Iata, Domnul Krishna ne spune ca aceia care consacra Infernului, demonilor, la demoni vor merge, aceia care consacra zeilor, la zei vor merge, iar aceia care imi consacra Mie, la Mine vor veni, spune Domnul.
Dumnezeu ne spune asta prin Krishna in Bhagavad Gita.
Sigur probabil va intrebati cine ar putea sa consacre Infernului.
Iata ca masonii consacra demonilor, asa cum se spune in Gita si se pare ca mereu au existat oameni pe pamant care sa invoce infernul.
Se spune chiar ca atentatele din 11 septembrie au fost un astfel de sacrificiu adus Infernului.
Iata ca exista si astfel de fiinte care sa consacre unor demoni, adica Infernului si care sa ajunga la sfarsitul acestei vieti acolo, ei fiind deja in acest infern inca din timpul vietii.
De aceea noi trebuie sa lucram exclusiv cu Cerul.
Daca aveti dorinte trebuie sa vi le indepliniti prin intermediul ingerilor sau prin intermediul lui Dumnezeu.
Se observa ca acestia care consacra demonilor au cam adus infernul in Romania in ultima luna...
Nu este nimic de facut decat sa lucram si noi la randul nostru cu Cerul, cu Iisus si cu ingerii si sa contrabalansam nebunia acestora.
Practic aproape toti acesti psd-isti si usl-isti au devenit vehicule ale infernului si portavoci ale acestui infern, atat prin starile lor interioare cat si prin ceea ce fac mai ales.
Cu fecare zi insa incep tot mai mult sa se inegreasca la fata pentru ca vad ca vor pierde si probabil vor cadea in Infernul pe care l-au adus peste tara.
Dupa cum am mai spus, sa nu ne miram ca multi din cei pe care ii vedem la tv astazi vor ajunge in Infern.
Ei lucreaza zi de zi cu eficienta la judecata lor.
De ce sa ne miram ca un partid condus de un liber-cugetator a ajuns unealta infernului si s-a umplut de masoni si de hoti de diferite marimi?
Iata nu sunt acestia slujitori cu acte in regula ai Fiarei?
Doamne mantuieste-ne de raul care se abate peste tara si salveaza-l pe Presedinte!
Iata ce ne spune Domnul prin marele domn Krishna, cata Lumina, sunt sigur ca il recunaosteti pe Cel etern vorbind prin krishna asa cum il recunosteti vorbind si prin Iisus.
Tot ce spune Dumnezeu este bun perfect, etern si datator de extaz. Cat de binecuvantati sunt cei care il recunosc pe El oriunde este prezent, cei care vad si cei care inteleg, acestia sunt lumina lumii!
Iata cata intelepciune, iata INVATATURA ETERNA!
25. Cei care slujesc zeilor merg la zei; cei care slujesc străbunilor merg la străbuni; la demoni merg cei care sacrifică demonilor; dar cei ce-mi sacrifică, la mine vin.
26. Dacă cu dragoste mi se da o frunză, o floare, un fruct, sau apă, eu mă bucur de aceste ofrande ale iubirii pioase ale celui smerit
27. Tot ceea ce faci, mănânci, sacrifici, dăruieşti sau înduri ca asceză, o fiu al lui Kunti, fă-le ca [ofrandă] pentru mine.
28. Astfel, te vei elibera de înlănţuirea faptelor şi de fructul lor, bun sau rău; cu fiinţa concentrată în yoga şi renunţări, eliberat, la mine vei veni.
29. Eu sunt la fel pentru toate fiinţele; pentru mine nu-i [nimeni] pe care să-l plac sau să-l urăsc; cei care mi se dăruiesc cu dragoste se află în mine, şi eu mă aflu în ei.
30.Chiar un om rău, de mi se dăruieşte cu o dragoste exclusivă, trebuie socotit ca om bun; hotăririle lui sunt drepte;
31. Curând devine virtuos, şi ajunge la pacea eternă; să ştii, fiu al lui Kunti, cel care mi se dăruieşte nu piere.
32.O fiu al lui Pritha, cei care îşi iau sprijin în mine, chiar de-ar fi [născuţi] dintr-o matcă a păcatului , de-ar fi femei, vaishya şi chiar shudra, aceştia ajung la condiţia supremă.
33.Cu atât mai mult, brahmanii merituoşi, Rishii de neam regesc ce mi se dăruiesc; deoarece ai dobândit aceasta lume trecătoare şi nefericită, dăruieşte-mi-te.
34.Fii cu gândul la mine, dăruit mie, sacrifică-mi şi cinsteşte-mă; la mine vei ajunge concentrându-te astfel, avându-mă pe mine drept ultim scop.
Bhagavad-gita IX

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu