IISUS LA TEMPLU - purificarea templului

        

           A se vedea ca purificarea templului a avut loc chiar in primul an si nu in ultimul, speculandu-se astfel ca acesta ar fi putut duce la arestarea lui Iisus.            Semnificatia profund divina a gestului Sau explicata in amanunt. Adevaratul templu este interior si se afla in inima omului iar Marele Preot este Spiritul sau care este una cu Marele Spirit care este Tatal.

Marea Evanghelie a lui Ioan: Capitolul 13  Ororile din Templu în timpul Paştelui. Purificarea Templului, (Ioan II, 14-17) (14) În Templu a găsit pe cei ce vindeau boi, oi şi porumbei şi pe schimbătorii de bani şezând jos. (15) A făcut un bici de ştreanguri şi i-a scos pe toţi afară din Templu, împreună cu oile şi boii; a vărsat banii schimbătorilor şi le-a răsturnat mesele.  (16) Şi a zis celor ce vindeau porumbei: “Ieşiţi toţi de aici şi nu faceţi din casa Tatălui Meu un loc de comerţ.”  (17) Ucenicii Lui şi-au adus aminte că este scris: “Zelul Casei Tale M-a consumat.”  1. Când am ajuns la Ierusalim şi am văzut această stare de lucruri, constatând că zgomotul animalelor şi al negustorilor îi împiedicau pe oameni să meargă la Templu, iar aceia care riscau totuşi să meargă, erau împinşi de vitele agitate sau cădeau pe jos de inaniţie, înnebuniţi de vacarm, sufocaţi de mirosul fetid, mânia Mea a atins apogeul. Petru şi Natanael Mi-au spus: “Doamne, nu mai ai tunete şi fulgere? Priveşte-i pe aceşti oameni care plâng în faţa Templului; vin de departe pentru a aduce slavă lui Dumnezeu şi nu pot ajunge până la Templu din cauza vitelor şi a oilor. Sunt foarte mulţi cei care se plâng că abia au ajuns până la Templu, cu riscul vieţii lor şi au ieşit pe jumătate sufocaţi şi complet prădaţi. Este cumplit. Trebuie cu orice preţ să punem capăt acestei orori, mai înfiorătoare decât Sodoma şi Gomora!”  2. La aceste cuvinte, un bătrân evreu s-a apropiat şi ne-a spus: “Prieteni, nu ştiţi încă totul; acum trei ani, la Templu, unde eram un simplu servitor, am fost eu însumi martorul unor lucruri care m-au făcut să mă cutremur până în măduva oaselor”.  3. Eu i-am răspuns: “Prietene, păstrează toate acestea pentru tine, căci Eu ştiu tot ce s-a petrecut. Dar fii liniştit; s-a întrecut măsura şi chiar astăzi veţi vedea puterea şi mânia lui Dumnezeu, care se vor abate asupra Templului, îndepărtaţi-vă câteva clipe de porţile Templului, dacă nu vreţi să fiţi atinşi de puterea lui Dumnezeu, care îi va alunga pe nelegiuiţi; ei nu vor mai îndrăzni să reînceapă asemenea ofense”  4. Evreul s-a îndepărtat atunci, slăvindu-L pe Dumnezeu, căci la auzul cuvintelor Mele, el M-a luat drept un profet. S-a dus apoi la ai lui, povestindu-le ce i-am spus. Prietenii lui, în jur de o sută de oameni tineri şi bătrâni, cât se poate de pioşi, L-au slăvit şi L-au lăudat pe Dumnezeu pentru că a trimis din nou un mare profet.  5. Eu i-am spus atunci lui Petru: “Mergi la cel care vinde funii, cumpără trei funii groase şi adu-Mi-le”. Petru a plecat imediat şi Mi-a adus trei funii groase, pe care le-am împletit rapid pentru a face un bici puternic. Ţinându-l în mâna dreaptă, m-am adresat tuturor celor care erau cu Mine: „Veniţi la Templu împreună cu Mine şi fiţi martori, pentru că puterea şi măreţia lui Dumnezeu care sunt în Mine trebuie să se manifeste din nou în faţa ochilor voştri”. 6. Spunând aceste lucruri, am intrat în curtea Templului şi am înaintat, făcând loc liber în jurul Meu şi croind o cărare pentru toţi cei care Mă urmau. Pământul era, bineînţeles, plin de gunoaie şl de excremente.  7. Am ajuns în partea stângă a Templului, la ultimul parviz (ultima terasă sau curte interioară) unde erau mai ales neguţătorii de oi şi de vite, cu toate animalele pe care voiau să le vândă, iar cele trei curţi interioare de la dreapta erau ocupate de cei care schimbau bani. Am urcat scările şi am strigat cu o voce de tunet: “Stă scris: Casa Mea este un loc de rugăciune şi voi aţi făcut din ea o peşteră de hoţi. Cine v-a permis să profanaţi astfel Templul lui Dumnezeu?”  8. Ei Mi-au strigat: “Am plătit foarte scump acest drept de la Marele Preot şi suntem sub protecţia sa şi a Romei”.  9. La care, Eu am spus: “Sunteţi sub protecţia lor, dar braţul lui Dumnezeu este mai puternic decât voi şi decât protectorii voştri, şi cine vă va proteja de El, dacă El ridică braţul împotriva voastră?”  10. Schimbătorii de bani şi negustorii au spus: “Dumnezeu locuieşte în Templu şi preoţii sunt ai lui Dumnezeu. Ce ar putea ei să facă împotriva voinţei lui Dumnezeu? Dumnezeu îi protejează pe cei pe care preoţii îi protejează”.  11. Atunci, cu o voce foarte puternică, le-am spus: “Ce spuneţi voi, nebunilor? Preoţii ocupă scaunul lui Moise şi al lui Aaron, dar ei nu-L mai slujesc pe Dumnezeu, ei îl slujesc pe Mamona, ei îl slujesc pe diavol. Dreptul lor şi al vostru este un drept al diavolului, niciodată nu va fi un drept al lui Dumnezeu. De aceea, ridicaţi-vă imediat şi părăsiţi aceste locuri. Altfel, va fi foarte rău de voi”.  12. Ei au început să râdă, spunând: “Ia uitaţi-vă puţin la aroganţa acestui nazaritean vulgar. Aruncaţi-l repede afară din Templu”. Şi s-au ridicat, încercând să Mă lovească.  13. Eu am ridicat atunci mâna dreaptă şi, cu o forţă divină, am început să pocnesc deasupra capetelor lor cu biciul Meu din corzi; oamenii sau animalele atinşi de bici simţeau instantaneu nişte dureri de nesuportat. S-a iscat imediat un vacarm înfricoşător, oameni şi animale urlând deopotrivă; în goana lor, animalele răsturnau totul, negustorii şi vânzătorii fugeau şi urlau de durere; cu ajutorul discipolilor Mei, am răsturnat mesele celor care schimbau banii, cu tot aurul care era pe ele.  14. Am intrat apoi în Templu, unde erau o mulţime de vânzători de porumbei, cu coliviile lor pline de porumbei. Dar cum aceşti negustori, în marea lor majoritate, erau săraci şi nu urmăreau profitul, iar acest comerţ cu porumbei erau un obicei vechi, care ar fi trebuit totuşi să se desfăşoare în primele curţi ale Templului, M-am mulţumit să le spun: “Ieşiţi toţi de aici şi nu faceţi din casa Tatălui Meu un loc de comerţ; locul vostru este în primele curţi exterioare”. Aceşti oameni săraci s-au îndepărtat fără să spună nici un cuvânt şi s-au aşezat în vechiul lor loc, în curţile exterioare. Iată aşadar cum a fost purificat Templul.  15. Dar această curăţire a Templului a făcut senzaţie, iar discipolilor le era teamă ca preoţimea să nu ne aresteze, ca agitatori, cu ajutorul gărzii romane, urmând să ne fie destul de greu să ne sustragem responsabilităţii unei astfel de acţiuni, pentru că era scris: “Zelul Casei Tale M-a consumat”. 16. Dar Eu le-am spus: “Nu fiţi îngrijoraţi, uitaţi-vă în curţi şi veţi vedea cum preoţii şi servitorii lor sunt ocupaţi să strângă banii vânzătorilor împrăştiaţi pe jos şi să-i pună în saci. Ne vor întreba cu ce drept am făcut aceasta, dar de fapt ei sunt mulţumiţi. Aceasta poate să le aducă aproape o mie de saci de aur şi de argint şi, în plus, diverse alte cantităţi din alte monezi, pe care nu au nici o intenţie să le dea înapoi. Sunt prea ocupaţi şi nu au timp să ne urmărească. Nu vor asculta deloc plângerile celor care ne vor acuza; nu se simt deloc impresionaţi de această lecţie şi nu Mă vor acuza deocamdată, fiţi liniştiţi!  17. „Zelul Casei Tale Mă va consuma”, dar nu acum! Nu vor veni aici decât câţiva evrei, cel mult, pentru a Mă întreba cine sunt şi ce dovezi am pentru legitimitatea faptelor Mele. Dar în ceea ce Mă priveşte, ştiu că faptele trebuiau să se petreacă astfel şi că nu avem de ce să ne temem. Uitaţi-vă, iată-i deja în faţa perdelei, propunându-şi, în propriul lor interes de altfel, să-Mi pună întrebări”.  Capitolul 14  Despre distrugerea şi reconstrucţia Templului în trei zile. Neputinţa evreilor de a interpreta cuvintele lui Iisus. (Ioan II, 18-22) 

(18) Iudeii au luat cuvântul şi I-au zis: “Prin ce semn ne arăţi că ai putere să faci astfel de lucruri?”  (19) Drept răspuns, Iisus le-a zis: “Distrugeţi acest Templu şi în trei zile îl voi ridica.”  (20) Iudeii au zis: “Au trebuit patruzeci şi şase de ani ca să se zidească Templul acesta şi Tu îl vei ridica în trei zile?”  (21) Dar El le vorbea despre Templul trupului Său.  (22) Tocmai de aceea, când a înviat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că le spusese vorbele acestea; şi au crezut Scriptura şi cuvintele pe care le spusese Iisus.  1.În timp ce căutam să-i liniştesc pe discipolii Mei, câţiva evrei s-au apropiat şi au spus: “Ai făcut un lucru mare; mâna ta a pus pe fugă animalele şi oamenii care şi-au luat zborul ca un pumn de paie; nimeni nu a îndrăznit să se întoarcă să-şi caute banii împrăştiaţi pe jos. Cine eşti tu şi ce dovadă poţi să arăţi, care să-ţi permită să acţionezi aşa cum ai făcut? Nu cunoşti oare legile, la fel de rigide ca fierul, care te pot condamna?”  2. Eu le-am răspuns: “Nu aş fi făcut acest lucru dacă nu le-aş fi cunoscut şi dacă nu Mi-ar fi fost teamă de ele! Îmi cereţi o autorizaţie oficială; Eu vă spun că nu am aşa ceva, dar distrugeţi acest Templu şi în trei zile îl voi ridica”.  3. Răspunsul Meu i-a făcut să deschidă ochii mari; foarte surprinşi, ei nu mai ştiau ce să creadă, în cele din urmă, unuia dintre ei i-a venit ideea să spună că au fost necesari patruzeci şi şase de ani pentru a construi Templul cu ajutorul a nenumărate braţe. Un evreu învăţat s-a întors atunci către Mine şi Mi-a spus: “Nu vezi ce prostii spui? Au trebuit patruzeci şi şase de ani pentru a construi Templul cu ajutorul a numeroase braţe şi tu pretinzi că-l poţi ridica singur în trei zile, fără nici un ajutor! Oh, oh, oh! Ce dovezi poţi aduce tu în privinţa asta, mai ales că te afli în Templu, în care ar fi bine să vorbeşti cât mai cumpătat cu putinţă!  4. Acţiunea ta de adineauri ne-a surprins deja într-un mod neplăcut, făcându-ne să ne întrebăm, noi, bătrânii din Ierusalim, cu ce putere ai săvârşit această faptă, foarte lăudabilă în sine: Marea Evanghelie a lui Ioan Vol.1 27  prin puterea oamenilor sau printr-o autoritate profetică? Iată de ce te-am întrebat! Dacă ne-ai fi dat un răspuns rezonabil, am fi înţeles că eşti un profet trimis de Dumnezeu, că ai acţionat prin puterea Sa şi te-am fi crezut! Dar în loc să ne dai răspunsul cumpătat pe care îl aşteptam, tu spui blasfemii şi lăudăroşenii de neimaginat, în care nu există nici un sâmbure de adevăr. Nu vedem în tine decât un fanfaron care cunoaşte ceva magie învăţată în şcolile păgânilor, pentru a părea interesant aici în oraşul lui David, fie plătit de romani, fie, în taină, de farisei, preoţi şi leviţi; de aceea, regretăm mult că ne-am făcut iluzii în privinţa ta”.  5. Eu le-am răspuns: “Regret din adâncul inimii că vă văd atât de orbi şi de surzi, pentru că orbul nu vede nimic şi surdo-mutul nu înţelege nimic. Eu săvârşesc sub ochii voştri o minune pe care nimeni nu a mai făcut-o înaintea Mea, vă spun întregul adevăr, iar voi pretindeţi că sunt un imbecil, un fanfaron, un magician păgân în serviciul romanilor sau a abjectei preoţimi a Templului. Oh, ce prostii neruşinate! Priviţi, iată un grup întreg care Mă urmează din Galileea, un popor evreu pe care voi îl consideraţi fără credinţă, cea mai mizerabilă dintre rase; dar cu toate acestea, ei M-au urmat!... Cum se face că voi nu vreţi să Mă recunoaşteţi?”  6. Evreii au spus: “Noi am vrea să te recunoaştem şi chiar te invităm să ne aduci dovezi în acest sens, pentru că nu suntem nici orbi nici surzi, aşa cum crezi, dar tu ne-ai dat un asemenea răspuns, astfel încât a trebuit să-ţi spunem în faţă ceea ce ţi-am spus. Noi avem bunăvoinţă; dacă eşti cu adevărat un profet, cum se face că nu îţi dai seama de bunăvoinţa noastră? Noi suntem persoane onorabile din Ierusalim, avem multe bunuri; dacă ai fi un adevărat profet, ai fi de partea noastră, dar tu nu eşti profet, căci nu ai înţeles nimic. Nu eşti decât un magician care profanează Templul mai mult decât toţi cei pe care i-ai alungat!”  7. Eu le-am răspuns: “Mergeţi să-i întrebaţi pe cei care au venit aici cu Mine şi ei vă vor spune cine sunt Eu!” 8. Evreii s-au apropiat atunci de discipoli şi i-au întrebat. Aceştia au răspuns, descriind ceea ce au auzit spunându-se pe malurile Iordanului despre mărturia lui Ioan, după care au povestit ceea ce au văzut şi au trăit alături de Mine, dar au mărturisit că nici ei nu au înţeles ceea ce tocmai le spusesem acestor evrei.  9. Ei nu aveau să-Mi înţeleagă cuvintele şi Scriptura care a vestit aceste lucruri decât trei ani mai târziu, după învierea Mea miraculoasă.  10. După ce au ascultat tot ce au avut de spus discipolii, evreii s-au întors la Mine, spunând: “Dacă ar fi să ne luăm după discipolii tăi credincioşi, ai fi deci Mesia Cel Făgăduit; mărturia lui Ioan, pe care îl cunoaştem, la fel de bine ca şi faptele tale, vorbeşte în favoarea ta. Dar cuvintele tale sunt în contradicţie cu acţiunile tale. Cum se face că Mesia acţionează precum un Dumnezeu şi vorbeşte precum un nerod? Explică-ne asta şi te vom accepta, acordându-ţi sprijinul nostru!...”.  11. La care, Eu am spus: “Ce doriţi voi să-Mi daţi, pe care să nu-l fi primit mai înainte de la Tatăl Meu care este în Ceruri? Iar dacă aţi primit, cum puteţi vorbi ca şi cum nu aţi fi primit? Ce vreţi voi să-Mi daţi care să nu-Mi aparţină deja? Pentru că ceea ce este al Tatălui este şi al Meu. Căci Tatăl şi cu Mine nu suntem doi, ci unul! Vă spun, nimic nu vă aparţine vouă, în afară de voinţa voastră (n.t. liberul vostru arbitru). Tot restul îmi aparţine Mie. Dacă îmi oferiţi voinţa voastră, prin iubirea adevărată din inimile voastre şi dacă credeţi că Eu şi Tatăl Meu suntem cu adevărat unul, îmi veţi fi dat tot ceea ce doresc şi aştept de la voi!”  12. Evreii au spus: “Fă o minune şi vom crede că tu eşti Mesia Cel Făgăduit!”  13. Le-am zis: “De ce vreţi o minune? Oh, oameni perverşi! Voi nu ştiţi că minunile nu trezesc pe nimeni, ci doar condamnă? Eu nu am venit pentru a vă judeca, ci pentru ca voi să primiţi viaţa eternă, dacă inimile voastre acceptă să creadă în Mine. Vor mai fi încă multe minuni, pe care le veţi vedea şi voi, dar ele nu vă vor trezi, ci dimpotrivă, în cele din urmă, vă vor omorî”.  Capitolul 15  Iisus refuză ospitalitatea unui om cu intenţii îndoielnice, ( Ioan II, 23-25)  (23) Pe când era Iisus în Ierusalim, la praznicul Paştelor, mulţi au crezut în Numele Lui; căci vedeau semnele pe care le făcea.  (24) Dar Iisus nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi.  (25) Şi n-avea trebuinţă să-i facă cineva mărturisiri despre nici un om, fiindcă El însuşi ştia ce este în fiecare om.  1. Adevăr vă spun: “Este sărbătoarea Paştelor şi Eu voi rămâne la Ierusalim în această perioadă; mergeţi acolo unde voi fi Eu şi veţi vedea numeroase minuni! Dar vă veţi da singuri seama că aceste minuni aduc moartea, nu trezirea spirituală!”  2. Auzind aceste cuvinte, evreii au făcut ochii mari; i-am lăsat acolo şi am ieşit din Templu, împreună cu discipolii Mei. Evreii Mă urmau pe ascuns, dar nu îndrăzneau să o facă deschis, pentru că vorbisem despre minunile Mele care omoară; ei nu se gândeau la moartea spirituală, ci la moartea fizică, la fel ca toţi cei puternici de pe acest pământ, care sunt atât de buni prieteni ai vieţii pământeşti. 3. Totuşi, unul dintre ei s-a apropiat de Mine, în afara Templului şi Mi-a spus: “învăţătorule, Eu te-am recunoscut şi mi-ar plăcea să fiu alături de Tine; unde este hanul Tău?” 4. Dar Eu am văzut că nu trebuie să-l iau în serios şi că intenţia lui de a cunoaşte numele hanului unde locuiam nu este cinstită; aşa că i-am răspuns prin aforismul binecunoscut, adresat oamenilor cu rele intenţii: “Păsările au cuibul lor, vulpile au vizuina lor, dar Fiul omului nu are piatră pe care să-şi pună capul, mai ales în acest oraş. Du-te şi purifică-ţi inima; întoarce-te cu o inimă dreaptă, fără intenţia de a trăda, şi vom vedea dacă poţi rămâne alături de Mine”.  5. Omul Mi-a răspuns: “învăţătorule, ne judeci greşit pe prietenii mei şi pe mine; dacă nu ai o cameră într-un han, vino la noi şi te vom găzdui, pe Tine şi pe prietenii Tăi, atât cât veţi dori”.  6. Văzând bine că nu era sincer, i-am spus: “Noi nu putem avea încredere în voi, pentru că voi sunteţi prietenii lui Irod şi nu iubiţi decât circul, mai ales dacă nu vă costă nimic. Eu nu am venit în acest oraş pentru a Mă da în spectacol în faţa oamenilor lui Irod, ci pentru a vesti că împărăţia lui Dumnezeu este aproape şi că va trebui să vă căiţi, dacă vreţi să faceţi parte din ea. Iată scopul venirii Mele astăzi şi nu am nevoie de găzduirea voastră pentru aceasta, pentru că cel care locuieşte într-o casă nu poate ieşi dacă uşa a fost zăvorâtă pentru a-l face prizonier. Dar cel ce-şi găseşte o locuinţă în aer liber, este liber să meargă oriunde doreşte!”  7. Evreul a spus: “Cum mă poţi jigni astfel? Crezi că noi nu ştim nimic despre drepturile sacre ale ospitalităţii? Dacă Te poftim şi Te primim ca oaspete, vei fi tot ceea ce avem mai sfânt în casă şi vai de acela care s-ar lega de Tine. Dreptul oaspetelui este respectat la noi cu sfinţenie. Cum poţi avea o asemenea bănuială?”  8. Eu i-am răspuns: 'Vă cunosc prea bine obiceiul; mai ştiu de asemenea că atât timp cât oaspetele este la voi, el se bucură de ospitalitatea voastră, dar în momentul când vrea să plece, zbirii şi asasinii care sunt la poartă se năpustesc asupra lui pentru a-l lega fedeleş şi a-l pune în lanţuri. Şi asta face de asemenea parte din străvechiul obicei al ospitalităţii?” 9. Puţin jenat, evreul a răspuns: “Cine ne poate face astfel de reproşuri?”  10. Eu i-am spus: “Cel care ştie totul. Oare nu a fost dat un om pe mâna justiţiei, acum câteva zile?” 11. Încă şi mai încurcat, evreul a spus: “învăţătorule, cine ţi-a spus asta? Şi chiar dacă s-a întâmplat, oare nu şi-a meritat răufăcătorul soarta?”  12. I-am spus: “Multe lucruri care pentru voi sunt delicte, pentru Dumnezeu şi pentru Mine nu sunt; pentru acestea, Moise nu a prescris nici o lege. Legea aţi inventat-o voi, din împietrirea inimilor voastre. Principiile voastre sunt un păcat împotriva Legii lui Moise. Şi atunci, a comis oare un delict cel care a păcătuit împotriva principiilor voastre, în timp ce respecta Legea lui Moise? Oh! Adevăr vă spun, sunteţi plini de viclenie şi răutate”.  13. Evreul a spus: “Cum aşa? Moise ne-a dat dreptul de a promulga legi pentru cazuri speciale. Principiile noastre sunt deci la fel de valabile ca şi Legile lui Moise; iar atunci, nu este oare cel care nu le respectă un criminal la fel de mare ca şi cel care a păcătuit împotriva Legilor lui Moise?”  14. Eu: “Pentru voi da, dar nu şi pentru Mine. Moise ne-a poruncit să ne iubim părinţii şi să îi respectăm; dar voi spuneţi - şi chiar preoţii vă sfătuiesc, să faceţi sacrificii la Templu, care să vă elibereze de această lege. Dar dacă cineva vine la voi şi vă spune: 'Sunteţi atei şi impostori, căci propria voastră vinovăţie vă face să aboliţi legea şi să-i asupriţi pe cei săraci” - aşa cum a vorbit acel om împotriva voastră, - voi l-aţi târât în justiţie. Spune-Mi, merita într-adevăr acest om cinstit să fie pedepsit, sau mai degrabă voi sunteţi criminali fată de legea lui Moise?”  15. Evreul nu mai ştia ce să spună şi a plecat să se alăture tovarăşilor săi, cărora le-a povestit tot ceea ce îi spusesem Eu. Prietenii săi au clătinat din cap şi au spus: “Ce curios, cum poate şti acest om toate aceste lucruri?” Cât despre Mine, am părăsit acele locuri şi am mers, împreună cu ai Mei, la un han micuţ, în afara oraşului, unde am rămas câteva zile.  Capitolul 16  Semnificaţia purificării Templului. Cum să trăim şi să ne comportăm în viaţă.  1. Derularea completă a faptelor şi a gesturilor descrise în primele două capitole din Evanghelia canonică nu este relatată aici. Este evident că s-au petrecut şi alte evenimente de mai mică importantă şi este inutil să revenim aici asupra lor, ca să nu ne întindem prea mult. Este totuşi necesar să arătăm sensul profund al celor petrecute la Templu, acest al doilea capitol neputând fi pe deplin înţeles decât dacă auditoriul – sau cititorul - cunoaşte ambele dimensiuni descrise aici. 2. Sensul profund al nunţii de la Cana a fost deja arătat. Iată în continuare sensul profund al Purificării Templului.  3. Templul reprezintă sfera naturii terestre a omului, înlăuntrul fiecărui om există un lăcaş foarte sfânt, la fel cum există şi în Templu; iată de ce, înfăţişarea Templului trebuie să fie sfinţită şi menţinută într-o stare de puritate, pentru ca astfel să nu fie profanată Sfânta Sfintelor, lăcaşul cel mai interior al templului, ce corespunde lăcaşului cel mai interior al omului.  4. În Templu, Sfânta Sfintelor este bine ascunsă de către o perdea, pe care Marele Preot nu o ridică decât la anumite ocazii. Dar perdeaua, la fel ca şi vizitarea ocazională a Sfântului Lăcaş, nu reprezintă decât o modalitate de a împiedica profanarea Sfântului Lăcaş, căci în momentul în care cineva păcătuieşte cu trupul său, el nu-şi murdăreşte numai trupul, ci deopotrivă sufletul şi spiritul său, lăcaşul cu adevărat cel mai interior şi cel mai sacru dinlăuntrul omului. Precum în Templu, acest lăcaş foarte sfânt din inima omului este ascuns de către un văl şi numai iubirea pentru Dumnezeu - singurul Mare Preot adevărat şi marele servitor al lui Dumnezeu dinlăuntrul fiecărui om - reuşeşte să ridice cortina şi să pătrundă în acest loc sfânt. Iar dacă singurul Mare Preot care există în interiorul fiecărui om devine impur de îndată ce se ataşează de lucrurile impure ale acestei lumi, cu care ajunge să se identifice, cum ar putea Sfântul Lăcaş să nu fie profanat, când este vizitat de către un Mare Preot impur?  5. Şi dacă în om, la fel ca în Templu, totul a devenit impur, atunci omul nu mai este capabil să îl purifice, mai ales dacă mătura lui este plină de gunoaie şi de lucruri mizerabile. Eu însumi trebuie să pun mâna la treabă, să purific Templul cu forţa, cu ajutorul acestor lucruri dureroase, cum sunt bolile de tot felul şi alte nenorociri aparente.  6. Starea de cumpărător şi starea de neguţător reprezintă nişte pasiuni false şi impure care există în om. Vitele care sunt de vânzare simbolizează aici nivelul cel mai josnic al senzualităţii preponderent animalelor şi orbirea sufletului pe care această stare o generează. Dacă, la nivelul sufletului, iubirea se prezintă întocmai precum un bou care este lipsit de organele de reproducere şi de atracţia sexuală, acestui fel degradat de iubire nu-i mai rămâne nimic altceva decât pasiunea josnică şi lacomă care se aseamănă cu starea celui mai grosier dintre polipi şi, într-o asemenea situaţie, cunoaşterea care îi revine omului nu valorează mai mult decât “cunoaşterea” pe care o pot avea oile.  7. Cât despre cei care schimbau banii, ei reprezintă ceea ce devine omul în momentul în care egoismul îl aduce în starea de animal, pentru că animalul nu se iubeşte decât pe sine! Dacă este mort de foame, un lup devorează un alt lup. Aceşti comercianţi - sau altfel spus, egoismul animal dinlăuntrul omului - trebuie să fie alungaţi cu forţa, cu preţul tuturor durerilor posibile, pentru că tot ceea ce inspiră această dragoste de sine trebuie să fie alungat şi pedepsit.  8. Bine, dar atunci de ce să nu fie aceste lucruri complet distruse? Pentru că iubirea adevărată nu poate creşte fără libertate, la fel cum sămânţa bună, sămânţa de grâu, creşte mai bine şi dă o recoltă mai bogată într-un pământ în care am pus balegă de animal. Luaţi îngrăşământul din pământ pentru a-l purifica de orice impurităţi şi bobul de grâu va creşte cu mare greutate, dând o recoltă foarte slabă.  9. Bălegarul aruncat peste câmp trebuie scuturat şi răspândit pentru a fertiliza câmpul. A-l lăsa într-o grămadă n-ar face decât să asfixieze solul pe care este aşezat, rămânând astfel inutil pentru restul câmpului.  10. Iată aşadar corespondenţa cu această purificare a Templului, unde am împrăştiat banii comercianţilor fără a distruge totuşi Templul, ceea ce aş fi putut să fac foarte uşor.  11. Ce reprezintă atunci neguţătorii de porumbei, care trebuiau să-şi recâştige locul care le fusese repartizat în vechime?  12. Aceştia simbolizează virtuţile exterioare, adică toate soiurile de ceremonii şi amabilităţi, buna creştere, curtoazia şi amabilitatea, care îl ridică pe omul orb la un nivel superior şi permit vieţii adevărate să se înrădăcineze în el.  13. Porumbelul este o pasăre zburătoare curent folosită în Orient ca mesager al scrisorilor de dragoste. La egipteni, porumbelul era hieroglifa tandreţii. La Templu, de asemenea, era un simbol al conversaţiilor tandre, porumbelul fiind semnul animalului sacrificat oferit de către tinerii căsătoriţi Templului la naşterea primului lor copil. După ce aceste ceremonii au devenit desuete, porumbelul a rămas simbolul dragostei adevărate, profunde şi dătătoare de viaţă.  14. Dar atenţiei Potrivit ordinii fireşti, ceea ce este exterior rămâne alături de ceea ce este exterior! Scoarţa este şi va rămâne întotdeauna un lucru mort în sine şi tot ceea ce face parte din scoarţă trebuie să se situeze la acelaşi nivel cu ea. Scoarţa este foarte utilă arborelui dacă se află la locul potrivit, dar dacă am vrea să o punem în locul măduvei, arborele s-ar usca şi ar muri. 15. Pentru a le arăta că oamenii nu trebuie să facă din virtuţile lor exterioare nişte calităţi ale vieţii lor interioare, pentru ca omul cinstit să nu devină un automat al vorbelor goale (un fel de loc de negustorie), i-am rugat pe aceşti neguţători să iasă din Templu şi să se adune la locul obişnuit. Aceşti neguţători de porumbei reprezintă, în sensul larg, toate lucrurile exterioare, iar într-un sens strict, stăpânii lucrurilor exterioare, adică toţi cei care urmăresc să se înalţe cu ajutorul virtuţilor pe care le confundă cu calităţile interioare.  16. Iată aşadar sensul spiritual al acestei purificări a Templului. Potrivit corespondenţei imuabile şi corecte dintre Templu şi om, este evident că numai Dumnezeu - înţelepciunea eternă - poate acţiona şi vorbi astfel; niciodată, omul.  17. Dar după această purificare, de ce nu rămâne Domnul în Templu?  18. El este singurul care ştie cum trebuie alcătuit sufletul omului pentru ca el să poată deveni Casa Domnului. Pe de altă parte, după o astfel de purificare, omul nu trebuie să fie lipsit de libertatea sa, fără de care el nu ar fi altceva decât un automat.  19. Domnul nu poate să aibă încă încredere în omul astfel purificat. Doar El ştie ce trebuie făcut pentru ca omul să se restabilească ferm în interiorul său. Iată de ce purificatorul părăseşte Templul: pentru a putea să se reverse din exterior în interiorul omului, pentru că Dumnezeu nu  pretinde că ar vrea să dispună de om după bunul Lui plac, amestecându-se în problemele lui, rămânând înlăuntrul lui şi amplificându-i virtuţile. Omul trebuie să se trezească şi să devină deschis faţă de libertatea deplină, singura în măsură să îi permită să devină desăvârşit, după cum se va arăta cu mai multă claritate în capitolul următor.