13 august 2014

Sonete Pluvioase, de G. Topîrceanu

De-o săptămână ţine-ntruna ploaia, -
şi-mi pică-n pat, de sus, din bagdadie...
O noapte încă de-ar mai fi  ţie
Nu m-aş mira să-mi cază-n cap odaia!

Avea simptome vagi de nebunie
Peninsula Balcanică... şi d-aia,
De când s-aprinse-n Orient văpaia,
Pamântul face hidroterapie!

Sau poate că divinul Mizantrop
A hotărât al doilea potop?...
Oricum ar fi, eu nu mă tem de moarte.

Dar când o-ncepe altă veşnicie,
Fac cerere  mă permute-n Marte,
C-aici avem prea multă igrasie!
*
Sunt izolat ca Robinson Crusoe,
Nu vine nime-n uşa mea să bată,
şi dacă stau cu uşa încuiată
E ca nici eu de nime n-am nevoie.

Mai fericit ca legendarul Noe,
Din toată omenirea inundată,
În arca mea nu am decât o fată...
Deasupra lumii noi plutim în voie...

Degeaba vă-ndesaţi ca la pomană,
Reprezentanţi ai faunei terestre, -
Nu iau cu mine nici o lighioană!

Caci e destul o singură pereche:
Un trubadur şi-o fată fără zestre,
Ca  refacă toată lumea veche!

G. Topîrceanu ( 1886-1937 )

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu