Pentru orice minte limpede lucrurile stau exacta sa cum le-a revelat Domnul.
Dar pentru mintea cea prostita de biserici prin prejudecati, dogme si diferite alte siretlicuri lucrurile sunt obscure si de-a dreptul copilaresti.
Avem privilegiul si gratia de a fi in fata discursului original, netranscris sau copiat…
Adevarat oamenii nu au inteles niciodata ce isneamna trupul si sangele lui hristos nici macar cei prezenti in fata Lui, deci trebuie sa ii scuzam pe cei care mai tarziu au dat o interpretare iata mai acceptabila pentru intunecimea celor 2000 de ani care au trecut dar de neacceptat pentru lumina cerului si pamantului cel nou.
Iata cata valva au facut si cat de neintelese au fost metaforele Lui Hristos chiar de la inceput.
Aceste randuri sunt scrise la sugestia si indrumarea directa a Lui Mesia, Iisus Hristos, si sunt o lamurie definitiva a subiectului atat pentru acest moment cat si pentru eternitate!
15. E drept ca parintii vostri au mancat mana in pustie( viata senzoriala a carinii), dar ei sunt morti, si multi dintre ei sunt morti chiar in sufletele lor. Insa painea aceasta, pe acre Eu v-o ofer prin Mine Insumi si acre este coborata cu adevarat din Cerul intregii existente si vieti, face ca fiecare dintre cei ce mananca din ea(accepta cu credinta Invatatura si se conformeaza ei) sa nu mai moara in vecii vecilor.
16. Cu adevarat! Eu sunt painea cea vie care s-a pogorat din Cer! Iar cine mananca din painea aceasta(accepta in fapt invatatura) va trai in vezi! Si, vedeti voi, painea pe care Eu o voi da pentru viata oamenilor acestei lumi este chiar trupul Meu! (Aici trebuie inteles invelisul exterior, material al Cuvantului Meu, in interiorul caruia se afla Cuvantul cel Viu, spiritual,a semenea germenului viu in invelisul sau cel mort.)
17. Aceasta a fost prea mult pentru acesti iudei, acre nu aveau nici eca mai vaga idée despre sensul spiritual al lucrurilor, asa ca ei au inceput sa se certe de-a binelea intre ei.
18. Unii spuneau: “Dar lasati-l sa vorbeasca si vom vedea ce va iesi pana la urma!”
19. Cei mai agitati insa ziceau: “Ei asta-I, doar se vede dintr-o singura privire ca omul nu este in toate mintile! Mai inainte el era inca painea din cer, pe care trebuia s-o mancam spre a dobandi viata cea vesnica; dar acum pretinde sa-I mancam chiar trupul! Nebunie curata! Cum ar putea acesta sa ne dea trupul sau sa-l mancam? Si cati oameni s-ar putea satura oare din trupul lui, spre dobandirea vietii vesnice?! Daca aceasta este conditia pentru dobandirea vietii vesnice a sufletului, atunci doar foarte putini o vor putea dobandi.
20. Eu am spus: “N-aveti decat sa va certati cat vreti, dar lucrurile stau exact asa, cum v-am spus Eu voua. Si va mai spun ceva: Daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi!” (In privinta trupului, s-a spusdeja ce reprezinta el, sangele, ca fluid vital, care da adevarata viata trupului fizic, il mentine, il hraneste si-I ofera germenele vietii pe care trebuie sa-l reproduca, reprezinta miezul spiritual propriu-zis, interior, in cadrul cuvantului exterior.)
21. De data aceasta, unii dintre iudei au fost depasiti cu totul.
22. Altii chiar au inceput sa rada in hohote. Cei mai moderati insa au spus: “Lasati-l sa termine ce are de spus! Cine stie ce poate iesi de aici pana la urma! Doar stim bine ca nu odata a vorbit cu multa intelepciune.” Si Mi s-au adresat, spunand: Dragul nostru Invatator, te rugam mult sa ne vorbesti pe intelesul nostru!”
23. Iar Eu le-am spus: “Cum as putea sa o fac? Vorbesc ca acela drept care m-ati recunoscut pe munte, deci ca un mare proroc. Dar aratati-Mi un proroc care a vorbit vreodata intr-un alt mod catre popor! Va spun deci inca o data: cel ce va manca trupul Meu si va bea sangele Meu, acela va avea Viata Vesnica, iar Eu il voi invia in ziua de apoi. Caci trupul Meu este adevarata hrana si sangele Meu, adevarata bautura a vietii.
24. Si va mai spun inca: Acela care va manca trupul Meu si va bea sangele Meu va ramane in Mine, si Eu in el. Precum tatal cel vesnic viu M-a trimis pe Mine, iar Eu acum traiesc aici prin Voia Tatatlui, tot asa si acela care ma mananca pe Mine va trai prin Mine. Si tocmai aceasta este painea aceea care, asa cum am spus mai inainte, s-a pogorat din Cer si care se deosebeste de mana pe care au mancat-o parintii vostri in pustie si au murit, dupa cum v-am mai spus; iar acela care mananca painea aceasta va trai in veci.”
Cap 45 - Cum a judecat poporul cuvantarea Domnului Iisus Hristos
1. Cum eu vorbeam intr-o sinagoga din Capernaum, o multime de iudei li s-au alaturat ucenicilor mei, care deja erau numerosi, si multimii immense care Ma urmase inca de la Ierusalim, iar invataturile Mele, de neinteles chiar si pentru primii Mei ucenici, au starnit mare valva si au dat nastere la multe dispute.
2. Unii spuneau: “Nu se poate sa se fi referit chiar la carnea si sangele trupului sau.”
3. Altii, la randul lor, ziceau: Bine, dar ce altceva sa intelegem din spusele sale? Daca este cu adevarat un intelept si vrea sa povatuiasca poporul, atunci sa le vorbeasca oamenilor astfel incat ei sa-l poata intelege. Caci noi nu suntem decat niste simpli oameni si nu spirite, iar un adevarat intelept trebuie sa-si dea seama cu ce fel de ascultatori are de-a face. Dar aceste cuvinte au fost atat de dure si absurde, incat cine sa le poata intelege? Ne mira doar ca atat de multi oameni l-au putut asculta atata vreme. Caci daca el ar fi vorbit in limba indienilor, tot atat de mult am fi inteles!”
4. Si cei mai moderati au spus din nou:”Acest lucru pare destul de adevarat pentru moment, dar noi credem totusi ca, in spatele vorbelor sale, se ascunde cu totul altceva, si ca intentionat a vorbit el astfel, pentru a ne determmina sa gandim mai profound. Daca l-am ruga sa ne dea niste explicatii mai clare, poate ca ni le-ar da!”
5. Si din nou ceilalti: “ Dar n-am facut chiar noi aceasta? Cand a fost sa ne explice cum sa-l intelegem noi pe el ca pe painea cea adevarata coborata din cer, ne-a vorbit despre trupul sau, care ar trebui mancat, si despre sangele sau, care ar trebui baut, spre dobandirea vietii celei vesnice! Prin urmare, fie sunt niste invataturi rostite intentionat atat de enigmatic, incat nimeni sa nu inteleaga nimic, fie omul, altminteri foarte la locul lui, si-a permis si el odata o gluma. Dar oricum as sta lucrurile, niciuna dintre cele doua variante nu ne poate fi de vreun folos! Asa ca, daca aveti un dram de bun-simt, faceti ca noi si vedeti-va de treaba!”
6. Si atunci multi au plecat din sinagoga, unde n-a mai ramas decat multimea de ucenici si , fireste, cei doisprezece apostolic alesi. Caci acestia inca maia steptau o explicatie. Dar pana si acestia murmurau intre ei spunand: “E totusi foarte ciudat cum S-a purtat! Cu niste vorbe mai limpezi si mai aproape de intelegerea omului ar fi putut castiga astazi mii de adepti pentru Invatatura Sa. Asa insa, n-a facut decat sa-I piarda! Caci cine-L va mai putea asculta si accepta de acum inainte?!”
7. Iar iudeii-greci isi spuneau unii altora: “ Este fara indoiala o amre diferenta intre Invatatura Lui din betania si eca de aici! Iudeii care au parasit sinagoga au judecat situatia chiar foarte correct. Dar poate ca va mai explica El o data, mai tarziu, ceea ce a vrut sa spuna – mai ales ca acum au plecat toti aceia care pe munte vroiau sa-L incoroneze rege, astfel ca acum nu-L va mai impiedica nimic sa vorbeasca deschis cu noi.”
8. Observand Eu in sinea Mea ca si multi dintre ucenici erau suparati si murmurau intre ei, le-am spus: “Dar de ce va suparati intre voi?! Nu I-am spus Eu oare unuia dintre ucenicii Mei ca oamenii acestia nu sunt inca nici pe departe copti pentru a primi in sufletele lor Imparatia lui Dumenzeu? Eu insa le-am produs un soc, care ii va marca pentru multa vreme si-I va face cu timpul mai maturi. Caci Eu trebuie sa-mi rpegatesc mai inati oamenii, pentru ca apoi ei sa se dovedeasca in stare sa patrunda mai elsne tainele Imparatiei lui Dumnezeu. Iar acum va intreb pe voi ce veti spune cand ma veti vedea pe Mine, acre ma aflu acum in fata voastra ca Fiu al Omului, siundu-Ma din nou aclo unde am fost dintotdeauna?
9. Iar ucenicii au spus: “Da, da, aceasta este posibil si chiar este un lucru sigur; caci o demonstreaza minunile Tale mai mult decat miraculoase. Dar faptul ca, pentru dobandirea Vietii Vesnice, este nevoie sa mancam trupul Tau si sa bem sangele Tau, acest lucru, Doamne si Invatatorule, asa cum L-ai prezentat Tu, pare pur si simplu irealizabil! Sigur ca noi toti dorim cu ardoare sa scapam de moarte – chiar daca este vorba doar de supravietuirea sufletului caci trupul oricum nu reprezinta decat tarana si praf si nu mai poate fi reinviat. Dar daca acest lucru nu este posibil decat cu sacrificial trupului si al sangelui Tau, care oricum nu ar ajunge decat pentru foarte putini, atunci noi renuntam la viata cea vesnica a sufletului si preferam sa ne ducem viata pana la capat, ca oameni cinstiti, pe pamantul acesta. Insa daca intelegi altceva prin vorbele acestea, atunci ar fi mai bine sa ne luminezi si pe noi. Caci daca Tu mai si intentionezi sa uric intr-o zi, dupa spusele Tale, inapoid e udne ai venit, atunci unde si cum ar mai putea fi mancat trupul Tau si baut sangele Tau? Este evident ca, fara o explicatie suplimentara, invatatura de astazi nu are sens pentru noi.”
10. Eu le-am spus: “N-am spus Eu oare ca e dificil sa predici pentru surzi si sa scrii pentru orbi?! Oare nu duhul este acela care da viata, pe cand trupul nu foloseste la nimic? Iar cuvintele pe care le-am rostit sunt duh si viata, si nicidecum trup si sange pamantesc.
11. Acum insa, va spun voua cu adevarat, ca exista mai multi printre voi care fie nu cred deloc, fie cred doar intr-o mica masura, si exista unii si printre ucenicii Mei mai vechi, despre care Eu am stiut de la inceput ca nu cred cu tarie, iar unul dintre ei este chiar un zgarcit, un hot si un tradator!”
Marea Evanghelie a lui Ioan, vol VI - Jacob Lorber
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu