MAREA EVANGHELIE A LUI IOAN

Incepand de astazi impart cu voi una din cele mai importante minuni pe care le-am trait si care este totodata una din cele mai mari minuni ale acestui timp. Revelarea in intregime chiar de catre Dumnezeu a celor trei ani de propovaduire a marii Sale intrupari Iisus Hristos. Mesajul vine chiar de la Iisus Hristos, Jacob Lorber numindu-se “umilul sau scrib”. Mesajul este autentic. Cuvantul divin este dincolo de orice caracterizare, este purul Adevar, Suprema Constiinta, pura beatitudine. Fie ca voi sa zburati pe culmile eternitatii alaturi de Tatal vostru divin, ingeri minunati ai desavarsitului Dumnezeu! Daca primele capitole pot parea putin mai dificile, povestea si minunile curg lin apoi precum un balsam divin. Aceste prime capitole fac parte din primul volum care contine nu mai putin de 242 de capitole. Fiecare din cele 10 volume avand aproximativ acelasi numar de capitole. Numai primele 5 volume sunt traduse pana in acest moment in romana. Asadar citirea intregii carti ar putea fi asemuita cu cel mai divin pelerinaj fiind o comoara inestimabila, o revelatie pentru care nu vom putea multumi niciodata indeajuns lui Dumnezeu. Capitolul 1 Scurtă introducere pentru o cât mai bună înţelegere spirituală a revelaţiilor Evangheliei Sfântului Ioan, apostolul preferat al Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. (1 Ioan I, 1-5) (1) La început era Cuvântul (Logosul creator) şi Cuvântul (Logosul creator) era cu Dumnezeu şi Cuvântul (Logosul creator) era Dumnezeu. (2) El era la început cu Dumnezeu. (3) Toate care s-au făcut au fost făcute prin El; şi nimic din ceea ce a fost făcut n-a fost făcut fără El. (4) În El era şi viaţa şi viaţa era lumina oamenilor. (5) Lumina luminează neîncetat în întuneric şi întunericul niciodată n-a biruit-o. 1. Aceste versete sunt sursa a numeroase erori şi confuzii; cei mai înverşunaţi adversari ai lui Dumnezeu s-au folosit şi se folosesc în nenumărate feluri de aceste texte pentru a contesta divinitatea Mea; mai ales ei sunt aceia care resping de fapt întreaga divinitate. Noi nu vom relua aici toate vicleniile lor, căci aceasta nu ar crea decât o confuzie şi mai mare, ci vom urmări mai degrabă să punem în evidenţă această lumină, lumina care va combate şi va elimina aceste erori. 2. Neînţelegerea acestui text ţine în principal de insuficienţele unor traduceri cât mai corecte din limba originală într-o limbă modernă. Deoarece lucrurile se prezintă astfel, trebuie ştiut că aceasta s-a datorat necesităţii ca mesajul spiritual al acestui text să poată fi mai bine ascuns, căci altfel, de multă vreme, dimensiunea sa cea mai sacră ar fi fost deja dezvăluită, spre marea nefericire a întregului pământ. Tocmai de aceea doar învelişul exterior al textului a putut fi atins. Însă miezul său cel viu nu a putut fi profanat. 3. Acum a sosit timpul să dezvăluim sensul cel mai profund şi autentic al Evangheliei tuturor acelora care sunt demni de această revelaţie, dar să ştiţi că revelaţia aceasta îi va costa mult pe cei care nu sunt demni, căci Eu nu voi tolera şi nici nu voi accepta vreodată să se râdă de Mine. 4. Acestea fiind spuse, vom da în continuare o explicaţie necesară. Aici trebuie mai întâi luat în consideraţie doar sensul spiritual (lăuntric) al textului şi nu sensul său cel mai profund, care are o dimensiune divină. Acest al doilea sens fiind mult prea sacru, el ar putea aduce prejudicii celor care nu trăiesc după cuvântul Evangheliei, în ceea ce priveşte sensul spiritual interior, acesta este totuşi uşor de descoperit cu ajutorul unei traduceri cât mai corecte, corespunzătoare. Este ceea ce vom demonstra în continuare. 5. Expresia "La început" este incorectă şi deformează, astfel sensul profund, căci ea pare să conteste şi să pună la îndoială existenţa eternă a lui Dumnezeu, aşa cum au făcut deja anumiţi înţelepţi ai Antichităţii, care i-au inspirat pe ateii de astăzi. Având însă textul exact, va fi uşor să dezvăluim foarte precis sensul profund al acestuia. 6. Traducerea exactă ar trebui să fie: "La origini, (sau: fundamentul primordial a tot ceea ce există) a fost şi este lumina", adică marea şi sacra înţelepciune creatoare, ideea esenţială divină. Această lumină nu numai că exista întru Dumnezeu, dar ea exista deopotrivă şi prin Dumnezeu. Aceasta semnifică aici că lumina nu numai că emana în esenţă de la Dumnezeu, ci că totodată ea nu era numai întru Dumnezeu, ea (lumina) fiind de asemenea şi aproape de Dumnezeu şi astfel ea înconjura într-un anumit fel fiinţa divină originară. Din această explicaţie rezultă deja fundamentul întrupării divine a Fiului omului, aşa cum va lămuri în întregime pasajul următor. 7. Ce era sau cine era aşadar, la drept vorbind, această lumină, această mare idee, această preasfântă idee fundamentală, din care toate fiinţele au provenit într-un mod perfect liber? Aceasta nu putea să fie decât Dumnezeu însuşi, pentru că în Dumnezeu, din Dumnezeu şi prin Dumnezeu, doar Dumnezeu putea reprezenta esenţa Sa eternă şi perfectă. De aceea, textul originar spune: 8. "În Dumnezeu era lumina şi totodată lumina îl pătrundea şi îl înconjura pe Dumnezeu şi Dumnezeu însuşi era lumina". 9. Acest prim verset - explicat astfel - poate fi înţeles de către oricine, iar după aceea înţelegerea celui de-al doilea verset rezultă de la sine: cuvântul mai sus menţionat, sau lumina (ori marea şi divina idee creatoare) nu a provenit din esenţa divină originară, ci a existat din eternitate, fiind una cu Dumnezeu şi asemenea lui Dumnezeu însuşi, în aşa fel încât ea (lumina) nu presupune nici un fel de devenire, ceea ce explică totodată de ce se spune: "La început, sau la origini, întreaga existenţă şi fiecare fiinţă care urma să fie manifestată existau toate prin Dumnezeu, întru Dumnezeu, de la Dumnezeu, adică erau una cu Dumnezeu însuşi, de la un capăt la altul". 10. Acest verset face aluzie, într-o manieră evidentă, la definiţia din primul verset a "cuvântului" sau a "luminii", origine a oricărei existenţe sau a oricărei fiinţe care se va naşte, într-un mod perfect, dar care încă este nemanifestat. 11. În consecinţă, în forma sa reală, acest al treilea verset semnifică: "Orice fiinţă îşi are cu adevărat originea în această Fiinţă primordială, care este prin Ea însăşi - în totalitate - originea eternă a propriei Sale Fiinţe. Lumina, cuvântul (Logosul creator) şi voinţa acestei Fiinţe provin din propria Sa lumină; ideea Sa creatoare originară este o parte din Ea însăşi, care este dornică de a se manifesta sub o formă vizibilă, în toată desfăşurarea nesfârşită, nimic nu a apărut şi nu a luat o formă vizibilă fără să provină din această origine şi fără să fi trecut prin acest proces. 12. Din înţelegerea corectă a acestor trei versete rezultă înţelegerea corectă a celui de-al patrulea. 13. Este astfel uşor de înţeles că Fiinţa originară a întregii existenţe, lumina oricărei lumini, gândirea primordială a oricărei gândiri şi a oricărei idei, forma iniţială - în sensul ei de origine fundamentală a oricărei forme -, nu putea fi lipsită de formă şi nu putea fi un lucru mort, moartea fiind contrariul perfect al fundamentului fiinţei, care este viaţa. Astfel, în acest cuvânt ori în această lumină (sau altfel spus, această mare şi divină idee) de la Dumnezeu, întru Dumnezeu şi care se află la originea oricărei manifestări a lui Dumnezeu însuşi, era viaţa cea mai perfectă. Dumnezeu era deci şi este în El însuşi şl prin El însuşi, de la un capăt la altul şi în totalitate, fundamentul absolut şi suprem, etern şi desăvârşit al oricărei vieţi, această lumină şi această viaţă cheamă toate fiinţele la viaţă şi această lumină sau această viaţă este lumina, ea (lumina) fiind chiar viaţa însăşi în fiecare fiinţă şi în fiecare om născut din El. Aceste fiinţe şi aceşti oameni au fost creaţi astfel după imaginea perfectă a luminii primordiale, care este prima condiţie a existentei lor, lumina şi viaţa lor fiind astfel perfect asemănătoare acestei Fiinţe primordiale eterne. 14. Dar, pentru că viaţa divină originară este şi trebuie să fie perfect liberă, fără libertate ea nemaiputând fi viaţă şi, pentru că viaţa tuturor fiinţelor create este şi trebuie să fie asemănătoare vieţii originare, fără de care viaţa şi absenţa vieţii sau moartea nu ar putea exista, rezultă în mod evident că nu li se poate da fiinţelor create, oamenilor, decât o viaţă perfect liberă, ce este resimţită de aceştia ca fiind perfect liberă, fără a trage de aici concluzia că această viaţă provine de la ele însele (adică de la fiinţele create), ci dimpotrivă, că ea a apărut pur şi simplu prin voinţa atotputernică a lui Dumnezeu. 15. Orice fiinţă creată trebuie şi poate să aibă percepţia faptului că viaţa şi fiinţa sa sunt şi trebuie să fie create după imaginea cea desăvârşită a lui Dumnezeu, fără de care ea (fiinţa) nu ar avea nici viaţă şi nici existenţă. 16. Însă, dacă privim realitatea mai îndeaproape, se dovedeşte că în toate fiinţele create se regăsesc în mod necesar două sentimente: pe de o parte, sentimentul de a avea în sine asemănarea cea divină sau lumina divină originară şi, pe de altă parte, ca un efect al acestei lumini, sentimentul unei transformări progresive, care ni se revelează prin voinţa primordială a Creatorului. 17. Primul sentiment situează creatura într-o asemănare absolută cu Creatorul, astfel încât ea crede tocmai de aceea că este ieşită din ea însăşi şi ea consideră că este perfect independentă şi fără nici o legătură cu vreo origine primordială eternă; ea mai crede că este conţinută în ea însăşi şi poate dispune de ea însăşi. Al doilea sentiment - care decurge în mod necesar din primul - este conştiinţa de a proveni din această proprie origine primordială şi de a se manifesta liber în timp, considerându-se totodată foarte dependentă de această origine primordială. 18. Acest sentiment de umilire, atunci când se revelează în fiinţă, transformă prima atitudine, orgolioasă, într-un sentiment de umilinţă, care este absolut necesar, aşa cum va fi demonstrat ulterior. 19. Sentimentul orgoliului combate însă cu putere acest sentiment de smerire de sine, pe care el vrea să-l reprime. 20. Din această luptă apare ranchiuna şi în final survine ura faţă de această origine primordială a oricărei fiinţe şi astfel apare refuzul de a se vedea umilită prin acest sentiment de dependenţă; astfel, sentimentul orgoliului creşte, se întăreşte şi atunci fiinţa se întunecă, înlăuntrul creaturii, în locul luminii primordiale iau astfel naştere noaptea şi întunericul, iar această noapte şi acest întuneric nu vor mai recunoaşte în ele lumina primordială, îndepărtându-se ca nişte orbi de ea. 21. Lumina primordială poate atunci străluci într-o astfel de noapte, dar această noapte în care există o lumină - lumină pe care ea (noaptea) nu o mai poate vedea -, nu mai poate recunoaşte lumina care vine la ea pentru a o transforma în această autentică lumină primordială. 22. În mod asemănător am venit Eu în lumea întunericului, ca fiind eterna Fiinţă originară a oricărei existenţe şi ca fiind lumina primordială a oricărei lumini şi a oricărei vieţi, pentru toţi cei care provin din Mine, dar ei nu M-au recunoscut fiindcă se aflau în noaptea penibilului lor sentiment de orgoliu. 23. Al cincilea verset arată cum am venit Eu, Cel care exist din toată eternitatea după dimensiunile Mele şi după proporţii primordiale, în această lume pe care am creat-o şi pe care am născut-o, şi cum ea (lumea) nu poate să Mă recunoască drept propriul fundament (izvor) al fiinţei ei. 24. În calitatea Mea de origine a oricărei existente, am văzut - de la înălţimea luminii Mele primordiale, eternă şi preasfântă -, cum acest sentiment de superioritate, care este lumina primordială în om, a slăbit din ce în ce mai mult în cursul acestei lupte continue şi cum această lumină a vieţii a devenit din ce în ce mai slabă şi mai întunecată, ea ajungând până la punctul în care, dacă Eu nu aş fi venit personal în faţa oamenilor, în proporţiile Mele cele mai frumoase (cu alte cuvinte, în trupul Meu de glorie) pe care Eu le dădusem şi lor iniţial, ei ar fi fost cu siguranţă, în marea lor majoritate, incapabili să Mă recunoască; iar aceasta ar fi fost cu atât mai mult, dacă aş fi venit la ei într-un mod inopinat, ca un pur "Deus ex machina", sub o formă umană neaşteptată; daca aş fi procedat în acest fel, doar Eu singur aş fi fost răspunzător dacă oamenilor le-ar fi fost imposibil să recunoască venirea Mea neaşteptată.'... 25. Desigur că Eu am prevăzut aceasta din eternitate. Astfel, am anunţat într-un mod destul de fidel şi cu precizie oamenilor venirea Mea, prin intermediul a mii de clarvăzători (profeţi) pe care i-am inspirat şi care nu şi-au pierdut lumina divină în această luptă. Când venirea Mea s-a produs în sfârşit, am făcut în aşa fel încât ea să fie însoţită de miracole şi am făcut chiar să apară un om în care sălăşluia un suflet de o înaltă spiritualitate, care era capabil să anunţe oamenilor venirea Mea şi prezenţa Mea pe pământ. Capitolul 2 Spiritul Sfântului Arhanghel Mihail a fost întrupat în Ioan Botezătorul pentru a aduce astfel mărturie despre Domnul nostru Iisus. Doctrina fundamentală: despre fiinţa lui Dumnezeu, despre om şi despre raporturile lui cu Dumnezeu. Despre căderea omului şi despre căile extraordinare ale lui Iisus Hristos .(Ioan l, 6-13) (6) A venit un om care a fost trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan. (7) El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca astfel toţi să creadă prin el. (8) Nu era el Lumina, însă el a venit ca să mărturisească despre Lumină. (9) Lumina aceasta era adevărata Lumină divină care, venind în lume, trebuie să lumineze pe orice om. (10) El era în această lume şi de fapt lumea aceasta a fost făcută prin El, dar cei din această lume nu L-au cunoscut. (11) El a venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit cu toţii. (12) Dar tuturor acelora care L-au primit, adică celor ce cred cu tărie în Numele Lui, El le-a dat dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu. (13) Ei au realizat astfel că erau născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. l . Un om numit Ioan propovăduia pocăinţa; pe malul Iordanului, el îi boteza cu apă pe cei care se reîntorceau către Dumnezeu. Spiritul profetului Ilie sălăşluia în acest om; era acelaşi spirit angelic al celui care l-a învins pe Lucifer, în momentul creaţiei, acelaşi spirit care a fost chemat pe muntele Sinai pentru a readuce la viată trupul lui Moise şi pentru a i-l răpi lui Lucifer. 2. El a venit de sus, ca un martor vechi şi nou în acelaşi timp, sau cu alte cuvinte, ca o lumină provenită din Lumina primordială pentru a depune mărturie despre fiinţa originară a lui Dumnezeu, Cel care s-a făcut trup El însuşi şi a venit ca om - într-o formă umană perfectă – la ai Lui, care provin din El, pentru a-i lumina în noaptea lor şi a-i ajuta să regăsească lumina Sa primordială. 3. Este însă evident că acest om nu era chiar el lumina primordială, dar, la fel ca toate fiinţele, era şi el o scânteie din aceasta. Lui i-a fost dat să rămână unit cu această lumină primordială, din cauza umilinţei sale foarte mari. 4. Şi pentru că el (Ioan) era în mod constant în fuziune profundă cu lumina primordială - pe care el ştia să o deosebească de propria sa lumină, cu toate că aceasta (adică propria sa lumină) provenise din lumina primordială şi nu era decât o oglindire a ei, a luminii divine, pe care o recunoştea şi căreia i-a adus mărturie vie - el a fost martorul perfect al acestei lumini primordiale şi a trezit această lumină în inimile oamenilor atât de bine, încât aceştia au început să recunoască încetul cu încetul că lumina primordială care se încarnase era aceeaşi cu cea pe care toate fiinţele şi toţi oamenii o posedă în mod liber, prin graţie divină, şi pe care ei o pot păstra de-a pururi în toată libertatea, dacă aspiră la aceasta. 5. Adevărata lumină (Hristos) nu era însă martorul, ci mărturia Celui care totdeauna a iluminat şi a însufleţit oamenii care vin pe pământ. Iată de ce se spune în versetul 9 că aceasta este şi a fost adevărata lumină care, la origini, a dat naştere oamenilor ca fiinţe libere şi care a venit acum să le aducă iluminarea completă, care îi va face asemeni Lui. 6. Felul în care Eu, sau lumina primordială, în ciuda tuturor precursorilor şi a celor care au anunţat venirea Mea, am rămas necunoscut oamenilor orbi din această lume - care totuşi, în fiinţa lor profundă, proveneau toţi din Mine sau din lumina primordială, ceea ce este unul şi acelaşi lucru - a fost în mod clar explicat în versetul 5. Să adăugăm totuşi că prin cuvântul "lume" nu trebuie să înţelegem aici pământul care poartă pe suprafaţa lui sufletele aflate sub constrângere, ci că aici este vorba numai despre oameni, proveniţi doar parţial din această materie şi care, totuşi, în calitatea lor de fiinţe libere, nu fac parte sau nu trebuie să facă parte dintre aceste suflete condamnate. Ce pretenţie absurdă ar fi fost să vreau să fiu recunoscut de către pietre, care sunt încă supuse judecăţii! Doar un suflet care deja a devenit liber şi care adăposteşte în el spiritul Meu poate fi capabil să Mă recunoască. 7. Aşa cum am arătat mai sus, aici nu este vorba despre pământ, ci numai despre asemenea oameni care au ajuns la un astfel de nivel datorită stării spirituale a sufletului lor, căci trebuie să ştiţi că numai ei pot alcătui împărăţia Mea, pentru că atunci ei înşişi sunt constituiţi din lumina primordială, care provine din lumina Mea primordială eternă şi aceasta deoarece ei sunt atunci, de asemenea, una cu esenţa Mea fundamentală. 8. Dar această forţă primordială a slăbit în ei, pentru că oamenii s-au crezut superiori ei. Astfel, din cauza orgoliului lor care i-a slăbit, Eu am venit la ei din împărăţia Mea şi încă o să mai vin la ei (A DOUA VENIRE!). Oamenii însă nu M-au recunoscut aşa cum ei nu s-au recunoscut mai mult nici pe ei înşişi ca fiind nemuritori în propria lor existenţă fundamentală, care nu va putea niciodată să fie distrusă, deoarece esenţa eternă a fundamentului lor este propria Mea esenţă. 9. Se înţelege de la sine că în toţi cei care nu M-au primit sau care nu M-au recunoscut, ordinea primordială a rămas perturbată şi odată cu această perturbare a rămas un anumit rău sau păcat, în timp ce aceia care M-au primit, adică M-au recunoscut în inima lor, nu se mai află sub influenţa acestui rău, deoarece ei sunt din nou în fuziune cu ordinea primordială şi cu forţa originară a fiinţei, pentru că ei s-au regăsit astfel în Mine şi pentru că s-au regăsit pe ei înşişi cu ajutorul luminii Mele primordiale care a fost pusă la origini în ei, care este a lor proprie şi care este viaţa eternă indestructibilă. 10. Într-o asemenea existenţă, ei au descoperit nu numai că erau creaturile Mele - aşa cum le revela umilul lor sentiment de a trăi, care nu depinde de altfel decât de bunăvoinţa Mea -, ci şi că ei sunt de asemenea, în mod evident, proprii Mei copii, de vreme ce lumina lor, credinţa lor, sunt asemenea propriei Mele lumini primordiale. Prin urmare, ei au în ei înşişi puterea deplină şi forţa care există şi în Mine, iar prin această putere ei au dreptul deplin nu numai de a fi numiţi copiii Mei, dar chiar şi de a fi copiii Mei, în toată plenitudinea. 11. Credinţa fermă în Dumnezeu este o astfel de lumină; iar Numele Meu, de care sunt legate puternicele raze ale acestei lumini, este forţa, puterea şi esenţa proprie a fiinţei Mele originare, prin care fiecare om are în el dreptul deplin de a fi numit copilul lui Dumnezeu. De aceea se spune în versetul 12 că toţi cei care Mă vor primi în fiinţa lor şi care vor crede cu tărie în Numele Meu vor putea fi consideraţi "Fiii lui Dumnezeu" cu drepturi depline. 12. Al treisprezecelea verset nu apare aici decât pentru a explica mai bine versetul precedent, într-un limbaj mai concis, cele două versete reunite ar putea semnifica: "Celor care L-au primit cu adevărat şi care au crezut cu tărie în Numele Lui, El le-a dat puterea (prin graţie) de a fi numiţi copiii lui Dumnezeu, căci ei sunt născuţi din Dumnezeu şi nu din sânge, nici din voinţa cărnii (a materiei), nici din voinţa omului". 13. Este limpede că aici nu este vorba despre naşterea trupească, ci numai despre o a doua naştere, întru spiritul iubirii de Dumnezeu, printr-o credinţă vie şi adevărată în numele cel viu al lui Dumnezeu care este numit Iisus Savaot. Această a doua naştere poate fi numită de asemenea noua naştere a spiritului prin botezul cerului. 14. Botezul cerului este sinonim cu trecerea perfectă a minţii şi a sufletului - cu toate dorinţele sale - în starea de spirit care trăieşte din iubirea pentru Dumnezeu şi din iubirea întru Dumnezeu. 15. Când această trecere se realizează cu adevărat prin libera voinţă a omului şi când toată iubirea omului se focalizează întru Dumnezeu, omul, graţie unei iubiri atât de sacre, se găseşte în întregime în Dumnezeu şi atunci el devine o nouă fiinţă, mult mai puternică - şi mai vie, ca şi cum ar fi născută din nou, prin faptul că a atins dreapta de maturitate a lui Dumnezeu. Prin această nouă naştere, care nu provine nici din simţurile cărnii, nici din voinţa de a procrea, omul devine un veritabil copil al lui Dumnezeu şi aceasta se realizează prin graţia care este puterea liberă a iubirii de Dumnezeu din inimile oamenilor. 16. Această graţie este chiar acţiunea cea puternică a lui Dumnezeu în spiritul omului, prin care acesta devine Fiul lui Dumnezeu şi astfel el ajunge la lumina divină primordială sau, ceea ce este acelaşi lucru, la dreapta, via şi puternica înţelepciune a lui Dumnezeu. Capitolul 3 Cuvântul Etern întrupat şi martorul său Ioan Botezătorul. Principalele semne ale noii naşteri. Prima şi a doua graţie. (Ioan 1, 14-16) (14) Şi Cuvântul (Logosul creator) s-a făcut trup şi a locuit printre noi, fiind plin de har şi de adevăr. Şi astfel noi am privit slava Lui, o slavă care este întocmai ca slava celui care este născut direct din Tatăl. (15) Ioan a mărturisit chiar despre El, când a strigat: „El este Acela despre care ziceam eu: «Cel ce vine după mine este cu mult înaintea mea, pentru că El era înainte de mine." (16) Şi prin El noi toţi am primit din plinătatea Lui şi am primit har după har; 1. Când omul care a fost astfel creat prin noua naştere a devenit un veritabil copil al lui Dumnezeu, adică în momentul în care el este născut din Dumnezeu Tatăl, prin iubirea pentru Dumnezeu, el ajunge atunci să fie una cu Dumnezeu, spre gloria luminii primordiale care este Fiinţa originară a lui Dumnezeu însuşi; o asemenea fiinţă este propriul Fiu care este născut din Tatăl, lumina cea ascunsă în căldura iubirii atât timp cât iubirea nu se manifestă şi nu iradiază. Această sfântă lumină este de asemenea propria glorie a Fiului venind de la Tatăl, la care ajunge orice om care este născut din nou şi aceastăglorie este graţia eternă şi adevărul; aceasta este realitatea sau Cuvântul (Logosul creator) făcut trup. 2. Aceasta este mărturia pe care Ioan a adus-o, arătând că omul pe care l-a botezat în apele Iordanului era Acela pe care el îl anunţase poporului în predicile sale şi despre care a spus: "Iată-L pe Cel care vine după mine, dar care în realitate a fost înainte de mine", ceea ce semnifică de fapt: iată lumina primordială şi esenţa originală a oricărei lumini şi a oricărei fiinţe, care a precedat orice existenţă şi din care provine orice fiinţă. 3. Această lumină primordială este de asemenea eterna glorie întru Dumnezeu şi Dumnezeu însuşi este această glorie; această glorie a fost Dumnezeu însuşi, întru Dumnezeu, din toată eternitatea. Iar existenţa, lumina şi viaţa liberă a tuturor fiinţelor provin din această glorie. 4. Prin urmare, orice viaţă este o graţie a lui Dumnezeu care umple şi pătrunde complet o formă vie. Viaţa originară a oricărui om este prin ea însăşi expresia gloriei lui Dumnezeu, ea este prima graţie a lui Dumnezeu, dar această graţie suferă din cauza acestui sentiment de superioritate egoistă care se află în conflict cu sentimentul umilinţei ce se datorează în mod necesar intuiţiei omului că el provine din lumina primordială. 5. Şi întrucât această primă graţie era pe punctul de a dispărea în om, lumina primordială a venit ea însăşi în lume, pentru a le arăta oamenilor cum să regăsească această primă graţie, reintegrând din nou această lumină primordială sau această existenţă originară, iar în locul vieţii for Marea Evanghelie a lui Ioan Vol.1 9 vechi, să aleagă o nouă viaţă. Această transformare înseamnă mai întâi acceptarea graţiei în vederea primirii graţiei, sau, ceea ce este acelaşi lucru, abandonarea vieţii vechi născută din slăbiciune şi inutilitate pentru o nouă viaţă fericită şi indestructibilă întru Dumnezeu, prin îmbăierea în plenitudinea paradisiacă a lui Dumnezeu. 6. Prima graţie era o necesitate care nu cunoştea libertatea; ea era deci lipsită de orice constanţă. A doua gratie este astfel o libertate totală, nesupusă nici unei necesităţi şi, prin urmare, veşnic indestructibilă, deoarece ea nu este supusă nici unei restricţii şi nici unei obligaţii. Nu mai există distrugere acolo unde nu mai există duşman, iar prin duşman se înţelege aici tot ceea ce caută să împiedice trăirea şi acţiunea unei fiinţe libere. Capitolul 4 Despre lege şi graţie. Lupta fiinţelor umane care sunt chemate să devină copiii liberi ai lui Dumnezeu. Venirea Mântuitorului. Tatăl şi Fiul sunt mereu uniţi precum lumina şi flacăra. (Ioan 1, 17-18) (17) Căci Legea lui Dumnezeu a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin intermediul lui Iisus. (18) Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; doar Fiul Lui, care este permanent scufundat în sânul Tatălui (inima cea tainică a lui Dumnezeu), Acela L-a făcut oamenilor cunoscut." 1. De fapt, legea lui Dumnezeu care a apărut o dată cu prima viaţă a fost dată încă de la început primului om şi, prin urmare, Moise a fost reprezentantul ei. Dar legea lui Dumnezeu nu a urmărit niciodată să dea cuiva libertatea adevărată, pentru că, în general, legea nu stimulează viaţa, ci dimpotrivă, ea o limitează printr-o anumită constrângere. 2. Prin efectul pozitiv al voinţei imuabile a forţei primordiale, primele idei creatoare au luat formă şi au dat naştere unor fiinţe individuale. O necesitate imuabilă a operat, prin urmare, această separare a fiinţelor şi apariţia lor limitată în spaţiu şi timp. 3. Astfel, fiinţa, adică omul - iar dintr-un anumit punct de vedere divinitatea însăşi, sau, ceea ce înseamnă acelaşi lucru, Fiinţa primordială a lui Dumnezeu însuşi – era separată de originea sa, dar ea încă era conştientă, cu toate că ea era legată de o formă limitată şi era susţinută de o voinţă imuabilă. Dar această stare nu a fost pe placul fiinţei ce a fost astfel creată, şi sentimentul său de superioritate egoistă a intrat atunci în conflict cu conştiinţa limitării şi a separării sale . 4. Pentru aceste fiinţe din prima perioadă, lupta a devenit din ce în ce mai intensă, astfel că legea primordială fundamentală a trebuit să fie întărită. Atunci aceste fiinţe au fost supuse unei constrângeri temporare severe; iar aceasta corespunde apariţiei lumilor materiale solide şi a majorităţii primelor fiinţe. 5. Odată cu fiinţele din cea de-a doua perioadă a apărut şi omul cu învelişul său corporal, pe baza primei sale judecăţi, în ciuda triplei separări de originea sa primordială pe care a recunoscut-o totuşi în el, el a devenit orgolios şi neascultător faţă de o lege uşoară care, nefiind expresia unei voinţe absolute, nu a mai fost decât un sfat sau o directivă care îi lăsa libertatea deplină de a gândi şi de a acţiona. 6. Însă cum el nu a mai vrut să recunoască şi să respecte îndatoririle sale atât de uşoare, a fost apoi supus unei sancţiuni mult mai severe şi mult mai dure, astfel că neascultarea lui l-a costat foarte scump. 7. Fiinţa divină s-a manifestat atunci pe pământ prin Melchisedec, pentru a-i ghida pe oamenii astfel pedepsiţi; dar aceştia au vrut foarte repede după aceea să se lupte din nou. Atunci a fost nevoie ca ei să fie supuşi unei noi legi, pentru a-i readuce la ordine şi după aceea lor nu le-a mai rămas decât o mişcare mecanică ce se afla în opoziţie cu toate înclinaţiile lor. Marea Evanghelie a lui Ioan Vol.1 10 8. Această lege nouă a creat o mare prăpastie, pe care nici un spirit şi nici o fiinţă nu au putut să o treacă. Puţin câte puţin, a început chiar să fie pusă la îndoială posibilitatea de a trece vreodată dincolo de această prăpastie şi astfel a slăbit conştiinţa perenităţii vieţii interioare care, începând cu acest moment, le-a apărut oamenilor ca fiind foarte îndoielnică (cu alte cuvinte, ei au început să se îndoiască de ea). 9. În urma acestei limitări, fiinţa divină originară a apărut pentru prima oară în toată splendoarea şi plenitudinea Ei, în persoana lui Hristos. 10. Creaţia divină originară le-a fost astfel oferită din nou oamenilor. Toate slăbiciunile lor au putut fi astfel distruse prin această nouă graţie care le-a fost dată oamenilor, prin această nouă viaţă plină de lumină veritabilă, care le arăta calea cea dreaptă şi adevăratul scop al existenţei lor. 11. Cei care L-au recunoscut pe Iisus, au primit acum o adevărată cunoaştere a lui Dumnezeu şi, astfel, pentru prima dată, au putut să-L vadă pe Dumnezeu, pe care până atunci nici o altă fiinţă nu a putut să-L vadă vreodată în întreaga Sa plenitudine şi splendoare. Oamenii au putut atunci să-L vadă în exteriorul lor, alături de ei şi, prin El, au putut să se recunoască ei înşişi, precum şi propriul lor destin perfect liber. 12. Prăpastia de netrecut care fusese stabilită de lege a fost astfel din nou astupată. Din acel moment, toţi oamenii au putut şi pot să se elibereze de jugul acestei legi, cu condiţia de a transforma cu adevărat vechiul om în omul cel nou, întru Hristos, aşa cum, de altfel, se spune: "trebuie să ne dezbrăcăm (separăm) acum de vechiul om pentru a ne îmbrăca (a ne uni pentru totdeauna) cu omul cel nou", sau: "cel care iubeşte viaţa sa cea veche acela o va pierde, însă acela care fuge de ea va câştiga, fără îndoială, o viaţă nouă. Iată care este noua Evanghelie cea vie a lui Dumnezeu, care este anunţată din sânul Tatălui". 13. Expresia: "Cel care se află în sânul (inima tainică, esenţială a) Tatălui" este echivalentă cu: "cel care a fuzionat profund cu înţelepciunea supremă, originară a lui Dumnezeu" sau: "propria Fiinţă interioară a lui Dumnezeu sălăşluieşte în mod tainic în iubire, la fel cum lumina se află în foc". La fel, o căldură pură şi puternică provine din iubire, iar existenţa ei în noi generează din nou căldura tainică ce produce la rândul ei lumina cea tainică, în felul acesta, din iubire, care este asemănătoare naturii Tatălui şi care în realitate este Tatăl însuşi, rezultă lumina supremă a înţelepciunii divine care este asemănătoare Fiului, ea fiind chiar Fiul însuşi, ei nefiind doi, ci Unul. Iisus este mereu una cu Cel care este numit Dumnezeu, la fel cum lumina şi căldura, sau căldura şi lumina, sunt unul şi acelaşi aspect, deoarece adeseori căldura produce lumină şi lumina produce căldură.