2 martie 2009
Issues
Am incepul blogul asta pentru ca trebuia de urgenta sa spun undeva ca vine sfarsitul lumii... Altundeva adica, imi disperasem destul prietenii cu mass-uri pe mess :)
Am sa iti spun atat de multe incat pot spune ca, ce am scris pana acum nu este decat o scurta introducere.
Blogul este un minunat instrument desi n-as fi crezut ca si o poarta spre suflet...
As vrea sa epuizez aici si subiectul "limbaj licentios", cel putin pentru noul meu amic si vecin de blog Zuppazthar
Motivele pentru care nu injur si nu folosesc sau nu mai folosesc cuvinte urate - injuratura mea preferata era cea zisa de Florin Calinescu in direct pe pro tv... :)- sunt multe, in ordine spirituala am sa le enumar:
N-as mai putea din cauza lumii spirituale care se afla in spatele meu( sau deasupra mea sau poate chiar in interiorul meu sau in jurul meu mai bine zis...) - ingerii (cu atat mai mult Iisus) sunt munti de lumina si puritate, sunt izvoare de sfintenie. Si trebuie sa ti spun ca nu ai cu cine vorbi altfel decat din iubire in Imparatia lui Dumnezeu, toti acolo sunt atat de puri si de bine intentionati, incat nu camasa si-ar da-o ci chiar viata pentru tine. Sufletul tresalta in orice clipa de preaplinul iubirii si fericirii, lacrimile innobileaza ochii de o frumusete nemaivazuta a creaturilor angelice care populeaza cea mai inalta (si singura eterna) dintre lumile creatiei.
Nu stiu daca ar mai avea rost sa spun si alte motive dar am sa mai zic doua: am vazut suflete atat de frumoase si pure in jurul meu , ca nu stiu ce cuvinte mai speciale si mai alese sa folosesc pentru ele...
Si , in fine, din motive de frumusete a limbii romane, poetice sa le zic , de cand cu "Fie-ti ingerii aproape, Somnul dulce! ", de cand "ma tem ca or sa-mi creasca aripi ascutite pana la nori, / ca ai sa te ascunzi intr-un ochi strain,/ si el o sa se-nchida cu-o frunza de pelin." , de atunci nu mai pot , mi-e imposibil...
Insa pot sa spun ca te iubesc atat de mult incat e posibil sa nu-ti mai vorbesc despre sfarsit, ci despre un nou si miraculos Inceput, divin si diafan ca, si pentru sufletul tau cald si plin de iubire...
Dedic ultimele randuri si melodia minunatelor spirite care s-au intrupat in aceasta lume intr-o forma feminina.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
azi este timpul sa vorbim despre noi inceputuri... azi este timpul sa privim in noi insine si sa ne uitam cu bagare de seama la sufletul nostru.. azi este timpul sa-ti multumesc pt tango to evora.. cantecul inimii mele de mult timp :)
RăspundețiȘtergere:) Ce surpriza, Cassiopeea, ah am nevoie de tine draga, nu pot sa vorbesc despre mine asa din proprie initiativa, trebuie sa imi ceara cineva asta ... :)
RăspundețiȘtergereSunt de acord cu tine, suna a profetie, si eu sunt gata sa... vorbim si sa... privesc :)
Mersi :)
uf.. tot incerc sa-ti las un comentariu si nu vrea sa-l incarce. mai incerc o data. deci.. ideea era ca cele mai frumoase cuvinte izvorasc din tacerea inimii. Inima sopteste cuvinte pe care buzele sunt incapabile sa le rosteasca. lasa-ti inima sa vorbeasca si va iesi cea mai frumoasa simfonie a primaverii. Ce sopteste acum inima ta? pe curand suflet de copil :)
RăspundețiȘtergere:) Atunci shhh... :) n-am sa-ti mai spun....decat in soapta: se inveleste in cuvintele tale ca intr-o mantie fermecata... :) alearga printre ele ca o albina printre flori si se bucura de nectarul si parfumul lor...
RăspundețiȘtergerecu gandul la primavara si la renasterea pe care o primim prin Hristos... m-am gandit sa-ti las o poezie in loc de orice raspuns. Sper sa te incante :)
RăspundețiȘtergereOricine iubeste o floare (Costache Ioanid)
Oricine iubeste o floare
e-aproape de-un sacru mister.
Oricine se-opreste-n carare
s-asculte un glas de izvoare
e-aproape,
aproape de cer ...
Oricine iubeste seninul,
cind soarele urca-n eter,
oricine-si inalta suspinul,
cind licare-n mare rubinul,
e-aproape,
aproape de cer ...
Oricine pe muntii albastri
priveste granitul sever,
oricine pe cai de sihastri,
strabate paduri de jugastri,
e-aproape,
aproape de cer ...
Dar cine-a primit indurarea
din ranile blindului Miel,
acela e frate cu floare,
cu riul, cu muntii, cu marea,
si-orunde il duce cararea,
tot cerul,
tot cerul e-n el.
Somn usor....
Ce minune poate sa fie si poezia , cum susura ea in sufletul nostru ca un izvor cristalin, un izvor de litere care se imbratiseaza formand cuvinte, care se imbratiseaza formand propozitii si fraze si-ntelesuri... :)
RăspundețiȘtergereCe rasfatat sunt uneori... Mersi
Dar eu, dar eu Doamne..., binecuvanteaza-ma, sa-ti fiu si eu cuvant si inteles...