Marea Evanghelie a lui Ioan - Suprema revelatie

         Marea Evanghelie a lui Ioan este cea mai mare opera a lui Jacob Lorber, omul caruia Iisus Hristos i-a dictat, prin intermediul unui inger prezent tot timpul langa autor, cea mai mare revelatie scrisa , de la Adam si pana astazi. Marea Evanghelie a fost dictata incepand cu anul 1851 si pana la moartea autorului- 1864, moment anticipat de acesta de altfel. 

         Aceasta revelatie este premegatoare Intoarcerii lui Hristos si rostul ei este acela de a trezi spiritual cat mai multe fiinte, de a reaminti adevarata credinta si adevarata spiritualitate. Binecuvantati sunt aceia care vor vedea adevarul acestor revelatii care sunt asemenea unei franghii la capatul careia se afla chiar Iisus Hristos, care este intruparea in Creatie a Dumnezeului Etern.

           In capitolele de mai jos avem intalnirea primilor apostoli cu Domnul si faimoasa nunta din Cana Galileii cu nemuritoarele cuvinte ale Mariei : "Sa faceti ceea ce va va spune El"

           Domnul este cel mai pur Spirit, este Viata insasi si desavarsirea, este Iubirea infinita si fericirea fara margini... 

Capitolul 9 

Prima dovadă de renunţare a celor doi ucenici. Patria lui Petru. Vocaţia lui Filip şi a lui Natanael. (Ioan 1, 43-51)  (43) A doua zi Iisus a vrut să Se ducă în Galileea, şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis: „Vino după Mine.”  (44) Filip era din Betsaida, cetatea lui Andrei şi a lui Petru.  (45) Filip a găsit pe Natanael, şi i-a zis: “Noi am găsit pe Acela despre care a scris Moise în Lege, şi proorocii: pe Iisus din Nazaret, fiul lui Iosif”.  (46) Natanael i-a zis: “Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” 'Vino şi vezi!” i-a răspuns Filip.  (47) Iisus a văzut pe Natanael venind la El, şi a zis despre el: “Iată cu adevărat un israelit, în care nu este vicleşug.”  (48) “De unde mă cunoşti?” i-a zis Natanael. Drept răspuns, Iisus i-a zis: 'Te-am văzut mai înainte ca Filip să te cheme de sub smochin.”  (49) Natanael i-a răspuns: “învăţătorule. Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti împăratul lui Israel!”  (50) Drept răspuns, Iisus i-a zis: “Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea.”  (51) Apoi i-a zis: “Adevărat, adevărat vă spun că, de acum încolo, veţi vedea cerurile deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând către Fiul omului.”  1. A doua zi dimineaţa, Eu le-am spus: 'Timpul pe care trebuia să-l petrec în deşert se apropie de sfârşit; voi pleca în Galileea, de unde am venit. Vreţi să veniţi cu Mine? Vă las întreaga libertate să hotărâţi, căci ştiu prea bine că aveţi soţii şi copii pe care nu-i puteţi părăsi cu uşurinţă, dar niciodată, nimeni nu pierde ceea ce abandonează pentru Mine, ci dimpotrivă, va regăsi totul înmiit”. 2. Atunci, Petru a spus: “Doamne! Eu voi abandona nu numai pe soţia mea şi pe copiii mei, ci şi viaţa mea, din iubire pentru Tine! Ei vor trăi şi fără mine, căci eu nu sunt decât un cerşetor care abia reuşeşte să le procure puţină pâine. Pescuitul meu abia ajunge să hrănească o gură; din el, abia dacă reuşesc să-mi hrănesc familia într-un mod mizerabil! Andrei, fratele meu, este martor! Suntem născuţi în Betsaida, dar a trebuit să venim în acest deşert şi, pentru a ne putea hrăni, pescuim pe malurile Iordanului, unde am fost botezaţi de către Ioan. Tatăl nostru, Iona, este puternic, soţiile şi surorile noastre la fel. Cel de Sus să-i binecuvânteze şi ei se vor descurca!” I-am lăudat pe aceşti doi discipoli şi am plecat la drum.  3. De-a lungul drumului care urma râul, l-am întâlnit pe Filip, născut tot în Betsaida, care căuta, la răsăritul soarelui, ceva de pescuit în apele Iordanului, cu un năvod foarte uzat. Petru Mi-a atras atenţia asupra lui şi a spus: “Oh, Doamne, acest om suferă, este foarte sărac, dar el este cel mai drept şi mai cinstit dintre oameni, cu inima plină de iubire de Dumnezeu! Ce bine ar fi dacă l-ai primi să vină cu noi!”  4. La această propunere binevoitoare a lui Petru, Eu nu am putut decât să spun: “Filip, urmează-Mă!” El nu s-a lăsat chemat de două ori, a aruncat la pământ năvodul şi M-a urmat fără să întrebe unde. Pe drum. Petru i-a spus: “Cel pe care îl urmăm este Mesia!” Filip a răspuns: “Inima mea mi-a spus asta în momentul în care El m-a chemat cu atâta iubire”.  5. Filip era celibatar; el îi învăţa pe pescarii săraci, căci era un bun cunoscător al scripturilor, îl cunoscuse personal pe Iosif din Nazaret şi Mă cunoscuse şi pe Mine. Ştia câte ceva despre ce se petrecuse la naşterea Mea şi în timpul copilăriei Mele. El era unul dintre puţinii care sperau, în taină, că Eu sunt Mesia! Dar, cum de la vârsta de doisprezece ani nu am mai făcut miracole*, trăind şi muncind ca toată lumea, majoritatea oamenilor pierduseră prima impresie pe care o avuseseră la naşterea Mea. Şi chiar cei care fuseseră iniţial cei mai entuziasmaţi, au început ulterior să spună că totul nu a fost decât un curios concurs de împrejurări, interpretate ca miracole, dar care nu aveau nici o legătură cu naşterea Mea. Geniul Meu din copilărie fusese deci complet pierdut, spuneau ei, astfel încât la vârsta maturităţii nu mai rămăsese nici cea mai mică urmă din el. Dar Filip păstrase până în ultima clipă o anumită speranţă, la fel ca şi alţi câţiva, care aveau o mare consideraţie pentru profeţiile - binecunoscute de ei - ale lui Simion şi ale Anei în momentul circumciziei Mele la Templu.  6. În timp ce Filip Mă urma, el se gândea pe drum la Natanael. Deodată, l-a văzut pe acesta aşezat sub un smochin, reparându-şi năvodul. El i-a spus cu fervoare: “Frate, am privit mult timp de-a lungul drumului, căutându-te şi inima mea este plină de bucurie că te-am găsit, căci, vezi tu, noi l-am găsit pe Cel despre care Moise vorbeşte în Lege şi despre care şi profeţii vorbesc; acesta este chiar Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret”.  7. Natanael, puţin indignat, a declarat: Toată lumea cunoaşte acel cuib murdar din Nazaret. Se înţelege de la sine că nimic bun nu poate să iasă de acolo! În orice caz, nu Mesia”. Dar Filip i-a spus: “Ştiu foarte bine că în legătură cu acest subiect, tu ai fost întotdeauna adversarul meu, cu toate că ţi-am expus de o sută de ori argumentele mele. Dar vino şi convinge-te singur; vei recunoaşte că am avut perfectă dreptate!”  8. Natanael s-a ridicat, gânditor, şi a spus: Frate, acesta ar fi miracolul miracolelor, căci aceste secături de nazarineni sunt cele mai rele canalii de pe pământ! Nu facem noi tot ceea ce dorim cu orice nazaritean cumpărat pentru cea mai mică monedă romană? De mult timp, ei nu mai au nici cea mai mică credinţă în Moise şi în profeţi! Pe scurt, tu ştii că poţi să faci ce vrei dintr-un nazaritean, iar expresia 'mai rău decât un nazaritean' este deja un vechi dicton. Şi tu pretinzi că Mesia pe care vrei să mi-l arăţi vine de acolo!... Bine, bine, nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu, să mergem să vedem!”  9. Vorbind astfel, Natanael s-a apropiat împreună cu Filip de Iisus, care se îndepărtase cam cu o sută de paşi mai încolo. Dar, când cei doi s-au apropiat de Iisus, Acesta le-a spus: “Iată un israelit adevărat, un om în care nu este nici un pic de viclenie”.  10. Uimit să audă o asemenea frază ciudată din gura Mea, Natanael a întrebat imediat: “De unde mă cunoşti Tu ca să poţi vorbi astfel despre mine? Căci doar Dumnezeu poate să-mi cunoască sufletul aşa cum singur eu mi-l cunosc. Nu m-am lăudat niciodată cu virtuţile mele. De unde ştii tu cum sunt făcut?” Eu l-am privit şi am spus. “Eu te-am văzut mai înainte ca Filip să te cheme de sub smochin”. 11. Uluit de răspunsul Meu, Natanael, cu inima foarte emoţionată, a spus: “învăţătorule, chiar dacă eşti nazaritean, Tu eşti fără îndoială Fiul lui Dumnezeu. Tu eşti Regele atât de mult aşteptat de Israel, care îşi va elibera poporul din ghearele duşmanului. Oh, Nazaret, Nazaret, ce mic erai şi ce mare vei deveni! Cei din urmă vor fi cei dintâi. Oh, Doamne, cât de repede mi-ai redat credinţa! Cum se face că toată îndoiala s-a spulberat şi că acum cred cu toată fiinţa mea că Tu eşti Mesia Cel Făgăduit?” 12. Versetul 50 indică răspunsul Meu la întrebarea lui Natanael, care crede că Eu sunt Mesia pentru că simte că a regăsit în Mine întreaga cunoaştere, care nu poate fi decât de la Dumnezeu. De aceea, Eu i-am răspuns că va vedea lucruri mult mai mari, vrând să spun prin aceasta: “Acum crezi din cauza unui miracol, dar mai târziu vei crede în mod liber”.  13. Versetul 51 semnifică: “Mai târziu, atunci când - prin Mine - veţi ajunge la noua naştere a spiritului vostru, porţile vieţii vi se vor deschide şi voi veţi fi ca îngerii pe care îi veţi vedea urcând; şi ei au fost altădată oameni destinaţi morţii, dar au fost făcuţi copiii lui Dumnezeu pentru veşnicie şi au devenit îngeri prin graţia Mea, datorită noii naşteri a spiritului lor. De asemenea, veţi vedea atunci spiritele angelice primordial create, coborând din ceruri spre Mine, Domnul întregii vieţi, mergând în acelaşi pas cu Fiul omului şi urmând exemplul Meu şi pe martorii Mei”. 14. Iată o manieră corectă de a înţelege primul capitol. Dar nimeni să nu creadă că totul a fost explicat în întregime. Oh, nu! Absolut deloc! Am indicat însă, pentru oamenii de bună credinţă, modalitatea de a fi iniţiat în profunzimile înţelepciunii divine şi de a recunoaşte şi înţelege adevăratul sens al fiecărui verset. De altfel, aşa cum s-a mai spus, acest capitol a fost dat ca unitate de măsură, după care totul poate fi măsurat Şi judecat.  Capitolul 10  Domnul şi primii săi ucenici merg acasă, la locuinţa Lui. Falsele aşteptări ale Mariei în ceea ce-L priveşte pe Mesia, Iacov, Ioan şi Toma, noii discipoli. Semnificaţia profetică a nunţii din Cana. Cele trei etape ale noii naşteri, (Ioan II 1-5)  (1) Şi, a treia zi. s-a făcut o nuntă în Cana din Galileea. Mama lui Iisus era acolo. (2) Şi la nuntă a fost chemat şi Iisus cu ucenicii Lui. (3) Când s-a isprăvit vinul, mama lui Iisus i-a zis: “Nu mai au vin.”  (4) Iisus i-a răspuns: “Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul.”  (5) Mama Lui a zis slugilor: “Să faceţi ceea ce vă va spune El.”  1. Acest “şi” de legătură între primul şi al doilea capitol (n.t. din Evanghelia canonică) indică aşadar că aceste două capitole sunt intim legate; se precizează că această nuntă a avut loc într-o casă prietenă a familiei lui Iosif, la trei zile după ce Eu M-am întors din Betabara cu cei patru discipoli al Mei şi că am petrecut o zi întreagă în compania lor în casa lui Iosif, care nu mai trăia; aici se afla Maria, mama trupului Meu care, împreună cu fraţii Mei (adică fii lui Iosif), a avut mare grija să ne primească cât mai bine posibil.  2. Pentru că Maria ştia bine, în inima ei, că a sosit timpul ca Eu să apar ca Mesia şi să acţionez. Dar ea nu ştia în ce va consta acţiunea Mea. Ea credea încă în alungarea romanilor şi în restabilirea puternicului tron al lui David, a cărui minunată autoritate de pace divină, irevocabilă şi indestructibilă, nu ar mai fi luat niciodată sfârşit.  3. Pentru Maria, la fel ca şi pentru celelalte rude pământeşti ale Mele, Mesia ar fi trebuit să-i învingă deopotrivă atât pe romani cât şi pe toţi ceilalţi duşmani ai Pământului Făgăduit. Da, fiinţele cele mai bune din acele timpuri aveau toate aceeaşi părere despre Mesia Cel Făgăduit în Profeţii, la fel cum mulţi oameni din zilele noastre, de altfel foarte respectabili, au o părere în întregime falsă despre mileniu. Dar nu venise încă momentul pentru a le da o altă explicaţie. 4. Nu este de mirare că familiile prietene nu şi-au putut face o părere mai corectă despre Mesia Cel Făgăduit, dacă ne gândim că în propria Mea casă exista o astfel de reprezentare mentală a lui Mesia, începând chiar cu Maria.  5. Acesta este motivul pentru care multe familii aveau o consideraţie deosebită pentru Mine. Cei pe care i-am descris ca fiind discipolii Mei se aflau şi ei în aceeaşi situaţie şi, de aceea, Iacov şl Ioan s-au hotărât să devină la rândul lor discipolii Mei, sperând să domnească împreună cu Mine peste popoarele întregii planete, pentru că uitaseră deja ceea ce le spusesem atât de des şi de clar în timpul copilăriei Mele.  6. Datorită faptului că în cele mai bune case din împrejurimile Nazaretului şi din aproape întreaga Galilee aveam reputaţia de a fi viitorul eliberator de sub jug roman şi pentru că, măsurile clare pe care începusem să le iau, de câteva luni, au reînsufleţit în aceste familii amintirea promisiunilor care se refereau la persoana Mea şi care fuseseră uitate timp de 18 ani, am fost invitat împreună cu discipolii Mei, cu mama Mea, Maria, şi cu o mulţime de rude şi de cunoştinţe la Cana, un mic oraş din Galileea, situat la mică distanţă de Nazaret, la o mare nuntă.  7. La această nuntă era o atmosferă de voioşie şi de bucurie, astfel încât cei patru discipoli din Betabara au făcut următoarea remarcă: “Doamne, viaţa este mult mai plăcută aici decât la Betabara. Săracul Ioan ar fi fericit să aibă parte şi el, măcar o dată în viaţă, de o astfel de masă, în locul mizerabilei sale hrane, care este alcătuită, cel mai adesea, din lăcuste prăjite şi miere sălbatică” (Exista în acea regiune, la fel ca şi în Arabia, o specie de lăcuste de mărimea unui porumbel, care se prepara şi se mânca la fel ca racii).  8. Le-am răspuns: “Voi nu puteţi încă înţelege de ce Ioan trebuie să trăiască astfel. Scripturile nu ar putea fi împlinite dacă el nu ar trăi aşa. Dar, peste puţin timp, va trăi mai bine. Ierusalimul nu-l va mai lăsa mult timp să facă ceea ce face în acest deşert. Astfel, el se va micşora, pentru ca Celălalt să crească.  9. Dar, Andrei, ce se petrece cu acel discipol pe care l-ai adus la Mine, va veni el oare cu noi, sau va rămâne la Betabara?” Andrei a răspuns: “Va veni, vei vedea, dar mai avea încă anumite lucruri de aranjat”. Eu i-am răspuns: “Este bine, pentru că acolo unde se găseşte Chifa, se găseşte şi Toma!” Andrei a spus: “Da, acesta este numele lui; este un suflet minunat, dar plin de scrupule şi de îndoieli; totuşi, el este un om perseverent, bun şi generos. Tocmai din cauza mărinimiei sale a primit el această poreclă! Doamne, trebuie să-l chem pe acest frate geamăn?” Am răspuns: “Da, fă-o, pentru că cel care vine în numele Meu trebuie să fie oaspetele acestei nunţi”.  10. Obiceiul cerea ca fiecare nou oaspete să fie întâmpinat la sosire cu vin, în onoarea sa, ca un semn de bun-venit. Maria a observat că vinul începuse să se sfârşească şi nu se mai putea respecta obiceiul. Ea Mi-a spus atunci pe ascuns: “Fiul meu mult iubit, ce problemă, nu mai au vin! Ai putea Tu să faci rost de nişte vin, cel puţin pentru acest ultim nou venit?”  11. Şi, cu o voce foarte blândă, în stilul atât de deosebit al nazarineenilor, Eu i-am dat acest răspuns cu dublu sens: “Femeie (adică Mamă), oare aceasta ne priveşte pe vreunul dintre noi? În calitate de invitat nu este încă rândul Meu să Mă îngrijesc de vin. Ceasul Meu nu a sosit încă.” (Pentru că exista de asemenea obiceiul ca fiecare invitat la o nuntă să aducă de bunăvoie un dar în vin, dar trebuia să fie respectată o anumită ordine; la început, trebuia ca cei mai apropiaţi membri al familiei să ofere vinul; apoi urma, în cele din urmă, cadoul invitaţilor care nu făceau parte din familie). Maria ştia că nu mai era vin pentru a-l saluta pe noul oaspete. Ea s-a întors deci spre Mine, cerându-Mi, ca să spunem aşa, să schimb ordinea lucrurilor, pentru că Maria ţinea foarte mult la vechile tradiţii şi ştia că niciodată Eu nu refuzam să-i împlinesc dorinţele.  12. Ea s-a întors atunci spre cei care serveau la masă; având o deplină încredere în Mine, ea le-a spus: “Faceţi ceea ce Fiul meu vă va spune să faceţi”.  13. Iată descrierea istorică a faptelor la care se referă versetele din cel de-al doilea capitol. Dar acest fapt istoric, această poveste - cum s-ar spune -, are de asemenea un sens spiritual şi chiar un sens profetic uşor de ghicit. 14. Corespondenţa evidentă între această nuntă, care a avut loc la trei zile după întoarcerea Mea din Betabara şi învierea Mea la trei zile după crucificarea Mea, nu poate să fi scăpat nimănui,fiind de o evidenţă frapantă!  15.Această nuntă profetică anunţa ceea ce urma să Mi se petreacă trei ani mai târziu, într-un sens mai profund, ea arăta de asemenea că peste trei ani voi fi eternul Mire al nunţii noii naşteri a tuturor celor care Mă vor iubi şi care Mă vor urma cu adevărat.  16. Dar, într-un sens mai general, povestea acestei nunţi care a avut loc la trei zile după întoarcerea Mea din deşert, corespunde celor trei etape prin care fiecare om trebuie să treacă pentru a ajunge la noua naştere a spiritului, pentru a atinge nunta vieţii veşnice în marele oraş Cana al Galileei cereşti.  17. Aceste trei etape sunt: în primul rând, stăpânirea asupra cărnii (materiei, trupului), apoi, purificarea sufletului prin credinţa vie care trebuie să fie dovedită prin faptele vii ale iubirii, căci altfel această iubire este moartă şi, în sfârşit, reînvierea întru spirit, în mormântul judecăţii, căreia îi corespunde în mod perfect învierea lui Lazăr. Cine va medita puţin asupra acestor lămuriri va înţelege mai bine ceea ce va urma.  18. Acum, pentru că am dezvoltat sensul spiritual general al acestei nunţi, să revenim la desfăşurarea evenimentelor şi să studiem în sfârşit corespondentele particulare ale acestei poveşti.  Capitolul 11  Derularea evenimentelor ulterioare miracolului cu vinul. Mărturisirea lui Petru şi mărturia Domnului referitoare la misiunea Sa. (Ioan II, 6-11)  (6) Şi acolo erau şase vase de piatră, puse după obiceiul de curăţire al iudeilor; şi în fiecare vas încăpeau câte două sau trei vedre. (7) Iisus le-a zis: “Umpleţi vasele acestea cu apă. “Şi le-au umplut până sus.  (8) “Scoateţi acum”, le-a zis El “şi aduceţi nunului. “Şi i-au adus:  (9) Nunul, după ce a gustat apa făcută vin, - el nu ştia de unde vine vinul acesta (slugile însă, care scoseseră apa ştiau ), - a chemat pe mire,  (10) şi i-a zis: “Orice om pune la masă întâi vinul cel bun; şi, după ce oamenii au băut bine, atunci pune pe cel mai puţin bun; dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum.”  (11) Acest început al semnelor Lui l-a făcut Iisus în Cana din Galileea. El şi-a arătat slava Sa, şi ucenicii Lui au crezut în El.  1. După ce Maria le-a spus servitorilor: “Faceţi ceea ce El vă va spune”, Eu le-am cerut să umple cu apă şase vase din piatră, aşezate la intrare şi folosite pentru abluţiuni, după un obicei vechi devenit desuet la nazarineeni şi la cananeeni. Aceste vase nefolosite, care nu se aflau acolo decât de decor, puteau să conţină două până la trei vedre de apă.  2. Servitorii au ascultat imediat, crezând că noul oaspete doreşte să se spele şi să se purifice după vechiul obicei. Oaspetele a intrat însă şi s-a aşezat imediat la masă, fără să-şi fi spălat mâinile. Văzând aceasta, servitorii şi-au spus între ei: “De ce a trebuit să umplem cu apă aceste vase atât de grele? Oricum, acest oaspete nu le foloseşte; am făcut o muncă inutilă”. Atunci, Eu le-am spus: “în loc să vă plângeţi, de ce nu staţi să vă gândiţi? Nu aţi auzit ce Mi-a spus Maria, că nu mai este deloc vin pentru oaspeţi? Şi chiar dacă nu este încă rândul Meu, nici în sensul practic, al obiceiului de aici, nici în sensul spiritual, pentru Gloria Celui despre care voi spuneţi că este Dumnezeul vostru, dar pe care nu L-aţi recunoscut încă niciodată, doar prin forţa lui Dumnezeu care este în Mine şi nu printr-o magie oarecare, Eu am transformat în vin apa care era în vase!” 3. “Umpleţi acum un pahar şi duceţi-l stăpânului casei, ca să-l guste; să-şi spună apoi părerea!” Servitorii - stupefiaţi să vadă apa transformată în vin -, i-au dus repede stăpânului casei vinul pentru ca să-l guste. 4. Stăpânul casei a făcut ochii mari şi imediat l-a chemat pe mire: “Dar tu nu cunoşti obiceiurile?  5. Nu se servesc vinurile bune la început şi după aceea vinurile obişnuite, când oaspeţii sunt puţin ameţiţi şi nu mai simt prea bine gustul lor?”  6. Mirele i-a răspuns însă: Tu vorbeşti ca un orb despre culori; vezi tu, acest vin nu a fost făcut pe acest pământ ci, la fel ca mana, a coborât din cer pe masa noastră. Este deci absolut normal să fie mai bun decât toate vinurile de pe acest pământ”.  7. Stăpânul casei i-a spus: “Mă crezi nebun sau eşti chiar tu nebun? Cum poate un vin să coboare din cer pe masă? Ar trebui ca Dumnezeu însuşi sau servitorul Lui, Moise, să fie aşezat la această masă”.  8. Mirele i-a răspuns: 'Vino şi convinge-te singur!”.  9. Stăpânul casei s-a îndreptat împreună cu mirele în sala ospăţului şi s-a uitat la cele şase vase pline cu cel mai bun dintre vinuri. Atunci, convins de miracol, a strigat: “Doamne, iartă-mi păcatele, doar Dumnezeu poate face aceasta! Dumnezeu trebuie să fie printre noi, căci nici un om nu este capabil să facă aşa ceva”.  10. Vinul a fost atunci servit oaspeţilor; când l-au gustat, toţi au exclamat: “Un astfel de vin n-a putut fi făcut în ţara noastră; este într-adevăr un vin ceresc; glorie Celui căruia Dumnezeu i-a dat o asemenea putere!”  11. Ei au băut în sănătatea Mea şi în sănătatea lui Toma, noul venit.  12. Şi toţi au crezut atunci că Eu eram într-adevăr Mesia Cel Făgăduit. Atunci, Petru Mi-a spus, în taină: “Doamne, lasă-mă să plec, căci Tu eşti Dumnezeu însuşi, coborât pe pământ, aşa cum servitorul Tău David a anunţat în psalmi. Eu nu sunt decât un biet pescar nedemn de Tine!”  13. Dar Eu i-am spus: “Dacă tu te crezi nedemn de a fi alături de Mine, atunci cine crezi tu că este demn? Vezi tu, Eu nu am venit pentru cei puternici, oricare ar fi ei, ci numai pentru cei bolnavi şi pentru cei slabi. Când cineva plezneşte de sănătate, el nu are nevoie de medic. Doar cei slabi şi bolnavi au nevoie de medic, deci rămâi plin de curaj lângă Mine, căci Eu ţi-am iertat deja păcatele, iar dacă vei păcătui din nou cât timp vei fi lângă Mine, Eu te voi ierta iarăşi, pentru că nu prin forţă, ci prin slăbiciune M-ai recunoscut tu pe Mine şi pentru că tu ai o credinţă de neclintit, ca o stâncă. Graţia Celui de Sus îţi va permite să te desăvârşeşti”.  14. Auzind această învăţătură, ochii lui Petru s-au umplut de lacrimi şi el a spus cu entuziasm: “Doamne, chiar dacă toţi Te vor abandona vreodată, eu nu te voi părăsi niciodată, căci cuvintele Tale sacre sunt pentru mine adevărul şi viaţa!”  15. După aceste cuvinte. Petru s-a ridicat, a întins paharul şi a spus: “Binecuvântat să fii, Israel; şi binecuvântaţi să fim şi noi, cei care suntem martorii împlinirii Făgăduinţei. Dumnezeu a venit la poporul său. Ceea ce părea atât de greu de crezut, s-a împlinit sub ochii noştri, în adâncul sufletelor noastre, noi nu mai trebuie să strigăm către înălţimi, pentru că înălţimea înălţimilor a coborât în mizeria noastră, în adâncul adâncurilor. Binecuvântat să fie Cel care este în mijlocul nostru şi care, prin puterea Sa, ne-a dat acest vin prin graţia Sa, pentru ca noi să credem în El şi, prin El, să îi aducem slavă lui Dumnezeu”. Acestea fiind spuse, Petru a băut şi toţi au băut, spunând: “Este un om drept!”  16. I-am explicat atunci lui Petru, în mod confidenţial: “Nu carnea ta ţi-a inspirat aceste cuvinte, ci Tatăl care este în Mine! Pentru moment păstrează însă tăcerea, căci va veni timpul când va trebui să strigi pentru ca toată lumea să te audă!” După aceasta, oaspeţii s-au liniştit şi, începând din acest moment, toţi au crezut şi au văzut în Mine pe adevăratul Mesia, venit la ei pentru a-i elibera de toţi duşmanii.  17. Acesta a fost primul miracol pe care l-am făcut în prezenţa a numeroşi martori, la începutul marii Mele opere de Mântuire; şi, prin acest semn tainic, am arătat spre viitoarea mare operă pe care urma să o înfăptuiesc. Dar nimeni nu a putut să înţeleagă faptul că, dacă postul Meu în deşert corespundea persecuţiilor din Templu pe care urma să le suport la Ierusalim, iar botezul lui Ioan corespundea crucificării Mele, această nuntă simboliza învierea Mea; ea a fost semnul de dinaintea noii naşteri a spiritului întru viaţa eternă. 18. Aşa cum Eu am transformat apa în vin, natura materială a omului care va trăi după Cuvântul Meu se va transforma în natură spirituală. 19. Pentru aceasta, însă, oamenii vor trebui să urmeze în inima lor sfatul pe care Maria l-a dat servitorilor: “Faceţi ceea ce El vă va spune!” De fapt, Eu voi face pentru fiecare ceea ce am făcut la Cana în Galileea: îi voi da un semn adevărat, care să-i permită celui care va trăi după Cuvântul Meu să recunoască mai uşor în el însuşi noua naştere a spiritului!  Capitolul 12  Iisus şi ai Lui la Capernaum. Iisus şi ucenicii Săi la sărbătoarea Paştelui de la Ierusalim. Templul lui Dumnezeu - piaţă de animale, ( Ioan II, 12-13)  (12) După aceea, a coborât la Capernaum, împreună cu mama, fraţii şi ucenicii Lui; şi acolo n-au rămas multe zile.  (13) Paştele iudeilor era aproape; şi Iisus S-a suit la Ierusalim. 1. După şapte zile de la această nuntă, am părăsit Nazaretul împreună cu Maria, cu cei cinci fraţi ai Mei, dintre care doi au devenit discipolii Mei, şi cu alţi oameni pe care îi acceptasem ca discipoli, pentru a coborî la Capernaum, unul dintre principalele oraşe în care se făcea comerţ în acea epocă, aflat la graniţa dintre Zebulon şi Neftali, între aceste două provincii situate pe malul Mării Galileei, nu departe de malul Iordanului, în apropiere de Betabara, locul unde Ioan obişnuia să boteze, atâta timp cât acest fluviu - deseori secat – îi permitea acest lucru. 2. Unii se vor întreba ce aş mai fi putut face Eu în acest oraş devenit aproape păgân. Nu avem decât să citim profeţiile lui Isaiia IX, l şi mai departe, pentru a vedea că: “Ţinuturile Zebulon şi Neftali, aflate pe drumul către mare, de cealaltă parte a Iordanului, la fel ca şi Galileea păgână, al cărei popor trăieşte în întuneric, au văzut o mare lumină. Tuturor celor care stăteau la umbra morţii li s-a arătat o mare lumină!”  3. Cel care ia în consideraţie acest text din Isaiia şi care ştie că Eu am venit ca să împlinesc scripturile de la A la Z, va înţelege uşor de ce am coborât din Nazaret la Capernaum unde, de altfel, alţi doi discipoli trebuiau să ne întâlnească: Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau pescari pe malurile Mării Galileei, nu departe de gura de vărsare a Iordanului, aproape de locul unde Petru şi Andrei obişnuiau să pescuiască.  4. După ce aceşti discipoli au fost primiţi şi M-au recunoscut după cuvintele Mele şi după mărturiile convingătoare ale celor care erau împreună cu Mine, am început imediat să predic oamenilor aceste învăţături, îndemnându-i să se pocăiască, căci împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Am mers să-i învăţ în sinagogi. Un mare număr dintre ei au început să creadă, dar mulţi alţii s-au mâniat şi au vrut să Mă lovească şi să Mă arunce în mare. Dar am scăpat, împreună cu toţi cei care Mă însoţeau şi am plecat să vizitez câteva târguşoare pe malul Mării Galileei, anunţând împărăţia lui Dumnezeu şi vindecând bolnavii; cei săraci şi oamenii simpli au crezut şi M-au primit. Mulţi Mi s-au alăturat şi M-au urmat, la fel ca nişte oiţe care îşi urmează păstorul.  5. Am rămas puţin timp la Capernaum, unde era prea puţină credinţă şi încă şi mai puţină iubire, pentru că acest oraş era un loc de comerţ şi de afaceri. Acolo unde se instalează comerţul şi afacerile nu mai este deloc loc pentru credinţă şi iubire şi acolo unde dispar credinţa şi iubirea nu mai este nimic de făcut! 6. Între timp, se apropia Pastele evreiesc. Am urcat la Ierusalim cu toţi cei care erau cu Mine. Paştele evreiesc nu se sărbătorea în acea vreme în aceeaşi perioadă în care îl sărbătoresc astăzi creştinii. Această sărbătoare putea să cadă în martie, iar uneori chiar trei luni mai târziu, căci era fixată în momentul primei recolte de orz şi de grâu dedicată lui Iehova. Se mânca atunci, potrivit Legii, pâine nouă, care nu era dospită şi nimeni nu avea dreptul să mănânce pâine dospită.  7. Aşadar, această sărbătoare a azimelor trebuia să aibă loc în momentul în care noua recoltă putea să fie culeasă, dar nu după recoltat, în anii buni, în Iudeea recolta putea fi coaptă cu cincisprezece până la douăzeci de zile mai devreme decât aici. Orzul şi grâul se coc rareori în Egipt înaintea sfârşitului lunii mai şi cu atât mai mult în Iudeea, unde este mult mai rece decât în Egipt. 8. Sărbătoarea azimei (pâine fără drojdie) se apropia deci, aşa că am urcat împreună cu toţi cei care Mă însoţeau în capitala evreilor, care se numeşte de asemenea Oraşul lui Dumnezeu, pentru că aceasta este etimologia cuvântului Ierusalim.  9. Ţinând cont de faptul că toţi credincioşii, ba chiar şi păgânii, mergeau cu această ocazie în grabă la Ierusalim pentru a cumpăra şi a vinde tot felul de mărfuri: scule, pânzeturi, animale şi fructe, această sărbătoare şi-a pierdut încet-încet caracterul său religios; dorinţa de câştig ia împins chiar şi pe preoţi să închirieze curţile şi pieţele din faţa Templului negustorilor, fie ei evrei sau păgâni, pentru o mare sumă de bani, astfel încât aceste închirieri se puteau ridica la sume mai mari de o mie de livre de argint pe perioada sărbătorilor, ceea ce în acele vremuri era o sumă enormă, corespunzând la aproape o mie de florini din prezent (adică din perioada când această Evanghelie a fost scrisă de către Jakob Lorber prin dicteu divin n.t.).  10. Am urcat la Ierusalim la sfârşitul sacerdoţiului lui Caiafa, care a ştiut să păstreze mai mult de un an funcţia sa atât de rentabilă. Respectarea legii lui Moise nu mai era de mult timp decât o ceremonie lipsită de sens, căreia preoţii nu-i dădeau mai multă atenţie decât unei ninsori - să spunem - şi, pentru a încânta poporul, aceste ceremonii devenite lipsite de orice conţinut spiritual au atins punctul lor maxim de frivolitate.  11. Caiafa închinase chiar în interiorul Templului anumite locuri neguţătorilor de porumbei şi câtorva oameni care schimbau bani. Aceştia schimbau bani mărunţi, centime sau parale, cu o anumită dobândă, pentru monede de aur şi de argint bătute cu emblema animalului ce urma să fie cumpărat (pecunia - monezi romane utilizate pentru traficul de animale, care garantau dreptul de a vinde animale). Aceste pecunia nu puteau fi aşadar cumpărate decât de la negustori, cu o dobândă mai mare decât pentru celelalte monede.