31 octombrie 2011

Vine? Il simtiti, il auziti, il vedeti, il intuiti?


Da, imi amintesc din slujba acel pasaj…:”Sa stam bine, sa stam cu pace , sa luam aminte…”
Chiar daca nu este asa, mie asa mi s-a dictat…:)
Sa stiti ca stam bine…
Hristos este tot mai aproape si in curand manifestarile Intoarcerii Lui vor cunoaste amploare.
Acum, acum inainte de a se implini cei 2000 de ani se vor produce cele profetite si care nu s-au intamplat deja , culminand cu Intoarcerea Sa spirituala.
Desigur cei cu adevarat alesi, cei care petrec cu El zilnic cel mai mult timp, o parte din acestia il vor putea vedea si fizic, il vor putea vedea si materializandu-se… El se va si materializa daca va crede de cuviinta pentru cei care il iubesc foarte mult si au nevoie de a-l atinge  precum Toma... 
Ceilalti nu zaboviti, Intoarecerea se produce la nivel subtil, pe cerul vostru interior, in sufletele voastre…
Apare El acolo? 
Il vedeti acolo ca o lumina de la un capat la altul?
Este El acolo Domn, respectiv manifestare a unicului Domn al intregii Creatii?
Daca ii simtiti zilnic mangaierea si semnele, sunteti pe drumul cel bun, nu disperati si aveti incredere in calauzirea Lui. 
Daca intr-adevar va rugati zilnic cel putin o ora si ati ajuns si aici, este imposibil sa nu il simtiti dupa o anumita perioada de effort spiritual…
Rugati-va deci, umiliti-va, puneti accent mai mult pe umilinta, pe a nu judeca si iubire decat pe posibilele voastre merite, pe posturi, care in general oricum sunt numai alimentare.
Dar El prefera un pacatos smerit decat un drept tantos si mandru…
Mai usor El modeleaza slujitori buni din pacatosii smeriti si umili care se pocaiesc decat din cei care cauta sa judece mereu pe ceilalti si sa isi impuna religia, biserica, punctul de vedere…
Iata aici avem deja aceasta minune, ca El ne vorbeste…
Desigur poate ca va asteptati sa va vorbeasca precum in cartile bisericesti, in cuvinte si expresii medievale, intr-o romana veche de pe vremea lui Mircea cel Batran, in romana letopisetelor… 
Nici cum nu va asteptati sa va spuna despre extretrestrii, religii, mantre si alte asemenea…
Surprize, suprize, asa cum si evreii au fost surprinsi si nu isi imaginau ca Mesia al lor va fi foarte bun prieten cu romanii… asa si crestinilor nu numai ca nu le va veni sa creada dar nu vor acccepta nicicum ca Hristos care se intoarce va invita la masa Lui pe reprezentantii tuturor religiilor, ba mai mult, va veni insotit de marii ingeri care au in grija acele religii… 
Dar voi sunteti cu adevarat cei recrutati pentru a vesti Intoarcerea Lui, pentru a raspandi fluturasi cu marea veste intregii lumi … 
Cum sunt descrisi cei alesi, ce ii caracterizeaza?
Au pace si iubire in inimi si lumina in minte…
Au mintea luminata si vad ingerii ce stau ascunsi in toti oamenii, dar si masura in care stau ascunsi… 
Au iubire dar au si discernamant si putere de decizie spirituala de care nu abuzeaza , lasandu-se mereu in voia lui Dumnezeu… 
                     Iata Dumnezeu vorbeste unde doreste si cu cine doreste, si oare cine il va opri?

Pe cel ce va birui il voi face un stalp in Templul Dumnezeului Meu, si nu va mai iesi afara din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu si numele cetatii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care are sa se coboare din cer de la Dumnezeul Meu, si Numele Meu cel nou." (Apoc.3:12)


Cum sa repeti mantre in cortul lui Iisus...



Simplu, iata adaugi inainte sau la sfarsitul oricarei silabe, numele divin Iisus Hristos! 
Iata:

OM HRIM IISUS HRISTOS  iti va oferi cunoasterea si fericirea...
OM KLIM IISUS HRISTOS
OM HUM IISUS HRISTOS

Oricine va repeta timp de zece ani cel putin o ora pe zi oricare din aceste mantre si altele asemenea despre a caror semnificatie vom vorbi in timp va dobandi nu numai desvarsirea dar si viata vesnica, va deveni un mare inger in Imparatia lui Dumnezeu prin gratia lui Iisus si a Tatalui ceresc, va obtine multe haruri si binecuvantari.
De asemenea poti sa repeti si numai:  
OM IISUS HRISTOS sau chair OM IISUS 
Oricare din aceste formule sunt cu mult mai puternice decat Rugaciunea inimii si iti aduc binecuvantari nebanuite…
Voi explica in timp semnificatie fiecarei bija, asa cum sunt KRIM, HRIM, KLIM sau SHRIM!
Aceasta este o mare revelatie si o mare taina si poti sa te simti liber sa repeti in rugaciunile si meditatiile tale oricare din aceste uluitoare rugaciuni si formule divine…
In curand aceste seminte divine, insotite de energia divina a lui Iisus vor crea paradisul in jurul tau...
Aceasta este o zi atat de divina si de minunata...
Doamne ce mai pot eu adauga la aceasta initiere atat de desavarsita, la o taina atat de mare? ...
Cine are urechi sa auda ceea ce Duhul zice Bisericilor: Biruitorului ii voi da din mana cea ascunsa si-i voi da lui o pietricica alba si pe pietricica scris un nume nou, pe care nimeni nu-l stie, decat primitorul. (Apoc.2:17)

OM OM IISUS HRISTOS OM IISUS HRITOS ! ! !


 






Doua Revelatii importante


Aceste doua revelatii sunt foarte importante, doua lectii esentiale pe care va rog sa le retineti.
Prima este aceea ca orice mantra poate fi dezvoltata in cortul lui Iisus…
Orice mantra ati devolta intrati si faceti asta sub cortul lui Iisus…
El fiind desavarsit detine Totul, totate secretele, toate sunetele primordiale, toate formele dumnezeiesti.
De aceea, mai ales in conjunctura spirituala locala, cand multi au cazut, indic si indrum, repetati mantrele sub cortul si cu binecuvantarea lui Iisus…
Veniti sa ne confruntam si sa il luam martor pe Iisus…
Veniti sa vedem cine are dreptate.
Veniti in marile corturi ale locuitorilor cerurilor sa vedem ce spun acestia… 
Destul cu aceasta sfidarea si ignorarea constienta a vointei lui Dumnezeu!
Ce spun de fapt aici? Ca exista si ingeri nedivini care pot sa materializeze forme divine primordiale, dar ii recunoastem dupa faptul ca nu fac voia lui Dumnezeu… 
Ce folos sa dezvolti o forma divina daca tu nu cunosti care este vointa lui Dumnezeu sau nu vrei sa o faci? 
Iisus o cunoaste si o materializeaza, vino si repeta mantre in cortul Lui… 
Amin!

A doua este la fel de importanta si spune urmatoarele.
Dumnezeu construieste clipa de clipa, zi de zi, an de an, realitatea, desavarsirea Imparatiei lui Dumnezeu.
Fii foarte atent, tu poti sa participi la aceasta realitate, numai si numai daca faci voia lui Dumnezeu.
Dumnezeu construieste chiar acum pe Pamant, chiar langa tine. Tu poti sa te integrezi acestei constructii uluitoare numai daca faci voia Lui aici si acum.
Daca nu o faci, atunci tu il amani, amani aceasta comuniune la constuctia divina a Tatalui cerurilor…
Din momentul in care tu te hotarasti sa faci ce doreste Dumnezeu atunci tu te rebransezi iarasi la vointa lui Dumnezeu.
Atentie, am vazut multe fiinte care cred dar care nu sunt bransate la Vointa lui Dumnezeu si care fac ce vor ele… 
Si o parte dintre voi nu au devenit constienti de lucrurile concrete pe care Dumnezeu le vrea de la voi si sunteti jumate in ascultare , jumatate in neascultare. Procentul este bun. Numai cei care coboara sub 33%  ascultare sunt in  pericol de a fi exmatriculati din scoala divina si de a nu urca in Imparatia lui Dumnezeu… 
Deci, tu nu poti sa faci parte din lucrarea lui Dumnezeu si sa beneficiezi de binecuvantarea Lui decat , atentie, EXCLUSIV, daca faci VOIA LUI !!!
Tu poti oricand sa te bransezi si sa te debransezi de la Vointa lui Dumnezeu.
In momentul in care conducatorii acestei lumi se vor bransa la vointa lui Dumnezeu si il vor intreba pe Acesta ce sa faca si in ce directie sa conduca aceasta lume, aceasta va deveni repede un paradis… 
Sa ne intrebe cei care nu stiu ce doreste Dumnezeu…
Aici sunt  buni cunoscatori ai vointei lui Dumnezeu pentru fiecare in parte si pentru intreaga umanitate.  
Oricand vom intreba, El ne va raspunde si ne va ghida fie direct fie in timp spre ceea ce El doresste. 
Despre acela care nu paseste la unison cu vointa Lui, El spune ca acela risipeste in loc sa adune... 
Si daca risipeste prea mult nu se va mai putea face nimic pentru el. Suferinta si moartea il vor acoperi si nimeni nu isi va mai aduce vreodata aminte de el...
O, Doamne Tata al tuturor cerurilor si Creator al Infinitului, pazeste-ne si calauzeste-ne si ajuta-ne sa ramanem in Voia Ta sfanta, acum si in eternitate! 
Amin, Amin Amin ne spune Cel Etern, Cel dupa care nu mai este un al doilea si cel impotriva caruia nu are cine sa se ridice mai puternic ! 








Tatal Nostru!

Suntem asemenea unor copii care de la gradinita trec in clasa intaia primara… si privesc ametiti si emotionati spre marele copac divin al scolii spirituale… prietene , cata cale pana la liceu sau universitate…. Ametitor! 
Copiilor de scoala primara El, Tatal Ceresc, le trimite Invatator…
Apoi acelasi Tata Ceresc ne calauzeste spre marile sale forme dumnezeiesti… 
El ne imbraca in haine dumnezeisti, cu totul uluitoare si de neimaginat.
De necuprins cu mintea sunt intr-adevar darurile si surprizele cu care El ne asteapta pe Cale, sa absolvim diferitele stadii divine…
O astfel de forma este denumita generic Shiva, deoarece exista mai multe forme divine ce primesc acest nume…
Shiva inseamna Cel auspicious…
Fiind un aspect , o forma a Tatalui ceresc, o forma masculina deci… 
In toate aceste forme noi il vedem mereu pe Tatal Ceresc…
Toate aceste forme sunt in interiorul nostru si in functie de necesitati si de dorinta si vointa lui Dumnezeu vom dezvolta anumite dintre ele. 
Vom imbraca anumite forme…
Cei foarte bogati, ce au mari case sau chiar palate in Imparatia lui Dumnezeu detin o bogata garderoba… Ca ii imbraca pe toti din palatul sau Imparatia lor…
Dumnezeu ne invaluie cu multa dragoste, sa ii multumim  pentru aceasta apropiere, pentru aceasta treapta pe care am urcat-o, sa-I multumim pentru minunatul grup spiritual pe care El l-a creat in jurul nostru… 
Sa ne cunoastem mai bine, sa ne iubim, sa il lasam pe El sa isi manifeste iubirea prin noi… 
Minunate planuri si misiuni are pentru fiecare dintre noi.
Sa ne desavarsim in rugaciune si meditatie.
Sa cerem rugaciuni superioare…
Sa repetam cu mare aspiratie spirituala numele lui Dumnezeu!
El, Cel etern, direct si prin Iisus Hristos, a venit la noi.
A venit ca sa stea si sa isi faca lacas, sa isi faca templu si palat mare in inimile naostre…
Inimile noastre vibreaza de iubire precum membrana unui difuzor din care o muzica divina se aude… 
Ce binecuvantare ca lunile au devenit luni si planetele au devenit planete si sorii sori ! 
 Ce minune sa gravitam in jurul Dumnezeului Nostru!

Tatal Nostru care esti in ceruri!
Sfinteasca-se numele Tau! (Prin repetare cu credinta si aspiratie de catre toate fiintele! )
Fie vesnica Imparatia Ta spirituala! (In care ne-ai primit, ai carei locuitori ne-ai facut!)
Faca-se voia Ta sfanta! (Prin noi, zi de zi, clipa de clipa, ii daruim Tatalui propria noastra fiinta ca El sa se manifeste prin ea si sa desavarseasca intreg Universul, mai apropiat sau mai departat! ) 
Precum in cer asa si pe Pamant! ( Iubirea si unirea de care beneficiaza fiintele din Cer cu Tatal sa fie si pentru fiintele de pe Pamant, asa dupa cum e profetit ca vine timpul in care Dumnezeu va fi mereu cu cei de pe Pamant ! ) 
Painea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi!  (Tot ce ne hraneste este painea Lui, aerul plin de energie, apa din care suntem facuti, pana la painea propriu-zisa, totul este o hrana, prin gratia Lui! Iar adevarata hrana cu care noi crestem pentru El, este Duhul Lui !  )
Si ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam greselile gresitilor nosttri! ( Dumnezeu ne arata ca iertarea aduce iertare si ca tot ce aducem in interiorul nostru va atrage corespondentul macrocosmic…)
Si nu ne duce pe noi in ispita si ne izbaveste de cel rau si viclean! ( Desavarsirea si perfectiunea nu pot exista decat in Cel din care izvorasc toate!
                   Ca a Ta este Imparatia, Puterea si Slava! ( Nimic nu este in afara lui Dumnezeu!)


PS: Mai important decat haina spirituala pe care o imbracati este daca faceti sau nu Voia Celui Preasfant, a Celui Unic, din care izvorasc toate formele si toate fiintele si creaturile, a Celui care s-a intrupat prin Iisus Hristos si s-a urcat pe Cruce ca sa va mantuiasca de pacatele voastre...  !






29 octombrie 2011

Hristos isi anunta oficial iminenta Intoarcere!


Hristos iubeste foarte mult toate bisericile si spune despre ele ca sunt dovada faptului ca trunchiul este viu. Ele sunt ramurile copacului si El, Hristos este trunchiul.
Aceasta este marturia Lui despre biserici.
Si oare biserica cea noua, cetatea ce coboara din cer nu este si ea tot o ramura inflorita?
Copacul se scutura uneori de uscaturi si  regenereaza, intinereste. Lumea se schimba si Hristos schimba si bisericile, atat de mult, ca celor alesi le daruieste una noua, numita Cortul lui Dumnezeu, unde Dumnezeu este impreuna cu alesii Lui. 
Ce minune este asta!
Intr-adevar lucrurile par altfel fara capat.
Toate bisericile au devenit secte in felul lor. E adevarat, catolicismul se vrea universala dar prea multe dezastre inca se mai intampla inauntrul si sub umbrela ei. 
Asadar Dumnezeu daruieste lumii un nou inceput, un nou templu, pe Sine Insusi!
Acum, daca Duhul te-ar purta un pic in profunzimea lucrurilor ar deveni evident si pentru tine ca Iisus iubeste si sustine si incerca sa desavarseasca toate bisericile. 
Dar aceasta nu se va mai intampla deoarece cei alesi sunt invitati sa intre in cetatea ce coboara din cer… 
Intelegi?
Daca ai intrat in cortul lui Dumnezeu care coboara din cer, atunci esti in prezenta lui Dumnezeu…
Adica Dumnezeu vine la noi si templu nostru va deveni El…
Acesta este un mare miracol profetit…
Cei alesi, cei care intra in Cortul Lui, in cetatea cea care coboara din cer, vor fi cu Dumnezeu, acolo este profetit ca nu mai exista alt templu decat Dumnezeu cel viu…
Toate aceste cuvinte si avertismente fac parte din ceea ce se cheama anuntarea oficiala a Intoarcerii lui Iisus.
Toti care inteleg, cred si actioneaza conform revelatiilor si indemnurilor vor fi binecuvantati si inaltati, vor fi fecioarele ce au untdelemn.
Cei care dispretuiesc avertismentele lui Iisus de a-i iubi pe crestinii din bisericile diferite de cea a voastra, de a inceta demonizarea celorlalte biserici si religii, de a pune degraba in practica indemnul de a va iubi aproapele( si Iisus considera pentru voi aproape exact pe cei din celelalte biserici si religii), toti acestia vor fi asemena fecioarelor care au plecat dupa untdelemn si care vor auzi teribila veste a vocii ce spune  Plecati, nu va cunosc…
Primeste de la mine si de la Hristos aceasta misiune sfanta a anuntarii Intoarcerii Lui, spune tuturor ca El doreste sa ii gaseasca pe toti crestinii in pacea si iubirea Lui, adica in Duhul Lui…
Asa cum El ne iubeste pe toti asa doreste ca si noi sa ne iubim unii pe altii si sa fim una… 
Oare mai este nevoie sa citez cuvintele Lui din scriptura care spuna ceste lucruri?
Iubirea uneste, iata eu va iubesc pe toti din toate bisericile, si cele mari si cele mici, si cele vechi si cele noi, chiar si pe Martorii lui Iehova Hristos ii iubeste cu iubire foarte mare. Chiar si pe mormoni Hristos ii iubeste foarte mult si ii considera ai Lui!
Oare nu este El Domnul Iubirii?
De unde ati adunat voi atat ura?
Daca il cunoasteti intelegeti ce spun si stiti cum este Inima Lui...
Acum ingerii Lui sunt in lume si caprele vor fi separate de oi...
Acum voi insiva prin iubirea sau prin ura voastra prosteasca va situati intr-o tabara sau alta... 
Oare nu pricepeti ca nici o biserica nu va avea intaietate si ca in noua lume nu mai sunt biserici, Dumnezeu cel viu fiind singurul templu unde oamenii se vor inchina?

Nu fiti nebuni si lipsiti de minte sa il asteptati sa apara pe cerul exterior… 
El apare pe cerul vostru interior…
El va asteapta in templu vostru interior, ridicati-I biserica in inima vaostra…
Incet, incet El elibereaza lumea…
Va vrea desavarsiti, ce sa isnemne desavarsirea? Nu are legatura cu ignoranta, cu incultura, cu ura si dispretul pentru ceilalti oameni…
Veniti sa-l vestim impreuna?
Ei nu-l cunosc, nu-l aud, nu-l vad…
Voi inca mai cautati implinirile acestei lumi cand El va cheama si va vorbeste?
Domnul Iubirii nu are alt templu si alta biserica decat inimile celor care i se daruiesc.
Deschideti-va si faceti ce va spune, Iubiti-l mai presus de orice si iubiti pe aproapele vostru cel putin ac pe voi insiva, puneti-l la masa vaostra, intelegeti-l, ascultati-l , daruiti-i iubirea voastra, mangaiati-l... 
Incetati sa mai raniti prin gandurile vaostre si prejudecatile voastre pe cei din celelalte biserici.
El Hristos se ascunde in sufletul fiecarui crestin care il iubeste.
Pe El il demonizati si il faceti sectant, pe El il palmuiti si il umiliti?
Chiar nu intelegeti?
Inima plina de Iubire si mintea plina de Lumina... 
E tot mai aproape, lucrurile care trebuie sa se intampla stau deja in expectativa asteptand semnul Tatalui...
Pregatiti-va!
Cum deci va preocupati de ritualele voastre in loc sa va preocupati de ce este in inima voastra si in mintea voastra?
Daca inima voastra nu e plina de iubire si mintea de lumina in zadar sunt toate. 

Cand va va prinde rusinea sa demonizati celelalte biserici? Oare biserica voastra nu s-a desprins din cele doua mai vechi? Cat de goi si lipsiti de profunzime trebuie sa fiti ca sa nu pricepeti rostul si istoria crestinismului?
Daca nu va veti umple degraba inimile cu iubire si mintile cu lumina nu veti fi ridicati la cer, adica la intelegerea superioara si divina a lucrurilor....
V-ati pierdut printre metaforele Lui... 
El este numai Iubire, El nu este ura! Cine este ura din sufletele voastre? 
El ii iubeste pe toti, chiar si pe hindusi, musulmani si budhsiti, mantuirea si desavarsirea tuturor e in mainile Lui... 
Si tot mai multi aud si vad semnele Intoarcerii Lui... 
El vrea sa il asteptati in aceasta iubire pentru fratii vostri dinc elelalte biserici si religii... 
Doamne, le-am spus, le-am aratat, m-am straduit sa le arat ca religiile toate sunt instrumentele Tale... 
Faca-se Voia ta Sfanta! Da-le cat mai multe sanse sa inteleaga... 
Ah, le-am spus ca Tu mai bine de 20 de ani ai dictat prin Jacob Lorber o mare Revelatie, pentru ei, din iubire pentru ei, cea mai amre revelatie a tuturor timpurilor...
Oare am ceva mai bun de facut decat sa lucrez pentru Tine? 
Toate sunt perfecte pentru a obtine mantuirea in aceasta lume.
Iti multumim ca ne-ai adus in acest loc divin si ne-ai daruit o sarcina atat de divina si de pretioasa... 
Cu Tine este Dumnezeu... 
Un mare paradis este in jurul Tau, izvorand din Tine... 
Tu esti Centrul atat de cautat si de visat... 
Pe Tine de visam de mici rastignit pe cruci si strigand Eli, Eli...
Tu esti marea noastra obsesie...
Un erou spiritual nemaivazut...
Un mare Profesor spiritual care predai mereu si mereu lectii tot mai profunde si mai avansate...
Care ne initiezi in profunzimile, in prezenta Tatalui...
Doamne, am cunoasterea si sustinerea spirituala sa ridic cea mai mare universitate spirituala a tuturor timpurilor, sa revelez cea mai mare doctrina spirituala a tuturor timpurilor!
Da-mi si puterea sa fac asta!

Amin ! 
Dar El spune ca aceasta Universitate este cetatea ce coboara din Cer, Noul Ierusalim, mireasa Lui, la care El m-a bransat, cetatea ce izvoraste din Inima Lui, este cortul Lui in care El m-a ridicat...
Atata lumina pentru un vierme ca mine... 
Doamne de as fi si maturator in aceasta Universitate spirituala, sa ascult pe la usi uluitoarele Cursuri, sa aud vocile fabulosilor Profesori, sa vad stralucirea studentilor Tai! 
Vino si nu mai pleca, transforma-ne in fulgerele Tale, in Lumina Ta plina de Pace si Iubire, sa luminam asupra acestei lumi si sa aducem vestea cea buna a pamantului si cerului celui nou ! 




































Cum mai pot femeile atinge desavarsirea? Miresele lui Hristos !



In principiu caile pe care femeile pasesc pe drumul desavarsirii sunt aceleasi ca si in cazul barbatilor.
Totusi avem si un specific.
O femeie se poate desavarsi si in bratele unui barbat desavarsit…
In bratele lui Iisus, in bratele altor mari ingeri sau mari sfinti…
Desigur este foarte greu sa ajungi in asemenea brate…
Si barbatii desigur ar putea sa se desavarseasca pe bratele Mamei divine sau in bratele diferitelor aspecte feminine primordiale. Dar aceasta iarasi este dificil si nu sunt multi care sa experimenteze asa ceva.
Sa ne intoarcem deci la aspectul feminin al umanitatii si sa descifram mai mult cum o femeie poate sa evolueze spiritual prin iubire totala fata de un barbat desavarsit… 
Desi am mai putea sa invocam si alte aspecte masculine, si alte brate divine, ne vom opri la cele ale lui Iisus…
Poate o femeie sa deschida si sa inceapa o relatie de dragoste cu Iisus?
Da, desigur, numai ca trebuie sa raspunda asteptarilor iubitului…
Trebuie sa ii cunoasca Cuvintele si sa le pretuiasca, sa il iubeasca mai presus de orice si sa il puna inaintea a orice altceva… 
Sa ii daruiasca zilnic cu dragoste cat mai multe actiuni, lucruri sau chiar fiinte… 
Din inima unei femei care il iubeste foarte mult El poate primi orice... O astfel de inima chiar il poate obliga... 
O floare, lectura unei carti, o melodie, o actiune, fructele unei actiuni adica, o fiinta vie, toate acestea  le poate primi daca ii sunt oferite cu dragoste. 
Puteti sa ii daruiti lui Iisus pe cei care ii iubiti, copii, parinti, soti, sotii si orice alta fiinta care va iese in cale… 
Poate o femeie sa avanseze in fuziunea amoroasa cu Iisus si sa coboare si la nivel erotic?
Din revelatiile existente stim ca exista astfel de femei alese care au fost sarutate chiar si pe buze de Iisus…
Evident ca acestea au devenit mari ingeri…
De altfel nici nu stiu daca femeile alese care il iubesc pe Iisus isi doresc si o astfel de fuziune, stim insa ca tot ce dragostea le ingaduie se poate manifesta, imbratisarile si sarutarile fiind permise.
De altfel o femeie este bine sa I se daruiasca cu tot ce are bun sau mai putin bun in interiorul ei, inclusive cu dorintele ascunse, cu fanteziile mai mult sau mai putin materializate, mai mult sau mai putin pure…
In momentul in care o femeie construieste o astfel de relatie de dragoste, bazata pe ascultare de Cuvant intai, apoi  direct pe ascultare de Iisus, care devine posibila datorita acestei fuziuni, mantuirea si evolutia ei sunt asigurate in cazul in care este pe placul Lui…
Totusi ea nu trebuie sa fie habotnica, sa fie deschisa spre tainele desavarsirii si sa inteleaga cum sunt ingerii asemenea carora va deveni…
 De altfel Iisus ma trimite adesea la Miresele Lui iubite cu multe mesaje si cu multa dragoste…
Nu intotdeauna ele sunt atente sa vada cine este Cel din spate…  
Iisus este si ramane unul din marile motoare ale desavarsirii pe care noi le cunoastem.
De aceea folositi-va pe cat puteti de Puterea si de Iubirea Lui… 
El aici va vorbeste foarte mult si unora le-a vorbit chiar si personal prin mine spunandu-le lucruri uluitor de frumoase de care eu insumi m-am mirat… 
Multe binecuvantari si fie ca toate acele femei sau fete care ma iubesc sa beneficieze negresit de imbratisarea si de bratele lui Iisus…
Amin !

Biserica a privit intotdeauna cu multa prudenta si rezerva revelatiile private ale sfintilor, acele adica in care il amestecau pe Dumnezeu cu intimitatile si circumstantele vietii lor. Nu sunt acestea insa cele mai sincere si mai apropiate noua? Viziunile ceresti necontrolate au o naivitate savuroasa. Astfel Iisus numeste pe Angela de Foligno dupa diminutivul sau: Lella - si-i arata toate ranile si loviturile primite, zicandu-i : "Toate acestea pentru tine." Sau, tot el, spunandu-i Margaretei de Cortona: "Pe pamant nu exista nimeni sa-l iubesc mai mult ca pe tine!"
E drept ca acestea nu sunt revelatii oficiale ; ele sunt insa nebuniile delicioase ale sfinteniei.
Nu-i sopteste Iisus intr-o zi Angelei: "Iubita mea din toti sfintii paradisului"? Revelatia e privata cu adevarat; in nici un fel nu ne putem amesteca, fara sa trezim o gelozie divina.
[...]
"... si vei fi sarutat cu spiritul meu"(Dumnezeu catre suflet, in dialogurile Mechtildei de Magdeburg). Iata, in fine , rezerva si decenta in erotica divina.
Intr-unul din extazele sale, Caterinei de Siena i-a aparut Iisus, care, deschizandu-i partea stanga, i-a luat inima. Si zile intregi repeta ea tuturora ca traieste fara inima, incredintand pe cei care sustineau aceasta imposibilitate ca unui Dumnezeu totul e posibil. Dar odata, pe cand se ruga singura intr-o capela, o lumina din cer se apropie, in care se profila El, cu o inima in mana. Ea cazu tremurand la pamant. Iisus se apropie si, deschizandu-i din nou partea stanga, ii puse inauntru inima ce o tinea in maini si-i spuse:"Vezi, prea scumpa fetita, precum ti-am luat in alta zi inima ta, asa-ti dau acum inima Mea cu care sa traiesti de aici inainte!"

Emil Cioran - Lacrimi si Sfinti 








Ce inseamna Desavarsirea? Cum se obtine?


Ce observam? In lume exista putini seceratori…
Preotii, pastorii sunt asemenea unor muncitori necalificati. Nu stiu sa ridice constructii prea mari, fac si ei ce pot, cioplesc in lemn, lucreaza cu lemn, frunze paie si chirpici.
Sfantul este un lucrator ceva mai calificat. Sfantul sau profetul deja stiu sa faca fundatie, sa foloseasca ceva mortar si un acoperis ce rezista si la furtuna…
Avatarul este adevaratul specialist ce are licenta si inalte studii spirituale…
Avatarul mantuieste si salveaza, desavarseste si construieste pentru eternitate.
Avatarul, prin el Dumnezeu ridica scoli eterne, temple vii uriase, veritabile corturi divine sub care intra milioane de suflete ce primesc lumina si calauzire…
Avatarii sunt asemenea ingerilor si uneori deasupra lor…
De aceea ne vom raporta la acesti mari specialisti spirituali pentru ca sa primim stiinta veritabila ce vine direct din cer si nu din carti sau din aceasta lume.
Lumina din lumina deoarece acestia sunt dumnezei adevarati desprinsi dinDumnezeul cel Adevarat… 
Noi insine ne luptam sa absorbim aceasta stiinta a constructiei spirituale pentru ca sa avem de oferit cat mai multe acestei lumi si altora mai inalte…
Asadar lupta este de a aduce in sufletul nostru aceste mari comori…
De a accesa cantitati tot mai mari de duh sfant…
Oameni sunt multi , daca fiecare si-ar da cu parerea si daca fiecare ar vorbi in numele Duhului sau al lui Dumnezeu, dupa cum i se pare, unde am ajunge?
Putini sunt cei care reusesc sa isi desavarseasca cultura spirituala si sa fie asemenea ingerilor in cunoastere pe Pamant…
Noi aici, mare minune, avem acces la cunoasterea ingerilor, la viziunea lui Dumnezeu asupra lucrurilor…
Vezi bine, de ce nu se inteleg si nu vor sa se inteleaga bisericile intre ele?
Pentru ca atunci cand oamenii vor obtine cunoasterea si legatura cu Dumnezeu, nimeni nu va mai fi interesat de biserici…
Bisericile reprezinta saracia spirituala si separarea omului de Dumnezeu.
Ei il tot cauta dar vezi bine nimeni nu il mai gaseste…
Un sfant la un milliard de oameni?
Cine se intoarce deci?
Care este diferenta dintre un slujitor necalificat si unul in care Tatal isi gaseste placerea si se poate deplin oglindi?
Au oamenii o cale? Se roaga ei, stiu ei sa se roage, sau cel mult casca gura la preot, la pastor?
Lupta sa-l cunosti pe Dumnezeu!
Lupta sa stai de vorba personal cu Iisus.
Ce fel de slujitor si crestin esti tu daca nu aspiri sa stai de vorba cu Hristos?
Cum sa te desavarsesti daca te rogi cate 5 minute cand ai tu chef?
Care este intrumentul desavarsirii tale?
Preocupa-te, cauta…
Ce inseamna Desavarsirea?
De ce bisericile o reflecta atat de putin? 
Ce vrea Dumnezeu de la tine?
Framanta-te, cauta, numai dupa ce vei cauta ani in sir vei incepe sa gasesti cate ceva…
Rostul evangheliei este sa te trezeasca , nu sa te adoarma, nu sa iti dea iluzia cunoasterii ci sa te infierbante pentru a-l cauta si cunoaste pe Dumnezeu…
Dumnezeu te iubeste asa cum esti si vrea sa te desavarseasca.
Aceasta este cea mai grea sarcina din cate exista in toata Creatia… 
Desavarsirea ta…
Nimic nu e mai greu nici macar pentru Dumnezeu decat sa ia un om care e mai interesat de lume decat deAdevar si sa-l desavarseasca.
Aceasta este cea mai mare provocare chiar si pentru Dumnezeu.
Vezi bine nu este usor, ingeri care se ridica impotriva Lui, oameni care se intrec in nebunii si neghiobii, planete cu miliardele locuite de un numar cu mult mai mare de mici furnicute… 
Ce poate sa insemne desavarsirea? 
Iata Dumnezeu ne-a trimis modele…
Iisus este un astfel de model. Cum a fost si este Iisus, iata un bun model al desavarsirii…
Dar aceste organizatii lumesti numite biserici nu sunt preocupate deloc de desavarsirea oamenilor ci mai ales de propria lor supravietuire…
Doamne fereste sa se desavarseasca cineva din ele…. Cum sa te mai intelegi cu un desavarsit care ti-ar vedea imediat toate greselile si pacatele si ti le-ar mai si spune in fata?
Care ti-ar atrage atentia si ar incerca sa te desavarseasca chiar pe tine biserica? 

