prealabil tatal lui ALI l-a protejat si crescut pe MOHAMED.
ALI este primul care a desfiintat ORGIA de
dupa lupta, mai exact prada de razboi ce
consta in cele mai frumoase femei ale tribului cucerit, precum si alte prazi mai materiale.
Da, da, si au fost proteste…
Interesant este ca ALI a fost ucis de membrul unui trib care isi dorea sa fi fost chiar mai drept. Acest trib a protestat ca ALI nu a dus Dreptatea chiar mai departe… Karijitii
Califul de dupa ALI a fost chiar mai bandit decat cei de dinainte.
Pentru ca ALI a preluat imperiul de la UTHMAN intr-o mare stare de coruptie.
Mai tarziu au aparut in ISLAM si alti sfinti precum MANSUR care a fost ucis dupa ce a declarat ca el e ALLAH, asemenea lui IISUS…
Insa aici la inceputuri, ALI e primul sfant si a si fost comparat cu un LEU asemenea lui IISUS…
Un urmas al sau iarasi vorbeste asemenea lui IISUS, al cincilea sau al saselea IMAM SHIA.
Probabil acestia au studiat mai temeinic EVANGHELIA si si-au insusit-o deoarece pana la urma toti pretindeau ca slujesc in linia profetilor biblici.
ALI e primul personaj respectat de CER deoarece e primul care a incercat sa guverneze dupa Voia lui Dumnezeu.
In comparatie cu ALI ceilalti in frunte cu MUHAMED au fost niste banditi ai desertului care talhareau, ucideau si violau in DESERT…
ALI era doar un copil cand l-a urmat pe MOHAMED ca si var mai mare ce se ocupa de cresterea lui. Avea 11 ani.
In puritatea aceasta probabil a devenit un idealist si si-a dorit sa faca lucrurile mai bine chiar decat MOHAMED .
In plus, el a fost cel care a scris CORANUL, fiind secretarul personal a lui MOHAMED.
ALI a predicat ISLAMUL in YEMEN…
Observam ca toti cei care il urmeaza pe ALI ca si SHIA ISLAM sunt niste idealisti si niste oameni care pun Dreptatea mai presus de orice…
MUHAMAD l-a numit successor pe ALI insa AISHA si tatal ei ABU BAKR i-au furat acestuia Califatul si au ucis-o pe FATIMA, sotia lui ALI si fiica lui MUHAMED…
ALI s-a retras si nu a comunicat cu primii doi califi sau conducatori ai imperiului ce se forma: ABU BAKR si UMAR.
Abia in timpul lui UTHMAN a reintrat pe scena politica mediind intre acesta si populatie.
Cand devine al 4-lea CALIF, AISHA e prima care se ridica impotriva lui…
AISHA impreuna cu ABU BAKR si alti opozanti ai FAMILIEI lui MOHAMED in lupta pentru putere au scris HADITHS critice la adresa lui MUHAMAD…
Asa aflam de la AISHA ca MUHAMAD avea tot timpul hainele pline de sperma… :)
Mai aflam ca s-ar fi culcat si cu fiica-sa, adica FATIMA si ca e posibil ca cei doi baieti ai acesteia, HASSAN si HUSSEIN sa fie defapt copii lui MUHAMAD.
Sigur, aceasta poate fi contestat insa avand in vedere destrabalarea traditionala a locului ca urmasi demni ai SODOMEI si GOMOREI si obsesia sexuala a lui MUHAMAD, care si-a luat de sotie o fetita tot de varsta fiicei lui…
E foarte posibil.
Insa iarasi asta era o traditie spirituala mostenita de la ANUNNAKI nu doar in EGIPT ci si in zona…
MUHAMMAD a fost acuzat de lucruri si mai neobisnuite decat incestul referitor la relatiile lui sexuale…
ALI a impus SOCIALISMUL cu mult inainte de MARX…
Toate locurile care nu accepta crtici la adresa ISLAMULUI si a lui MOHAMED vor fi distruse si scufundate deoarece la DUMNEZEU ADEVARUL e mai important decat orice altceva, imediat dupa IUBIRE.
MOHAMED in orgoliul lui l-a dat jos pe IISUS de pe CRUCE, pretinzand ca altcineva a murit pe cruce, si apoi pretinzand ca el MOHAMED ar fi ultimul profet.
A interzis profetia dupa el ceea ce e intr-adevar un lucru pe care DUMNEZEU nu il poate sustine.
PROFETIA NU SE POATE OPRI IN VECI!!! Nu exista asa ceva: 'ultimul profet'!
ALI a fost primul care si-a pus viata pentru ISLAM si MOHAMED de asta a fost foarte pretuit si numit succesor de catre MOHAMED.
Textele arata ca nu existau scrupule in lupta pentru putere ce a inceput imediat dupa moartea lui MOHAMED.
Daca s-au pretat la uciderea FATIMEI inseamna ca o dispretuiau intr-adevar si ca incestul era bine cunoscut intre ei…
Nici pe MOHAMED nu il pretuiau prea mult din moment ce nu au tinut cont de cuvantul lui.
De altfel au existat tentative de asasinat la adresa acestuia dar pana la urma MOHAMED a murit se pare tot in urma slabiciunii lui sexuale: a acceptat sa ii gateasca o Evreica ce i-a pus OTRAVA in mancare...
ISLAMUL a fost ruinat inca de la inceput de slabiciunea sexuala a lui MOHAMED care a adus pe genunchii lui o fetita rasfatata numita AISHA.
Daca ALI ar fi condus de la inceput, alta ar fi fost soarta acestei noi religii…
ISLAMUL si-a ucis posibilii conducatori drepti: familia directa a lui MOHAMED.
Si au condus TALHARII. Sfintii ce au aparut ulterior nu au mai avut nimic de spus in conducerea imperirului ba chiar au fost persecutati si ucisi.
Astfel ca s-a lasat TACEREA peste ISLAM si in cel mai fericit caz ti se permite sa te invarti la nesfarsit in DANSUL SUFI insa trebuie sa pastrezi pentru tine si ADEVARUL si REVELATIILE…
Caci, nu-i asa, nu mai pot fi profeti dupa MOHAMED…
DUMNEZU va scufunda sub ape gloatele ignorante care isi ucid Aproapele pe motiv religios…
Pe motiv religios ar trebui sa ne infratim, nu sa ne ucidem…
Ucigasii de oameni nu pot avea alta religie decat cea a stapanului lor SATANA…
MUSULMANII nu vor sa auda adevarata istorie a ISLAMULUI si ar vrea sa pretinda ca toti sunt sfinti: si FATIMA dar si AISHA, si ALI dar si ABU BAKR…
Putem sa ii iertam dar nu putem sa punem egalitate intre martiri si asasini chiar daca sunt parte din istorie si ISLAM…
PS: MORALA: daca te culci cu o fetita intre 9 si 18 ani cand tu ai in intre 55 si 62 de ani s-ar putea sa iti RUINEZE RELIGIA pe care tocmai ai creat-o…
ISLAMUL e ruinat de banditii pe mainile carora a incaput.
Poate asa a dorit ALLAH, doar sa ne mustre si aminteasca de EL prin ISLAM.
Asta e o MORALA pentru intreaga UMANITATE: abinteti-va sa tineti fetite prea mici pe genunchi deoarece va vor ruina viata…
PS: De dragul SUNNI putem face si invers: AISHA il acuza pe ALI de coruptie deoarece stia ca MUHAMMAD se culca cu FATIMA chiar in casa lor...
Ce varianta sa alegem?
ALI a fost CALIF intre 656 - 661. A trait 61 de ani intre 600 - 661.
MOHAMED a trait 62 de ani intre 570 - 632.
PS: Daca va consoleaza: nu ne trebuiesc religii ci doar DUMNEZEU...
Si dupa ce ajungem la EL vom avea si RELIGIA potrivita...
Totusi aceste slabiciuni umane sunt prezente in toate culturile atat in acel timp cat si in prezent.
Observam ca EPSTEIN nu facea fata cu fetitele lui cererii...
Si MOHAMED era fericit ca si-a putut legaliza slabiciunea...
AISHA spune ca dormea adesea cu capul in poala ei... :)
HALELUIA SI GLORIE DIVINITATII CARE NE SUSTINE SI HRANESTE PE TOTI: SI BUNI SI RAI!
IUBIREA E RELIGIA PREDATA DE ACEASTA DIVINITATE...
SI IERTAREA...


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu