Dupa moarte fiecare dintre noi ajunge intr-o anumita lume dupa o anumita perioada de timp mai lunga sau mai scurta.
Pana atunci sufletul sta in planul astral scorspunzator pamantului, care este si el tot o lume.
La un moment dat, uneori foarte repede, daca fiinta este evoluata si are legatura cu ingerii si Dumnezeu chiar de pe Pamant, vine la el un trimis, un inger, care se recomanda si ii spune situatia in care se afla.
Multi nu stiu sau nu vor sa recunoasca ca au murit si se considera inca pe Pamant deoarece lumea astrala corespunzatoare Pamantului este o copie aproape identica cu Pamantul.
Daca sufletul este ascultator si umil si il urmeaza pe Inger atunci sufletul urca intr-o lume din Imparatia lui Dumnezeu, numai dupa ce va fi invatat tot ce e necesar si va fi fost binecuvantatd e Inger. Sufletele sunt modelate de inger si invatate si binecuvantate pentru a putea urca impreuna cu el in Imparatie si raman sub aripa lui, raman frunze pe ramura vie care el este din copacul divin.
Daca nu, sufletul merge in lumi inferioare celei de pe Pamant unde are timp sa isi contemple prostia si saracia spirituala regreatand amarnic timpul pierdut pe Pamant in materialitate si animalitate.
Multe astfel de suflete ajung chiar pe Luna, care este un pustiu si de acolo vad Pamantul si regreta amarnic timpul irosit pe Pamant, acolo pe luna suferind de frig foame sete si de pustietatea in care se afla.
Asadar majoritatea fiintelor cat de cat educate care au o viata sufleteasca armonioasa si spirituala merg in lumi cat se poate de concrete care au , la fel ca si aici pe Pamant mari comunitati spirituale, mari orase, care au cladiri si spatii de locuit, desigur astrale si nu materiale.
Fiecare dintre voi va avea o camera cel putin intr-o astfel decasa in subordinea unei case si a unei comunitati astfel incat evolutia voastra sa poata sa continue…
Veti avea si acolo prieteni, cunostinte alaturi de care va veti continua evolutia, cei mai multi iarasi regretand ca pe Pamant nu au facut mai mult pentru a evolua spiritual si a se apropia de Dumnezeu.
Pamantul este o veritabila trambulina spirituala daca sufletul stie sa intre in ascultare de Dumnezeu.
De Dumnezeu si mai putin de biserici si slujitorii lor mai mult sau mai putin luminati.
Daca aveti norocul sa urcati intr-o astfel de lume spirituala si sa faceti parte dintr-o astfel de mare comunitate ai caror superiori sunt marii ingeri si Iisus atunci moartea va fi pentru voi ca si o plecare la Paris, orasul luminilor…
O simpla dezbracare a unei haine uzate care este trupul fizic.
Toti copiii care mor de mici merg in apropierea unor suflete inger care ii cresc cu rabdare. Este posibil ca si voi femeile sa aveti asfel de misiuni in lumile de dincolo, sa cresteti copiii care pleaca de prea mici de aici…
Uneori pleaca tocmai ca sufletele lor sa fie salvate…
Noi aici avem o sansa uluitoare pentru ca ni s-a revelat atat trecutul spiritual cat si viitorul spiritual…
Eu am pentru tine atat cheile Imparatiei cat si mai ales crucile pe care trebuie sa le porti pentru a ajunge cat mai sus…
Nu ai decat sa fii incapatanat si sa faci ce vrei tu, eu stiu ca te vei lua singur de urechi dincolo cand vei vedea unde puteai sa urci daca ascultai…
Pentru ca vor veni la tine sa te ajute, sa te mangaie cei care acum asculta.
Si prietene cand vei vedea splendoarea lor spirituala, cand vei vedea cat s-au apropiat de Tatal …
Prin gratia lui Dumnezeu, nu numai ca Aceasta mi-a dezvaluit secretele evolutiei spirituale dar chiar mi-a daruit chiar izvoarele eterne ale desavarsirii…
Tu, tu, ma vei cunoaste…. Ai timp sa meditezi… Ai timp sa te decizi…
Vino din viata asta sa asculti si sa faci voia Lui ca sa primeste rasplata de la El chiar din aceasta viata.
Daca vei lucrea pentru tine, cine te va plati?
Dar daca iei decizia sa lucrezi pentru El, El te va plati…
Prin mine El ti-a indicat deja directia desavarsirii, ti-a revelat deja daca ai fost atent, la ce munci, in ce misiuni te va trimite…
Nu te obliga nimeni, poti sa ramai la prejudecatile si dogmele si la bisericile tale, la sperantele tale.
El vrea ca tu sa te apropii prin intelegere, prin Iubire.
El iti face tot mai multa lumina in jur, dar te lasa liber…
Prietene, spune-mi de ce as obliga pe cineva sa vina la masa mea cu prajituri…?
Oare nu ar trebui sa ma si cert cu el ca mananca paine uscata sau expirata?
Daca el prefera whisky in loc de nectarul nemuririi, oare crezi ca ii va lua cineva paharul de la gura?
Cunoasterea, desavarsirea se obtin prin multa cautare, prin sacrificii.
Cum ar putea mortii sa descopere Viata?
Iisus a spus foarte clar ca jumatate din fecioare nu au untdelemn.
Da, da, te-am vazut nu ai deloc untdelemn, degeaba ai inteles dogmatica ortodoxa sau crestina, daca nu ai untdelemn vei fi trimis la plimbare in ultima clipa…
Dumnezeu nu se intalneste decat cu aceia care il iubesc foarte mult, cei cu inima goala, cei neascultatori, cei plini de orgoliu, sunt trimisi la piata…
Straduieste-te in continuare, iubeste-ti aproapele si apoi ma ai si pe mine, foloseste-te de mine, eu am acces direct la El si cand il intreb imi raspunde si cand il rog nu-mi intoarce spatele, El m-a trimis la tine sa iti fiu de folos…
Dar oamenii sunt orgoliosi, ei nu vor sa asculte de nimeni decat de ei si astfel vor primi rasplata de la ei…
Vino sa afli care este voia lui Dumnezeu pentru tine si afland-o sa o faci si astfel lucrand pentru El sa primesti rasplata de la El…
Eu sunt o mare ambasada care angajeaza lucratori pentru El. Care ii plateste si rasplateste pe cei care deja lucreaza pentru El si ii cheama la munci superioare, la promovare in functii superioare.
Si aici totul e foarte concret. Fa cum ti-am spus, desavarseste-te in directia pe care ti-am aratat-o altfel vei bate pasul pe loc si te vei trezi la sfarsitul vietii cu doar doi banuti in buzunar in locul comorii pe care eu ti-o vestesc.
Asa doreste El, Cel Etern, Tatal, prezent aici prin intermediul lui Iisus Hristos si al marilor Sai slujitori eterni.
Mediteaza, gandeste, tot ce spun e adevarat si lucrurile se vor intampla intocmai cum spun, chiar si pentru tine, chiar si pentru oricine altcineva.
Avanseaza, incearca sa intelegi in ce consta Evolutia, cum se poate obtine aceasta Evolutie…
Ti-am dat sfatul cel bun, fii liber acum, moartea pandeste la tot pasul totusi fii liber…
Unii il au deja pe Iisus dar nu cunosc voia Lui pentru ei, altii nu il au deloc si nici macar nu stiu in ce consta faptul de a-l avea.
Altora li se pare ca au inteles mesajul Bibliei si ca astfel s-au mantuit.
Copilarii, trebuie sa va maturizati spiritual…
Sa pricepeti in ce consta evolutia si desavarsirea si cum se pot obtine.
Cine are profetia in interior o gaseste oriunde se afla si o intalneste si in exterior...
"Humanity" Humanity Auf wiedersehen It's time to say goodbye The party's over As the laughter dies An angel cries
Humanity It's au revoir to your insanity You sold your soul to feed your vanity Your fantasies and lies
You're a drop in the rain Just a number not a name And you don't see it You don't believe it At the end of the day You're a needle in the hay You signed and sealed it And now you gotta deal with it Humanity Humanity Goodbye Goodbye
Be on your way Adios amigo there's a price to pay For all the egotistic games you played The world you made Is gone
You're a drop in the rain Just a number not a name And you don't see it You don't believe it At the end of the day You're a needle in the hay You signed and sealed it And now you gotta deal with it Humanity Humanity Goodbye Goodbye
Run and hide there's fire in the sky Stay inside The water's gonna rise and pull you under In your eyes I'm staring at the end of time Nothing can change us No one can save us from ourselves
You're a drop in the rain Just a number not a name And you don't see it You don't believe it At the end of the day You're a needle in the hay You signed and sealed it Now you gotta deal with it Humanity Humanity Humanity Goodbye Goodbye Goodbye Goodbye
foarte adevarat!!!
RăspundețiȘtergere