INCORONAREA LUI IISUS HRISTOS CA REGE AL ROMANIEI MARI
Putem spune la fel de bine si INCORONAREA LUI HRISTOS CA REGE AL DACIEI MARI deoarece EL stie mai bine ca noi istoria si specificul precum si MISIUNEA NEAMULUI NOSTRU ANCESTRAL
Avem acest moment FESTIV, acest MARE PRIVILEGIU, aceasta MARE SARBATOARE in care, cu acordul DIVINITATII avcem sansa sa il numim pe MARELE HRISTOS REGE al tuturor ROMANILOR de pe intreaga planeta.
Confeti, sunet de trambite, multi ingeri prezenti, Sfintii care ne iubesc, MARII CONDUCATORI AI TRECUTULUI INCEPAND CU DECEBAL si incheind cu MARELE ALEXANDRU IOAN CUZA CARE VA FI NUMIT PRIM-MINISTRU TARII sau, mai bine zis Conducatorul Divanului Domnesc, dupa cum vom vedea.
In aceasta atmosfera de Mare Sarbatoare, MARELE PREOT AL PLANETEI SI AL INTREGII GALAXII VA ROSTI SLUJBA SI BINECUVANTAREA CARE SE ROSTESTE IN ASTFEL DE CAZURI MARETE.
VA FI INVOCAT SPIRITUL LUI DUMNEZEU SI I SE VA INCREDINTA LUI PENTRU TOTDEAUNA SOARTA ACESTUI NEAM PRECUM SI COOPERAREA CU DUMNEZEU , RESPECTIV MISIUNILE PRIMITE DE LA DIVINITATE.
Asadar HRISTOS ne-a anuntat ca isi va numi un Cabinet de Ministri sau DIVANUL DOMNESC format din minim 10 sau mai bine 12 astfel de MINISTRI
PRIMUL NUME ROSTIT, DE UNDE SI DEDUCEM CA VA FI NUMIT SEF AL ACESTUI CABINET, A FOST NIMENI ALTUL DECAT ALEXANDRU IOAN CUZA.
Evident totul este si o LECTIE PLANETARA si COSMICA caci acolo unde COBOARA DUMNEZEU, COBOARA si INFINITUL cu toata plenipotenta sa.
Totul este o lectie pentru toti si HRISTOS vrea sa ne arate ca nimeni in veci nu trebuie sa mai faca NEDREPTATEA ce ni s-a facut prin alungarea acestui DOMNITOR MARET si inlocuirea lui cu alogeni.
DUMNEZEU INDREAPTA si va INDREPTA IN VECI TOT CE TREBUIE INDREPTAT.
Asadar ALEXANDRU IOAN CUZA a fost primul nume rostit de HRISTOS.
Apoi , acesta va fi insotit indeaproape de DOI TARANI FAIMOSI si foarte IUBITI, BARBAT si FEMEIE, amandoi din MOLDOVA lui CUZA.
FAIMOSUL MOS ION ROATA si nimeni alta decat minunata noastra siberianca, aproape martira, ANIȚA.
Anița Nandriș-Cudla
Acestea au fost al doilea si al treilea nume pe care IISUS HRISTOS le-a rostit si care sunt chemati sa GUVERNEZE NOUL POPOR ALES impreuna cu cei dragi lor sau apropiati sau rude.
Fiecare astfel de nume trebuie sa mai aduca cu el inca cel putin doua persoane spre a lucra impreuna in aceasta misiune primita.
Dar pot fi alte 9 sau 10 sau 12 persoane importante sau pretioase pt ei. De exemplu stim ca ANIȚA avea FRATI destoinici cu functii si pozitii inalte pe care ca probabil ii va chema in aceasta misiune ce a primit-o.
Sper ca ati citit cu totii 20 de ani inSIBERIA scrisi de acest suflet sfant zic eu, al ANIȚEI.
Avem si cateva femei in acest Divan Domnesc si a doua este nimeni alta decat chiar REGINA MARIA dupa cum vom vedea mai tarziu.
Al patrulea nume rostit de IISUS HRISTOS a fost acela al STAROSTELUI…
A trebuit sa ma gandesc putin pana sa il gasesc pe STAROSTE si am realizat ca e nimeni altul decat MARELE NICU STEINHARDT…
Al cincilea nume este DRAGUL NOSTRU DE PETRE TUTEA, el care si-a pus viata ca sa guverneze ROMANIA ‘incat sa nu mai poata de bine toti romanii’…
FECIOARA MARIA a rostit si ea un nume de FEMEIE , feminismul ei constand in aceea ca se identifica cu TOATE FEMEILE si le ajuta si promoveaza…
Avem 6 nume deja de mare valoare si ele trebuiesc analizate si separat spre a intelege maretia lor si totodata atentia pe care HRISTOS le-a acordat-o , asta insemnad ca vor deveni prin aceasta misiune fiinte angelice de un grad si mai mare.
Urmatoarele nume sunt ADRIAN PAUNESCU si NICHITA STANESCU.
Observam ca avem nume aproape contemporane aceasta fiind dorinta lui HRISTOS deoarece acestia stiu cel mai bine problemele cu care se confrunta neamul nostru.
Mai mult ca sigur ca ADRIAN PAUNESCU si NICHITA il vor chema instant si pe MIHAI EMINESCU daca nu ar fi chemat si el separat mai tarziu.
ADRIAN PAUNESCU A FOST CHIAR SI PARLAMENTAR EUROPEAN si marele lui spirit va gasi o mare fericire sa lucreze in aceasta functie in care HRISTOS l-a chemat.
FECIOARA MARIA a rostit ECATERINA TEODOROIU si astfel avem 3 femei deja in Divinul Divan Domnesc…
Dupa asta m-am gandit imediat la REGINA MARIA....
IISUS va lucra prin acestia si le va indeplini toate dorintele ramase neindeplinite in legatura cu neamul nostru adoptat deja de catre Ierarhia Crestina
Toate sunt nume epice si daca in primele se reflecta preponderant dragostea REGELUI e posibil ca in ultimele sa se reflecte cate ceva si din dragostea PREOTULUI
HRISTOS A MAI ROSTIT SI NUMELE MARELUI DECEBAL CU SENSUL CA ACEASTA ESTE MISIUNEA CE I SE INCREDINTEAZA IN LEGATURA CU NEAMUL NOSTRU.
A spus ca trebuie sa duca LUPTA LUI DECEBAL...
HRISTOS vrea sa faca din aceasta misiune si numire un prilej de incitare si pentru celelalte neamuri si din realizarile obtinute prilej de mandrie si promovare si printre celelalte neamuri.
HRISTOS si-a asumat deci MISUNEA lui DECEBAL de protectie , pastrare si perpetuare a neamului ales de catre TATAL CERESC sa il inlocuiasca pe cel vechi in misiunea spirituala pe Pamant.
Cel vechi are si el inca un statut special si il vom consilia si calauzi spre a se intoarce in gratia de altadata, dar am mai spus, pentru HRISTOS era nevoie de un neam CRESTIN…
Desigur ca am fost foarte suprins cand am vazut ca IISUS isi ia in serios treaba si incepe sa isi numeasca ministrii...
Dintr-un proiect si o dorinta sa vad ca HRISTOS ia aceste lucruri la propriu si in serios...
Trebuie explicat ca defapt DUMNEZEU nu a dorit NICIODATA sa fie inlocuit cu REGI sau PRESEDINTI ci EL a dorit dintotdeauna sa isi conduca direct popoarele.
Aceasta este explicatia acestei acceptari din partea lui IISUS
Noi doar repunem lucrurile in ordinea ancestrala si eterna in care au fost dintotdeauna.
DE ACUM SUNTEM CONDUSI DIRECT DE DUMNEZEU si INGERII LUI pe care i-a numit MINISTRI...
Primele 4 nume au venit direct de la IISUS, fara nicio alta interventie.
Iata cat de mult il pretuieste pe NICU STEINHARDT numidu-l atat de frumos STAROSTELE...
MOS ION ROATA si ANIȚA sunt cumva un fel de subalterni directi ai lui CUZA...
UN TRIUMVIRAT EPIC AL IUBIRII DE NEAM SI TARA...
DACIA ASTFEL DEVINE PENTRU TOTDEAUNA GRADINA LUI IISUS HRISTOS!
AMIN, GLORIE DIVINITATII CARE NE MANGAIE SI BINECUVANTEAZA ASTFEL, COBORAND PE PAMANT SPRE A-L SALVA!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu