29 aprilie 2013

Din nou despre casatoriile intre persoane de acelasi sex


Vreau sa atrag atentia asupra marii manipulari care se face cu promovarea unor astfel de legi care fac parte evident din planul Ocultei de Imbecilziare si umilire mai ales a tarilor crestine, un atac fara precedent al Ocultei asupra bunei cresteri si a unei educatii firesti daca nu spirituale. 
Persoanele care se simt atrase de persoane de acelasi sex sunt intr-un procent foarte mic chiar si intr-o societate bolnava si flagelata cum se pare ca este cea Occidentala. 
Undeva sub 0,5 % si daca tinem seama de faptul ca, dupa cum spun specialistii,  printre acestia mai mult de trei sferturi, undeva in jur de 80% din acest o,5%, sunt bisexuali, intelegem cat de marsava si abjecta este aceasta manipulare.
In ce consta manipularea?
Ni s-au promovat niste simintiti si suntem acuzati ca i-am discrimina prin dispretul nostru.
Acestia care sunt intr-o cantitate absolut neglijabila pe Pamant au fost promovati de parca am fi mai ceva ca Sodoma si Gomora.
Apoi Oculta a speculat acest dispret firesc ba chiar a convins majoritati sa accepte aceasta scranteala a catorva, in felul acesta promovand acest fenomen si dand senzatia ca ar fi ceva normal si firesc ba chiar o optiune.
Aceasta promovare in sine are un efect devastator.
In fine, francezii sunt printre pacaliti, si dupa ce i-au acceptat pe bolnavi, vorba lui Hasotti, s-au trezit acum ca acesti bolnavi nu se multumesc cu un deget ci vor nu numai mana ci o intreaga civilizatie.  
In mod normal aceste creaturi ar trebui sa stea acolo in promiscuitate la locul lor si nimeni sa nu le bage in seama.
Dar uite ca Oculta reprezentata in Franta de socialisti s-a gandit sa loveasca la radacina tara cu cei mai mutli catolici din Europa.
Daca au dat ei doua bombe asupra catolicilor din Japonia, de ce sa nu aiba si satisfactia unei astfel de legi?
Vom vedea in curand daca Francois Hollande va promulga sau nu aceasta lege.
Dupa cum am spus, nu ma deranjeaza atat de tare prabusirea civilizatiei occidentale deoarece odata cu ea se va prabusi Oculta insasi. 
Deja pentru romani a fi mason a devenit similar cu a te inchina Satanei asa ca sper sa dispara definitiv acesti nebuni de pe Pamant in cel mai scurt timp. 
Dar pentru faptul ca nu este vorba doar de a-i lasa in durerea si mizeria lor pe acesti smintiti ci de a face o lume intreaga sa accepte ideea ca ar putea exista aceasta absurditate numita casatorie intre persoane de acelasi sex, toate aceste tari care au votat aceasta lege vor trebui sa plateasca cu varf si indesat pentru asta si vor si plati.
Abia acum devine evident si sunt de inteles drasticele pedepse de care Apocalipsa vorbeste.
Intr-devar se pare ca acesti oameni care accepta ca normale astfel de lucruri si care voteaza astfel de legi trebuie sa fie cei care urla innebuniti si cauta sa se ascunda in crapaturile muntilor in textul apocaliptic. 
Intr-adevar nimeni nu va avea nici o mila de slujitorii satanei care dupa atatea avertizari continua sa il slujeasca pe acesta.  
Cum au ajuns acesti oameni atat de prosti? Cum de nu au o minima educatie spirituala, o minima intelegere a ce este rau si bine, a vointei lui Dumnezeu?
Sper ca aceasta manipulare sa inceteze si populatia Europei sa se trezeasca, altfel va suferi si nu va sti de ce. 
Iata de ce, pentru ca v-ati lasat condusi de discipolii satanei care s-au infiltrat in politica, in mass media, in finante si care va toaca marunt pentru a va oferi Satanei la micul dejun... 
Intr-adevar pana astazi pot spune ca nu am inteles deplin justificarea pedepselor apocaliptice.
Hitler parca nu era atat de cretin si atat de malefic precum acesti socialisti francezi, precum acesti politicieni care voteaza astfel de legi. 
Iata, pe langa karma natiunilor sa adaugam si aceste nenorociri si ne vom face o imagine asupra locurilor unde va lovi Cosmarul profetit in Evanghelii si Apocalipsa. 
Daca astfel de legi nu vor fi intoarse, daca Occidentul si America si Nato nu vor asculta, ar fi mai bine intr-adevar sa iesim din aceste Aliante.
Iata ca aceasta perspectiva este astazi destul de aproape. Rusia doreste asta, Antenele cu Voiculescu doresc asta.
Ne mai ramane speranta Germaniei alaturi de care trebuie sa luptam pentru o Europa luminata si nu cretinizata. 
Deocamdata trebuie sa luptam din interior.
Trebuie sa oferim educatie spirituala acestor oameni care se cred evoluati si superiori dar care se pare ca sunt analfabeti spiritual.
Ce penibil Hollande sa aminetaza chinezilor despre drepturile Omului.
Pai smintitule, daca o sa promovezi acea lege ti-ai batut joc de propria natiune intr-un mod cu mult mai grav decat incalcarea oricarui drept fundamental al Omului. 
Ce luminare totusi, Apocalipsa mai actuala ca niciodata!
Dar cine ar fi crezut ca tocmai Occidentul nostru va fi vizat de acele cumplite avertismente?
Cum pot sa fie atat de prosti acesti oameni? 
Domnezeule Mare, cititi cu atentie acest capitol din Apocalipsa pentru ca devine tot mai clar cine este Babilonul.
Poate vor avea sansa de a asculta de noi si de a fi calauziti de noi sa scape de acest Cosmar.
Cititi cu atentie, fiecare cuvant este o lumina acum si capata inteles. 


1. După acestea, am văzut un alt înger, pogorându-se din cer, având putere mare, şi pământul s-a luminat de slava lui,
2. Şi a strigat cu glas puternic şi a zis: A căzut! A căzut Babilonul cel mare şi a ajuns locaş demonilor, închisoare tuturor duhurilor necurate, şi închisoare tuturor păsărilor spurcate şi urâte.
3. Pentru că din vinul aprinderii desfrânării ei au băut toate neamurile şi împăraţii pământului s-au desfrânat cu ea şi neguţătorii lumii din mulţimea desfătărilor ei s-au îmbogăţit.
4. Şi am auzit un alt glas din cer, zicând: Ieşiţi din ea, poporul meu, ca să nu vă faceţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi de pedepsele sortite ei;
5. Fiindcă păcatele ei au ajuns până la cer şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nedreptăţile ei.
6. Daţi-i înapoi, precum v-a dat şi ea şi, după faptele ei, cu măsură îndoită, îndoit măsuraţi-i; în paharul în care v-a turnat, turnaţi-i de două ori.
7. Pe cât s-a mărit pe sine şi a fost în desfătări, tot pe atâta daţi-i chin şi plângere. Fiindcă în inima ei zice: Şed ca împărăteasă şi văduvă nu sunt şi jale nu voi vedea nicidecum!
8. Pentru aceea într-o singură zi vor veni pedepsele peste ea: moarte şi tânguire şi foamete şi focul va arde-o de tot, căci puternic este Domnul Dumnezeu, Cel ce o judecă.
9. Iar împăraţii pământului, care s-au desfrânat cu ea şi s-au dezmierdat cu ea, se vor jeli şi se vor bate în piept pentru ea, când vor vedea fumul focului în care arde,
10. Stând departe de frica chipurilor ei, şi zicând: Vai! Vai! Cetatea cea mare, Babilonul, cetatea cea tare, că într-un ceas a venit judecata ta!
11. Şi neguţătorii lumii plâng şi se tânguiesc asupra ei, căci nimeni nu mai cumpără marfa lor,
12. Marfă de aur şi de argint, pietre preţioase şi mărgăritare, vison şi porfiră, mătase şi stofă stacojie, tot felul de lemn bine mirositor şi tot felul de lucruri de fildeş, de lemn de mare preţ şi marfă de aramă şi de fier şi de marmură,
13. Şi scorţişoară şi balsam şi mirodenii şi mir şi tămâie şi vin şi untdelemn şi făină de grâu curat şi grâu şi vite şi oi şi cai şi căruţe şi trupuri şi suflete de oameni.
14. Şi roadele cele dorite de sufletul tău s-au dus de la tine şi toate cele grase şi strălucite au pierit de la tine şi niciodată nu le vor mai găsi.
15. Iar neguţătorii de aceste lucruri, care s-au îmbogăţit de pe urma ei, vor sta departe, de frica chinurilor ei, plângând şi tânguindu-se,
16. Şi zicând: Vai! Vai! Cetatea cea mare, cea înveşmântată în vison şi în porfiră şi în stofă stacojie şi împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare! Că într-un ceas s-a pustiit atâta bogăţie!
17. Şi toţi cârmacii şi toţi cei ce plutesc pe mare şi corăbierii şi toţi câţi lucrează pe mare stăteau departe,
18. Şi strigau, uitându-se la fumul focului în care ardea, zicând: Care cetate era asemenea cu cetatea cea mare!
19. Şi îşi puneau ţărână pe capetele lor şi strigau plângând şi tânguindu-se şi zicând: Vai! Vai! Cetatea cea mare, în care s-au îmbogăţit din comorile ei toţi cei ce ţin corăbii pe mare, că într-un ceas s-a pustiit!
20. Veseleşte-te de ea, cerule şi voi sfinţilor, şi voi apostolilor, şi voi proorocilor, pentru că Dumnezeu a pronunţat judecata voastră asupra ei.
21. Şi un înger puternic a ridicat o piatră, mare cât o piatră de moară, şi a aruncat-o în mare, zicând: Cu astfel de repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu se va mai afla.
22. Şi glasul celor ce cântă din chitară şi din gură şi din flaut şi din trâmbiţă nu se va mai auzi de acum în tine şi nici un meşteşugar de orice fel de meşteşug nu se va mai afla în tine şi huruit de mori nu se va mai auzi în tine niciodată!
23. Şi niciodată lumina de lampă nu se va mai ivi în tine; şi glasul de mire şi mireasă nu se vor mai auzi în tine niciodată, pentru că neguţătorii tăi erau stăpânitorii lumii şi pentru că toate neamurile s-au rătăcit cu fermecătoria ta.
24. Şi s-a găsit în ea sânge de prooroci şi de sfinţi şi sângele tuturor celor înjunghiaţi pe pământ.
Apocalipsa 18 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu