Aceste modele trebuiesc promovate si urmate. Printre sfintele mele preferate se numara copilita minune de numai 12 ani, numita si Sfantulita, sfanta Filofteia. Mi se pare cu totul uluitor si cu adevarat glorios ca milioane de oameni sa ingenuncheze si sa se roage la ramasitele micutului trup al acestei fetite sfinte. Iata ceva faptuit de Dumnezeu mai presus de orice opera de arta sau de orice realizare umana.
Iata ca Dumnezeu poate ridica modele dintre voi femeile indiferent de varsta voastra. Sfanta Filofteia avea 12 ani, Fecioara Maria 14, iar in hinduism exista un aspect spiritual arhetipal numit Fata de 16 ani. Ce au in comun aceste modele spirituale? Puritatea. Purtitatea si curatenia interioara sunt foarte apreciate de Dumnezeu. La fel de mult ca si iubirea si umilinta.
La fel de uluitoare si glorioasa mi se pare si viata unei alte sfinte exceptionale. Binecunoscuta Jeanne D’Arc. Iata ca prin intermediul unei femei Dumnezeu a eliberat o tara si a daruit lumii un model feminin extaziant. Desigur ca istoria spirituala a omenirii nu este saraca in astfel de modele; Dumnezeu a vegheat intotdeauna si ne-a daruit calauzirea de care aveam nevoie. Invatati-va copiii sa se roage. Un copil care se roaga reprezinta un tablou care bucura intregul Cer si misca chiar inima lui Dumnezeu. Cat de binecuvantati vor fi parintii unui astfel de copil. Uneori bunicii primesc aceasta binecuvantare daca ei sunt aceia care il invata pe copil sa faca asta.Textul face parte din cartea Secretele Vietii - Conversatie cu Dumnezeu care contine mesaje transmise prin Gottfried Mayerhofer cel care a incheiat marea revelatie daruita lumii prin Jacob Lorber. As vrea sa adaug ca toata aceasta revelatie transmisa prin cei doi face parte din ceea ce se cheama Evanghelia Vesnica. Deci nu va descurajati daca descoperiti o comoara spirituala si ea este cunoscuta de foarte putini altii. Vor veni vremuri cand o vor cunoaste toti locuitorii planetei si toti locuitorii infinitului.
Scopul este sa-l cunoastem pe Dumnezeu si sa devenim una cu El. Sa-i oferim deci lui Dumnezeu existentele noastre. Acest lucru nu trebuie privit ca un dar facut lui Dumnezeu sau ca un sacrificiu ci ca pe cea mai buna investitie pe care am putea sa o facem.
Sa abandom vointa noastra personala si dorintele noastre nenumarate si sa ne amintim ce a spus prima dintre femei, Fecioara Maria : "Faceti orice va va spune." Ioan 2, 5
Capitolul 11 Fată, fecioară, mamă şi soţie (4 august 1870) Întrucât voi vă însoţiţi atât de des cu tovarăşele voastre de sex feminin, care exercită o influenţă atât de mare asupra educaţiei spirituale a copiilor Mei, voi spune câteva cuvinte şi în legătură cu surorile voastre, pentru ca acestea să afle ce trebuie să facă pentru a merita la rândul lor numele de „copile ale Mele”, dar şi cum să ghideze acele suflete pe care Eu le încredinţez lor (sub forma copiilor), astfel încât să o apuce pe calea cea dreaptă, care duce la Mine, în acord cu legea Mea supremă. Să trecem aşadar la subiect: Să revenim pentru câteva clipe la cele patru etape de care am discutat anterior, respectiv: copilăria, care în cazul femeilor corespunde etapei în care acestea sunt numite fete. La scurt timp după naştere nu se poate vorbi de vreo diferenţă între băieţi şi fete în ceea ce priveşte impulsurile şi pasiunile lor. Cea care predomină la ambele sexe este viaţa vegetativă, singura diferenţă vizibilă fiind cea legată de corpul fizic. În cazul fetelor, natura predominantă este cea pasivă, mai slabă, mai calmă, mai predispusă către suferinţă, în timp ce în cazul băieţilor, cel care predomină este temperamentul activ, care îi va forma mai târziu caracterul. Pe scurt, această etapă nu este practic diferită în cazul celor două sexe. Toate pasiunile şi virtuţile zac adormite în pace, şi aşa vor rămâne până la crearea condiţiilor prielnice pentru trezirea lor, când ele se vor separa şi vor intra în conflict. La fel ca în cazul băieţilor, primele atribute negative care se trezesc la tinerele fete sunt încăpăţânarea şi mânia. Tot ce am spus despre aceste două atribute se aplică în egală măsură şi în ceea ce priveşte fetele. Trebuie să precizez totuşi că în cazul lor, încăpăţânarea este o pasiune chiar mai periculoasă decât în cazul băieţilor, căci pe măsură ce cresc, aceştia din urmă capătă o putere mai mare a voinţei, devenind astfel capabili să îşi controleze mai uşor acest defect, în timp ce fetele, fiind mai slabe, nu i se pot opune cu acelaşi succes. În plus, din cauza sexului lor, indulgenţa cu care sunt tratate fetele este mai mare decât în cazul băieţilor, creând astfel condiţii mai favorabile pentru manifestarea acestui atribut negativ. Din păcate, această indulgenţă va avea mai târziu multe consecinţe nefericite, când fata se va transforma într-o adolescentă (etapa a doua, care corespunde fecioarei) şi respectiv când va deveni mamă, căci la acea vârstă, ea intră în contact cu sexul opus, predestinat de Mine Personal pentru a conduce, nu pentru a fi condus. Nu vom mai insista deci asupra acestor două atribute negative. Recomandaţi-le surorilor voastre care au copii de crescut să supravegheze cu cea mai mare atenţie aceste două buruieni otrăvite. Deşi femeia a fost creată pentru a restaura, oriunde s-ar afla, starea de pace şi binecuvântare, alinându-i pe cei suferinzi, tot ea are capacitatea de a transforma cerul cel mai sublim într-un iad, dacă nu reuşeşte să îşi controleze aceste două defecte majore. Consecinţele acestei situaţii neplăcute sunt dintre cele mai tulburătoare, nu numai pentru femeia încăpăţânată şi care se înfurie repede, ci şi pentru copiii aflaţi în îngrijirea ei, fie ei fii sau nepoţi, căci aceste vibraţii negative se răspândesc la fel de repede ca şi cancerul. Când mai cresc, principalul defect al băieţilor este dorinţa de a se lua la bătaie, dorinţa de a fi mai puternic decât ceilalţi şi de a-i domina; în cazul fetelor, echivalentul acestui defect este vanitatea. Băiatul doreşte să fie considerat de tovarăşii săi ca fiind cel mai puternic şi cel mai deştept, pentru ca ceilalţi să se teamă de el. În schimb, fata doreşte să fie cea mai frumoasă şi mai bine îmbrăcată (şi deci cea mai atrăgătoare) între prietenele sale. Trebuie să insist asupra faptului că pasiunea specifică băieţilor nu este nici pe departe la fel de periculoasă ca şi cea a fetelor, care va degenera mai târziu în gelozie. Gelozia este cea mai cumplită şi mai teribilă pasiune care poate izvorî din inima unei femei, capabilă să se combine cu ura, mânia şi dorinţa de răzbunare, izgonind toate calităţile bune sin sufletul feminin. Ceea ce v-am spus odată rămâne la fel de valabil şi astăzi: „Dacă doriţi să-l cunoaşteţi pe Satan, priviţi o fată vanitoasă sau o femeie geloasă!” Într-adevăr, femeia care se lasă guvernată numai de pasiunile ei nu este altceva decât o furie personificată. În cazul bărbaţilor, chiar dacă sunt mânioşi şi dornici de răzbunare, raţiunea ajunge să prevaleze mai devreme sau mai târziu, dar în cazul femeilor, pasiunea dezlănţuită alungă orice urmă de raţiune din mintea lor, astfel încât ele ajung să fie guvernate numai de inimă, locul celor mai înalte calităţi, dar şi al celor mai abjecte defecte. Dacă i se dă posibilitatea sau dacă se află în poziţia de putere necesară, o femeie este în stare să distrugă întregul pământ, privind calmă râurile de sânge care curg şi suferinţele pe care le-a provocat. Îi este suficient să ştie că răzbunarea ei a fost completă, că ambiţia din sufletul ei satanic i-a permis în cele din urmă să exclame: „Eşti răzbunată!” Priviţi istoria umanităţii: cât de mult au suferit oamenii, în viaţa lor de familie sau chiar în viaţa naţiunilor, de când femeia a încetat să mai fie subordonată bărbatului, de când a început să iasă din sfera care i-a fost predestinată, şi anume cea casnică! Deşi acest sex a fost cel destinat de Mine pentru a primi laurii victoriei, din cauza caracterului său receptiv, dar şi blândeţii sale, care ar trebui să predomine în faţa pasiunilor aspre ale bărbaţilor, Satan a triumfat asupra femeilor, care îi seduc şi îi conduc pe bărbaţi nu spre victoria iubirii, ci către pierzanie şi către declinul total, datorită dorinţei lor de putere! Atât de departe au ajuns lucrurile încât în curând Mă voi vedea nevoit să intervin din nou, eliberându-i pe bărbaţi de aceste lanţuri îngemănate cu spini, care au fost predestinate de Mine să fie trandafiri, eliminând din inima femeilor aceste pasiuni distructive prin intermediul suferinţei, al sărăciei şi al bolii, astfel încât creaţia Mea să o ia din nou pe calea cea bună, în care locul femeii este acela de a-i fi tovarăş de nădejde bărbatului, o aducătoare de pace şi de linişte, şi nu unul dominant, de comandă. Am început prin a vă spune toate aceste lucruri pentru a vă arăta ce s-a ales de sexul feminin, înzestrat de Mine cu atâtea calităţi excepţionale, care nu mai pot fi însă întâlnite astăzi decât în câteva inimi. În majoritatea inimilor femeilor din zilele noastre nu mai poţi întâlni decât ambiţii şi vanitate. V-am povestit mai sus cum o scânteie, aparent minoră în copilărie, se poate aprinde mai târziu ca o vâlvătaie, generând nenumărate suferinţe, pentru a şti să vă feriţi de aceste manifestări, deopotrivă pe voi înşivă şi pe copiii voştri. Să privim acum lucrurile dintr-o altă perspectivă, arătând cum am creat Eu femeia şi care sunt calităţile cu care am înzestrat-o, pentru a se integra în planul creaţiei Mele. Ca de obicei, vă voi prezenta femeia în patru ipostaze diferite, care corespund celor patru etape fără respectarea cărora nu va putea deveni un copil al Meu şi nu îşi va putea împlini menirea pe pământ. V-am spus deja câteva lucruri legate de copilărie. Faceţi toate eforturile pentru a trezi blândeţea în inimile tinerelor fete, având grijă ca mai târziu aceasta să se transforme în iubire, alinare şi compasiune. Când o inimă învaţă să simtă suferinţele altora, ea încearcă întotdeauna să le aline, atât cât îi stă în puteri. Compasiunea are puterea de a menţine trează inima, stimulându-i dorinţa de a-i ajuta pe cei din jur şi eliminând alte dorinţe mai puţin importante; în caz contrar, acestea din urmă pot cuceri complet o inimă orgolioasă, nemailăsând spaţiu pentru alinarea semenilor. Compasiunea conduce la respect, la sentimentul egalităţii cu semenii tăi, fiind diametral opusă mândriei, emoţie guvernată de iluzia că tu eşti mai bun decât alţii. Această veritabilă nestemată a coroanei iubirii de aproape, compasiunea, îndulceşte viaţa alină durerile şi conferă o stare de linişte interioară în toate circumstanţele. Şi cine credeţi că este aceea pe care am înzestrat-o în cea mai mare măsură cu această calitate excepţională, asigurându-i inclusiv cele mai potrivite instrumente pentru a o manifesta? Oare nu v-am dăruit Eu vouă, iubitele Mele copile, cele mai frumoase şi mai gingaşe forme, cele mai fine trăsături ale feţei, cei mai frumoşi ochi, astfel încât nici un bărbat să nu poată rezista privirii voastre scăldată în lacrimi de compasiune? Nu va-m dăruit Eu cea mai frumoasă voce cu putinţă, a cărei tonalitate melodioasă să aducă alinare celor aflaţi în suferinţă? Dar cum folosiţi voi (cele mai multe dintre voi) aceste calităţi?! Sunt nevoit Eu Însumi să-Mi întorc privirea de câte ori observ ce faceţi voi cu aceste daruri divine, pe care numai întru slava Mea nu le folosiţi! Dar să nu mai insistăm asupra acestui aspect. Mai bine să revenim la imaginea femeii aşa cum am creat-o Eu. Aşa cum spuneam, supravegheaţi cu atenţie tinerele fete, pentru ca aceste calităţi negative să nu crească în inimile lor. Odată ajunse la vârsta adolescenţei (la etapa pe care Eu l-am denumit-o: a fecioarei), este imposibil să mai faceţi ceva, căci în această fază de înflorire, inima femeii aleargă cu toate pânzele sus către obiectul pasiunii ei, acela de a deveni soţie şi mamă (fără să-şi dea încă seama ce înseamnă acest lucru). Odată ajunsă la această vârstă, adolescenta fecioară poate să-şi găsească împlinirea în viaţa de familie, sau dimpotrivă, se poate simţi dezamăgită de toţi şi de toate, aflând prea târziu adevărul crud din gura mamei sale, din care altădată curgea numai lapte şi miere. În cazul din urmă, suferinţa nu este altceva decât rezultatul firesc al unei educaţii greşite, a cărei responsabilitate cade mai degrabă în sarcina părinţilor, şi nu a tinerei fete. Pe de altă parte, suferinţa înmoaie inima şi o ajută să devină mai înţeleaptă. Duritatea realităţii aduce sub control pasiunile tinereţii şi îi permite mamei, devenită mai înţeleaptă din cauza experienţelor trăite, să îşi crească altfel copiii, pentru a nu repeta greşelile părinţilor ei. În acest fel, Eu ghidez întotdeauna inimile rătăcite, nevoite să treacă prin cele mai dezagreabile experienţe, ajutându-le să ajungă din nou în locul în care au luat-o într-o direcţie greşită, în speranţa că de această dată o vor lua pe calea cea bună. Astfel, la căpătâiul copilului ei bolnav, mama îşi întoarce privirea către Mine, uitând de deşertăciunile acestei lumi şi interiorizându-se. Nu de puţine ori, ea realizează cu tristeţe cât de gol este acel loc, prea puţin cultivat până atunci. Sunt momente dificile, de încercări şi resemnare, şi în timp ce fecioara credea că viaţa trăită în veselie va continua şi după măritiş, în locul nopţilor de petrecere şi desfătare femeia descoperă suferinţa şi tristeţea, pe care nu şi le-ar fi imaginat niciodată înainte. Ochii care altădată se umpleau de lacrimi de fericire atunci când îl priveau pe cel ales să-i fie soţ, sunt acum la fel de plini de lacrimi, dar la căpătâiul celui bolnav, sau chiar mort. Lacrimile de fericire din tinereţe au îndepărtat-o de Mine şi de cuvintele Mele, în timp ce lacrimile de tristeţe sunt primele indicii ale întoarcerii ei la Mine. Mă aflu de multe ori, cu braţele deschise, într-o cameră solitară în care o mamă îşi plânge amarul, asist cu tristeţe la durerea ei maternă, la prăbuşirea speranţelor ei, precum un castel din cărţi de joc, când deodată – o, ce bucurie supremă!, din ruinele speranţelor distruse se naşte o floare divină! Este floarea credinţei şi a abandonării în faţa voinţei Mele. Ceea ce nu ar fi fost niciodată posibil în toiul plăcerilor şi al distracţiilor lumeşti, cuvintele care nu ar fi fost niciodată auzite de urechile surde ale fetei sau ale fecioarei, încep să înflorească acum, pe patul de boală al unui copil. În cazul de faţă, ceea ce nu a reuşit iubirea, a reuşit teama: a adus înapoi la Mine o inimă care în alte circumstanţe ar fi fost pierdută. Înţelegeţi, copilele Mele, în ce constă planul Meu divin, şi cum îmi educ Eu copiii recalcitranţi?În panorama infinită a vieţii, Eu le permit multor reprezentante ale sexului vostru să rătăcească dintr-o distracţie în alta, dintr-o desfătare în alta, dar fiţi convinse că în ceea ce priveşte salvarea unui suflet, Eu cunosc cel mai bine momentul potrivit, şi ştiu să Mă ocup de micuţa păsărică ce a zburat până atunci din pom în pom, fără să-şi facă probleme, până când aripile i-au amorţit şi ea nu mai reuşeşte să se ridice de la sol, pentru că tot ce a iubit mai mult au fost plăcerile oferite de acest pământ. Aşadar, mama îşi continuă drumul ei presărat cu spini, fiind rareori răsplătită de toate suferinţele îndurate de dragul copiilor ei. Acesta este însă chiar punctul de cotitură în care ea are şansa să înţeleagă deşertăciunea acestei lumi, ideile ei greşite şi obiceiurile ei eronate, întorcându-se treptat către Mine. După ce impulsul sexual intră în perioada de odihnă, femeia încearcă să-şi găsească sprijinul fie în bărbatul ei, mai puţin apreciat până atunci, fie în Mine, unde va găsi cu siguranţă alinarea şi mângâierea pe care o caută. Aşadar, dragele Mele copile! Ştiu că cele mai multe dintre voi aţi păşit deja pe calea grea a lacrimilor şi a suferinţei, dar nu vă pierdeţi cu firea, căci Eu M-am milostivit de voi şi ov-am dăruit vouă Cuvântul Meu. Greşelile voastre din trecut nu vor atârna atât de greu în balanţa dreptăţii Mele, aşa cum cred unii, iar viitorul vă va fi mult îndulcit, dacă nu veţi uita de Mine şi de învăţăturile Mele. Ascultaţi aceste cuvinte, rostite pentru alinarea voastră de Cel care vă iubeşte la fel de mult ca pe toţi ceilalţi copii ai săi! Amin.
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu