12 aprilie 2011

Despre cei alesi si despre numarul Fiarei

Aceasta este una din multele meditatii revelatoare pe care Iisus ni le ofera.

40. Atunci, din doi care vor fi în ţarină, unul se va lua şi altul se va lăsa.

41. Din două care vor măcina la moară, una se va lua şi alta se va lăsa.

Iata doi oameni fac acelasi lucru, si evident nu este vorba doar de munca la camp ci dupa cum ne confirma Iisus(Matei 7, 21-22) si de activitatile religioase. Nu va cunosc le spune unora care ii spun Doamne dar nu fac voia Lui.

Cum sa ne situam in categoria celor care nu vor fi lasati?

Lucrand pentru Dumnezeu si pentru aproape.

Ne-a fost revelat ca sensul spiritual al numarului fiarei este acela ca omul a inversat ordinea divina a lucrurilor si in loc sa lucreze in proportie de 600 de masuri pentru Dumnezeu, 60 pentru aproape si 6 pentru sine, omul deci a ajuns sa lucreze numai pentru sine si aproape deloc pentru Dumnezeu inversand acest numar care, repet, reprezenta dimensiunea fizica a lui Adam de aceea se spune ca este numar de om. Adam era un urias, traia intr-o perioada in care oamenii ajung pana la o mie de ani si aveau o inaltime uluitoare in comparatie cu ceid e astazi, adica in Tetra Yuga .

Asadar inaltimea lui Adam era de 666 de inch, aproape 17 metri iar a Evei de 600 de inch.

Cornilescu a tradus aici exceptional pasajul din Facere, care iata confirma sensul exact si anume ca uriasii existau si nu fii lui Dumnezeu, care in fapt erau exact acesti uriasi, au nascut acesti uriasi prin impreunare cu fetele oamenilor. Explciatia exacta este urmatoarea.

Existau doua comunitati pe Pamant. Cei din munti , uriasii, fii lui Dumnezeu, urmasii lui Seth, si cei care se retrasesera la campie, urmasii lui Cain, care pierdusera din inaltime.

Fii lui Dumnezeu, uriasii, au coborat la campie si le-au placut femeile celor de acolo si si-au luat sotii dintre ele.

Acestia din munti deoarece traiau dupa voia lui Dumnezeu, erau numiti fii ai lui Dumnezeu, iar cei de la campie, urmasii lui Cain, care nu mai aveau nici o treaba cu voia lui Dumnezeu, erau numiti oameni.

Aceasta unire nu a fost voia lui Dumnezeu, atat pentru ca femeile oamenilor erau cam desfranate cat si tocmai pentru ca datorita acestei desfranari si frumuseti exterioare erau atrasi barbatii din munti.

Felicitari lui Cornilescu pentru acest pasaj cu totul exceptional! Multumim Doamne pentru aceasta traducere!

4. Uriasii erau pe pamant in vremurile acelea si chiar si dupa ce s-au impreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor si le-au nascut ele copii: acestia erau vitejii care au fost in vechime, oameni cu nume. Facerea 6

Verifica si vei vedea ca tot ce faci faci pentru tine, pentru binele familiei tale si pentru binele celor care iti plac.

Ce faci pentru Dumnezeu? Ce faci pentru aproape?

Cate din actiunile tale de ieri au fost pentru Dumnezeu facute? De cate ori te-ai pus la dispozitia Lui?

Ce ai facut pentru ceilalti, actiuni total altruiste din care tu sa nu beneficiezi nimic?

Aceasta este diferenta dintre cer si infern.

In cer nimeni nu lucreaza pentru sine ci doar pentru Dumnezeu si pentru aproape iar in infern toti lupta impotriva celorlalti si impotriva lui Dumnezeu.

Primul pas important in aceasta apropiere de Dumnezeu este dedicarea unui numar de ore zilnic Lui.

Pentru rugaciune si meditatie, pentru ajutorul celorlalti.

Este un fel de voluntariat. Voluntariatul este foarte bun. Te invata sa lucrezi pentru cineva fara sa primesti nimic sau mai nimic in schimb.

Evident ca lucrand pentru Dumnezeu primesti biencuvantarea Lui, care, nu-i asa, este cel mai pretios lucru.

Asadar ai nevoie de program zilnic de rugaciune daca vrei sa lucrezi pentru Dumnezeu.

Trebuie sa te inveti sa te rogi si sa meditezi.

Imi place foarte mult sa vad ca anumite biserici vorbesc serios despre contemplatie si meditatie.

De asemenea trebuie sa fii unit in cuget si spirit cu cei asemenea tie si mai ales cu cei superiori tie.

Daca mergem fiecare pentru el nu vom face mare lucru dar daca actionam impreuna si ne rugam impreuna atunci vom putea muta si muntii din loc.

Daca esti atent ai vazut ca toti cei care ne pretuim si tinem unii la altii avem anumite lucruri in comun.

Imbratisarea tuturor bisericilor si chair a tuturor religiilor.

Dumnezeu pe multi ne-a plimbat dintr-o biserica in alta tocmai pentru a le cunoaste.

Si iti recomand in numele lui Iisus ca daca ai asimilat o biserica sa mergi mai departe sa treci la alta si sa asimilezi cat mai multe.

Nu fi lipsit de minte incat sa crezi ca Iisus vrea de la tine altceva decat sa fii desavarasit.

Iisus te pregateste pentru comuniatea spirituala din cer care va avea proiectie si pe Pamant in curand.

Iata pana acum nici o bsierica nu a putut sa manifeste, sa materializeze, comunitatea spirituala din cer.

Deoarece suntem in plina Revelatie (Apocalipsa) ai vazut ca peste noi revelatii curg in continuu , coplesindu-ne cu fericire si cunoastere si iubire.

Multi din biserici vor juca rolul fariseilor si evreilor in evenimentele Revelatiei si vor lupta impotriva Revelatiilor…

Luati crestinismul in ansamblu lui cu tot ce are, cu toata istoria.

Acestia care trec dintr-o biserica in alta si spun ca s-au convertit sunt saraci cu duhul si in somn spiritual profound.

E adevarat este posibil ca anumite biserici sa iti placa mai mult, sa fii mai compatibil cu ele, dar tu de dragul lui Iisus si al lui Dumnezeu trebuie sa le asimilezi pe toate pentru ca in cer ingerii sunt aceiasi pentru toti.

Nu uita ca Apocalipsa inseamna Revelatie.

Si ca Iisus a comparat sfarsitul si intoarcerea Lui cu Potopul.

O lume noua se naste si foarte putin din cea veche va mai ramane.

Nu te pierde intr-o singura biserica.

Iata te indemn in numele Tatalui ceresc, fii simultan si catholic si ortodox si protestant.

Fa asta de dragul lui Iisus deoarece El se reflecta in toate si in niciuna deajuns.

Dar iata un indemn si mai bun este acesta.

Nu apartine niciunei biserici ci numai lui Iisus si lui Dumnezeu.

Fii ca mine, adevarat spovedania si impartasania mea este mai valoroasa decat oricare alta exterioara.

Hai, e momentul sa intelegi cum functioneaza toate acestea.

Meditatia ne poarta spre Dumnezeu dupa cum puteti vedea.

Asadar multi lucreaza pentru ei afisandu-l doar pe Iisus si religia lor.

Dar ei sunt la panda sa creasca propriile lor rezerve, fie ele si de simpatie.

Ei vor sa se ridice deasupra celorlalti folosindu-se de numele lui Iisus.

Ei cred ca e ceva de capul lor in fata lui Dumnezeu si in orbirea si nestiinta lor isi etaleaza prostia considerand-o cunoastere si intunericul considerandu-l lumina.

Studiati, studiati, cautati, cereti, daruiti.

Tatal l-a dus pe Iisus pana in India si la trecut prin toate bisericile si religiile…

Biserica ideala crestina ar putea fi biserica catolica dar fara ritual. O biserica catolica in care credinciosii sa intre in rugaciune si meditatie profunda, impartasindu-se astfel…

Biserica catolica sta cel mai bine in relatia cu celelalte biserici si religii, are cei mai multi sfinti autentici, cele mai mutle mesaje de la Iisus si de la Dumnezeu.

Dar trebuie sa invete ritualul interior.

Deja cunaosterea spirituala a oamenilor creste cu fiecare zi, a celor alesi, incat in curand vor considera o gluma indemnul la practicarea ritualului exterior.

Iisus da dovada de multa umilinta neparasindu-si bisericile.

El este un fel de profesor universitar obligat de oameni sa predea in gradinite…

Dar lucrurile se vor schimba nu-i asa?

Multumim Doamne Iisus pentru calauzire si pentru revelatii si binecuvantari.

2 comentarii:

  1. Aşa este, nu are rost să trecem în mod exterior, ca ritual, de la o biserică la alta, chiar dacă simţim că o alta ni s-ar fi potrivit mai bine. Nu ştim dacă, ajunşi acolo, nu vom descoperi alte limitări şi lipsuri, mai mari decât în cea originară...
    Dar, după cum ai spus, este bine ca în spirit să aparţinem tuturor bisericilor, să înţelegem că ele sunt toate miresele lui Hristos - aşa cum se spunea despre Biserica creştină originară. Mai mult, dacă reuşim să înţelegem că nu numai bisericile creştine, dar toate religiile, sunt forme de manifestare ale Aceluiaşi, e şi mai bine.

    Partea cu numărul fiarei mi-a plăcut şi mie, şi am înţeles mai bine de la Lorber decât de la apologeţii creştini patentaţi. E o "ecuaţie" simplă, dar cât de greu să o menţinem în forma asta...:)

    Multă lumină, şi să ai parte de multă înţelegere din partea celor care trebuie!

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, o sa caut textul si cred ca o sa recitesc Casa Domnului in intregime, este prima carte revelata prin Lorber, o mare opera, ne sunt povestite cele mai importante evenimente spirituale de la Adam si pana la Potop si cu amanunte declansarea Potopului, cum toti il luau in ras pe Noe si chiar si dupa ce apele inundasera cel mai mare oras de se plimbau cu barca de ziceai ca sunt la Venetia tot nu s-au dus la el...
    Ba chiar au asistat cum o coloana imensa de animale era condusa de ingeri spre muntele lui Noe, evident ca ei nu stiau ca sunt ingeri...
    Asa va fi si acum, cine stie poate arca de data asta o sa fie formata din nave extraterestre si acestia orbi o sa strige pana in ultima clipa tampenii celor care incearca sa le explice cum stau lucrurile cu ei, cu biserica lor si mai ales cu Iisus.
    Dar Viata (eterna) si Cunoasterea sunt comori prea mari ca sa le obtina cine nu le cauta.
    Sa-i multumim lui Dumnezeu ca ne-a dat intalnire aici si ca ne revelaza lucruri uluitoare despre Sine si despre ce si cum va fi sub cerul si pe pamantul cel nou.
    Esti inteleapta Florina ca un maestru spiritual, Dumnezeu sa iti daruiasca tot ce ai nevoie.
    Iata ca tine asa vor fi slujitorii noului pamant si cer :)
    Oare exista preoti si pastori in Cer?
    Atunci sa fim cu totii ingeri si sa ne impartasim in mod ceresc din trupul si sangele lui Iisus!

    RăspundețiȘtergere