25 aprilie 2010

DUMNEZEU STRALUCESTE DEASUPRA VIDULUI

               Vidul este suportul creatiei. Vidul desigur ca reprezinta si puritatea absoluta, neintinarea, materialul ideal, perfect pentru a servi marelui Dumnezeu ca suport al creatiei.

              La inceput a fost Cuvantul.  Cuvantul este in fapt un sunet. Sunet ce reverbereaza in vidul infinit creand forma. Big Bangul initial, al planului cauzal este in fapt tunetul Cuvantului lui Dumnezeu.

             Iar cuvantul arhetipal, primul Cuvant, sunetul primordial deci, se spune ca este OM. Aum spun indienii, pronuntat Om adesea.

            OM inseamna totul, Intregul. Dumnezeu e OM. Noi oamenii suntem seminte ale Intregului. De asta ne iubeste Dumnezeu atat de mult, Noi suntem seminte de Dumnezeu, Dumnezei potentiali. Avem totul in noi. Si Creatul si Necreatul. Si spiritul si materia, adica Forma, Il avem si pe Atman dar avem si vidul.

           Sa tot traim in aceasta “pustietate divina “ cum spunea poetul. Este de fapt infinitatea divina.

             Iar in tot aceast infinit, in toata aceasta glorie, cel mai pretuit lucru este iubirea. Dumnezeu renunta la tot pentru lacrima unui copil care il iubeste. Iubirea care imbata. Dumnezeu este apologetul iubirii. Iubirea este criteriul …

                Sunetul se rasfrange in alte sunete, cu toate arhetipale, perfecte, desavarsite…

                Nu exista viata fara sunet. Oriunde exista sunetul exista si viata si oriunde exista viata aceasta are un sunet. 

               Minunea, eliberarea, mantuirea, desavarsirea consta in ajustarea sunetului pe frecvente arhetipale si in decizia Supremului sa locuiasca si sa se manifeste printr-un vehicul de acum perfect care il slaveste si il urmeaza si este una cu El de acum.

              Bucurati-va va spun, bucurati-va va zic. Deasupra voastra straluceste cel mai stralucitor Soare care exista in Creatie. Cea mai pura si inalta si mai intensa si absoluta lumina care a fost vreodata Creata. Atat de inalta este ea, lumina care izvoraste din acest Soare, ca Insusi marele Dumnezeu se identifica cu ea si se considera Ea. Pentru nesfarsita fericire si mangaiere a celor creati. Putem sa-l parafrazam pe marele intelept roman si sa spunem ca Dumnezeu s-a intrupat ca sa nu mai poata oamenii de atat bine. Si nu numai oamenii ci tot ce misca in creatie.

             Ah si nu uitati de sunet, vom pasi calauziti de El spre intelegerea Lui. Pentru ca El este Cuvantul. Iar Cuvantul este perfect. Si noi vom manifesta Cuvantul.

              

Sunt suflet in sufletul neamului meu...

          Haideti, ca vremea este aproape, binecuvantati pamantul pe care pasiti. Binecuvantati rabdarea lui Dumnezeu pentru a naste cel mai minunat suflet al planetei. Sufletul neamului romanesc…

 

         Vom reusi, vom implini aspiratiile cele mai inalte ale romanilor dintotdeauna. Vom fi mai mult decat au visat geniile neamului in cele mai inalte aspiratii... Vom fi modelati de vointa cea desavarsita a lui Dumnezeu si Hristos cel mare si infinit va pasi alaturi ne noi si ne va vorbi in … limba romana. 

         Iubiti Romania cu patima, iubiti-o ca pe Dumnezeu... Nu exista mama mai dulce ca ea...

     

Sunt suflet în sufletul neamului meu Şi-i cânt bucuria şi-amarul - În ranele tale durutul sunt eu, Şi-otrava deodată cu tine o beu Când soarta-ţi întinde paharul. Şi-oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci, Răbda-vom pironul aceleiaşi cruci Unindu-ne steagul şi larul, Şi-altarul speranţei oriunde-o să-l duci, Acolo-mi voi duce altarul. Sunt inimă-n inima neamului meu Şi-i cânt şi iubirea, şi ura - Tu focul, dar vântul ce-aprinde sunt eu, Voinţa mi-e una, că-i una mereu În toate-ale noastre măsura. Izvor eşti şi ţinta a totul ce cânt - Iar dacă vrodat-aş grăi vrun cuvânt Cum nu-ţi glăsuieşte scriptura, Ai fulgere-n cer, Tu cel mare şi sfânt, Şi-nchide-mi cu fulgerul gura! Ce-s unora lucruri a toate mai sus, Par altora lucruri deşarte. Dar ştie Acel ce compasul şi-a pus, Pe marginea lumii-ntre viaţă şi-apus, De-i alb ori e negru ce-mparte! Iar tu mi-eşti în suflet, şi-n suflet ţi-s eu, Şi secoli-nchid-ori deschidă cum vreu Eterna ursitelor carte, Din suflet eu fi-ţi-voi, tu, neamule-al meu, De-a pururi, nerupta sa parte!

                                                           Cosbuc  

21 aprilie 2010

Iisus Hristos despre sexualitate si despre Casatoria spirituala

               Aceasta postare cuprinde unul dintre cele mai importante mesaje despre sexualitate transmis vreodata de Iisus Hristos.

              Spre uimirea si divina mea satisfactie am gasit trasmis prin marea sfanta si profeta Brigitta exact acelasi mesaj despre sexualitate pe care Dumnezeu il trimite si prin Jacob Lorber.

               Divina coincidenta, nu-i asa? Nu este deloc coincidenta, Hristos a spus intodeauna oamenilor sa se tina departe de sexualitate pe cat posibil si chiar le atragea atentia ca atata vreme cat El va fi in casele lor sa nu faca dragoste.

              Vreau sa va atrag atentia cat de important este sa aveti si voi acelasi punct de vedere asupra sexualitatii ca si Hristos, ca si Dumnezeu…

              Pentru ca nimeni nu este de acord cu El, cu exceptia sfintilor lui si nimeni nu este interesat, spre dezamagirea lui Dumnezeu sa traiasca in castitate si puritate.

            Daca vei privi chiar si in sufletul celor mai entuziasti crestini care nu s-au calugarit vei observa ca, in cel mai bun caz, abia asteapta sa se casatoreasca pentru a face cat mai multa dragoste…

              O si macar daca ar considera asta un pacat si ar plange pentru el in fata lui Dumnezeu. Dar nu, ei isi cauta justificari si sunt la un pas de a face apologia sexualitatii in numele lui Hristos… 

               Cat de mult s-a ferit Hristos de sexualitate, vezi insasi conceptia lui pur spirituala si cat de mult alergati voi inspre sexualitate ca si cand mantuirea ar veni de acolo.

                In fapt intr-un cuplu de oameni normali, cu cat sexualitatea este mai prezenta cu atat si moartea este mai aproape, precedata fiind de vlaguire, epuizare si devitalizare si alte boli si probleme.

                 Daca cuplul este de initiati si au cunostinte despre continenta si despre importanta samantei barbatului in economia vitalitatii cuplului si alte cunostinte despre sublimare si transmutare, nici aici lucrurile nu stau mult prea bine, dar ofera cel putin un ragaz celor doi pentru un control deplin asupra fenomenului si pentru o intelegere superioara asupra acestui aspect foarte important al fiintei noastre. 

                 

               Timpul judecatii este aproape iar daca voi nu acceptati nici macar adevarul cuvintelor divine si aveti alte opinii cu mult mai savante si mai logice, buni sunteti cu toti de judecata lui Dumnezeu. Nu am mai auzit de atata cutezanta si lipsa de respect si teama fata de Dumnezeu.

           Ingeri intrupati dar inca indaratnici ce sunteti, ascultati ce spune Domnul Dumnezeul vostru si al eternitatii, Iisus Hristos, prin marea si atat de umila sfanta Brigitta. Iisus raspunde laudelor unui grup de ingeri:

 

 

             Atunci raspune Domnul: “Voi ma cinstiti cu multa demnitate pentru fiecare fiinta creata. Dar spuneti-mi de ce ma laudati pentru om, care mai mult decat toate fiintele create mi-a starnit si imi starneste mania. Eu am creat omul mai demn decat toate fiintele inferioare si nimanui nu i-am permis si nu le permit asemenea lucruri nedemne cum ii permit omului si pe nimeni nu am rascumparat atat de scump ca pe om. Fiecare fiinta isi pastreaza ordinea ei. Doar omul nu o face. El imi cauzeaza mai multa suferinta decat toate fiintele la un loc. Deoarece asa cum v-am creat pe voi pentru lauda si cinstirea mea, tot asa am creat omul pentru onoarea mea. Eu I-am dat un trup ca pe un templu spiritual, in care am pus un suflet ca si al unui inger frumos, deoarece sufletul omului are putere si tarie ca si un inger. In acest templu am fost Eu, Dumnezeu, creatorul lui, ca si al treilea si anume, ca sa se bucure si sa se umple de Mine. Apoi I-am facut lui un alt templu din coasta lui, asemanantor lui. Dar tu, mireasa mea, pentru care spun acestea, poti sa ma intrebi, cum s-ar fi nascut copii din ei, daca n-ar fi pacatuit? Eu iti voi raspunde: din dragoste dumnezeiasca si dragoste reciproca, in urma careia ei s-ar fi unit si aprins unul fata de celalalt si astfel sangele dragostei as fi fecundat in trupul femeii fara nici o placere a simturilor si femeia ar fi fost fecundata. Dupa ce copilul ar fi fost zamislit fara pacat si voluptate, femeia l-ar fi purtat si nascut fara dureri. Dupa ce copilul s-ar fi nascut, el ar fi fost la fel de perfect ca si Adam. Dar aceasta onoare omul a dispretuit-o, cand el a fost de accord cu diavolul si a dorit  o mai mare cinste, decat I-am dat-o Eu. Dupa ce s-a intamplat neascultarea, a venit ingerul la ei, la Adam si Eva, si in acea clipa ei au simtit o rusine din cauza goliciunii si imediat au simtit atractia carnii, dupa care i-a cuprins foamea si setea. Atunci m-au pierdut pe mine, deoarece atunci cand m-au avut pe mine, ei n-au simtit foame sau vreo pofta sau rusine, ci Eu singur le-am fost tot binele, toata frumusetea si toata bucuria.

               Dar cand diavolul s-a bucurat de caderea lor si pierderea lor, am fost atat de miscat si am simtit atata compasiune pentru ei, incat nu I-am parasit ci le-am aratat o tripla indurare. Si anume: I-am imbracat, deoarece erau dezbracati si le-am dat paine din pamant. Pentru desfranarea pe care diavolul le-a trezit-o dupa neascultare, le-am dat in samanta, prin puterea mea dumnezeiasca, suflete. Si raul pe care diavolul le-a dat, l-am transformat cu totul in bine in favoarea lor. Apoi le-am aratat cum sa traiasca si sa ma iubeasca si le-am dat permisiunea sa se impreuneze, deoarece inainte de permisiunea mea si de dezvaluirea vointei mele ei erau atat de inspaimantati, incat le-a fost teama sa se impreuneze. Tot asa le-am aratat mila cand, dupa moartea lui Abel, au jelit timp indelungat si si-au propus retinere, si Eu I-am mangaiat.

            Si cand au invatat sa-mi cunoasca vointa, au inceput din nou sa se impreuneze si sa zamisleasca copii, din a carui neam, Eu, Creatorul, am promis ca ma voi naste. Cand rautatea a crescut in copiii lui Adam, mi-am aratat dreptatea fata de cei rai si indurarea fata de alesii mei. Din acestia am salvat de la pieire si I-am ridicat, pentru ca au acceptat poruncile si promisiunile mele. Cand timpul indurarii s-a apropiat, am aratat prin Moise minunile mele si am salvat poporul meu dupa promisiunea mea; I-am hranit cu mana si am mers inaintea lor intr-un nor, le-am dat legea si le-am dezvaluit secretele si viitorul prin profetii Mei. Apoi mi-am ales Eu, care am creat totul, o fecioara, nascuta din tata si din mama; din ea am luat trup omenesc si din ea m-am nascut, fara pacat si anume fara act sexual si fara voluptate. Asa cum s-ar fi nascut primii copii in paradis , ca urmare a misterului iubirii dumnezeiesti si a dragostei reciproce in urma careia ei, barbatul si femeia, s-ar fi aprins unul fata de altul; astfel fara nici o pofta rusinoasa, a luat dumnezeirea mea trup omenesc dintr-o femeie fecioara, fara act sexual si fara ca fecioria sa fie atinsa. Astfel am venit Eu in trup ca si Dumnezeu adevarat si om adevarat. Eu am indeplinit legea si Sfanta Scriptura asa cum s-a profetit inainte despre mine si am infiintat noua lege, deoarece cea veche era ingusta si aspra si greu de pastrat; da , ea nu era altceva decat o imagine a ceea ce se va intampla in viitor. Caci in legea veche I se permitea unui barbat sa aiba mai multe neveste pentru ca poporul sa nu ramana fara urmasi si pentru ca sa nu trebuiasca sa se amestece cu alt popor. Dar in legea noua este scris ca barbatul poate avea o singura nevasta si ca este interzis ca in timpul vietii, ei sa aiba mai multe sotii. Cei care se unesc cu dragoste dumnezeiasca si cu teama in Dumnezeu si pentru a zamisli urmasi, ei sunt templul meu spiritual si in ei vreau sa locuiesc, cel de al treilea.

               Dar oamenii din aceste timpuri se unesc din sapte motive. In primul rand, pentru frumusetea fizica. In al doilea rand, pentru bogatie. In al treilea rand, din prea mare superficialitate si din nestavilita bucurie in timpul actului sexual. In al patrulea rand, deoarece acolo se gasesc petreceri cu prieteni si nemasurata lacomie. In al cincilea rand, pentru ca acolo este mandrie in haine, joc si glume si in alte placeri trecatoare. In al saselea rand, pentru a zamisli copii, dar nu pentru a-i educa pentru Dumnezeu sau pentru obiceiuri bune, ci pentru bogatii si onoruri. Si in al saptelea rand partenerii se impreuneaza din desfrau si in dorintele lor desfranate sunt ca si animalele. Ei vin cu buna intelegere si o unica vointa la usa Bisericii mele, dar dorintele si gandurile lor ascunse nu imi plac si vointa lor de a face pe placul lumii o pun in fata vointei mele. Caci daca toate gandurile lor ar fi fost indreptate catre mine si si-ar fi incredintat vointa in mainile mele si s-ar fi casatorit cu teama in mine, atunci le-as fi dat aprobarea mea si as fi fost cel de-al treilea la ei. Dar cum aprobarea mea, care ar fi trebuit sa fie lucru cel mai de pret, a disparut,  in inima lor domneste desfranarea si nu dragostea mea. Apoi ei merg in fata altarului meu, unde aud ca ei trebuie sa fie o inima si un suflet, dar atunci Inima mea se indeparteaza de ei, deoarece ei nu au caldura de la inima mea si nu cunosc gustul trupului meu. Ei cauta caldura care va dispare curand si gustul carnii, pe care viermii o vor manca. De aceea asemenea oameni se unesc fara legatura si aprobarea Dumnezeului Tata, fara dragostea Fiului si fara mangaierea Spiritului Sfant.

              Dar cand sotii ajung in pat, dispare imediat spiritul meu de la ei si un spirit necurat se apropie de ei, deoarece s-au impreunat din desfranare si nu vorbesc si nu gandesc altceva intre ei decat despre ea. Totusi, indurarea mea este cu ei, daca ei se convertesc. Din multa dragoste trimit in samanta lor un suflet viu, creat de puterea mea si permit cateodata exceptii ca din parinti rai sa se nasca copii buni – dar de cele mai multe ori se nasc copii rai, deoarece acesti copii se aseamana cat se poate de mult cu rautatea parintilor si s-ar asemana si mai mult daca n-ar fi opriti de rabdarea mea. O asemenea pereche casatorita nu va vedea niciodata fata mea, daca nu se indreapta. Caci nici un pacat nu este atat de greu, ca sa nu fie spalat prin cainta sincera si pocainta.

                Acum vreau sa ma adresez casatoriei spirituale, asa cum isi doreste Dumnezeu sa ii aiba, cu un trup si un suflet curat. Acolo sunt sapte lucruri bune, opuse celor sapte lucruri rele mai sus amintite. Caci partenerii incheie o casatorie spirituala fara frumusetea fizica si fara sa doreasca placerile trupului ci doar din dorinta si dragostea lui Dumnezeu. In al doilea rand, ei nu doresc sa posede altceva, decat ceea ce le este necesar pentru a trai si doar strictul necesar si nu belsug. In al treilea rand, ei evita cuvinte usoare si de prisos. In al patrulea rand, ei nu pun pret pe a intalni prieteni si rudenii, ci Eu sunt dragostea si dorinta lor. In al cincilea rand, ei doresc sa pastreze umilinta in interiorul constiintei lor si in exterior in imbracaminte. In al saselea rand, ei isi propun ca niciodata sa nu doreasca a trai in desfranare. In al saptelea rand ei vor sa nasca fii si fiice Dumnezeului lor prin viata lor buna si prin bunul lor exemplu si sa raspandeasca cuvinte spirituale.

                Ei stau in fata usii Bisericii mele cand isi pastreaza credinta nealterata si acolo imi dau ei aprobarea si Eu le-o dau lor. Ei merg in fata altarului meu, unde se bucura de Trupul si Sangele meu si prin aceasta unire ei vor sa fie o inima, un trup si o vointa si Eu, Dumnezeu adevarat, puternic in cer si pe pamant, voi fi al treilea cu ei si le voi umple inima lor. Sotii lumesti isi incep casatoria in voluptate si desfranare ca si animalele si chiar mai rau decat acestea, dar acesti soti spirituali incep cu dragoste dumnezeiasca si teama in Dumnezeu si nu doresc decat sa imi placa mie. Primii trezesc spiritul raului spre pofta carnii in care nu gasesti decat miros, dar cei din urma se umplu de spiritul meu si sunt aprinsi de focul dragostei care niciodtata nu se va stinge in ei. Eu sunt un Dumnezeu, trei Persoane, dar Unul intr-o fiinta cu Tatal si cu Sfantul Spirit. Asa cum este imposibil sa desparti pe Tatal de Fiu si pe Spiritul Sfant sa-l desparti de amandoi, si asa cum este imposibil sa desparti caldura de foc, tot asa este imposibil sa desparti asemenea soti spirituali de Mine; Eu sunt intotdeauna al treilea la ei. Desi odata trupul meu a fost chinuit in timpul patimilor mele si apoi a murit, tot asa, acum nu va mai fi niciodata chinuit si nu va mai muri in veci. De aceea cei care cu adevarata credinta si vointa totala vor ca sa fie in mine si Eu in ei, nu vor muri niciodata de la mine, ci oriunde vor sta, oriunde vor sedea sau oriunde vor merge, Eu voi fi pentru totdeauna cel de-al treilea cu ei”.

                                                                                                  Revelatiile Sfaintei Brigitta, Cartea I, cap 26

20 aprilie 2010

Binecuvantarea de a fi roman

 

           Am vazut ca este promovata tot mai mult o melodie de-a dreptul iresponsabila si imbecila care are titlul sau refrenul “Nu ne-am nascut in locul potrivit…”

           Daca cel care a compus aceasta melodie nu a rosit atunci cand i-a trecut prin cap gandul cu atat mai mare ar trebui sa fie mirarea fata de prostia celor din televiziuni care promoveaza un astfel de cantec.

            De cata inteligenta ai nevoie sa observi ca in Romania este mai bine decat in 90% din tarile acestei planete?

            Tuturor acestor inconstienti nerecunoscutatori ar trebui sa li se dea bilet gratis pentru orice destinatie din Asia, Africa sau America de Sud si 10 mii de euro si in schimb sa li se retraga cetatenia pentru totdeauna, poate scapam asa de multa prostie si negativitate. 

          Sunt sute de milioane de oameni acolo pentru care cetatenia  de roman ar fi o binecuvantare cereasca. Iata nerecunoscatorii ar fi usor inlocuiti cu altii cu mult mai umili si mai bine intentionati si mai pusi pe treaba. Nu va fi mare diferenta, acestia care pleaca nu stiu mai multe despre Romania decat cei care si-ar dori sa vina. 

             Tarile in care este mai bine decat in Romania in aceasta lume  le poti numara pe degetele de la maini. 

           Uneori e necesar sa pierzi ceva valoros tocmai pentru a putea sa apreciezi mai bine ceea ce ai.

            Cea mai mare binecuvantare este accesul extraordinar la cultura universala si la spiritualitatea universala pe care il avem. Nu exista carte esentiala care sa nu fie tradusa in romaneste. Iar din punct de vedere spiritual, in ultimii 20 de ani Romania a fost intregita astfel incat tot ce este mai de pret din punct de vedere spiritual pe aceasta planeta, se afla si la noi prin gratia lui Dumnezeu.

             Un alt miracol spiritual este acela de a te naste intr-o tara unde prin educatia spirituala ajungi sa crezi ca Iisus este Mesia si Dumnezeu. Toti inconstientii care nu stiu pe ce lume traiesc dar cred ca Iisus este Dumnezeu au o sansa incredibila la nemurire.

    

            Tot ce aveti bun in voi aveti datorita privilegiului de a fi romani. Copii crescuti de animale devin animale. Este celebru acel caz filmat in care niste nefericiti de copii au fost gasiti dupa ce fusesera crescuti de caini si care… ingrozitor fapt, latrau… si nu au trait mai mult decat acei caini. Nu s-a mai putut face nimic pentru ei. 

              Educatia este fundamentala si ii datoram totul. Faptul ca Dumnezeu in mila Lui ne-a nascut aici in Romania este o mare gratie si o mare binecuvantare.

               Cine nu iubeste si respecta Romania cel putin ca pe propria lui mama este un inconstient si un orb. Romania este chiar mai importanta decat mama pentru ca este suma tuturor mamelor si cu mult mai mult.

              Ce este de facut pentru ca totul sa fie asa cum ati dori?

              Rugati-va! 10 minute zilnic dedicate Romaniei, fac evident mai mult decat toate lamentarile si toata aceasta disperare de a critica pe toti si orice.

             Rugati-va zilnic pentru Romania. Dumnezeu este atotputernic. In momentul in care ne vom intoarce cu fermitate existentele spre El, El va face miracole extraordinare.

           Opriti-va din critica si inlocuiti aceasta atitudine cu dragostea, binecuvantarea si rugaciunea. Si neaparat fiti optimisti. Dumnezeu are pregatiti oameni extraordinari pentru Romania si intreaga lume. Dar daca nu ne schimbam nu vom avea parte de ei ci tot de iresponsabili care in continuare se vor comparta iresponsabil fata de tara si fata de noi. 

            Sa ne rugam deci, sa credem, sa iubim!

 

           Suntem, fara indoiala, in cea mai buna din toate lumile posibile!

19 aprilie 2010

Delimitari si lamuriri in privinta mesajului lui Oreste

                   Din punctul de vedere al unui jurnalist cu preocupari esoterice, invitarea unui demonolog intr-o emisiune nu poate fi decat o modalitate sigura de a supune atentiei publice o curiozitate care nu numai ca asigura succesul emisiunii dar ii va pune pe multi pe ganduri. 

                  Oreste trebuie privit ca un astfel de jurnalist si realizator de emisiuni care supune atentiei toate posibilele culte si preocupari mai mult sau mai putin mistice sau spirituale ale celor care cauta sa afle mai multe despre univers. 

                 Ca sa intelegeti ca suntem cu adevarat un neam educat , cultivat si cu preocupari spirituale, va rog sa observati cat de fini si culti si civilizati sunt pana si antichristii acestui neam. Unii scriu carti prin care vor sa-si ajute natiunea, altii scriu poezii si iata acest demonolog din ultima emisiune a lui Oreste are preocupari filozofice si vorbeste chiar si de Hristos…

                Deoarece titlul emisiunii a fost “Natura Intunericului” nu vreau sa spun despre intuneric decat atat , ca tot ce se face in intuneric este supus judecatii lui Dumnezeu… 

                Apostolul Pavel cred ca a spus cercetati scripturile si nu cercetati infernul…

               Oreste trebuia sa il intrebe pe invitat cum poate studia demonii fara sa cada sub influenta lor. Pentru ca stim ca mintea noastra ne pune in rezonanta cu continutul ei. Tocmai de aceea mintea trebuie sa fie mereu atintita asupra lui Dumnezeu si asupra lui Iisus. 

             Putem sa il scuzam presupunand ca invitatul i-a fost impus sau ca a facut o greseala. Si apoi daca Oreste vrea sa-si distruga simpatia acumulata nu are decat sa mediteze impreuna cu invitatii sai in continuare asupra intunericului…

 

                 Ma delimitez total de aceste preocupari periculoase ale lui Oreste, iata este a doua oara cand ne invita sa meditam asupra infernului. Intai Baphomet, acum Lilith, pentru Dumnezeu, mantuirea vine din studiul cerului si al ingerilor, din cunoasterea lui Dumnezeu si a vointei sale… 

                  De asemenea orice incercare de asemanare a demonilor cu ingerii este nefasta. Oricine crede ca se pot castiga foloase prin cooperare cu orice demon fara sa-si piarda sufletul si fara consecinte dramatice in mod special in lumea de dincolo se inseala amarnic. 

             Nici un demon nu pedepseste cu intelepciune ci este asemenea unui animal dezlantuit care se arunca asupra prazii. Daca vreun demon ofera implinire materiala si implinirea dorintelor prin mai stiu eu ce pact este pentru a se asigura de deplina inlantuire a acelui suflet. Sa nu-si imagineze nimeni ca daca este ajutat de un demon in aceasta lume, in cealalta va fi la fel. Nimeni nu il va chinui mai mult acolo decat cel care l-a ajutat aici. Demonii se urasc intre ei si nu coopereaza decat eventual pentru a-i ataca impreuna pe altii. Nimeni nu ar trebui sa se gandeasca la ei pana ce nu ii vom avea pe toti la degetul mic, adica pana ce nu vom fi una deplin cu Iisus si cu Dumnezeu.

                Avertizez pe oricine cocheteaza cu infernul si cu astfel de subiecte cum ar fi pactul cu infernul ca in mod special dupa aceasta viata, daca nu cumva Dumnzeu intervine si va va judeca chiar in aceasta viata, veti suferi amarnic si veti blestema clipa cand v-ati plecat privirea asupra infernului. 

                Asadar nu zaboviti cu gandul asupra nici unui reprezentant al infernului mai mult de o clipa, cat este necesar eventual pentru a avertiza pe cineva asupra pericolului. 

                   Am sa il promovez inca pe Oreste deoarece emisiunea lui este unica si este un bun prilej de a ne testa discernamantul spiritual.

                  Si pentru ca Oreste a spus ca pomul dupa roade se cunoaste vreau sa ii atrag atentia ca nu-mi amintesc pe altcineva sa-l prezinte pe Baphomet, care se pare ca este unul din demonii invocati in ritualele satanice masonice secrete, ca pe un demon responsabil care se ocupa in mod intelept cu pedepsirea celor rai si nici pe altcineva care sa aiba invitat un nebun fascinat de varcolaci si vampiri si care a fost la un pas sa spuna ca el insusi bea sange si care iata in curand va tine o conferinta despre… Lilith 

16 aprilie 2010

Consacrare si Binecuvantare

                    Acestea sunt doua tehnici spirituale pe  cat de simple pe atat de fundamentale si esentiale care ar trebui sa se constitue intr un fel de ax central al relationarii noastre cu Dumnezeu si cu aproapele. 

                   Desi s-ar putea ca unii sa vorbeasca despre ele ca despre doua tehnici distincte se poate usor observa ca orice consacrare este urmata de o binecuvantare si ca orice binecuvantare este precedata de o consacrare sau daca nu precedata insotita.

                Vom lua prima explicatie din Dex a consacrarii care corespunde intru-totul sensului ei spiritual : “A pune la dispozitie, a darui cu totul; a inchina, a destina”

                 Veti fi auzit multi sfinti sau lideri religiosi vorbind de necesitatea prezentei continue a lui Dumnezeu in viata noastra. Toti spun ca El trebuie sa fie mereu pe buzele si in gandul si inima noastra.

                  Ati mai auzit desigur ca El insusi spune “Nu puteti face nimic fara Mine”…

                 Ei bine, consacrarea este gestul simplu dar profund spiritual prin care omul daruieste, “consacra”, lui Dumnezeu absolut toate actiunile sale, gest care cuprinde si implineste toate aspiratiile omului religios de a fi si actiona impreuna cu Dumnezeu dar ne si face sa constientizam punctul de vedere divin care ne arata ca numai El, Dumnezeu, este cel care actioneaza pentru ca totul este la El si de la El. Adica energia si puterea necesare actiunii, gandul si viziunea asupra ei, deci conceptia ei, si deasemenea vointa sau puterea de a o materializa. 

                 Astfel daca actiunea este a Lui si facuta de El atunci  si fructul trebuie sa apartina si apartine tot lui Dumnezeu. Dar fructul nu ajunge la El decat daca noi il daruim Lui din propria noastra initiativa , prin aceasta daruire noi renuntand la el, la fruct adica. Spre exemplu intr-o zi daruita celorlalti, in care noi i-am imbracat, hranit si educat pe ceilalti, fructele acestor actiuni apartin lui Dumnezeu si El se bucura de ele, iar fructul nostru in urma acestor actiuni dezinteresate si altruiste este binecuvantarea pe care o primim de la Dumnezeu. 

                  Acest act al consacrarii restituie omului starea arhetipala spirituala de perfecta armonie cu Dumnezeu in actiunile si gesturile sale. Pentru ca daca daruim fiecare actiune lui Dumnezeu sau astfel spus nu o incepem pana nu primim binecuvantarea, vom ajunge sa lucram pentru Dumnezeu...  

                 Adica este clar ca Dumnezeu este cel care actioneaza(in sensul ca tot ce se intampla se intampla prin puterea Lui, cu voia sau ingaduinta Lui), pot sa vad asta, dar mai mult decat atat, fructul actiunii trebuie sa-I apartina tot Lui. Iar prin consacrare ma asigur ca acest fruct este primit chiar inainte ca actiunea propriu-zisa sa inceapa si astfel eu stiu ca actiunea mea corespunde ordinii divine si astfel eu insumi sunt martor al puterii si vointei divine si in comuniune cu aceasta.

                 Pentru ca adevaratul miracol al consacrarii este acela ca ea este urmata de binecuvantarea lui Dumnezeu.

                   Deoarece absolut totul se poate consacra, de la ziua in sine cu toate activitatille ei pana la cele mai mici gesturi si la cele mai marunte actiuni, orice actiune pe care dorim sa o facem se supune si trebuie sa treaca prin acest act de veritabila alchimie spirituala . Vom consacra fiecare masa, vom consacra fiecare iesire in oras , mersul la piata, vom consacra orele de studiu, vom consacra rugaciunile si meditatiile, vom consacra somnul si chiar vom consacra dragostea si sexualitatea… 

               Dupa cum am spus miracolul este acela ca Dumnezeu trebuie sa ne raspunda la consacrare…

              Da, nu vor fi cuvinte de ajuns pentru a lauda acest minunat si divin gest numit consacrare…

             Cum ne raspunde Dumnezeu? Prin binecuvantare. Daca nu raspunde nu vom face actiunea respectiva…

              Daca veti face numai 10 consacrari pe zi , in zece ani veti fi facut 36 000. Si astfel in timp veti stapani intru-totul aceasta arma spirituala fara egal in lupta pentru desavarsire. Va veti da seama ca Dumnezeu raspunde in diferite feluri… Va las pe fiecare sa descoperiti… 

             Dupa cum am spus, inainte de fiecare masa, inchideti frumos ochii, va interiorizati si ii oferiti lui Dumnezeu acea masa.

                Incepeti fiecare zi cu o consacrare a zilei respective lui Dumnezeu. Inainte culcare consacrati lui Dumnezeu somnul respectiv. Acest gest este stravechi si il gasim chiar si la Adam. Adam isi incepea ziua cu invocarea binecuvantarii lui Dumnezeu, deci cu o consacrare a zilei respective lui Dumenzeu. Dupa ce o primea mergea si ii binecuvanta pe toti copiii sai si astfel incepea o zi din zorii spirituali ai umanitatii…  

                Daca vreti sa faceti o actiune importanta sau doar sa saditi un pom, cansacrati-I lui Dumnezeu aceasta. Daca nu simtiti binecuvantarea care trebuie sa urmeze oricarei consacrari nu incepeti actiunea. 

               Aici povestea este lunga. Noi, cei care credem si il urmam excluiv pe  Dumnezeu si deci vointa lui sfanta, ii vom consacra totul exclusiv lui Dumnezeu.

               Vom vedea ca sunt unii care au descoperit ca sunt destule actiuni la care Dumnezeu nu raspunde. Si atunci pentru ca acestia au dorit totusi sa faca tot ce vor si in acelasi timp sa fie absolviti de fructele, de karma acelei actiuni au cautat diferite entitati spirituale care sa le raspunda si unor actiuni nedivine, nedivine pentru ca nu primesc binecuvantarea lui Dumnezeu.

               Dar nu ne intereseaza aceste aspecte. Voi consacrati-I cu incapatanare totul lui Dumenzeu, daruiti-I Lui viata voastra in fiecare zi. Consacrati-I lui viata copiilor vostri, daruiti-I lui totul si asteptati raspunsul lui de binecuvantare. 

             Da, este o actiune pe cat de simpla pe atat de binecuvantata.

            Putem si sa spunem ca, in fapt, consacrarea este cererea binecuvantarii. Asfel daca nu primim binecuvantarea nu incepem actiunea respectiva. Spre exemplu daca mi-am propus sa plec la Paris, ma asez frumos in rugaciune si ii cer lui Dumnezeu biencuvantarea. Daca nu vine nu plec. O cer si azi si maine, pana vine. Iar daca nu vine nu plec cu nici un chip acolo.

            Nu trebuie sa faceti nimic fara binecuvantarea Lui.

           In mod normal ar trebui sa cereti biencuvantarea chiar si atunci cand faceti dragoste. Eu chiar va recomand sa nu faceti dragoste fara binecuvantarea lui Dumnezeu… Sa nu faceti nimic fara aceasta binecuvantare. Orice veti face fara ea va va lega…

        

                  Deoarece numai El este cel care actioneaza in univers , este firesc ca tot ce se face prin noi sa fie la unison cu vointa Lui, aceasta fiind in fapt singura modalitate de a nu face… karma, adica singura modalitate ca actiunile noastre sa nu ne incarce cu fructele lor.

                In acest mod noi de fapt implinim unul din cele mai mari deziderate ale existentei noastre. Ajungem sa lucram pentru Dumnezeu. El ne transforma in instrumentele lui eficiente si umile.

                Ii consacram Lui intreaga existenta si toate actiunile noastre… 

 

                  La randul ei orice binecuvantare este precedata de o cerere adresata lui Dumnezeu sa binecuvanteze persoana respectiva. Aceasta cerere este in fapt consacrarea persoanei respective lui Dumenzeu. I-o darum Lui spre binecuvantare. Miracolul binecuvantarii este acela ca simultan cu binecuvantarea acelei persone suntem si noi binecuvantati.

                  In general inima noastra este inceputul oricarei binecuvantari dar uneori este necesar sa binecuvantam anumite persone chiar daca in mod normal nu am face-o, spre luminarea sau spre indreptarea lor sau pur si simplu pentru a ne debarasa in interiorul nostru de orice sentiment negativ fata de acestea. 

                         Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa va calauzeasca eficient prin consacrarile facute de voi.   

 

               Ideea acestui text este aceea ca nu trebuie sa faceti nimic fara binecuvantarea lui Dumnezeu...  Iar consacrarea este calea si lupta de a obtine, de a simti aceasta binecuvantare.

                 Fiti o permamanenta binecuvantare pentru toti cei din jurul vostru. Adica o permamanenta rugaciune pentru ca Dumnezeu sa coboare in fiintele celor din jurul vostru. Nu exista dar mai mare pe care sa il puteti face cuiva decat aceasta ca Dumnezeu sa coboare la el si sa fie cu el.

              Iar secretul este acesta ca daca El este cu voi, va fi, intr-un mod misterios, si cu cei din jurul vostru...  ;)

15 aprilie 2010

Despre Inchinarea la moaste

               Pentru a nu sminti pe nimeni de la cei mici pana la cei mari mi-a fost atrasa atentia sa lamuresc acest subiect. Faca-se numai voia Ta sfanta, Dumnezeule atotputenic!

              Inchinarea la moaste nu este un gest spiritual inutil. El este oarecum primitiv dar este cat se poate de eficient din punct de vedere spiritual.

               Domnul ingaduie si chiar recomanda asta pentru ca cei mai multi oameni sunt inca atat de departe de a intelege cum functioneaza lumea aceasta si care este legatura cu cealalta si cu cei care sunt acolo incat si cel mai mic ajutor, si cea mai primitiva sau grosiera apropiere de Dumnezeu este binevenita.

                Ori de cate ori de gandim intens la ceva, la orice, suntem pusi in legatura cu acel lucru sau fiinta. 

                Inchinarea sincera si cu credinta la moaste ne pune in legatura directa cu sfantul respectiv. 

            Nu trebuie neaparat sa ne inchinam la moaste pentru a obtine binecuvantarea sau comuniunea cu acel sfant, acest lucru il putem obtine si altfel si in alta parte, dar totusi inchinarea cu credinta si iubire aduce binecuvantarea sfantului si comuniunea cu acesta.

            Spre exemplu, daca eu in acest moment spun cu credinta si cu traire intensa si cu inima plina de iubire si inflacarare: Glorie tie Arsenie Boca, inger placut lui Dumnezeu care zi si noapte lucrezi pentru Gloria Tatalui Etern! Instantaneu sunt pus in legatura cu marele sfant si primesc binecuvantarea lui, deoarece cand am spus cuvintele m-am si prabusit cu umilinta la picioarele marelui sfant, astfel ca binecuvantarea este inerenta, aproape spontana , precum acea femeie care s-a atins de hainele lui Iisus cu credinta a primit spontan binecuvantarea.

            Mai mult decat atat, in general fiecare comunitate religioasa si in cazul bisericilor mari chiar si fiecare biserica, atunci cand este vizitata de numerosi credinciosi, este insotita la nivel subtil de ingeri mai multi sau mai putini in functie de calitatea spirituala si numarul vizitatorilor. Si noi oricand putem atrage prezenta ingerilor prin ganduri si iubire fata de ei, cu atat mai mult in locurile considerate sacre ei vor fi prezenti. 

            Eu insumi trimit oamenii sa faca pelerinaje si eu insumi merg la manastiri atunci cand am ocazia. Ma inchin inclusive la moaste si imi place sa cercetez cu atentie cat de prezent este Hristos in fiintele calugarilor sau preotilor intalniti. Si aproape mereu am satisfactii deosebite, Hristos este acolo si este viu.

             Pot sa spun ca Hristos este cu mult mai prezent in sufletul calugarilor si preotilor ortodocsi in comparatie cu cei catolici. Sunt si exceptii. Totusi Dumnezeu lucreaza la fel de eficient si prin catolici pentru mantuirea si calauzirea lumii. Spre exemplu gestul Papei de a vorbi despre existenta extraterestrilor este extraordinar de important. Pentru ca atunci cand liderii religiosi dau o indicatie ea are reverberatii in sufletele a milioane de oameni.

              Din acest punct de vedere al prezentei lui Hristos in sufletul celor care il slujesc, vin foarte tare din urma predicatorii. Am vazut cu uimire o inflacarare si o prezenta a duhului lui Hristos neasteptata la acestia, am si aratat aici , prezenta care i-a facut sa se apropie de aspectele profunde si importante ale credintei. 

              De fapt eu sunt nemultumit de starea generala a omenirii , oamenii n-au facut aproape nici un pas in intelegerea Imparatiei divine in acesti doua mii de ani. Sunt la fel de naivi si nestiutori precum Nicodim si sunt gata sa intrebe cum poate omul sa mearga in pantecele mamei din nou?

            Aceasta prezenta a lui Hristos in fiintele predicatorilor evanghelisti( nu a tuturor, sunt si rataciti care urca la amvon ca sa ii injure pe ortodocsi spre ex) ar trebui sa fie un subiect de meditatie pentru calugarii si preotii ortodocsi, dar si invers, predicatorii si credinciosii lor ar trebui sa il vada pe Hristos atat de vizibil de altfel in fiintele multor calugari si preoti. 

            Totusi acesti oameni nu stapanesc foarte bine aceasta comuniune cu Hristos, mai e mult pana departe. Ati vazut strafulgerarea parintelui Justin impotriva microcipurilor, dar apoi s-a pierdut in lupte marunte pentru nu stiu ce terenuri de manastiri si altele si nu a ramas la inaltimea mesajului.

             Poate ca e si vorba de educatia spirituala pe ansamblu. Nu este suficient pretuita aceasta comuniune care este suprema. Chiar Arsenie nu il asculta pe Iisus cand acesta ii spune sa se opreasca din pictat…

             Acest Arsenie Boca ar trebui canonizat. Treziti-va episcopilor si preotilor si lasati-o mai usor cu mandria ortodoxiei si privirile de la inaltimile ceresti ale scaunelor voastre asupra “sectantilor” si faceti voia lui Dumnezeu. Iata Boca este un ambasador contemporan extraordinar al lui Hristos. Eu cred ca este prea mare pentru voi. L-ati facut pe Stefan sfant, chiar pe Eminescu vreti sa-l faceti dar pe Boca nu il bagati in seama… 

            Aceasta ocultare a minunilor si sfintilor contemporani nu face cinste nimanui. Marii sfinti ortodocsi ar trebui recunoscuti de catolici si invers. Si ceilalti crestini ar trebui si ei sa mediteze cu dragoste asupra vietilor marlor sfinti iar marile biserici sa asculte discursurile inspirate ale predicatorilor celorlalte biserici. Pentru ca acolo vorbeste Hristos.

           Acesta este viitorul. Nu dupa crucile de la piept si dupa cusatura hainelor se vor recunoaste crestinii viitorului ci dupa prezenta lui Hristos in sufletele lor. Deschideti-va inimile si lucrati pentru Iisus si recunoasteti-I prezenta acolo unde este cazul pentru ca nu suntem noi in masura sa-l judecam pe El si alegerile pe care le face. 

          Pretuiti reciproc valorile spirituale ale celorlalte culte si nu arbitrar si de dragul socializarii ci profund, recunoscandu-l pe Iisus acolo unde lucreaza.

           Sunt sfinti catolici atat de mari dupa schisma, care au facut minuni atat de mari si prin intermediul carora Hristos a facut semne si minuni atat de importante, incat nici un crestin autentic nu poate sa ii ignore. 

           Si va intreb credeti ca Hristos vrea ca voi sa cunoasteti si sa faceti cunoscute vietile acestor sfinti tuturor ori credeti ca vrea sa le ignorati deoarece voi nu sunteti catolici spre exemplu?  

            Intelegeti ce spun? Cat lucrati voi pentru biserica si cat pentru Hristos si Adevar? Dar asta trebuie sa va intrebati singuri in meditatiile si rugaciunile voastre.

             Si nu uitati cat de mult bine spiritual puteti face celor multi scotandu-i din aceasta ura reciproca prin exemplu vostru iluminat.

                El are mesaje pentru toti, de la cei mari pana la cei mici. El vrea sa vi le spuna direct dar pentru ca nu sunteti cel mai adesea atenti si pentru ca umilinta e foarte importanta s-ar putea sa vi le spuna si in aproapierea voastra, in exterior. 

             Dumnezeu sa va binecuvanteze pe toti, deoarece iata , pentru Dumnezeu chiar si cel mai sarac cu duhul dintre credinciosii care cred ca Iisus este Dumnezeu este important si nu este uitat. Si voi toti trebuie sa lucrati la educatia lui spirituala si astfel binecuvantarile divine va vor ridica si pe voi mai sus. 

             Cat de mult pot face cei mari si care detin functii mari in ierarhiile religioase si chiar sociale. Oh ei pot face istorie. Si totusi ei nu o fac. Deoarece Hristos pentru ei este inca prea periculos pentru a se abandona cu totul in bratele Lui sau ale Adevarului.

             Si astfel revolutia spirituala este mereu amanata si astfel ce au patit evreii acum 2000 de ani vor pati crestinii acum la intoarcerea lui Hristos. Nu vor vrea sa il recunoasca pe Hristos acum si aici. Nu, ei au nevoie de zeci de ani ca sa declare ca Hristos a fost prezent undeva in fiinta unui sfant. Si cum evreii inca il mai astepata pe Mesia, la fel o mare parte din crestini nu vor intelege Intoarcerea lui Iisus si il vor tot astepta desi El va fi chiar langa ei…

              Si gratia va merge la “pagani”. Acestia, cu educatia spirituala pe care o au si cu ceea ce vor primi ii vor lasa hat in urma pe multi crestini si vor intra inaintea lor in Imparatie. 

              Dar Domnul va veni intai la cei care se numesc ai Lui, la crestini...

                 Daca inima voastra este prea stramta incat sa intre toti cei care il iubesc sincer pe Iisus ca sa nu mai zic de iubirea de Dumnezeu a celor din alte religii, largiti-o un pic cu o lacrima sau doua... 

                 

13 aprilie 2010

Despre Ecumenism si Masonerie

              N am aflat de prea multa vreme despre acest current care incearca sa uneasca cultele crestine. Am fost neutru pana de curand. Am citit undeva ca ar fi fost initiat de masoni.  Am fost si eu foarte pornit impotriva masoneriei tot pana de curand cand Dumnezeu mi-a aratat ca sunt acolo si oameni bineintentionati care nu ar face rau cu bunastiinta nimanui cu nici un pret. 

          Sa ne amintim de fapt de Florian Pitis. M-a dezamagit foarte tare faptul ca a fost mason atunci cand am aflat… Va amintiti melodia… “Sunt un frate tanar… care crede in dreptate, am ochi negri , dar am mainile curate”... 

         Nu m-as fi gandit ce fel de frate… dar analizand mai departe, mesajul este destul de interesant. Are "mainile curate” deci exista si “frati” care au mainile murdare…. Cu siguranta ca exista.

          Asadar nu  mai tun si fulger impotriva masoneriei. Poate ma mai innorez asa un pic. Dar Dumnezeu mi-a aratat foarte limpede ca absolut totul se afla in mainile Lui. Ca absolut nimic nu se intampla fara voia Sa sau fara ingaduinta Sa.

          Vai de cei care omoara alti oameni, nici nu vreau sa ma gandesc prin ce vor trece…

         Vedeti, incet, incet se face lumina. Oamenii afla ca nu numai americanii si-au daramat turnurile ci acelasi lucru l-au facut si rusii intr-un mod aproape asemanator omorandu-i si terorizandu-i pe ai lor ca apoi sa strige teroristii… Se pare ca este un trend  printre cei care conduc lumea… 

         Desigur este dezgustator, nu poate decat sa te cuprinda mila. Cat de ratacit trebuie sa fie un om care nu stie ca absolut totul se va intoarce la el? Si palmele si imbratisarile?

           M-am linistit , Domnul este cu noi si vegheaza, El se intoarce.

          De altfel imaginea masoneriei este atat de sifonata incat nu vad cine s-ar mai inrola acolo …

           Am citit undeva ca masonii erau considerati evrei sintetici… M-a amuzat. Dar iarasi Dumnezeu mi-a arata ca nu putem sa generalizam. 90% dintre evrei sunt oameni asemenea oricaror alti oameni, bine intentionati, care isi doresc pacea si armonia.

          Si apoi am putea de asemenea sa spunem ca si crestinii sunt tot niste evrei sintetici. Sau poate adevaratii evrei, in sensul bun si spiritual. Dar la fel, Dumnezeu mi-a aratat cat de mult inca ii iubeste pe evrei si s-a asigurat ca si inima mea va fi mereu plina de aceasta iubire… Cat de bun si desavarsit este Dumnezeu. Ce invatator rabdator este El!

          Am inteles ca acest ecumenism este vointa lui Dumnezeu. Dar ca pe Dumnezeu nu-l intereseaza ecumenismul exterior si nici nu stiu daca este posibil acest lucru. Adevaratul ecumenism este cel interior si el este iubirea pentru aproapele crestin din alt cult.

           Daca poti sa-i spui frate si baptistului si martotului lui Iehova si celorlalti inseamna ca esti bine si esti un bun crestin. Daca il urasti, il dispretuiesti si crezi ca lucreaza pentru satana…

           Stim cu toti cat de mult se dusmanesc cultele crestine chiar aici in Romania. Am auzit cu urechile noastre cum isi arunca invective unii altora si isi prevestesc sfarsitul unii altora.

           Ei bine este adevarat, preziceti bine. Cu toti veti dispare caci profetia “Va fi o turma si un Pastor” se va implini.

         Pastorul il stiti iar din turma aveti grija sa nu va excludeti singuri prin atitudinea fata de fratii vostri.

               Domnul vostru este un domn al Iubirii iar cei care nu pot sa isi imbratiseze fratii din celalalte culte nici nu ar trebui sa se numeasca crestini.

            Trebuie sa stiti ca Dumnezeu ii struneste pe toti chiar acum. Si pe evrei si pe masoni si pe catolici si pe reformati si chiar si pe martorii lui Iehova care nu au o imagine mai buna printre ortodocsi decat masonii.

             Toti sunt ai Lui si El vegheaza asupra lor si asupra actiunilor lor chiar in aceasta clipa.

              Ba mai mult decat atat, este binecunoscuta disperarea unor demoni, ca El, Dumnezeu, se foloseste de actiunile lor oricat ar fi de rele. 

            Ei isi spun in sinea lor, Vom indeplini Noua ordine mondiala si ii vom omora in parte si ii vom microcipa pe ceilalti. Ii vom dispera in continuare cu ideea de terorism pana vor deveni ascultatori si controlabili.

          Dar eu le spun Vai de voi cand multimile se vor ridica impotriva voastra! Dumnezeu inca va mai tine pentru ca multimile sunt rele si nu isi intorc fata spre El ca se le fie sprijin si ajutor. Acesta este motivul pentru care ii va lasa pe mana voastra.

           Asa a fost si cu Hitler si cu comunismul si cu razboaiele.

          Dumnezeu a transmis mesaje clare inainte de orice judecata. Dar ce fac oamenii cu ele? Le ascund… Sa ne amintim de Fatima…

         Cand a cazut Romania in judecata lui Dumnezeu dupa ce El o facuse mare si binecuvanta si ii daruise o intreaga generatie de ingeri intrupati care au devenit personalitati culturale mondiale?

           Sa fie oare atunci cand a fost omorat Corneliu Zelea Codreanu? Cel care conducea o miscare politica pe placul atat al poporului cat si al lui Dumnezeu?

                S-a gandit cineva sa analizez istoria din aceasta perspectiva a ascultarii si neascultarii de Dumnezeu?

             Asadar Domnul ii va lasa sa uneasca lumea , pentru ca este chiar vointa Lui acest lucru. Si astfel cei rai care nu ii iubesc pe oameni vor face totusi voia Lui si vor fi apoi trimisi in infern pentru ca nu de buna voie au facut ce fac ci cu intentii diabolice.

           Iar oamenii care nu se intorc spre Dumnezeu si nu implora mila si binecuvantarea si ajutorul Lui vor incape pe mana lor…

            Desigur poate ca si cei buni vor intre pe mana celor rai pentru a deveni in acest fel martiri si sfinti…

             Intelegeti? Infernul lucraza tot pentru desavarsirea oamenilor, spre disperarea celor de acolo. Numai ca ei nu pot sa-i simta gustul, in principiu din cauza orgoliului nemasurat. Cand ai cunoscut suprema glorie si ai fost inger milioane de ani nu-ti mai arde sa te umilesti si sa lucrezi pentru niste frimituri cum sunt oamenii…  Si apoi mai este si orgoliul de a lupta impotriva lui Dumnezeu… Cine este atat de tare si mare incat sa lupte chiar cu Dumnezeu…?

               Adevaratul ecumenism care nu este altceva decat iubriea pentru aproape este chiar voia Celui Etern asa ca il sustin intru-totul.

             Ecumenismul exterior nu ma intereseaza si nici pe Dumnezeu nu il interseaza prea mult. Sunt oameni atat de rataciti printre acesti bisericosi incat numai decizii importante la nivelul liderilor religiosi poate ca va schima ceva.

             Iata, si cine il cunoaste pe Hristos cu adevarat va putea marturisi ca aceasta este vointa Lui. Si de altfel pana cand crestinii nu vor deveni o turma nu vor putea sa ii aduca pe ceilalti la Hristos. Din simplu motiv ca ei cred ca apropierea de Dumnezeu se face printr-un anumit ritual si numai prin acela… 

 

     Si analizandu-l mai atent pe Pitis… vom vedea ca el face chiar o profetie…. Stia el ceva, poate chiar mai mult… 

11 aprilie 2010

Despre Ascultare...

             Ascultarea, ascultarea de Dumnezeu, este foarte importanta pe calea spirituala.

             De fapt, momentul in care omul ajunge sa inteleaga ca exista o vointa a lui Dumnezeu si ca suprema evolutie si inaltare spirituala inseamna a face intru totul aceasta vointa, a ne abandona in fata ei, a renunta la ideile si dorintele personale, a renunta deci la propria vointa, este un moment de implinire spirituala foarte important. 

             Multi vorbesc de Dumnezeu, dar putini de vointa Lui. Adica oamenii nu asculta decat de ei insisi, ei nu cunosc un Dumnezeu care sa ii struneasca si care sa ii calauzeasca. Ce bine le e asa. Sunt multumiti in sinea lor. Iata au si un Dumnezeu si fac si ce vor. Ei , mai tin ei cate un post, mai fac cate o rugaciune…

            Daca El vede ca suntem decisi sa facem pasi pe calea spirituala si vrem si ne straduim sa facem voia Lui, El ne ajuta… Ne iese in intampinare si ne daruieste fiecaruia ajutorul necesar…

          Aceasta intampinare pe care Dumnezeu o face omului este foarte importanta….

           Orgoliul omului este cel mai mare dusman al lui. Iata ce speciali suntem, Dumnezeu l-a daruit pe singurul sau fiu…

         Nu este asa…. Omul a fost creat pentru mantuirea ingerului cazut…. Acesta l-a refuzat ca vehicul … Totusi nu inceteaza sa si-l revendice. Dar pentru ca nu s-a decis inca sa dea ascultare lui Dumnezeu, probabil Acesta o sa ii arate ca Omul ii va lua locul oricum...

          Pamantul nu este centrul universului desi s-ar putea sa fie centrul lui spiritual…

          Ne-am nascut intre giganti si uriasi. Acestia sunt fiintele atotputernice din universul cauzal, ingerii si ceilalti…

              Existenta este si o mare drama… Este o drama cand cel mai mare dintre copiii tai, cel mai important, primul, iti declara razboi si lupta impotriva ta pana la moarte…

             In mod simbolic Cain, primul copil al omului il reprezinta pe Lucifer…

              Este o mare drama…. Atata suferinta, atata lupta, sange, moarte, crucificari si lacrimi, atata moarte…  Drama neascultarii de Dumnezeu. Unii au sesizat foarte bine aspectul dramatic al existentei… 

               Faptul ca Dumnezeu se naste si ca hotaraste ca toti ingerii sa urmeze aceeasi cale, adica sa devina bebelusi si copii si apoi oameni, ca sa vada ca ei nu sunt nimic si sa nu mai aiba pretentii absurde si sa nu mai lupte impotriva lui Dumenzeu, arata ca Dumnezeu e hotarat sa amelioreze si sa indrepte si sa elimine alte posibilitati de a apare astfel de drame.

               Asta mi se pare foarte important. Este suficient sa privesti un bebelus si sa iti dai seama ca nu suntem nimic , ca nu eram nimic si ca tot ce suntem este numai ce Dumnezeu vrea sa fim.

                Cu cat omul se apropie mai mult de Dumnezeu cu atat se contopeste cu acesta si devine una cu El. Deci inclusiv cu vointa Lui sau mai ales cu aceasta. 

                Vom vedea ca toti aceia care in mod intentionat evita sa faca voia lui Dumnezeu,  se indeparteaza de acesta si ajung pe mana ingerului cazut, care este in fapt biciul lui Dumnezeu. Cad in judecata adica…

               Sa ne amintim…”Jugul meu este usor…”   Pentru ca El este bun si bland , dar in acelasi timp trebuie sa ne scoata din pacat si sa ne duca spre desavarsire… Deci este totusi un jug… 

                 Daca aflati care este voia lui, bucurati-va ca de o revelatie, nu cartiti impotriva ei ci multumiti-I lui Dumnezeu ca de o suprema binecuvantare.

                  Daca inca nu stiti, straduiti-va pe calea pe care va aflati si nu uitati ca scopul ei este sa fiti una cu El.

                 Treziti-va cu acest gand, adormiti cu el. Acesta este scopul, sa-l cunoasteti pe Dumnezeu aici si acum.

               Multi spun, bine dar asta este posibil numai la marii sfinti…

              Acum este posibil la toti. Si chiar daca nu ar fi un moment special acesta, totusi acesta ramane scopul vietii. Iata acest lucru ar trebui sa-l stie fiecare om. Nimeni nu ar trebui sa aiba alta preocupare mai importanta. Toti ar trebui sa ne intrecem in rugaciune si in intelegerea mesajului spiritual. Unde mergem numai despre asta ar trebui sa auzim vorbindu-se… Copiii sa se preocupe de ingeri si extraterestrii, adultii de manifestarea vointei lui Dumnezeu iar batranii sa mediteze asupra Absolutului…

               Stiu, sunt multe animale afara cu trup de om.  Dar ele vor fi imbaiate in aceasta energie divina daca toti ceilalti petrec timpul in rugaciune si comuniune divina… Este pentru ele un privilegiu sa se afle printre voi… Fiti modele si exemple asadar. Adesea chipurile divine se intiparesc in sufeletele noastre si devin modele pentru noi. 

                Am inteles ca Dumnezeu este desavarsire, perfectune, suprema fericire. Ca bisericile si religiile adesea il schimonosesc. Dar asta nu este o regula. Am gasit mari sfinti in toate religiile, modelati de El, spre Gloria Lui. Ce oameni! Da, au fost omorati de ceilalti, culmea tot credinciosi si ei adesea… 

              Ascultarea nu inseamna ca trebuie sa devii un robot. Dimpotriva, ascultarea inseamna intelegere. Adica intelegerea faptului ca Dumnezeu iti daruieste cea mai buna solutie care ar putea sa existe pentru a te desavarsi.

                Ascultarea este un gest constient si asumat. Este acceptarea unei binecuvantari.

               In fapt, adevarata ascultare vine numai cand devenim constienti de aceasta comuniune cu Dumnezeu. Si stim ca de la El vin acele sugestii si sfaturi.

              Sa ne amintim de Avraam… Cu siguranta cel mai inalt model de ascultare. Este si acolo un simbol, nu-i asa? Dumnezeu isi va sacrifica totusi Fiul…

             Iata lui Avraam i s-a spus sa-si sacrifice propriul copil… A cartit Avraam? S-a indoit El de Dumnezeu chiar si numai o clipa? Nu, pentru ca Avraam stia ca numai pe Dumnezeu il are, si ca in afara de El nu este nimic si ca numai El stie ce e bine pentru noi. De aceea ori de cate ori ne rugam trebuie sa incheiem “Faca-se voia Ta!”  Chiar daca ne rugam pentru viata cuiva, chiar daca ne rugam pentru orice altceva. Numai Dumnezeu stie daca cineva trebuie sa mai stea aici sau a venit timpul sa plece.

                Cunosc oameni care s-au rugat foarte intens dar nu au adaugat “Faca-se voia Ta” Si s-a facut voia lor… Cat de mult s-a straduit Dumnezeu sa-i indeparteze de necazul in care urmau sa intre si pentru care se rugau cu atata pasiune…

               Roaga-te cu intelepciune deci, roaga-te sa se faca voia lui Dumnezeu in viata ta si a tuturor oamenilor. Asta este o mare binecuvantare.

               Si pentru ca jugul lui este usor, iata ca puteti spune atat de usor, chiar si pentru dusmanii vostri: “Doamne, faca-se voia ta in viata lor!”

               Fa-ma Doamne robul si slujitorul Tau. Ce poate fi mai minunat decat sa te slujesc pe Tine? Ce ideal mai inalt as putea sa am? 

9 aprilie 2010

Criteriile Mantuirii

               V-am vazut, multi dintre voi sunteti plini de mandrie si umblati cu nasul pe sus… “Noi suntem crestini, noi suntem teologi si experti in textele sfinte…” 

               Ca si cand ar scrie undeva ca teologii se mantuiesc….

               Intreaga lume pulseaza in fiinta eterna a lui Dumnezeu. N-ati auzit ca si numarul firelor de par va sunt cunoscute… 

               Oare sa fie ceva necunoscut Lui?

               Va amintesc ca Iuda a fost martor al celor mai mari minuni, ca a fost purtat prin vazduh alaturi de ceilalti apostoli, a vazut pe cei morti inviind, a vazut pe cei orbi primind vederea si pe schilozi mergand… 

               In zadar au fost toate acestea, in zadar, Iuda nu s-a mantuit si nici o iuda nu se va mantui niciodata…

              In schimb un talhar se mantuieste… O prostituata se mantuieste…

               Pentru ca Dumnezeu e Om iar inima Lui poate fi cucerita, nu fiind batosi si orgoliosi si dandu-le dreptate pacatosilor si nedreptatindu-I pe cei drepti, ci prin iubire, prin umilinta, prin suferinta si lacrimi… 

               Priveste, cand vine la tine un om infumurat, poate ca esti binevoitor cu el si corect dar inima ta nu-si mai aminteste de el a doua zi. Dar daca vine un om umil, inima ta se umple de dragoste si nu stii cum sa-l mai binecuvantezi si sa-l ajuti. 

             La fel acolo unde este umilinta si suferinta si saracie , Hristos merge si sta la masa cu aceia si le alina suferintele… 

               Atunci cand am inteles in ce consta Intoarcerea lui Iisus si cum va fi…. Simultan am simtit bucurie imensa ca in fata unei revelatii, dar in acelasi timp inima mi s-a strans pentru ca m-am gandit la cei multi…

             Cine nu reuseste sa comunice in sufletul lui cu Iisus nu-I va intelege intoarcerea si nu se va putea bucura de ea… 

               Iata El este dispus sa vorbeasca cu oricine in sufletul si inima acestuia… Cine il va auzi, cine il va asculta, cine il va urma? El este Dumnezeul din interiorul fiecaruia. Dar oamenii nu l-au recunoscut ca Dumnezeu nici macar in exterior, cum il vor recunoaste acum?

              O daca ati plange voi crestinii si daca v-ati vaita ca sunteti cei din urma si cei mai pacatosi, atunci ar fi loc pentru El si El ar cobora la voi. Dar pentru ca sunteti mandri ca nimic nu mai intra in sufletul vostru de cat de plin este de voi insiva, nici El nu va va raspunde la rugaciuni si exact asa cum ii tratati pe pagani, va va trata si El pe voi. 

                 Dumnezeu se sfarma de suferinta pe cruce ca un vierme strivit de calcaiul omului si voi umblati cu nasul pe sus si nici lacrimi nu aveti in ochi si credeti ca vi se cuvine ceva si credeti ca meritati sa va numiti copiii Lui?

                 Nu-l vedeti ca este bun si incearca zilnic sa va ridice la El? Dar voi sunteti inrobiti de carti si dogme si prejudecati si sufletul vostru nu mai poate sa auda si sa simta divina lui prezenta. 

               Umiliti-va, umiliti-va, sa va planga de mila toti care va cunosc, sa va considere rataciti si pierduti pentru lume dar in felul acesta sa miscati inima cerului.

              Iar daca ar spune cineva , voi ortodocsii sunteti cei mai spirituali si cei alesi, voi sa cadeti in praf si sa spuneti Doamne fereste , noi suntem cei mai pacatosi pentru ca toate pacatele noastre sunt de 1000 de ori mai mari deoarece noi pacatuim de fata cu Domnul in timp ce toti ceilalti pacatuiesc necunoscandu-l… 

               Nimic nu este mai de dispretuit de cer decat orgoliul interior…

              O, daca un cersetor primeste o palma, va spune cel mult “De ce dai sefule? Nu ti-e mila?” Dar daca voi primiti o palma , nu-l veti ierta pe acela in veci si il veti chema prin tribunale si ii veti lua si pielea de pe el daca ati putea…

                Faceti ceva in ultima clipa, cenusa turnata pe crestet, haine sfasiate, lacrimi amare, nimic nu este prea mult ca sa cuceriti inima Celui Etern. Faceti ceva !

              Daca ramaneti in orgoliul vostru si ii promovati si apreciati pe ceilalti nu dupa voia Lui ci dupa dorintele si poftele voastre, daca ii faceti mereu parca in ciuda lui Dumnezeu facand exact pe dos decat ar trebui, cat ar trebui sa va mai rabde El? 

               Daca nu-l aveti pe El nu aveti nimic, Speranta cel mult. Teologia si cunoasterea voastra este nimic in ochii Celui care sustine creatia din infinit.

                Trebuie sa il aveti pe Dumnezeu. Daca nu il aveti acum in aceasta clipa, este vai! Schimbati-va viata chiar acum. Daca au trecut zeci de ani de cand va rugati si postiti si El nu v-a adresat nici macar un cuvant este Vai! Ceva nu este bine. Opriti-va acum si cautati-l aici si acum. E putin probabil ca il veti recunoaste si gasi dincolo daca aici nu puteti.

                  Eu va spun ca veti tine slujbe si dincolo si El va veni la voi sau va trimite un apostol sau un inger la voi, si o sa va apara la fel ca si pe Pamant, in aparenta asemenea voua. Iar voi veti spune Iata un nebun care se crede Hristos…

                 Oricine nu-l cunoaste personal pe Dumnezeu este in pericol de moarte. Religiile nu mantuiesc. Spovedaniile, Impartasania, si botezul nu mantuiesc. Templele de piatra hainele si uniformele religioase nu mantuiesc. Numai Dumnezeu mantuieste.

                Zbateti-va acum, zvarcoliti-va acum in disperare si suferinta ca nu cunoasteti Adevarul, convingeti-l acum ca meritati sa traiti vesnic. Strigati-I ceva acum orice, certati-l acum, e mai bine decat sa nu-I spuneti nimic. Multi antichristi se pravalesc la picioarele Lui cand isi dau seama pe cine prigoneau. Nu fiti calduti, zbuciumati-va pana la disperare, plangeti, sfasiati-va si stoarceti-va sufletele, doar doar o lacrima va iesi…

                Fiti bolnavi dupa Dumnezeu... Fiti bolnavi fara El...  

8 aprilie 2010

Despre Buddha

              Vedem tot timpul oameni foarte orgoliosi de apartenenta lor religioasa. Eu sunt penticostal de ziua a saptea,  eu sunt evanghelist,  eu sunt Baptist,  eu sunt catolic , si bineinteles eu sunt ortodox(singura credinta adevarata si mantuitoare!),  dar si,  eu sunt budhist, sau musulman, sau hindus… 

            Daca ii iei pe acesti oameni la bani marunti cu usurinta vei vedea ca nu au inteles mai deloc mesajul religiei lor si cu atat mai putin al altor religii. 

            Oamenii nu au citit evangheliile de la cap la coada dar stiu totul despre cruci, tamaie si anafura si mai ales despre cat de rataciti si de pagani sunt cei care nu fac parte din cultul lor. 

           Ca sa intelegi esenta religiilor nu iti trebuiesc studii universitare ci doar o inima sincera care cauta ADEVARUL.

            Budismul a atras multi occidentali in ultimele doua secole. Avem contemporani faimosi care se declara budisti precum Richard Gere sau Tina Turner. Desigur cat de exotic poate sa fie sa o auzi pe Tina repetand mantre misterioase… Sau pe oricine vorbind despre Nirvana. Desigur ca acest subiect care suna atat de bine este o taina la fel de mare sau chiar mai mare decat spovedania, nu-i asa?

           Mesajul oricarei religii este foarte simplu, pentru ca asa trebuie sa fie. Este vorba de fapt de imitarea marilor fiinte spirituale care au intemeiat religiile. 

           A fi budhist nu inseamna nici a repeta mantre, nici a fi expert in problema Nirvanei ci  inseamna a urma umilul si maretul gest al lui Budha.

           Budha era un print tanar, foarte bogat  ca oprice print si desigur foarte frumos… Ei bine, cele doua lucruri care atrag cel mai mult oamenii si care ii departeaza de Dumnezeu cel mai mult sunt banii si persoanele de sex opus. Iar Buddha le avea din plin… 

             Ei bine, Budha face unul din cele mai memorabile gesturi spirituale din istoria tuturor religiilor. Renunta la tot pentru a gasi Adevarul. Se va lipsi de toate minunatiile acestea materiale, de palat de bogatii si mai ales de printese…. Si il regasim meditand la umbra unui copac, copac ce si el a devenit faimos. 

             Este de asemenea cunoscut ordinul calugarilor budhisti cersetori care ies din manastire pentru a primi mancare din mila celor multi.

             Ati incercat vreodata sa cersiti? Pentru orice om normal este un gest de umilinta aproape imbosibil. Eu nu ii inteleg pe cei care ii injura si ii trimit la munca pe cersetori. Acesti amarati merita si ultimul ban pe care il pot primi astfel. Dumnezeule, daca cineva se poate imbogati astfel binecuvantata sa fie bogatia lui! 

             Ajutati-i pe cersetori, chiar daca cersesc, indiferent daca cersesc pentru bogatie sau pentru a avea ce manca! 

             Vedeti, cand om atat de mare ca Budha se naste, Dumnezeu il ridica deasupra spre a fi pilda si model tuturor. Numai ca budhistii de astazi nu urmeaza deloc gestul celui care a intemeiat religia( desigur fac exceptie cei care traiesc cu atat de putin prin manastirile din Tibet sau din alte parti)

             Spuneti-mi , voi ce credeti, s-a mantuit sau nu s-a mantuit Buddha? 

             Eu va spun ca oricine va face precum Buddha se va mantui… 

             Acesta este de fapt si motivul pentru care aceasta religie inca mai exista. Oamenii trebuie sa-l cunoasca pe Budha, sa faca ce a facut acesta, adica sa renunte la lume pentru a gasi Adevarul, sa mediteze si sa le spuna tuturor ca suferinta vine de la lume si nu de la Dumnezeu.

               Ah, dar voi sunteti crestini? Ati inteles voi esenta crestinismului? A fi crestin inseamna a trai si a muri pentru Dumnezeu si aproape. Oh, dar voi traiti pentru voi iar pe aproapele vostru il numiti sectant si pagan si il urati cu toate puterile si fugiti de el ca de infern. Ce putin ati inteles.

              Oricine traieste si moare pentru aproape se va mantui chiar daca n-a facut nici macar o cruce si chiar daca nu s-a gandit la Iisus decat de trei ori in viata lui.

               Mantuirea inseamana sa fii atat de special in ochii lui Dumnezeu incat acesta sa te ia cu El in Imparatie si sa-ti dea viata vesnica. Iar Domnul este impresionat pana la lacrimi de cei care isi dau viata pentru aproapele lor. Ce oameni sunt acestia!

6 aprilie 2010

Despre Inviere

              Dumnezeu cred ca este multumit de cuvintele atat de frumoase care s-au spus de acest Paste. Ce bine ar fi daca in ziua incercarii va veti dovedi la fel de frumosi. Adica daca in ziua incercarii veti dovedi credinta vorbelor voastre si veti face Voia lui Dumnezeu. Pentru ca in zadar vorbiti atat de frumos daca va veti lasa fratii pe seama microcipurilor, sau a saraciei si lipsei de educatie…  Acum sunteti toti binecuvantati.

            Credinta voastra este mare si este buna, dar atitudinea voastra fata de fratii din celelalte culte lasa de dorit, dar sunt sperante, un minunat mars a avut loc la Timisoara…

            Rostul meu este sa va spun lucruri pe care nu le-ati mai auzit si sa incerc sa va arat un Iisus care reprezinta chiar Viata si nu o mica grupare, fie ea si cea mai spirituala dintre cultele crestine…

            Desigur ca Invierea este un eveniment cutremurator si inalt spiritual. Intr-o lume a mortii sa inviezi este o mare minune…

            S-a facut apologia Invierii, cu trimiteri chiar la Apostolul Pavel… S-au spus lucruri foarte frumoase si placute auzului spiritual, din inima si cu credinta…

            Dar ce nu stiti este ca au inviat si altii si inainte si dupa Hristos… Si chiar si din alte religii decat iudaismul de dinainte de Iisus… Personal nu cred ca Invierea este cea mai mare minune desi este glorioasa si este o inviere unica si neasemuita… Eu cred ca minunea cea mare este faptul ca Iisus a acceptat rastignirea. El putea sa mai stea 30 de ani si sa faca atatea minuni incat toata planeta ar fi auzit despre El… Avea nenumarate variante si putere foarte mare… Lectia cea mare este lectia acceptarii vointei lui Dumnezeu…

           O fiinta spirituala este o fiinta foarte sensibila, cu mare putere de perceptie empatica…. Hristos a asudat cu sange cand a vazut ce o sa I se intample…

            Acolo este suprema si cea mai grea lectie. Sa accepti sa mori in suferinta cumplita pentru cei care te omoara…. Pentru cei pe care ii iubesti, pentru rascumpararea lor. Sunt multi care vor sa devina ceva in lumea asta, dar toti care l-au vorbit de rau pe Hristos sunt si vor ramane niste gunoaie daca nu cumva vor deveni niste apologeti ai lui asemenea apostolului Pavel. Care trebuie sa spunem ca este cel mai mare apostol… si iata trezit dupa Inviere, direct din Imparatie de Iisus, asta pentru a vedea cu totii cat de mare este puterea Lui asupra oricui si cum poate El sa faca din noi oameni, din gunoaiele care eram… 

            A invia inseamna puterea spirituala de ati manifesta un trup fizic dupa ce ai parasit aceasta lume…

           Asta nu presupune disparitia celuilalt trup care a murit, totusi trupul cel rastignit a fost … dematerializat, desigur pentru a nu deveni obiect de cult…

              Am auzit atatea variante despre invierea noastra, despre trupuri nestricacioase sau stricacioase, sau despre faptul ca cei de dinainte de Iisus l-au asteptat pe Iisus ca se mantuiasca si multe alte viziuni dupa mintea fiecaruia…. 

               Ideea este ca nu aveti nevoie de trup fizic decat in aceasta lume fizica. Asadar nu puteti “invia”, odata mantuiti, decat daca doriti sa pasiti cu un trup fizic in lumea fizica, altfel iniviere inseamna metaforic trezirea spirituala, trezirea la viata vesnica. 

               La cat de rai sunteti cu aproapele vostru din celelalte culte( nu am refer la gesturi fizice ci la dispretul interior si ura care i-o adresati in sufletul vostru), n-am sa mai fac nici o concesie Adevarului pentru orgoliile religioase ale nimanui. 

               Si va spun inca odata ca nimeni nu va intra in Imparatie pana nu isi va imbratisa fratii credinciosi ale celorlalte culte. 

               Asadar in Imparatie, care este o lume spirituala, subtila, nu aveti nevoie de trup fizic, iar aceia care s-au ridicat cu trup fizic la cer asa cum se spune despre Enoh si Ilie, au cunoscut acest proces de dematerializare spirituala instantanee a trupului fizic. Care este o gratie a lui Dumnezeu. Dumnezeu isi tine promisiunea si cei care il iubesc mai presus de orice nu vor simti moartea trupului fizic, chiar daca se vor desparti de acesta si il vor lasa sa devina cenusa sau pamant. 

               Invierea propriu- zisa inseamna puterea spirituala de a materializa un trup fizic… Un trup care corespunde infatisarii noastre astrale… Trebuie observat ca apostolii nu prea l-au recunoscut pe Iisus…  Si daca El a inviat atatia in timpul vietii, trebuie vazut cat de mare minune este asta( Cum, ai murit? De trei zile? Ti se pare... Intoarce-te la viata...!) de ce nu s-ar fi inviat si pe sine insusi spre gloria eterna a Cuvantului Sau si spre a arata ca toata puterea nu sta in trup ci in suflet si spirit care raman intacte si la fel de puternice si binecuvantate dupa ce parasim trupul?

             V-am scandalizat pana acum? Intoarcerea lui Iisus, modul cum a ales sa se intample asta v-a scandaliza pe multi. Asa cum El nu i-a ridicat pe evrei impotriva romanilor, tot asa nu-I va ridica pe crestini la indeplinirea orgoliilor lor religioase si desigur ii va soca in atitudinea fata de celelalte religii care vor interactiona tot mai mult cu noii sfinti si apostoli ai Intoarcerii si desigur cu minunile facute prin acestia. Si apoi , nu-i asa, daca celelalte mari religii il vor recunoaste pe Iisus ca Dumnezeu, lucru care va aduce mari minuni si progrese spirituale acelora, ce sa mai aiba de spus crestinismul si adeptii ritualului? Oh, ei declara rataciti pe cei care sfarsesc crucea pe celalalt umar, desi catolicismul are semne spirituale de la Dumnezeu tot atat de mari ca si ortodoxia si , nu-i asa, au fost una timp de o mie de ani. Ah si ei sunt sensibili acesti ortodocsi iti vor inchide usa si inima daca le vei spune ca Hristos ii mantuieste pe toti cei care il iubesc indiferent cum fac crucea si te vor decalara ratacit si eretic si se vor feri de tine sau de cartile si cuvintele tale... Dar nu-i nimic, pentru ca in lumea cealalta fie vor fi trimisi de Domnul sa isi cheme dusmanii la El, fie ei insisi vor fi chemati de acestia la Dumnezeu... 

 

              Dar destul cu vorbele , sa ne bucuram de miracol. Se spune ca primul cuvant al lui Iisus inviat adresat oamenilor a fost : Bucurati-va! Si acesta a fost spus unor femei…

               Felicitari lui Daniel pentru discursurile exceptionale ale acestor zile. De fapt el are posibilitatea de a face foarte mult pentru luminarea celor multi. Asa cum ultimii doi papi au facut foarte multe…  

              Sa ne intrebam precum in minuantul cantec... "Cine sunt eu, cine esti tu, cine e dansul?"