16 septembrie 2010

Despre biserici si Euharistie

                         

                              Am spus ca Dumnezeu sustine toate marile biserici crestine care au ca scop apropierea omului de Dumnezeu si mantuirea. 

Ce inseamna aceasta? Inseamna ca Dumnezeu sustine si pe catolici, si pe ortodocsi, si pe protestanti si pe neoprotestanti.

Astfel putem sesiza din primul moment ca acest lucru arata ca nici o biserica nu este si nu poate fi superioara si ca gratia lui Dumnezeu este cea care face diferenta, gratie care vine la ceea ce se afla in inimile celor care frecventeaza bisericile si la puterea bisericilor de a raspandi cuvantul lui Iisus si de a-i apropia pe oameni de El si unii de altii. 

                                  Adica Euharistia este simultan si simbolica dar si reala pentru ca Iisus binecuvanteaza pe toti aceia care practica euharistia. Totusi ii binecuvanteaza proportional cu iubirea si ascultarea lor fata de El. Pe cei rai nebinecuvantandu-i deloc chiar daca se impartasesc. 

 

Am auzit si vazut tot felul de prostii cum ar fi convertirea de la crestinism la crestinism, adica de la o biserica la alta.

Nu exista o astfel de convertire. Daca Dumnezeu si Iisus te-au binecuvantat si au coborat la tine, evident ca Ei te vor sustine oricare ar fi biserica in care te vei ruga, si, in fapt, daca au coborat, ai intrat de acum in adevarata biserica ce este una spirituala si subtila si care este chiar Imparatia lui Dumnezeu. 

Va rog sa fiti atenti pentru ca toti acestia care pretind ca o biserica este mai buna decat alta deoarece li s-a aratat lor Dumnezeu dupa ce au parasit pe una si au intrat in alta nu vorbesc in numele lui Iisus care aproape vizibil pentru toata lumea pulseaza energie sfanta in toate.

Evident, in functie de biserica in care ne-am nascut, in functie de cunostintele noastre spirituale si de receptivitatea si nivelul spiritual am putea sa ierarhizam bisericile.

Dar nu trebuie sa facem asta atata vreme cat toate lucreaza pentru raspandirea cuvantului lui Iisus si apropierea oamenilor de El.  

 

Sa te impartasesti este foarte placut si foarte dulce, intotdeauna mi-a placut vinul de la impartasanie. Impartasiti-va deci.

Dar la fel de adevarat este ca daca ai inteles in ce consta Impartasania si ai parte direct si constient de binecuvantarea lui Iisus, ce crezi ca iti va aduce in plus Impartasania exterioara?

 

Acum se poate vedea cu usurinta ca orice mesager care se afla in interiorul unei biserici va sustine si acea biserica. Este firesc. Totusi veti vedea ca cei mai inalti mesageri nu apartin nici unei biserici ci bisericile toate apatin lor. 

 

Sa nu uitam deci ca in Imparatie nu exista nici biserici si nici Euharistie cu paine si cu vin ci doar euharistie cu Duh Sfant, cu lumina ce vine din Lumina… 

 

Eu sustin si iubesc toate bisericile direct proportional cu iubirea pe care o manifesta ele pentru Dumnezeu si aproape, si la fel si pe toti cei care apartin lor.

 

Aceia care se cred superiori si spirituali si cu mult desupra fratilor lor din alte biserici sa ia aminte pentru ca vor ajunge cu mult in urma acestora daca in loc de iubire si imbratisare le daruiesc acestora dispret si desconsiderare.

 

Deci inca odata, impartasiti-va, fiecare cum stiti si cum puteti, intr-adevar Impartasania, si cea exterioara si cea interioara, sunt foarte bune.

 

De asemenea nu trebuie sa uitati ca sangele pe care vrea sa il bem Iisus este sangele sau spiritual, adica Duhul cel Sfant.

 

Asadar fiti echilibrati si nu puneti biserica si nimic mai presus de Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu se manifesta si in afara bisericii si in interiorul ei, si chiar in interiorul ei pentru unii se manifesta si pentru altii nu.

Iar El se manifesta realitatii din interiorul vostru. Intelegand aceasta ar trebui sa intelegeti care este rostul ritualului si unde vrea Iisus sa ne conduca.

Am spus deci ca Euharistia este simbolica in sensul ca simbolizeaza unirea cu Dumnezeu, iar unirea este cat se poate de reala pentru cel care este unit deja in inima lui cu Iisus si pentru cel cu inima pura si plina de iubire. 

 

Si totusi aveti grija sa nu ii  cereti si lui Hristos sa se impartaseasca.

 

Fiti echilibrati, aveti discernamant, nu bisericile vor cuceri lumea ci Hristos. 

Eu va spun ca nu conteaza atat de mult cum ajungeti la Iisus ci numai sa ajungeti. Si ar trebui sa fiti atenti ca ati uitat care este scopul si v-ati pierdut in atmosfera bisericilor si in unele cazuri acestea chiar au ridicat ziduri intre voi si Dumnezeu, intre voi si semenii vostri... 

Iar cea mai buna dintre biserici este aceea care ii ajuta pe oameni sa fie una cu Iisus. Dar toate sunt asemenea unor gradini unde cresc florile Lui iar El uda pe fiecare dupa  ceea ce se afla si ceea ce pleaca din inima ei. 

15 septembrie 2010

BIG BADA BOOM

                         

                                     Aceasta este o replica dintr-un film foarte reusit si inspirat. Va amintiti, nu-i asa? 

  Intrebarea este, va fi un Big Bada Boom, din nou? Nu ar fi prima data cand Dumnezeu ii lasa pe oameni sa culeaga ce au semanat. Sa ne amintim cum pe vremea lui Lot Dumnezeu nu se regasea intr-un singur om din zeci de mii.

Dumnezeu nu locuia in nici un om si nici unul nu era interesat sa fie locuit de Dumnezeu.

La fel in timpul lui Noe.

Credeti ca daca pe vremea lui Noe oamenii s-ar fi rugat lui Dumnezeu sa ii calauzeasca si sa le confirme daca Noe spune adevarul sau nu, Dumnezeu nu ar fi raspuns?

Dar cu exceptia familie lui Noe nici unul nu a ascultat, nici macar fratele lui Noe.

Priveau cu toti cum ingerii lui Dumnezeu strangeau animalele pamantului si cum acestea mergeau incolonate spre muntele unde Noe construia corabia. Se uitau ca la circ. Evident ca nu stiau ca cei care insoteau animalele erau ingeri. 

                                  Si apoi acesti insotitori au fost trimisi sa aduca si mai multe animale pentru a umple si spatiul din arca destinat oamenilor. 

Oamenii, datorita independentei lor si confortului in trupul fizic s-au invatat sa traiasca fara Dumnezeu.

In ambele cazuri cand Dumnezeu a ingaduit potopul spre purificarea pamantului si spre un nou inceput oamenii ajunsesera la o degradare morala si spirituala extrema.

Lumea devenise un infern si oamenii asemenea locuitorilor infernului. Si Dumnezeu a hotarat: Parasiti aceasta lume deoarece ea imi apartine si aici trebuie sa se desfasoare planul Meu divin.

Dumnezeu pregateste iarasi un nou inceput.

Cu adevarat va fi o noua lume in care oamenii nu vor mai avea proprietati si nu vor mai spune la nimic, al meu sau aceasta imi apartine. 

Acum puteti sa vedeti ca ingerul cazut stia ce planuieste Dumnezeu si imediat a planuit si el si a desfasurat comunismul…

Cu adevarat va fi o noua lume in care oamenii vor avea puteri spirituale, se vor ruga foarte mult practicand diverse tehnici si exercitii spirituale, vor comunica cu fapturi angelice si extraterestre, vor fi vegetarieni, etc… 

Acum vedeti ca ingerul cazut iarasi si-a bagat coada si i-a corupt pe cei care erau la un pas sa materializeze aceasta realitate spirituala.

Acum a cui vina sa fie daca pornind la un asa drum spiritual acestia nu se sfatuiesc si cu cei mai mari din punct devedere spiritual ai acestei lumi, care acum sunt vii in cerurile lui Dumnezeu? 

Oare sa iau o portavoce si sa merg in mijlocul lor si sa le strig ca Domnul Iisus Hristos ii avertizeaza ca merg spre pieire?