Doamne fereste de astfel de nebuni care sa mearga pe la vamesi si alti nepocaiti si sa stea la masa lor, sau care sa vada calitatile celor pe care biserica nu ii suporta…
Deci, ne pregatim de o noua lume?
Lupta si nu te linisti pana ce nu vei sta fata in fata cu Dumnezeu...
Nu te lasa vrajit de cantecele sirenelor, cauta sa auzi marea simfonie a lui Dumnezeu si apoi invatata sa valsezi in ritmul ei..

6. Totusi ceea ce propovaduim noi printre cei desavarsiti este o intelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntasilor veacului acestuia, care vor fi nimiciti.

7. Noi propovaduim intelepciunea lui Dumnezeu, cea tainica si tinuta ascunsa, pe care o randuise Dumnezeu, spre slava noastra, mai inainte de veci,

8. si pe care n-a cunoscut-o niciunul din fruntasii veacului acestuia; caci, daca ar fi cunoscut-o, n-ar fi rastignit pe Domnul slavei.

9. Dar, dupa cum este scris: "Lucruri pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit, si la inima omului nu s-au suit, asa sunt lucrurile pe care le-a pregatit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc."

10. Noua insa Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Sau. Caci Duhul cerceteaza totul, chiar si lucrurile adanci ale lui Dumnezeu. 1 Cor 2 






Suntem la Scoala... deci sa invatam!


Creatia este o mare scoala a spiritelor si sufletelor.
Sufletul este trupul spiritului, haina spiritului, asa cum trupul fizic este haina sufletului. 
Astfel, desi este greu de observat de aici, toate lumile au scopul educarii celor care le locuiesc.
Dumnezeu ne educa prin cultura, prin stiinta, prin religie.
Totul este o mare scoala spirituala.
Efortul pe care fiecare il face in acest moment este pentru a absolvi o clasa, un nivel si a accede in altul superior.
Lunile devin planete, planetele devin sori, sorii de sisteme solare devin sori galactici etc…
Prin gratia lui Dumnezeu noi insine avem aici un veritabil bonus de cunoastere si revelatie. 
Este momentul cand intr-un an acum invatatm cat altii intr-o viata.
Sufletul trebuie sa invete marile legi ale Creatiei.
Spre exemplu, legea Karmei: tot ce pleaca de la tine , se intoarce la tine.
Si inca apoi trebuie sa invete cum sa actioneze fara sa mai produca karma…
Apoi trebuie sa isi insuseasca foarte bine legea Iubirii.
Apoi trebuie sa dobandeasca si sa stapaneasca fuziunea cu Dumnezeu…
In lumea ingerilor lucrurile stau un pic altfel decat in lumea oamenilor.
Iar noi ne pregatim sa ne mutam in aceasta lume spirituala…
Multi, o parte aleasa, deja traiesc prin inaltele lor stari sufletesti in aceasta lume cereasca.
Efortul celor incapatanati care nu pot sa depaseasca granitele bisericilor lor se va finaliza in intalnirea cu Ingerul de dupa plecarea din aceasta lume.
Daca acestia nu se inteleg cu acest Inger trimis de Dumnezeu, mantuirea si eliberearea lor se va prelungi foarte mult, vor trece prin multe suferinte si prin multe morti...
In planul astral corespunzator pamantului exista o comunitate de suflete ce si-au parasit trupul de aici de pe Pamant, aproape identica cu cea de pe Pamant.
Ei au biserici si slujbe, multi refuza sa accepte ca au murit si se cred tot pe pamant…
Iar acest Inger vine la ei exact ca si cum ar fi venit in aceasta lume.
Imagineaza-ti ca maine un om vine la tine si iti spune ca l-a trimis Tatal ceresc si ca daca il vei urma si asculta vei urca in Impratie , il vei cunoaste pe Hristos si pe Tatal… 
De aceea nimeni nu trebuie sa lase cunoasterea si desavarsirea pentru mai tarziu si acum trebuie sa lupte ca sa le obtina.
Voi care sunteti asemenea burdufului cel nou trebuie sa cautati vinul cel nou…
Nu asteptati ca moara sa vina la voi ci cautati-o voi insiva.
Biserica, bisericile au mers din saracie spirituala in saracie spirituala, abia supravietuind spiritual si acum toate sunt in aceasta stare abia respirand.
Unde sunt profetii vostrii? Unde mai sunt minunile? Unde sunt cei care urca in ceruri si stau de vorba cu Dumnezeu? Si daca vor veni la voi ii le veti ceea ce au facut evreii profetilor lor... 
Ce aveti in afara de predici inspirate?
Deci o mare saracie spirituala, atat de mare ca sarmanii oameni nici nu sunt macar in stare sa-i iubeasca si sa ii intelega pe cei dincelelalte biserici, nu mai vorbim de celelalte religii.
Incultura si ignoranta sunt la ele acasa in bisericile crestine.
Oamenii sunt atat de prosti incat se demonizeaza intre ei daca apartin altor biserici. Pastorii au grija sa intretina aceasta ura si acest dispret. La fel si preotii.
Sarmani oameni, cum sa urcati in cer traind in acest intuneric?
Nu mai vorbim de celelalte pacate si greseli.
Deci voi, acei putini si alesi, desavarsiti-va in Cunoastere si Iubire. 
Amandoua sunt la fel de importante.
Aici este o oaza de lumina.
Daca nu o vezi si nu o simti, iti poti face o idée despre profunzimea si acuitatea vederii tale spirituale. 
Tot ce spun si revelez aici este sustinut de ingeri si de cer, de Hristos si de Tatal. 
Folositi-va ca de o treapta si incercati sa intelegeti si sa intuiti spre ce va calauzeste Dumnezeu.  
In cel mai bun caz crestinii sunt asemenea puilor care se nasc fara ochi, dar eu spun ca ei nici macar nu s-au nascut.
Iar fara aceasta renastere spirituala nimic nu se poate face.
Toti ar trebui sa lerge dupa aceasta renastere…
Treziti-va, studiati temeinic marii profeti pe care bisericile vaostre nu ii accepta, de la ei vine lumina si chiar salvarea, studiati pe Svedenborg, pe Lorber, pe Sundar Singh, Sundar  Singh este un sfant trezit de Hristos inca de la varsta de 15 ani, studiati-i viata.
Hristos nu l-a lasat pe Sundar sa se inregimenteze in nici-o biserica...
Iar daca va apucati de acest studiu faceti-o cu multa iubire pentru ca altfel mai rau veti cadea in mania lui Dumnezeu. Vai de cei care se apropie de cuvantul si revelatiile Lui cu dorinta de a le desfiinta si anula !  
Spuneti si revelati tuturor acestea in asa fel incat nimeni sa nu spuna Nu am stiut, nu am auzit, am crezut ca ma mantuiesc mergand la biserica si urmand indemnul biblic "Cresteti si va inmultiti"...
Totul este o lectie, invatati din toate!
Si cum ati putea invata daca nu sunteti cu El si in cortul Lui?
Daca El nu este in fata voastra si nu va preda? Cum sa invatati? 


Invata-i poruncile si legile; si arata-le calea pe care trebuie s-o urmeze si ce trebuie sa faca. (Exod.18:20)













26 octombrie 2011

Despre Recensamantul Spiritual



Daca cu adevarat te-ai hotarat sa lucrezi pentru Tatal Ceresc, atunci fii atent pentru ca lectiile curg una dupa alta… Observa, multe se manifesta chiar prin tine insuti…
Cine vine la tine la usa la recensamantul spiritual?
Cine bate la usa ta…?
Este Iisus Hristos sau unul din ingerii Lui, El poate sa bata si printr-un slujitor al sau.
In primul trebuie sa stii ca chiar si Iisus nu o sa bata o viata intreaga ci numai… 10 zile… O anumita perioada adica…
Dumnezeu te cheama sa te recenzeze in Imparatia Lui!
Daca raspunzi si esti disponibil sa lucrezi pentru El, atunci vei fi numit in Imparatia Lui si ti se va da de lucru inca de aici de pe pamant.
In functie de studiile spirituale pe care le ai, in functie de pozitia pe care o ai vei primi o anumita misiune.
Dumnezeu vine intai la ai Sai, cum a si venit  la evrei acum 2000 de ani.
Daca acestia nu raspund si nu sunt disponibili sa lucreze pentru El atunci se duce si angajeaza pe altii…
El si-a deschis activitati si campuri in imparatie care trebuiesc lucrate.
Cu cat functia e mai inalta cu atat mai putine persone candideaza pe ea.
Spre exemplu pentru functia de Domn spiritual al unei galaxii sau chiar al unui sistem solar, nu vor fi atat de multe personae.
La fel pentru cea de Regina sau Doamna…
El are o lista cu mai multe nume, in functie de evolutia, apropierea de El, meritele spirituale…
El merge la fiinta in cauza si o cheama… Direct sau prin slujitori sau amandoua deoarece nu o cheama doar exterior ci si interior.
Persoana are o anumita perioada sa se decida daca este disponibila sa accepte misiunea pe care El i-o ofera.
Daca nu, El merge mai departe si cheama pe altcineva…
Si tot asa pana ce functia este ocupata.
Retineti ca noi aici suntem la o amre scoala spirituala, Pamantul este o mare scoala spirituala.
Cu toti va calificati aici pentru a lucra sau nu in Imparatia lui Dumnezeu.
Fiecare dintre noi, la sfarsit, sau chiar mai dinainte, se califica sau nu pentru anumite functii si roluri in Imparatia lui Dumenzeu.
De aceea invatati, aici, la noi, este o veritabila scoala a Ingerilor unde Domnul lumineaza pe toti cei care il iubesc si il cauta.
Fii vigilent, asa cum la evrei a venit, si desi anuntat , pe nepusa masa, si I-a imprastiat prin toata lumea si le-a daramat templul, asa va veni si la crestini si le va confisca si inchide toate bisericile si le va darui una noua ce coboara din Cer, Noul Ierusalim…
Cine se califica sa intre si primeste invitatie, bine, cine nu, va striga pe la porti impotriva a ceea ce se intampla inauntru…
Si iata ca ei deja striga pe la diverse porti ca ar veni peste ei globalizarea…
Acolo in cetatea ce coboara din cer intra toti aceia , indiferent de religie, care fac macar in proportie de 33% voia lui Dumnezeu.
Adica aceia care au inima plina de iubire si bunatate pentru Dumnezeu si aproape, si mintea luminata…
Daca in mintea ta este confuzie in privinta lui Dumnezeu, in privinta unicitatii si atotputerniciei Sale, nu ai cum sa intri.
Inante de asta El trimite ingerii sai, asa dupa cum a si spus, sa trambiteze si sa ii cheme pe alesi in Noua Biserica-Cetate ce coboara din Cer… 
Daca ai inteles ce spun eu aici de ceva vreme, spune mai departe, altfel te vei trezi ca din sute de mii de oameni va intra abia unul sau doi…

2. Si eu am vazut coborandu-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfanta, Noul Ierusalim, gatita ca o mireasa impodobita pentru barbatul ei.

3. Si am auzit un glas tare care iesea din scaunul de domnie si zicea: "Iata cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, si ei vor fi poporul Lui, si Dumnezeu insusi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. Ap 21