Astazi aud foarte limpede cum Iisus spune: Ritualul si biserica nu trebuie sa fie o piedica in calea iubirii ci dimpotriva sa amplifice iubirea de Dumnezeu si de aproape.
Ori din nefericire astazi cei care nu au biserica si nici credinta sunt mult mai plini de iubire pentru aproape decat cei de prin biserici care sunt foarte atenti sa nu se amestece cu cei diferiti de ei.
Iisus este afectat de aceasta atitudine a acestora care resping si dipretuiesc pe ceilalti sau se considera superiori lor tocmai in numele Lui.
Nu te considera superior pentru ca ai o biserica ci mai degraba inferior pentru ca tie Domnul o sa iti ceara mai mult decat pacatosului fara credinta si religie si este foarte posibil sa nu ai de unde sa dai mai mult si pacatosul sa aiba parte de Dumnezeu mai mult decat tine deoarece in momentul pocaintei este posibil sa fie mai plin de indatorare decat ai fost tu vreodata si sa planga pentru Dumnezeu mai mult decat tine ca recunostinta pentru gratia Lui.
De aceea va spun, iesiti din biserici, biserica voastra sa fie Hristos si religia voastra Dumnezeu.
Nu predicati decat Iubirea si Adevarul, nu chemati pe oameni decat la acestea.
Este strigator la cer ca crestinii nu pot fi frati unii cu altii si ca au inteles cu totii gresit idnemnul lui Pavel.
Sminteala a ajuns atat de mare ca unii crestini considera icoanele si crucile idoli.
O, dar nu v-a dat Dumnezeu minte si intelepciune?
Fiti frati unii cu altii si iubiti-va asa cum Iisus doreste.
Bucurati-va de toate bisericile ca si cum toate ar fi ale voastre.
Daca cele vechi nu existau cele mai noi cum ar fi aparut?
Daca Iisus ar fi contemproan cu noi, oare nu ar fi casa noastra plina de poze cu El?
Considerati icoanele poze cu El si poze ale sfintilor si ingerilor.
Cum sa ii imbratisati pe cei din alte religii daca voi nu puteti sa imbratisati nici pe cei din bisericile lui Hristos?
Cati oameni ai imbratisat in numele Lui , asta te va intreba Dumnezeu.
Si trebuie sa o faci in inima ta si uneori nici nu trebuie sa stie acela, e suficient ca tu sa il binecuvantezi in inima ta.
Nu dispretui pe nimeni, nici o biserica.
Fiecare biserica este o poarta spre Dumnezeu care marturiseste despre Iisus si despre Dumnezeu.
Fiecare are lipsurile ei dar si calitatile ei. Cunoaste-le si imbogateste-te cu ele.
Sunteti chemati al desavarsire dar cati dintre voi lucreaza pentru desavarsire?
Adevarat, parca misiunea voastra este acea de a va cosnerva exact asa cum sunteti pe voi si biserica voastra.
Ati schimbat chiar intelesul scripturii in asa fel incat sa corespunda bisericii voastre , din orgoliu ca sa va distingeti de celelalte si sa fiti deasupra lor.
Ba pentru unii antichristu e dusmanul bisericii lor si nu al lui Hristos.
Oricine spune ceva rau de biserica lor e considerat antichrist si Hristos trebuie sa faca temenele mari in fata bisericii oricui ca sa fie crezut de vreun mesager care trebuie sa trasmita mesaje de la El.
Aflati ca , asa cum am mai spus, in viitor, nici o singura biserica din cele de azi nu va mai fi si intr-un viitor mai indepartat nici macar Pamantul nu va mai fi.
Totusi Iisus va fi si atunci.
Ce fel de crestin esti tu daca un loc inchinat lui Iisus , diferit de biserica ta, nu este bun pentru tine ci bun de dispret.
Iisus ii iubeste pe toti crestinii indiferent de biserica si apoi pe toti oamenii indiferent de religie.
Ce om s-a nascut singur intr-o religie?
Cu atat mai mult daca ati obtinut religia si credinta prin nastere si nu prin cautare sunteti asemenea celor din alte religii.
Vedeti dar ca asa cum voi v-ati nascut aici asa s-au nascut ei in islam s-au buddhism.
Cunoasteti-va unii pe altii.
Cum sa fii atat de nebun, asemenea talibanilor, incat sa crezi ca simbolul religios al fratilor tai din alta religie trebuie distrus si dispretuit?
Chiar nu aveti deloc minte si iubire si intelepciune?
Nu te-a imbratisat Iisus pe tine cand nu aveai alta religie decat pacatul si alta credinta decat nelegiuirea?
Deci daca Hristos te-a imbratisat in pacatul tau si te-a scos din el cum tu nu poti sa imbratisezi pe fratele tau in religia lui oricare ar fi ea?
Intreaba-te ce religie au ingerii si ce religie dau ei celor in fata carora apar?
Aceeasi religie sa ai si tu si la fel ca si ei converteste-i pe oameni la singura religie care este Dumnezeu, Adevar si Iubire.
Au toti oamenii ingeri pazitori indiferent de religie?
Atunci mai bine mediteaza la intelepciunea lui Dumnezeu pentru ca Dumnezeu vrea de la tine rafinament si intelepciune si iubire.
Nu ai vazut cum Dumnezeu te calauzeste spre intelepciune , cum te incearca si te purifica si iti deschide inima pentru cunoastere si lumina?
Asa cum orice biserica se distinge prin ceva si are lucruri bune si minunate in ea la fel vom gasi in fiecare religie adevaruri divine mai mari sau mai mici si reflexii ale lui Dumnezeu.
Buddha a fost un credincios cu mult mai mare decat noi, pentru ca a lasat palatul si bogatiile si si-a sacrificat toata viata pentru a-l gasi pe Dumnezeu.
Ce model spiritual acest Buddha!
Crezi tu ca Dumnezeu punea in fruntea unei religii altceva decat un model spiritual?
Ce treaba are xenofobismul religios cu Hristos si cu Dumnezeu.
Crezi tu ca Iisus nu va rezista adevarurilor din celelalte religii? Crezi tu ca nu e loc in crestinism de ce e bun si adevarat in celelalte religii?
Cu cat oamenii vor fi mai rigizi in atitudinea lor cu celelalte religii si fata de fratii lor din ele cu atat judecata va fi mai mare.
Judecata vine peste rigiditatea si intransigenta si impermeabilitatea lor la ploaia iubirii divine.
Valorile divine transcend religiile.
Esti chemat la cunoastere si la desavarsire.
Iata am sa iti ofer o meditatie foarte puternica care te va lumina.
Intreaba-te in ce biserica ii vom baga pe extraterestrii si cu ce botez ii vom boteza?
Ce parere ai, sa ii facem catolici, ortodocsi sau protestanti. Ei ce zici?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu