5 ianuarie 2011

Ierarhia spirituala

Este o comparatie extrem de potrivita aceasta a ierarhiei spirituale divine cu cea a manifestarii fizice a planetelor si Sorilor.
Asa cum in jurul planetelor se invart lunile si in jurul sorilor planetele si toate acestea in jurul centrului unei galaxii, galaxie care la randul ei se invarte in jurul unui altfel de centru si soare in cadrul unui nor de galaxii, care are si el un centru si care la randul lui…
In acelasi mod fiintele spirituale autentice, una cu Dumnezeu, sunt asemenea sorilor in jurul carora se invart planetele. In jurul planetelor se pot invarti lunile; atat planetele cat si lunile nu au lumina in sine ci primesc de la Soare.
Sa stiti ca exact asa este. Si sa mai stiti ca planetele si lunile nu se pot revolta impotriva soarelui de care depind intru-totul , tineti minte, depind intru-totul.
Toti parcurgem acelasi drum, intai am fost luni , apoi planete apoi vom fi sori din ce in ce mai mari daca urcam si suntem binecuvantati sa urcam.
Chiar si intruparea Fiului a parcurs si in continuare parcurge acelasi drum. Chiar daca Fiul este una cu Tatal inca de la inceput, ca intrupare a fost intai copil, apoi tanar si apoi inger, apoi zeu si mare zeu si urca in continuare in functiile pe care le primeste.
Spre lamurirea definitiva a acelui “Eu sunt judecatorul tau”... Am ajuns la concluzia ca Iisus insusi i-a spus ingerului cazut asta, care intr-adevar si-a facut simtita prezenta intr-un mod cat se poate de vizibil…
Dumnezeu judeca si in cazul copiilor judeca cu iubire si masura daca este cazul, dar judeca.
Planetele trebuie sa intre in ascultare deplina si nu exista sistem solar armonios in care viata sa apara fara aceasta ordine desavarsita.
Dumnezeu o sa va mustre in continuare direct daca de mustrarile exterioare nu ascultati si va semetiti ca si cand ati fi ceva si ati cunoaste ceva.
Cei care trebuie sa se smereasca sa se smereasca iar cei care trebuie sa straluceasca si sa ia decizii sa straluceasca si sa ia decizii. Nici planetele si nici lunile nu daruiesc lumina si daca nu voiesc sa o primeasca vor fi literalmente desprinse de pe orbite si vor pluti in haos pana se vor izbi de cine stie ce alte corpuri ceresti, adica pana ce vor muri. Nu direct, intai vor fi destituite, din planete in luni... daca intr-adevar nu asculta si fac greseli consecutive.
Celor care s-au grabit sa ma judece Dumnezeu le va intoarce distinct masura, distinct si vizibil. Uneori un cucui te invata care e calea cea buna si daca cucuiul si mai rau te indarjeste in neasculatre atunci nu ai ce cauta pe cale si vei merge acolo unde sunt cei neascultatori.
Invatati pentru ca nu aveti experienta interioara.
In mod normal zilnic noi trebuie sa interactionam cu zeci de duhuri. Omul este un fantastic sistem de emisie receptie, suntem o veritabila nava spatiala la bordul careia vin multi vizitatori, ingeri sfinti dar si multe alte fiinte care coboara din ceruri sau care vin din locuri mai putin spirituale…
Daca Iisus a vorbit aici cu ingerul cazut, mari lucruri si minuni se vor intampla in continuare.
Si tot El a spus ca sunt iertati si binecuvantati cei care au gresit pentru ca aceasta uluitoare si destul de cutremuratoare iata pentru unii experienta a fost din cauza Lui.
Incercarile sunt mai mult decat necesare nu atat pentru judecata ci pentru a vedea locul, rostul si limitele fiecaruia. Nu trimiti copilul la universitate si nici studentul la gradinita.
Si nu e nici un pacat si nici o problema daca esti copil sau student. Aici varsta nu are nimic de a face. Spirite cu varste mici in aceasta lume stau in imediata apropiere a lui Iisus si invata intr-o luna cati altii intr-o viata si la fel fiinte batrane fizic abia daca invata alfabetul spiritual.
Aveti deci grija pe cine ispititi si pe cine incercati si amintiti-va sa nu judecati.
PS: sunt multi care nici nu stiu ca pamantul e rotund si se invarte in jurul Soarelui...;) Si cei pasa soarelui de asta?

3 comentarii:

  1. Văd că tema judecării/nejudecării a fost dată multora în timpul din urmă! Se pare că e o temă importantă, mai ales pentru cei care vor să evolueze de la luni, la planete, şi mai departe, după cum zici.
    Vom vedea ce ne mai rezervă "şcoala"!:)
    O zi bună pe cale!

    RăspundețiȘtergere
  2. E greu pana reusesti sa invoci pe cineva mare cum ar fi Iisus... daca stapanesti asta scoala esti chiar tu pentru ca El o sa vorbeasca tuturor celor din jurul tau sfatuidu-i si binecuvantandu-i...
    Mai sunt si altele pentru ca exista intr-adevar o cale a zeilor sustinuta chiar de Tatal ceresc, o scoala a zeilor.
    Deci suntem privilegiati avand acces la acestia mari... Trebuie rabdare si intelepciune.
    Nu zice nimeni sa nu judeci dar judecata sa vina de la Dumnezeu si sa fie o lectie celui judecat in cazul in care nici un alt instrument mai subtil nu mai merge, iubire, mustrare etc...
    Pentru copiii Lui, El este iubire... Dar cei care nu mai asculta de iubirea Lui cad in mustrare si chiar judecata, dar noi trebuie sa ne rugam mereu si mereu sa ne ierte si sa aiba mila de noi, sa nu ne judece, ci sa ne miluiasca, de aia se spune "Doamne Iisuse miluieste-ne! " :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Spre exemplu daca cineva ma judeca nu poate sa aiba parte de mine...
    Iata El ne-a daruit o poveste cu totul iesita din comun despre judecata. Minunati-va si voi deci!
    DESPRE NESTIUTELE JUDECĂTI ALE LUI DUMNEZEU

    RăspundețiȘtergere