Poate ca voi face si asta.

Va fi o lume fara granite, nefericiti aceia care vor sa traseze noi granite.

Va fi o lume a iubirii, nefericiti aceia care nu au ca ideal binele universal si binele individual al fiecaruia. 

Va fi o lume a spiritualitatii, nefericiti aceia care nu stiu ca radacina spiritualitatii este exclusiv Dumnezeu si vointa Sa cea sfanta.

Va fi o lume a lui Iisus Hristos, nefericiti cei care nu stiu ca El este, daca vreti, Ingerul cel Mare al acestei lumi care i s-a dat Lui.

Daca l-ati gasit deja pe Dumnezeu si nu aveti nevoie de Iisus cu atat mai bine, mult succes, dar sa stiti ca Dumnezeu are o vointa a lui pe care aceia care il gasesc o manifesta si de care asculta. 

Iar daca l-ati gasit pe Dumnezeu dar sunteti in contradictie cu Iisus inseamna ca nu l-ati gasit cu adevarat.

Mare grija tuturor acelora care spun ca l-au gasit pe Dumnezeu dar sunt in contradictie nu numai cu Iisus… 

Atunci cand Iisus spune De ce imi spuneti Doamne, Doamne si nu faceti ce va spun, nu se refera numai la crestini, este mesajul lui Dumnezeu pentru intreaga lume.

Acceasta trebuie sa stiti si sa spuneti tuturor, ca mesajul lui Iisus nu este mesajul lui Iisus ci al lui Dumnezeu. 

Ca Tatal ceresc, Allah, Brahman, spuneti-i cum vreti, a vorbit prin Iisus Hristos. Si ca ce a spus El ii priveste pe toti, oricare ar fi religia lor si mai ales daca au o religie.

Ei nu au nevoie de tamaia voastra si nici de hainele si uniformele voastre religioase, negre sau colorate si nu au nevoie de nimic exterior de la voi. Numai Cuvantul lui Iisus trebuie sa il exportati.

Si cu adevarat nu puteti sa faceti acest export daca nu veti cunoaste si intelege si cuvantul pe care il au ei, daca au un cuvant.

                                Cu adevarat cine il are pe Iisus il poate si darui mai departe iar cine are o carte, o biserica sau un ritual va darui ceea ce are. 

14 septembrie 2010

O revelatie divina despre iad - Kathryn Baxter

                                

                         Avertizez in numele lui Iisus Hristos ca daca ati auzit Cuvantul lui Dumnezeu in aceasta lume si nu v-ati pocait si nu v-ati straduit sa faceti voia lui sfanta, pana cand judecata va veni la voi, nu va mai fi nici o sansa in lumea de dincolo. 

Sansa primesc in lumea de dincolo aceia care nu l-au respins pe Dumnezeu aici si s-au straduit sa-l gaseasca si sa-l urmeze.

Cum sa va avertizez eu si ce sa va spun ca nu este tot una ce faceti. La ce bun repetati numele lui Dumnezeu daca faceti voia ingerului cazut?

                             Forma, oricat de inalta si de spirituala ar fi nu inseamna nimic daca nu este insotita de Duhul cel care da viata si care are vointa cea sfanta a lui Dumnezeu.

Daca Dumnezeu nu are nimic in voi, adica daca voi nu produceti fructe care sa foloseasca cerului ci lucrati numai in scop personal sau , mai rau, faceti rele, nu este nimic care sa va poata salva impotriva vointei voastre. 

Daca sufletul, omul, a facut suficient de mult rau aici, omorand, chinuind, furand, torturand, producand alte suferinte, el va ajunge direct pe mana ingerilor cazuti. La fel daca in mod deliberat a ocolit pe Dumnezeu si vointa Lui. Daca il vedeti pe Dumnezeu dar nu il ascultati cu ce sunteti diferiti de ingerii cazuti? 

Da, putem spune ca Domnul conduce un spectacol suprarealist si a hotarat sa dea de lucru chiar si celor care lupta impotriva Lui. 

Asadar ii lasa pe cei rai sa se chinuie unii pe altii, sa ii atace chiar si sa ii corupa pe cei buni.

Nu rezista decat aceia care deja il au pe Dumnezeu, care s-au umilit si abandonat Lui.

Domnul mi-a revelat prin acest text ca eu insumi am fost martorul unei exorcizari ce s-a petrecut prin puterea Lui cea sfanta, ba chiar la mai multe. 

O, cat de glorios este acest lucru. Cum se indeparteaza spiritele rele de prezenta Lui, ce binecuvantare este prezenta Lui! 

Ingerii cazuti sunt prinsi asadar in aceasta capcana si ce pot face decat sa isi doreasca sa aduca tot mai multe suflete in imparatia lor subterana.

Ei au senzatia ca astfel planul lor ar inainta si ca lupta lor ar avea un sens.

Dar aceasta este o iluzie, Dumnezeu ii umileste si se foloseste de ei pentru pedepsirea celor asemenea lor. Tocmai de aceea cei rai nu sunt iubiti de infern ci sunt urati si nu cunosc pace din nici o parte.

Dumnezeu isi face treaba astfel respectand liberul arbitru al tuturor si daruindu-le tuturor lumi care sa corespunda interiorului lor. 

Totul este o permanenta lectie si revelatie.

Vorbim aici de lectia ingerilor cazuti care trebuie iata, mai nou, sa vada cum cerurile se umplu la loc, cum locul lor nu mai ramane gol, ci Domnul a ridicat alti ingeri in locul lor. 

Asa vrea Domnul ca Pamantul sa fie. Asa fiind, el reprezinta cea mai inalta scoala pentru ingerii si copiii Sai. Raul si binele sa fie impreuna pentru o vreme. Lupta sa fie autentica si reala, precum viata insasi.

Dupa cum vedeti in aceasta marturie cutremuratoare facuta de Kathryn Baxter, multe femei ajung in infern, poate mai multe chiar decat barbati. Vedeti asa dar ca judecata vine la actiunile fiecaruia si nu se tine cont de gen sau culoare. 

Va rog sa observati ca Iisus spune celor de acolo: Am trimis de multe slujitorii Mei la voi sau chiar am venit personal ca sa va ajut si sa va scap… 

Vai, eu insumi am fost trimis in acest fel de misiuni la mai multe persoane sau grupuri de persoane. 

Am strigat si strig, aveti grija ca nu faceti voia lui Dumnezeu si veti fi judecati!

Tu nu stii cand Domnul vine la tine si te indeamna sa te apropii de El cu iubire si cuvinte frumoase! Cel care le spune poate sa fie constient sau nu ca este trimis de El. Dar avertismentul ramane avertisment.

Eu va spun ca locul in Imparatia lui Dumnezeu pentru noi toti si cu mult mai multi este deja pregatit, dar nu va intra nimeni in el pana ce nu va deveni umil si plin de iubire mai ales pentru ceilalti frati crestini diferiti in aparenta de voi. 

Dar stim ca a fi crestin inseamna a fi una cu Hristos, inseamna ca El sa se manifeste prin tine si cum ar putea sa fie aceasta manifestare in contradictie cu lucrurile exterioare specifice fiecarei biserici? Oare sa nu vada Dumnezeu unde se afla fiecare si care sunt problemele ce le are de depasit?

 

Mila imi este de acestia care au fost avertizati de Iisus fie prin Jacob Lorber, fie prin altii si care considera ca ei au o cale superioara.

Culmea este ca aceasta cale superioara este in contradictie cu tot ceea ce este recunoscut de mii de ani ca si Cale.

Ei spun ca adulterul este bun, ca sexualitatea fara limite si bariere ar fi buna din simplu motiv ca daca este cu continenta si nu mai duce la pierderea vitalitatii ar fi benefica.

Dar eu va spun ca orice faceti impotriva vointei lui Dumnezeu va va condamna si este considerat de cer demonic.

Pacatul cel mare nu este ca tu faci dragoste cu mai multe fiinte de sex opus ci este acela ca tu actionezi impotriva vointei lui Dumnezeu care este singura Viata, singura Cale, singurul Adevar. 

Vedeti, Dumnezeu vorbeste foarte clar prin toti sfintii sai din toate timpurile, dar acestia de care am vorbit in penultima postare cred ca exista o cale secreta, rezervata numai initiatilor si care iti permite sa faci ce vrei chiar invers decat Dumnezeu spune.

 

Cum sa ii scapam de Judecata? Cum am putea? Judecata este asemenea unui tren de mare viteza care se apropie fulgerator iar ei au intins picnic chiar pe linia de cale ferata.

 

De remarcat faptul ca Hristos reveleaza prin Jacob Lorber, iata cu 100 de ani inainte de aceasta femeie, Kathryn Baxter, ca infernul are forma unui OM, este mai exact trupul ingerului cazut cu nenumarate lumi si planete si galaxii. 

Toate acestea sunt revelatoare si arata cat de important este Duhul lui Dumnezeu. OM este forma, dar sfintenia si intreaga divinitate vine prin Duhul lui Dumnezeu care contine Iubirea si Vointa lui Dumnezeu. 

Vai, vai, Dumnezeu va judeca lumea si pe fiecare in parte. Pocaiti-va striga tot cerul la unison, pocaiti-va acum pentru ca aceasta este ultima clipa. 

Forma spirituala nu inseamna nimic daca nu este insotita de vointa cea sfanta si mantuitoare. Forma au pastrat-o si ingerii cazuti. Forma este evident buna si spirituala dar ce folos daca omul cu forma, iata si spirituala, nu asculta de Dumnezeu si actioneaza impotriva Lui, gasind diferite justificari si argumente? 

 

Nu va lasati pacaliti si inselati. Daca sunteti in contradictie cu toate cartile considerate sfinte ale umanitatii, daca sunteti in contradictie cu toti marii sfinti si marii avatari ai pamantului, daca sunteti in contradictie cu Iisus, Krishna, Babaji, nu se poate sa fiti pe drumul cel bun. 

 

Intr-adevar puterea ingerului cazut este mare in absenta lui Dumnezeu.

Cititi pe Jacob Lorber si veti vedea ca Iisus arata ca ingerul cazut a ramas cel mai puternic din creatie. Daca Dumnezeu l-ar slabi din stransoare, intr-un timp uluitor de scurt ar invinge si insela toate puterile cerului. Numai in fata lui Dumnezeu este asemenea unui tantar inofensiv.

Intr-adevar nefericiti cei care au gasit argumente “spirituale” ca sa nu asculte de Iisus Hristos.

 

Chiar daca aceste spirite ajung pe mana ingerilor cazuti doar pentru o vreme, urmand apoi sa se intrupeze, chiar daca ar ramane acolo atata timp cat infernul ar exista un lucru este cert: trebuie sa avem mare grija la relatia noastra cu Dumnezeu, pentru ca numai El poate sa ne daruiasca viata vesnica si alte nenumarate daruri. 

Uneori mi se pare ca asist aici in Romania la o veritabila retrospectiva spirituala a intregii umanitatii, un fel de rezumat al intregii istorii spirituale, ca Dumnezeu desfasoara un film care arata tot ce a fost si va fi, nu numai pentru noi ci pentru intregul infinit. Deoarece infinitul este foarte atent la toate miscarile si actiunile Dumnezeului intrupat…  

Ramai cu noi Doamne si ne iarta pacatele trecute, prezente si viitoare deoarece noi vrem sa te cunoastem si sa te urmam si sa ascultam de Cuvantul tau cel etern si sfant.

Dumnezeu va vrea si asa pacatosi, nu renuntati la El din cauza pacatelor, daruiti-va Lui asa cum sunteti si cereti ajutorul Lui pentru a depasi toate obstacolele.  

 

 Kathryn Baxter : O REVELAŢIE DIVINĂ DESPRE IAD 

 

Isus a privit la ea cu iubire si i-a zis, "Când erai pe pământ, Eu te-am chemat de nenumărate ori să vii la Mine. Am insistat ca să-ţi predai inima si să te împaci cu Mine înainte de a fi prea târziu. Te-am vizitat de multe ori în miez de noapte ca să-ţi spun de iubirea Mea. Ţi-am jurat, te-am iubit, si te-am atras la Mine prin Duhul Meu. "Da Doamne,' tu ai zis, 'te voi urma.' Cu buzele tale ziceai că Mă iubeşti, dar în inima ta nu era aşa. Eu ştiam unde era inima ta. De multe ori mi-am trimis mesagerii Mei ca să-ţi spună să te pocăieşti de păcatele tale si să vii la Mine, dar tu nu voiai să auzi. Am vrut ca să te folosesc ca să-i ajuţi pe alţii; să ajuţi pe alţii să Mă găsească. Dar tu ai vrut lumea si nu pe Mine. Eu te-am chemat, dar tu nu voiai să Mă auzi, nici să te pocăieşti de păcatele tale." Femeia a zis lui Isus, "Adu-ţi aminte Doamne, cum am mers la biserică si am fost o femeie bună. M-am alăturat bisericii. Am fost o membră a bisericii Tale. Ştiam că chemarea Ta era în viata mea. Am ştiut    trebuia    ascult  de  aceea  chemare  cu   orice   cost,   si   am   ascultat," a zis ea. Isus a zis, "Femeie, tu eşti încă plină de minciuni si păcat. Eu te-am chemat, dar tu nu ai vrut să Mă asculţi! Adevărat, tu ai fost o membră a bisericii, dar a fi un membru al bisericii nu te duce în cer. Păcatele tale au fost multe si tu nu ai vrut să te pocăieşti. Ai făcut pe alţii să se poticnească în Cuvântul Meu. Nu voiai să ierţi pe cei care ţi-au greşit. Tu pretindeai că Mă iubeşti şi că Mă serveşti pe Mine când erai cu creştinii; dar când erai departe de creştini, minţeai, înşelai si furai. Ai permis duhurile înşelătoare si te bucurai de viata ta dublă. Tu ai ştiut calea îngustă si dreaptă. "Si." a mai zis Isus, "tu de asemenea aveai o limbă înşelătoare; vorbeai despre fraţii si surorile tale în Hristos, îi judecai ca şi când tu ai fi fost mai sfântă decât ei,  pe când în viaţa ta era păcat grosolan. Aceasta ştiu, tu nu ai vrut să asculţi la Duhul Meu plin de milă. Tu judecai exteriorul unei persoane, fără să te gândeşti că mulţi din ei erau copii în credinţă. Tu erai foarte 'tare. Da, tu ziceai că Mă iubeşti pe Mine din buzele tale, dar inima ta era departe de Mine. Tu cunoşteai căile Domnului si le-ai înţeles. Te jucai cu Dumnezeu, dar Dumnezeu cunoaşte toate lucrurile. Dacă ai fi servit sincer pe Dumnezeu, tu nu ai fi astăzi aici. Nu poţi sluji şi lui Satan si lui Dumnezeu în acelaşi timp. Isus s-a întors spre mine şi .mi-a zis, "Mulţi în zilele din urmă se vor lepăda de credinţă, acceptând duhurile înşelătoare şi vor sluji păcatului. Ieşiţi afară din mijlocul lor, şi fiţi separaţi. Nu mergeţi pe aceeaşi cale cu ei."

 

 

 

Iata o a doua femeie care chiar a fost foarte credincioasa si a predicat Cuvantul lui Dumnezeu. 

 

Pe când noi plecam, femeia a început să blesteme şi să înjure pe Isus. Ea urla şi striga cu furie. Noi am mers mai departe. Eu mă simţeam atât de slabă. In groapa următoare era o altă formă scheletică. Am simţit mirosul de moarte încă înainte de a ajunge acolo. Acest schelet arăta la fel ca si celelalte. Mă miram ce o fi putut sufletul acesta să facă, ca să fie pierdut pe vecie, fără nici o nădejde, fără viitor, decât în locul acesta îngrozitor. Iadul este pentru veşnicie. Auzind strigătele sufletelor în chinuri, eu am plâns de asemenea. Am ascultat cum o femeie i-a vorbit lui Isus din flăcările gropii. Ea cita din Cuvântul lui Dumnezeu. "Dragă Isus, ce face ea aici?" am întrebat. "Ascultă," a zis Isus. Femeia a zis din nou, "Isus este Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin El. Isus este Lumina Lumii. Veniţi la Isus si El vă va mântui. Când ea vorbea multe din sufletele de primprejur ascultau. Unii înjurau şi o blestemau. Alţii îi spuneau să termine. Iar alţii ziceau, "Oare mai este vreo speranţă?" ori "Ajută-ne Isuse." Mari strigăte de amărăciune umpleau atmosfera. Eu nu înţelegeam ce se întâmplă. Nu ştiam de ce femeia aceea predica Evanghelia acolo.

 

Domnul a cunoscut gândurile mele. El a zis, 'Fiica, Eu am chemat această femeie la 30 de ani să predice Cuvântul Meu si să fie o martoră a Evangheliei. Am chemat pe diferite persoane pentru diferite scopuri ale Trupului Meu. Dar dacă un bărbat or femeie, băiat or fată nu vrea Duhul Meu, Eu Mă voi depărta. Da, ea a răspuns la chemarea Mea pentru mulţi ani, si a crescut în cunoştinţa de Dumnezeu. Ea a învăţat vocea Mea, si a făcut multe lucruri bune pentru Mine. A studiat Cuvântul lut Dumnezeu. Se ruga des, si a avut multe rugăciuni ascultate. A învăţat pe mulţi calea sfinţeniei. Ea a fost credincioasă în casa ei. Anii au trecut şi ea a aflat că soţul ei avea o legătură cu o altă femeie. Si cu toate că el i-a cerut iertare, ea s-a înrăit si nu voia să-l ierte si să încerce să salveze căsătoria lor. Adevărat, soţul ei a fost greşit, şi el a făcut un păcat foarte grav. Dar această femeie cunoştea Cuvântul Meu. Ea ştia să ierte, şi ştia că din fiecare ispită este o cale de scăpare. Soţul ei a rugat-o  să-l ierte. Ea nu a vrut. In schimb,  supărarea a făcut rădăcină în inima ei. Supărarea a crescut în ea. Nu voia să se întoarcă la Mine. Ea se amăra tot mai mult cu fiecare zi, si şi-a zis în inima si, Uite, eu îl servesc pe Domnul până la capăt, si soţul meu se duce cu altă femeie! 'Crezi că este bine?' m-a întrebat ea. 'Eu i-am zis, 'Nu, nu este bine. Dar el a venit la tine şi s-a pocăit şi a zis că niciodată nu va mai face. Eu i-am spus, 'Fiică, priveşte înăuntrul tău, şi vezi că tu însăţi ai cauzat aceasta. Nu eu, Doamne, a zis ea, 'Eu sunt cea sfântă, şi el este cel păcătos. Ea nu voia să asculte la Mine.

"Timpul s-a scurs, şi nu se mai ruga şi nu mai citea Biblia. Ea a devenit supărată nu numai pe soţul ei, dar pe toţi cei din jurul ei. Ea cita versete, dar pe el nu îl ierta. Ea nu voia să asculte la Mine. Inima ei s-a amărât, si mare păcat a intrat in inima ei. Uciderea a crescut în inima unde odată a locuit iubirea. Si într-o zi, în mânia ei, ea a omorât pe soţul ei şi pe cealaltă femeie. Satan atunci a luat-o de tot, si ea s-a omorât singură." Am privit la acest suflet care a părăsit pe Hristos şi şi-a condamnat sufletul pentru veşnicie la foc şi la durere. Am ascultat la ce-i spunea ea lui Isus. "Voi ierta acum, Doamne," zicea ea. "Lasă-mă afară! Acum Te voi asculta. Vezi, Doamne, eu predic Cuvântul Tău acum. într-o oră demonii vor veni să mă ia să fiu chinuită şi mai rău. Mă vor tortura ore întregi. Din cauză că am predicat Cuvântul Tău, torturile mele vor fi mai cumplite. Te rog, Doamne, te rog lasă-mă afară! Am plâns împreună cu femeia din groapă şi am rugat pe Domnul să    păzească  de  toată amărăciunea  inimii. Nu    lăsa  ca  să permit ura să vină în inima mea, Doamne Isuse," am zis. "Vino, hai să mergem mai departe, a zis Isus. In groapa următoare a fost un suflet a unui bărbat înfăşurat într-o formă scheletică, strigând la Isus. "Doamne, a strigat el, "ajută-mă să înţeleg de ce sunt aici." Isus i-a zis, Pace, linişteşte-te. Tu înţelegi de ce eşti aici." "Lasă-mă afară, şi voi fi bun," s-a rugat omul. Domnul i-a zis. "Chiar fiind în iad încă minţi."  Isus s-a întors spre mine si a zis, "Omul acesta a fost de 23 de ani când a venit aici. El nu a vrut să asculte la Evanghelia Mea. El a auzit Cuvântul Meu de multe ori şi a fost de multe ori în casa Mea. Eu I-am atras prin Duhul Meu la mântuire, dar el a vrut lumea cu poftele ei. li plăcea să bea şi nu voia să audă chemarea Mea. El a fost crescut în biserică, dar nu a vrut să se predea Mie. într-o zi mi-a spus, 'O să-ţi dau viaţa mea Ţie într-o zi, Isuse.' Dar ziua aceea n-a mai venit niciodată. într-o noapte, după o petrecere, a avut un accident de maşină şi a fost omorât. Satan I-a înşelat până la sfârşit. "A fost omorât instantaneu. Nu a vrut să audă chemarea Mea. Si  alţii, au  fost  omorâţi în acel accident. Lucrarea  Satanei este să omoare, să fure, şi să distrugă. Dacă acest tânăr ar fi ascultat! Nu este voia Tatălui ca vreunul să piară. Satan a vrut sufletul omului acestuia, si el s-a distrus prin nepăsare, păcat si băuturi tari. Multe case si vieţi sunt distruse în fiecare an din cauza alcoolului.

 

Iata si a treia marturie despre o femeie care a ajuns in infern:

 

Am auzit o voce de femeie plângând tare, în disperare. Plânsetele morţilor se auzeau pretutindeni. In curând am ajuns la groapa în care era femeia. Ea se ruga din tot 'sufletul ei lui Isus să o scoată de acolo. "Doamne," zicea ea, "nu am stat destul aici? Tortura mea este mai mult decât pot îndura. Te rog, Doamne, lasă-mă afară!" Hohote scuturau forma ei, şi era aşa durere în vocea ei.... Ştiam că suferă cumplit. Am zis, "Isuse, nu poţi face nimic?' Atunci Isus a zis femeii: În timp ce tu erai pe pământ, Eu te-am chemat neîncetat la Mine. Te-am rugat insistent să te împaci cu Mine, să ierţi pe alţii, să faci ce este bine şi să te fereşti de păcat. Din când în când Eu chiar te-am vizitat în miez de noapte si te-am atras prin Duhul Meu. Cu buzele tu ziceai că Mă iubeşti, dar inima ta a fost departe de Mine. Nu ştiai că nimic nu poate fi ascuns de Dumnezeu? Tu ai înşelat pe alţii, dar pe Mine nu M-ai putut înşela. Totuşi Eu am trimis pe mulţi să-ţi spună să te pocăieşti, dar tu nu ai ascultat. Tu nu auzeai, nu voiai să vezi, şi în mânie îi respingeai. Te-am aşezat într-un loc unde puteai auzi Cuvântul Meu. Dar tu nu ai voit să-mi dai inima Mie. Nu-ţi părea rău, nici nu-ţi era ruşine de ceeace făceai. Ţi-ai împietrit inima şi M-ai respins. Acum eşti pierdută pe vecie. Dar acum ai voi să-ţi predai inima Mie. La acestea, ea a privit la Isus şi a început să înjure şi să blesteme pe Dumnezeu. Am simţit prezenţa duhurilor rele şi am ştiut că ei erau cei care blestemau şi înjurau.

Echilibru

                         

                                 Nu este aceasta o minune? Hristos a venit la noi. Cine poate sa inteleaga cu adevarat caile Lui, care sunt caile Inimii Dumnezeiesti? 

                                   Cine poate sa inteleaga de ce binecuvantarea vine acolo unde este suferinta si umilinta si disperare dupa Dumnezeu?

Si atunci, nu este totul in perfect echilibru?

Cel bogat si cel puternic este totdeauna plin de compasiune si de mila.

Cat de bogat trebuie sa fii ca atunci cand iti este luat pana si trupul tu sa te rogi cu mila si compasiune pentru ratacitii care fac asta?

De unde sa privim ca sa vedem cat mai bine?

Cine ar putea sa spuna ca Iisus nu vorbeste zilnic? Si ca lumea nici o clipa nu a fost parasita si singura? 

Si totusi oamenii habar nu au de viata vesnica, multi nici nu cred in viata dupa moarte.

Dumnezeu are aceasta intelepciune de a vedea nivelul fiecarei fiinte si de a oferi fiecareia ceea ce are nevoie.

Unii au nevoie de biserica si sunt calauziti acolo. Altii poate trebuie sa o absolve.

Numai Dumnezeu poate sa judece drept de aceea trebuie sa il lasam pe El sa judece. Si El judeca intotdeauna cu martori. El infiltreaza martorii sai acolo unde e necesara Judecata. Din timp, asemenea unei agentii de spionaj.

Gasesc asta fascinant. Martorii nu trebuie sa acuze, dar daca acuzatul nu se pocaieste sufletele lor marturisesc despre dreapta judecata a lui Dumnezeu.

Mai mult, fiecare are parte exact de fiintele potrivite. Un grup de fiinte credincioase dar pacatoase prin slabiciune va primi un ingrijitor care iarta f mult si ingaduitor. 

Un grup rebel si orgolios va primi veritabili judecatori.

Dumnezeu este fascinant. Ar trebui sa ii multumim mereu pentru aceasta gratie a Lui de a creste copii…

 

Prietene, cum de nu esti fascinat de Dumnezeu? Cum de nu ai auzit ca sunt oameni, care obtin puteri paranormale, care comunica cu ingerii , cu extraterestrii, cu Dumnezeu. Cum de tu insuti nu ai pornit in cautarea acestor binecuvantari?

 

Intr-adevar Dumnezeu are nenumarati ingeri si slujitori si El este trunchiul care pulseaza seva spre intreg copacul Creatiei.

 

Dar uneori El se manifesta direct, fara intermediar. Desigur asta este cutremurator. Dumnezeule, universul intreg este atat de mare , incat aceasta manifestare in acest punct care nu exista aproape raportat la dimensiunile Universului, e o mare minune.

Bine ati venit in Imparatia Gratiei fara sfarsit! 

Glorie Dumnezeului Unic, Glorie Dumnezeului Creator, Glorie Tatalui Ceresc! Cine poate fi asemenea lui Dumnezeu? Dumnezeu este supremul extaz, suprema binecuvantare, suprema existenta! Dumnezeu este viu, Dumnezeu chiar exista, El este OM ul macrocosmic, Noi suntem un fel de molecule raportat la dimensiunile Lui si totusi El ne numeste copii ai Sai! Asta este de-a dreptul coplesitor. Acest Dumnezeu vrea sa faca din noi dumnezei asemenea Lui! 

Cat de profund este mesajul Sau! De ce a vorbit unor oameni care nu aveau cum sa il inteleaga, de ce a ales sa isi manifeste gloria in umilinta si simplitate? 

Domnul cauta sufletele lui mari... Si isi gaseste in ele bucurie si fericire. Dumnezeu are frati si surori si slujitori si copii. Pentru ca asa a dorit El in gratia Lui. 

Sa cadem intr-adevar in adoratia acestui Mare Dumnezeu!

    "Astfel vor fi cei de pe urmă întâi şi cei dintâi pe urmă, că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi. "    

                                                                                                                  Iisus, Mat 20, 16

                          " Şi El a zis lor: Paharul Meu veţi bea şi cu botezul cu care Eu Mă botez vă veţi boteza, dar a şedea de-a dreapta şi de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci se va da celor pentru care s-a pregătit de către Tatăl Meu. "

                                                                                                                                   Iisus, Matei 20, 23

10 septembrie 2010

Atentie !

                             

                               Atentie, Domnul vrea sa luati in serios ceea ce primiti pentru ca voi veti avea foarte multi copii din alte religii si chiar de pe alte planete. 

Ceea ce primiti nu este numai pentru viata ci pentru eternitate.

Voi sunteti o generatie, probabil ultima,  care gusta simultan dintr-o gama foarte larga de experiente, care va experimenta diferite aspecte ale realitatii, foarte diferite, unele opuse, care iata sunt prezente simultan pe pamant. De la cele mai vechi si stravechi si traditionale pana la cele care apartin viitorului. De la cele mai de jos pana la cele mai inalte.

                                   Lasati deoparte orice gand ascuns si orice dorinta, fiti puri si curati in intentii, fiti limpezi, nimeni sa nu gaseasca la voi intentii nespirituale si de ar cauta cu microscopul. Noi lucram pentru Dumnezeu si pentru aproape. Pentru cei pe care El ii aduce la noi.

Voi veti stii totul despre multe desi nu ati cerut, dar trebuie sa stiti pentru cei care va asteapta, daca nu in lumea aceasta mai ales in cealalta.

 

Bucurati-va ca Cel etern vorbeste si mangaie si binecuvanteaza.

 

Nu subestimati ce primiti ci luati foarte in serios pentru ca aveti nevoie de tot ce vi se daruieste.

Nu ma faceti sa ma rog de voi. V-am spus sa cititi Jacob Lorber pentru ca aveti nevoie in misiunea voastra spirituala de toate acele informatii care vin de la Dumnezeu prin Iisus Hristos.

 

La fel veti afla si auzi lucruri care nu au mai fost spuse niciodata si sunt revelate in premiera de catre Iisus.

Faceti ceea ce vi se cere pentru a putea fi placuti lui Dumnezeu.

Nu am sa mai imi racesc multa vreme gura sa va spun sa imbratisati pe toti crestinii, indiferent de biserica. 

Nu aveti cu adevarat habar de Iisus daca nu puteti sa faceti asta.

Domnul vrea sa ii mantuiasca pe toti si ceea ce veti primi aici despre celelate religii va va fi de mare folos . De asemenea intelegand directia puteti sa va imbogatiti si singuri cunostintele. 

 

Sunt multe biserici. Eu va spun ca pana si Misa si Masoneria tot biserici sunt.

Aproape toti sau marea lor majoritate il asteapta sau cred ca se afla pe cale catre Dumnezeu.

Dar eu va spun ca El a coborat la foarte putini dintre ei. Cel mai greu le va fi celor care nu il au pe Dumnezeu dar cred ca il au. Cel mai greu nu este sa obtii samadhi si puteri paranormale ci sa-ti infrangi propria vointa si sa renunti la viata si la lume pentru Dumnezeu. Eu va spun ca veti intalni in eternitate si chiar si pe pamant fiinte fascinante cu multe puteri dar care nu fac si nu vor sa faca voia lui Dumnezeu decat in parte sau deloc.  

Aici este misterul si marele secret care desparte viata de moarte, infernul de paradis si pe cei rai de cei buni. Si el se cheama Vointa lui Dumnezeu. In virtutea acestei unice si sfinte realitati sunt respinsi sau acceptati cei care vor sa cucereasca cerul. Nici un efort nu este in zadar. Toate lacrimile si gandurile pure sunt primite si sunt valuta forte cu care se cucereste cerul. Veti primi ghizi si veti fi calauziti si deja sunteti. Iubiti, iubirea este darul cel mai luminos pe care il puteti face. Nu fiti zgarciti in iubire mai ales ca cei de deasupra voastra sunt asemenea unor banci care va ofera dobanda 100% pentru iubirea voastra.   

Pentru ca El are planurile Lui si toate au fost deja randuite intr-un anume fel din eternitate.

Totul si toti cei apropiati voua din cer vor fi dincolo de asteptari pentru ca asa sunt cei prin care se manifesta Dumnezeu. 

 

Veti vedea, asa cum ati mai vazut in istorie pe multi care spun ca sunt credinciosi dar sunt instrumentele inconstiente ale ingerului cazut.

 

Ingerul cazut printre altele il saboteaza pe Dumnezeu afland care este planul divin si discreditandu-l. Adica pornind el la realizarea acestui plan.

De asemenea pomenindu-l pe el prea mult veti avea parte de el. 

Sunt o gramada de bloguri si siteuri crestine care sunt care mai de care experte in antichrist si in semnul fiarei.

De ce sunteti orbi? Nu intelegeti ca tehnologia, daca Dumnezeu ingaduie, va evolua atat de mult incat nu va fi nevoie de nici un implant? Oamenii se vor bucura si vor spune, nu avem implant, suntem curati,  dar in schimb totul ar putea sa fie supravegheat altfel, la fel de eficient. Ce conteaza daca microcipul este 1 cm in interiorul trupului sau un centimetru in afara? 

Este foarte posibil sa vedeti cu totii nave extraterestre de dimensiuni mai mici sau mai mari mai ales daca situatia degenereaza si omenirea va necesita ajutor pentru supravietuire. 

Rugati-va si luati totul in serios pentru a stapani cat mai bine comunicarea cu Iisus, care va va aduce mantuire si indumnezeire in timp. Cel mai mare obstacol pe cale este orgoliul si cel mai mare ajutor umilinta. 

Este si va fi mereu o ierarhie cereasca. Oricat am fi de sus si de mari, chiar mici fiind, vor fi mereu altii deasupra noastra.

Bucurati-va pentru ceea ce v-a pregatit Iisus.

Poate va asteptati ca intalnirea cu El sa fi fost mai teatrala. Dar El a asteptat si a aranjat lucrurile pentru ca voi progresiv sa aveti parte de fuziunea cu El.

 

Rugati-va cum v-am spus. Zilnic daca se poate si la ore stabilite si fixate. Mariti mereu rugaciunea sau mai adaugati . Evident ca vor fi zile in care va veti ruga mai putin si altele in care va veti ruga mai mult. Dar stabiliti un minim. 

Iisus nu va veni la voi decat daca inima voastra este plina de bucurie, iubire si de consideratie pentru El.

Va spun ca nimeni nu se apropie de voi, din cei spirituali, din ierarhia cereasca, decat daca il iubiti intens si sincer. 

Tocmai de aceea se pune atat accent pe iubire. Iubirea se simte, Ea este o binecuvantare.

Si daca ati aflat ca gandurile, iubirea, sentimentele pot fi simtite si percepute, nu va zgarciti cu ele, gandindu-va: Cel pe care il iubesc simte gandurile mele si sentimentele mele. Dimpotriva, dublati-le pentru ca sa produceti si mai multa bucurie. 

Prin aceasta iubire puteti cuceri cerul daca este insotita de umilinta si de ascultare.

Dumnezeu va pune in inimile voastre iubire pentru cine trebuie. Bucurati-va sa iubiti constienti.

Daca pe El il iubiti fara sa il cunoasteti, sau pe ingeri, la fel iubiti-i si pe ceilalti. Iubirea voastra e lumina si binecuvantare.

 

Bucurati-va va spun, altii au cautat vieti intregi ceea ce voi veti primi mura in gura. Dar primiti pentru ca de fapt stiati si pentru ca aveti nevoie.

 

Nu aveti unde sa va intoarceti, nu exista drum inapoi.

Trebuie doar putina umilinta sa acceptati cu senitate mustrarile atunci cand apar sau sa treceti cu bine peste teste sau incercari. 

1. Să nu se tulbure inima voastră; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine. 2. În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc. 3. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu.

                                                                                                                                                Iisus - Ioan 14

Zece fecioare si 1000 de necunoscuti

                           

                             In doua locuri Iisus le spune celor care il asteapta si spun ca lucreaza pentru El: Departati-va! sau Nu va cunosc!. 

                                  Avem parabola celor zece fecioare. Aceasta parabola descrie foarte bine situatia reala a ierarhizarii spirituale a fiintelor religioase. 

Doi oameni spun Doamne Doamne! Care dintre ei va fi binecuvantat si caruia i se va spune, Pleaca din fata Mea, nu te cunosc?

Rostul demersului spiritual si religios este acela de a-l obtine pe Iisus , respectiv pe Dumnezeu.

Pana Iisus, Dumnezeu, nu coboara la noi ca sa ne umple cu El Insusi, cu dumnezeirea si cu sfintenia Sa, noi ramanem asemenea unor chimvale goale care scot sunetul Doamne, Doamne. 

Ce este de facut? Se poate face ceva? De ce Dumnezeu nu coboara la toti?

Dumnezeu coboara la toti aceia care il iubesc mai presus de orice si care il pun inaintea a orice altceva. 

                                   Restul sunt chemati, dar nu si alesi. Desi nu trebuie sa uitam ca Imparatia lui Dumnezeu se ia cu asalt.

                                   Cei la care a coborat Dumnezeu sunt miruiti, au mir de la El, adica untdelemn. Ceilalti au plecat la drum fara El si nici macar nu au considerat ca este necesar sa il obtina, ci doar in ultima clipa au realizat ca pentru a putea sa il intampini pe Mire ai nevoie chiar de El. El se intampina pe Sine, El devine prietenul nostru daca ii ascultam poruncile. 

                                  Untdelemnul reprezinta aceasta prioritate acordata fuziunii si comuniunii cu Dumnezeu. Untdelemnul este cunoasterea directa si ascultarea Lui. Fiinta mea este focalizata in Dumnezeu si nu exista nimic altceva mai important pentru ea si nu pot sa acord nimanui prioritate atunci cand Domnul imi vorbeste, El este pe primul loc, El beneficiaza de toata atentia, si de toata ascultarea. Dumnezeu se daruieste pe Sine, nu exista piata de unde sa se poata cumpara Dumnezeu, doar cautarea sincera si iubirea de Adevar il pot gasi. Cine imi va spune da-mi si mie din untelemnul tau ii voi spune ca nu pot sa am alte preocupari si alte dorinte si alta vointa decat aceea de a fi pe plac Domnului Meu si de a lucra pentru El. 

                                 Undelemnul este la purtator si reprezinta cunoasterea, ascultarea si renuntarea de sine. 

Fecioarele fara untdelemn sunt aceia care se simt atat de bine in postura lor de fiinte religioase incat nici macar nu mai sesizeaza ca El nu este cu ele.

 Sunt fecioare totusi, adica s-au pastrat pentru Mire, dar iata ca nu au parte de El.

Nu este totul sa te pastrezi ci totul este sa fii una cu Mirele, El sa te locuiasca si El sa fie viata, vointa si actiunea din tine.

 

Dar este plina lumea de astfel de fecioare. Toti aceia care cred ca Dumnezeu are nevoie de ei si ca functia si pozitia lor este o binefacere pentru Dumnezeu sunt astfel de fecioare. 

Toti aceia care nu cauta sa il cunoasca direct si personal si care nu si-au abandonat propria vointa si care nu cunosc dorinta si vointa lui Dumnezeu sunt astfel de fecioare.

Toti aceia care merg in virtutea traditiei si a bisericilor si nu a lui Dumnezeu sunt astfel de fecioare. 

Toti aceia care isi sunt suficienti lor insesi si pentru care Dumnezeu este un fel de mit, un Creator care ar avea nevoie de tamaie si de obiceiuri si traditii si nu de iubire, ascultare si umilinta sunt astfel de fecioare.

 

Omule daca El nu coboara la tine esti asemenea lui Pinochio, o bucata de lemn esti, o marioneta.

De ce mergi asa tantos pasind atat de orgolios? O, de te-ai târî prin tarana ravasit de pacatele si mizeriile tale si de te-ai considera de o mie de ori mai prejos decat viermii ai avea o sansa sa primesti untdelemn. 

Oare nu intelegeti ca Dumnezeu nu incape in caile si planurile oamenilor si in asteptarile lor?

Abanadonati lumea, abandonati-va pe voi insiva caci acum este sfarsitul a tot ce este fals si nu are radacina in El insusi.

Spune mereu , zi de zi, vai, sunt o oroare si o mizerie si o gunoaie in fata lui Dumnezeu, Deschide-te pamantule si inghite-ma, cazi cerule asupra mea pentru ca am pacatuit si am ajuns mai prejos decat cei mai rai si mai pacatosi. 

Cum de poti sa crezi ca ceva omenesc ar putea sa fie bun si drept si placut  in fata lui Dumnezeu?

Iti spun ca bun si drept este numai ceea ce vine de la El.

In zadar vorbesti daca ceea ce spui nu vine de la El.

In zadar actionezi daca El insusi nu actioneaza prin tine. In zadar sunt toate daca nu il cunosti pe Dumnezeu si El nu te cunoaste pe tine.

Plecati de la mine cei care lucrati faradelegea spune iata celor care sunt chiar reprezentantii Lui si care ii spun “Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut?” Matei 7, 22

 

Omule cauta-l pe Dumnezeu si fii una cu El. De ce spui ca l-ai gasit cand nu ai stat fata in fata cu El si nu ai schimbat nici un cauvant cu El? De ce te-ai oprit inainte de a incepe?

Omule, Dumnezeu nu se are reprezentanti pe Pamant. Ci El se reprezinta pe Sine direct sau prin cei alesi. 

 

Treziti-va pentru ca sunteti fara Dumnezeu, Dumnezeu nu vi s-a revelat voua si va va spune foarte Curand Nu va cunosc!

 

De ce nu raspunde si nu coboara Dumnezeu?

Pentru ca voi nu sunteti insetati de El. Pentru ca voua va place sa va auziti pe voi in timp ce recitati psalmi si cititi din evanghelii. Pentru ca nu luati cu asalt Imparatia, pentru ca nu va intereseaza Adevarul ci confortul si implinirea in aceasta lume. Pentru ca nu mai ganditi si v-ati lasat pe mana celor care nu il cunosc pe Dumnezeu si pe mana prejudecatilor.

 Pana nu veti privi si pe ultimul crestin, indiferent cat de ratatcit ar fi ca pe o minune dumnezeiasca si nu ii veti spala cu dragoste picioarele, nu veti fi buni pentru a primi vizita lui Iisus. 

 Da, da, buna si divina aceasta idee, incepeti si spalati picioarele celor din alte biserici, ca sa vada Dumnezeu umilinta si ascultarea voastra si sa va binecuvanteze. Umiliti-va cat mai e timp

                           Daca voua va este suficient ceea ce va ofera lumea, biserica , si cartile despre El, de ce ati primi mai mult? 

11. Căci cine dintre oameni ştie ale omului, decât duhul omului, care este în el? Aşa şi cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu. 12. Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu; 13. Pe care le şi grăim, dar nu în cuvinte învăţate din înţelepciunea omenească, ci în cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt, lămurind lucruri duhovniceşti oamenilor duhovniceşti. 14. Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte. 15. Dar omul duhovnicesc toate le judecă, pe el însă nu-l judecă nimeni; 16. Căci "Cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-L înveţe pe El?" Noi însă avem gândul lui Hristos.

                                                                                                                                             Pavel, I Corinteni, 2 

9 septembrie 2010

Cursurile de Yoga, Extraterestrii, Iisus Hristos si Noua Ordine Mondiala

                          

                                Dragilor, sunt anumite aspecte pe care trebuie sa le lamurim o data pentru totdeauna. Trebuie sa luptam la unison, in aceeasi directie si sa intelegem ce sustine si ce nu sustine Dumnezeu. 

Tocmai ce m-am aventurat in lectura ultimei carti traduse a lui Steven M Greer, acest minunat ghid aproape unic si binecuvantat de Dumnezeu in acest domeniu al extraterestrilor. Am gasit-o la pret redus la Libraria Bucuresti:Contact Extraterestru Sunt doua volume, dar sunt fierbinti, nu-ti permiti sa nu le citesti daca te pasioneaza subiectul. 

                                    Toate au legatura unele cu altele si nimic nu este intamplator. Bunaoara un curs de Yoga te poate ajuta pentru ca te invata ca, incet incet, sa iti intorci atentia din exterior spre interior si sa iti descoperi fiinta care este de natura spirituala dar care are iata are proiectii in toate straturile realitatii, inclusiv in plan fizic. De asemenea te invata multe lucruri despre modul cum functioneaza universul si fiinta. E mare lucru sa inveti sa meditezi, sa te rogi, sa iti constientizezi centrii energetici, sa incepi sa comunici telepathic si sa intelegi cum functioneaza vehicolul numit Om. De asemenea sa intelegi ca in sinele nostru suntem Unu. Noi suntem aceeasi fiinta care si-a proiectat mai multe corpuri si invelisuri exterioare. Suntem asemenea degetelor unei maini, mai ales daca suntem una si cu Dumnezeu si facem vointa Lui.  Nu inseamna ca va mantuiti facand asta, dar este un important pas inainte. 

 

Revenind la subiect trebuie sa intelegem ca atata vreme cat fiinta noastra este focalizata spre exterior, o intalnire fie cu extraterestrii, fie cu ingerii sau chiar cu Dumnezeu nu ar putea sa fie pe deplin exploatata. Tocmai de aceea nici nu se produce. 

Tocmai de aceea recomand aceste cursuri, care iata au fost purificate de liderii lor pe care Dumnezeu i-a trimis in exil spiritual, desi ei evident sunt de alta parere. Desigur atunci cand vor exista alte cursuri mai bune si mai eficiente le voi recomanda pe acelea. In fapt cu cat mai multe fiinte spirituale vor invada cursul, destinul lui se va schimba si cei multi de acolo, care nu sunt nici eliberati si nici mantuiti desi ei cred altfel, vor ajunge sa inteleaga ce inseamna vointa lui Dumnezeu. 

Pana la urma unul ca Grieg,  un yoghin neortodox, care are un veritabil harem si care merge pe o cale declarat neortodoxa si care practica tot ce altii evita, trebuia sa-si faca si el un dusman cu care sa lupte si pe care sa-l demonizeze. Si l-a gasit, este Masoneria. Acuma sa nu credeti ca sunt fan al masoneriei dar stiu ca totul e in mana lui Dumnezeu si chiar si acestia sunt un instrument in mana Lui. Cred in aspectul de lider si conducator al Divinului. 

                           Si pana la urma Dumnezeu ii iarta chiar si pe cei mai pacatosi si mai orgoliosi daca se pocaiesc si se abandoneaza in fata lui Lui. Desigur pana atunci ne vor face noua zile amare, dar lupta are totusi sens. 

 Asadar aceasta focalizare interioara, invatarea meditatiei, ascultarea sunetelor interioare, vederea subtila toate acestea ne duc spre un nou nivel al fiintei. 

 Chiar si daca suntem fiinte exterioare, putem sa ii consideram pe extraterestrii fratii nostri mai mari. 

Dar atunci cand vom obtine puteri spirituale si controlul fiintei , atunci vom comunica cu acestia de la egal la egal fiind instrumente eficiente in mana lui Dumnezeu.

Acum trebuie sa intelegeti ca extraterestrii sustin aceasta Noua Ordine Mondiala.

Si ca sa va sochez de tot si sa ma credeti cu totul eretic, sa stiti ca si Iisus Hristos sustine aceasta Noua Ordine Mondiala. Evident una spirituala.

Asa ca sfatul meu pentru toti este sa luptam pentru libertate si drepturi in aceasta noua ordine mondiala si nu impotriva ei.

Stiu sigur ca exista persoane care lucreaza in serviciile secrete si care citesc aceste randuri.

Transmiteti ambasadei Iranului. Iranul sa-si deschida portile, nimic rau nu i se poate intampla daca va coopera cu Occidentul. E o prostie sa faca jocul celor care vor razboi. Este timpul ca toti sa ne deschidem fata de toti si sa ne intelegem empatic unii pe altii si sa ne ajutam sa evoluam spiritual. 

De asemenea trebuie sa luptam impotriva celor care sustin ca sunt prea multi oameni pe Pamant. Nici vorba, daca resursele ar fi exploatate corect si impartite echitabil, Pamantul ar putea hrani de doua ori mai multi oameni.

Asadar va invit sa luptam pentru viata, pentru pace, pentru armonie intre noi, indiferent cat de diferiti am fi. Cu siguranta vom gasi o punte de legatura si aceasta punte este Dumnezeu si vointa lui cea sfanta. 

 Acestea sunt directiile sustinute de Dumnezeu spre lumea de maine. 

Stiu ca sunt unii care sunt de alta parere, dar oamenii au fost foarte scandalizati si cand cineva a spus ca Pamantul ar fi rotund.

 Nu va mai mirati. Aceasta este invatatura profunda al Celui mai inalt Cer. In ea se spune ca nimeni nu este nefolositor lui Dumnezeu, nici cei mai de jos si cei mai rai. 

Dumnezeu are aceasta maiestrie divina de a se folosi de absolut toate actiunile chiar si ale celor rai. 

De aceea respecta tuturor liberul arbitru si nu il incalca decat atunci cand trebuie sa limiteze expansiunea infernului. 

Sa fim asadar la unison cu extraterestrii, cu ingerii si cu Dumnezeu.

 Va amintiti atitudinea lui Iisus Hristos fata de marele Imperiu ce ii contropise tara?

Ei bine trebuie sa avem aceeasi atitudine ca si El. In fapt El are aceeasi atitudine si fata de Noul Imperiu. Pentru ca noul imperiu se va comporta asemenea celui vechi si va deveni intrument in mana lui Dumnezeu. 

 Luptati pentru pace. Convingeti Iranul sa fie intelligent si sa nu faca jocul celor care vor razboi si moarte.

Domnul nostru este Domnul vietii. Cu El inainte. Fericiti cei care il urmeaza.  

 

8 septembrie 2010

Sfaturi pentru Boc

                         

                        Dragul meu, bucura-te pentru ca Dumnezeu nu este departe ci aproape si asculta rugaciunile celor care se roaga.  

Ceea ce iti spun este adevarat si vei putea sa constati singur daca vei face asa cum iti spun.

Nu mai striga la cei sarmani si nu mai cauta sa iei tot de la cei care au putin.

Spune asa, cu umilinta : Noi ne straduim sa facem tot ce putem pentru binele tarii. Cei care au idei mai bune sa vina cu ele spre analiza si dezbatere. Cei care nu sustin tara la greu si urmaresc chiar si atunci propriul lor interes sunt tradatori si ii lasam in plata lui Dumnezeu.

 In fiecare dimineata si in fiecarea seara spune aceasta rugaciune, urmata de Tatal nostru: 

 “Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma si ajuta-ma sa fac voia Ta sfanta. Calauzeste-ma Doamne, pun intreaga mea fiinta in mana Ta sfanta, fa din ea instrumentul tau. Ajuta Doamne Romania sa te cunoasca si sa faca voia ta sfanta.”

 Iti spun ca este chiar voia lui Iisus Hristos ca sedintele de parlament si de guvern sa inceapa cu rugaciunea Tatal Nostru.

Cum vei spune, noi suntem credinciosi si il urmam pe Hristos dar nu putem sa spunem in fata tarii si in fata lumii aceasta rugaciune? 

 Citeste chiar tu aceasta rugaciune in fata tuturor daca nu o stii pe de rost. 

 Indeamna-i pe oameni sa se roage lui Dumnezeu. Nu trebuie sa crezi ca asta e treaba bisericii. 

Tu indeamna-i sa se roage si vei vedea ca astfel vei deveni si tu un mare secerator pentru hambarul divin.

 Cheama-i : Haideti sa ne rugam lui Dumnezeu pentru Romania, pentru ca El sa ne calauzeasca si sa ne scape de tot raul. 

 Amin     (aici am auzit foarte intens si clar si plin de iubire: dragul meu premier) 

6 septembrie 2010

De ce nu numai crestinii se pot mantui

                        

Da, am spus ca omul se poate mantui indiferent pe ce cale merge, daca merge spre Dumnezeu. Mantuirea insemnand cautarea, cunoasterea si abandonarea in fata lui Dumnezeu.

Cum se poate intampla acest lucru? Foarte simplu, mantuirea vine de la Dumnezeu si nu de la vreo religie. Va spun ca acest lucru vi s-a spus dar voi nu intelegeti.

Cum puteti crede ca un buddhist care il cauta pe Dumnezeu, care il pune mai presus de orice si care este gata sa si moara pentru El, pentru a-l cunoaste adica, nu i se va raspunde?

 Si daca El a raspuns, mantuirea e la doi pasi pentru cine este gata sa-L asculte.

Voi nu vedeti dar Dumnezeu nu raspunde ritualului ci inimii.

Aici este marea voastra problema pentru ca voi spuneti, noi suntem mantuiti si nu mai avem nimic de facut, si intr-adevar nu mai faceti nimic. Ati abandonat si cautare si tot si v-ati lasat pe mana unora care nu l-au cunoscut direct, cu exceptia marilor sfinti, niciodata pe Dumnezeu.

 

Nimeni nu se mantuieste doar pentru ca spune Doamne Doamne, iar va amintesc, ci doar aceia care fac voia lui Dumnezeu. 

 

Iar cautatorii autentici devin intotdeauna relee divine desi exista si exceptii, atunci cand renunta sa faca exclusiv voia lui Dumnezeu cand acesta li se reveleaza. 

 

                           Dumnezeu cunoaste toate sufletele si toti aceia din alte religii care se apropie astfel de El, prin marea lor aspiratie si iubire, foarte usor vor afla de adevarurile celorlalte religii si le vor asimila daca sunt necesare si superioare. Mai mult, foarte multi din acestia au renascut ca si crestini penntru a se apropia mai mult de Iisus. 

 

Eu va spun ca voi toti, acesti orgoliosi crestini sunteti in mare pericol datorita atitudinii voastre fata de Adevar si fata de fratii vostri din alte biserici si religii. 

Atitudinea voastra nu are nimic de a face cu Dumnezeu.

Imaginati-va ca celelate mari religii manifesta mai mult sau mai putin adevaruri divine de aceea inca mai exista.

 

De asemenea trebuie sa stiti ca “Eu sunt Calea Adevarul si Viata” a fost spusa prin Iisus exact de acel Dumnezeu care a spus “Eu sunt Cel ce sunt” . 

 

                            Meditati si abandonati orgoliul vostru prostesc. Eu va spun ca nu stiti si nu vedeti nimic dar umblati infoiati ca niste curcani de mandria ca voi sunteti crestini. Si, la fel de grav, nu mai puteti fi calauziti si invatati pentru ca respingeti tot ce nu este scris in Biblie.

                             Religiile si bisericile nu mantuiesc, Numai "Eu sunt Cel ce sunt" mantuieste si calauzeste pe Calea Lui, spre Adevar si spre Viata. 

                              Si mantuirea vine numai dupa ce omul a renuntat la sine pentru Sine. Mantuirea inseamna ca vrei sa devii una cu Dumnezeu si sa-l manifesti pe Dumnezeu. Asta inseamna moarte pentru tine si viata pentru Dumnezeul din tine.

                                Mantuirea inseamna iubire frenetica pentru Dumnezeu si preamarirea Lui si renuntarea la lume. Daca Dumnezeu raspunde, atunci El nu este mai mult decat o mie de religii si ritualuri? Si cel ce are parte de raspunsul Lui nu va fi calauzit spre El Insusi pe cel mai sigur drum?

                               Si totusi Hristos vrea mantuirea in masa asa ca rugati-va cat mai mult si chiar si cei care spun numai Doamne Doamne vor avea o a doua sansa in lumea de dincolo. Totul depinde de umilinta lor si de dorinta de a-l asculta pe Dumnezeu.

                               Este doar o sansa pentru ca vor fi testati. Adica Dumnezeu nu li se va revela ca Lumina orbitoare si Atoputernica ci le va aparea ca un simplu Om cu nimic diferit de ei care le va spune: Voi ati pretins si pretindeti ca ma slujiti pe Mine, de aceea am venit la voi ca sa va dau de lucru si sa va mantuiesc.  Asa cum este deja revelat eu fac pariu ca si acestia vor spune : iata un nebun care se crede Hristos, sau Pavel, sau Petru, sau vreun inger, depinde cine va fi trimis la ei.

                             Eu va spun ca aceasta este adevarata preamarire a crestinismului, in comparatie cu valoarea celorlalte religii. Daca sunt numai demoni in jurul tau, sa fii si om normal vei parea un sfant. O, dar daca sunt numai sfinti va trebui sa te umilesti sa te consideri ultimul dintre ei. 

                              Iar voi spuneti ca ceilalti sunt pagani si nu deschideti ochii sa vedeti ca printre ei sunt si sfinti cu mult mai mari decat veti putea ajunge voi pe pamant. 

                             O si daca ati sti ca si acolo sunt sfinti, cat de mult v-ati stradui sa-l cunoasteti pe Iisus si sa-l manifestati, sa faceti si voi macar jumatate din minunile pe care le fac sfintii altor religii, ca doar sunteti crestini, nu? 

                              Treziti-va si imaginati-va ca nu aveti nimic. Imaginati-va ca Hristos cel din Biblie nu are nici o valoare si trebuie sa il gasiti pe  Iisus Hristos cel Viu in eternitate si Atotputernic.