De la ghinda la stejar este un drum lung. Acest drum este o foarte reusita comparatie pentru evolutia spirituala, pentru devenirea spirituala.
Este chiar unul din sensurile vietii.
Oricat de sus am urca va exista mereu un mai sus, un mai sus pe care astazi nici macar nu ni-l putem imagina.
Creatura este leagata de Creator, precum o raza de soare de Soare.
Toata puterea razei vine din Soare.
In ea curge seva Soarelui si putem spune chiar ca ea este una cu Soarele.
Scopul razei de soare este sa aduca in ea insasi cat mai multa lumina din Soare.
Evident ca aceasta lumina straluceste in ea si in jurul ei, este daruita mai departe. Chiar daca raza devine un soare scopul ramane acelasi, sa aduca cat mai mult din puterea si lumina soarelui si sa o daruiasca mai departe, planetelor, lumilor.
Chiar daca acum nu mai lupta sa aduca lumina numai pentru ea ci pentru razele ei, scopul este acelasi.
Devenim, crestem in Dumnezeu daca pasim la unison cu El.
Daca pasim la unison cu El , El poarte sa straluceasca in noi , poate sa coboare in noi.
Este ca si intr-o relatie de iubire.
Daca fiinta iubite se straduieste pentru noi, este ascultatoare, ne face daruri, cadouri, face voia noastra, atunci iubirea pentru ea creste, se amplifica.
Cu fiecare sacrificiu pe care il face pentru noi, respectiv pentru Dumnezeu, iubirea se va amplifica.
Intre ofranda, sacrificiu, ascultare si binecuvantarea, gratia si iubirea lui Dumnezeu exista o legatura foarte stransa, ele sunt cele doua fete ale monedei.
Sacrificiul downloadeza gratia si Iubirea.
Mai ales daca sacrificiul este la unsion cu vointa lui Dumnezeu, adica este ascultare.
Acestea sunt niste energii primordiale, focul sacrificiului polarizeaza compasiunea gratiei.
De aceea cu fiecare efort spiritual ne apropiem un pic de Dumnezeu.
Invatam sa aducem ofrande.
Ofranda e totul, fie ca este exterioara sub forma ritualului, sub forma diferitelor liturghii, fie ca este interioara sub forma repetarii numelui lui Dumnezeu.
Repetarea numelui lui Dumnezeu este o ofranda interioara, mai eficienta decat ofranda exterioara, dar nu trebuie subestimat nici rolul ofrandei exterioare.
Cu fiecare rugaciune ghinda se transforma in lastar si apoi in stejar.
Drumul e lung...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu