“Nu ma mai mir de nimic” un articol
exceptional de Gabriel Liiceanu
Ar trebui sa mai spunem ca defapt suntem
Daci si tara noastra ar trebui sa se numeasca Dacia! :)
Propun un Referendum pe acesasta tema cu
prilejul implinirii a 100 de ani de la Marea Unire.
În fiecare zi, de 26 de ani, îmi spun că nimic din toate câte se petrec
în țara noastră nu trebuie să mă mai mire. Și totuși nu contenesc să mă
mir. Imposibilul devenit posibil la noi sub forma lucrurilor strigătoare
la cer – grotești, obscene sau abjecte pur și simplu – mă ia mereu prin
surprindere. Și, de fiecare dată, mă întreb dacă mai există o asemenea
țară pe lume.
De pildă, poți la o adică să-ți imaginezi un procuror care fură. Dar nu și o țară în care procurorul care fură poate ajunge prim-ministru. La limită poți să-ți imaginezi că fruntașul unui partid pregătește o campanie electorală furând voturi și punând și morții să voteze. (Nu cred să existe furt mai „radical” într-o democrație.) Dar că după o asemenea nemernicie omul rămâne în fruntea partidului, ba se mai și aferează să facă politica țării cu o condamnare penală în buzunar, este tare greu de imaginat. Iarăși, e tare greu să-ți imaginezi că cei mai de seamă borfași dintr-o țară (crema cremelor borfașilor țării, cei mai mulți dintre ei agramați), odată ajunși la închisoare, își scad din pedeapsă scriind „lucrări științifice”. Cum să-ți imaginezi apoi că într-o țară doctoratele ajung „o modă” și că avem zeci de mii de „doctori” cu lucrări plagiate conduse de profesori plagiatori? Dar că există o țară în care un întreg municipiu își alege primar un pușcăriaș și că acesta cere să iasă „pentru două ore” din celulă (cu cătușe la mâini și încadrat de polițiști) cât să depună jurământul în catedrala orașului? Cum să-ți imaginezi că, după o „revoluție anti-comunistă”, foștii securiști ai lui Ceaușescu au pensii între 1000 și 3000 de euro, în vreme ce nenorociții pe care-i hărțuiau își trag zilele cu o sută-două pe lună? Cum să-ți imaginezi că „se dau în folosință” bucăți de autostradă care nu duc nicăieri? Că se fac terenuri de fotbal în pantă? Că politicienii sunt convinși că meseria lor e mai grea și mai riscantă decât cea a unui soldat în Afganistan? Că există canale de televiziune prin care părinții sunt îndemnați să nu-și vaccineze copiii („căci vaccinul conține mercur și naște autism”)? Sau că un cancer in situ e bine să-l lași în pace, că știe el, corpul, cum să se apere?
Dar câte lucruri de neimaginat nu se întâmplă în țara noastră? Avem senatori care se ung între ei cu mir ca să nu fie luați de DNA. Avem un „prinț” care fură mii de hectare de pădure. Avem un căpitan avansat direct general-maior, fost ospătar, cu mari dificultăți de exprimare, dar care, afișând un CV care-l întrece pe cel al generalului de Gaulle, își dedică viața „interesului național”. Avem jurnaliști care practică nestingheriți terorismul intelectual și organizează linșaje publice sub privirea îngăduitoare a instanței menite să supravegheze deontologia mass-media. Avem firme care vând spitalelor apă chioară pe post de dezinfectant. Avem oameni fără nici o pricepere dovedită, dar reciclați în Parlament ca șmenari, cocalari și borfași. Avem, în plină Europă, 51% din populația României analfabetă funcțional. Avem monumente de patrimoniu lăsate în paragină sau puse la pământ. Avem păduri seculare pe care, grație mafiei lemnului, nu le mai avem.
Avem așadar parte de cele mai inimaginabile lucruri din lume. Mereu și mereu altele. Nici nu prididim să ne mirăm îndeajuns de unele, că altele vin și le iau locul. Sunt atât de multe, că unele trec aproape neobservate. Ca de-o pildă acesta.
De pildă, poți la o adică să-ți imaginezi un procuror care fură. Dar nu și o țară în care procurorul care fură poate ajunge prim-ministru. La limită poți să-ți imaginezi că fruntașul unui partid pregătește o campanie electorală furând voturi și punând și morții să voteze. (Nu cred să existe furt mai „radical” într-o democrație.) Dar că după o asemenea nemernicie omul rămâne în fruntea partidului, ba se mai și aferează să facă politica țării cu o condamnare penală în buzunar, este tare greu de imaginat. Iarăși, e tare greu să-ți imaginezi că cei mai de seamă borfași dintr-o țară (crema cremelor borfașilor țării, cei mai mulți dintre ei agramați), odată ajunși la închisoare, își scad din pedeapsă scriind „lucrări științifice”. Cum să-ți imaginezi apoi că într-o țară doctoratele ajung „o modă” și că avem zeci de mii de „doctori” cu lucrări plagiate conduse de profesori plagiatori? Dar că există o țară în care un întreg municipiu își alege primar un pușcăriaș și că acesta cere să iasă „pentru două ore” din celulă (cu cătușe la mâini și încadrat de polițiști) cât să depună jurământul în catedrala orașului? Cum să-ți imaginezi că, după o „revoluție anti-comunistă”, foștii securiști ai lui Ceaușescu au pensii între 1000 și 3000 de euro, în vreme ce nenorociții pe care-i hărțuiau își trag zilele cu o sută-două pe lună? Cum să-ți imaginezi că „se dau în folosință” bucăți de autostradă care nu duc nicăieri? Că se fac terenuri de fotbal în pantă? Că politicienii sunt convinși că meseria lor e mai grea și mai riscantă decât cea a unui soldat în Afganistan? Că există canale de televiziune prin care părinții sunt îndemnați să nu-și vaccineze copiii („căci vaccinul conține mercur și naște autism”)? Sau că un cancer in situ e bine să-l lași în pace, că știe el, corpul, cum să se apere?
Dar câte lucruri de neimaginat nu se întâmplă în țara noastră? Avem senatori care se ung între ei cu mir ca să nu fie luați de DNA. Avem un „prinț” care fură mii de hectare de pădure. Avem un căpitan avansat direct general-maior, fost ospătar, cu mari dificultăți de exprimare, dar care, afișând un CV care-l întrece pe cel al generalului de Gaulle, își dedică viața „interesului național”. Avem jurnaliști care practică nestingheriți terorismul intelectual și organizează linșaje publice sub privirea îngăduitoare a instanței menite să supravegheze deontologia mass-media. Avem firme care vând spitalelor apă chioară pe post de dezinfectant. Avem oameni fără nici o pricepere dovedită, dar reciclați în Parlament ca șmenari, cocalari și borfași. Avem, în plină Europă, 51% din populația României analfabetă funcțional. Avem monumente de patrimoniu lăsate în paragină sau puse la pământ. Avem păduri seculare pe care, grație mafiei lemnului, nu le mai avem.
Avem așadar parte de cele mai inimaginabile lucruri din lume. Mereu și mereu altele. Nici nu prididim să ne mirăm îndeajuns de unele, că altele vin și le iau locul. Sunt atât de multe, că unele trec aproape neobservate. Ca de-o pildă acesta.
