Steinhardt inspirat

Este minunat ca Dumnezeu nu oboseste niciodata sa ne sustina si sa ne iubeasca.

Experimentez asta si personal, dar o vad si in exterior, iata, acesti oameni care s-au transformat in comori vii.

Iarasi mi se pare fascinant cum cartile ma asteapta in biblioteca ani de zile pt a le descoperi cu adevarat.

Un al doilea titlu al Jurnalului fericirii este „Testament literar".

Atat de mult a iubit acest om aceste confesiuni nepretioase incat a trebuit sa rescrie jurnalul atunci cand comunistii i l-au confiscat. In fine, manuscrisul, primul, l-a primit inapoi pana la urma la insistentele Uniunii Scriitorilor, dupa ce rescrisese aceasta minune de carte.

Abia acum descopar deplin aceasta carte care, asemenea autorului, este o comoara.

Steinhardt este aproape de a intruchipa crestinul ortodox ideal. Dar, pt ca nu cred ca exista asa ceva, iar idealul este sa ne unim cu Hristos si nu sa fim ortodocsi sau altceva, trebuie sa ne bucuram de un apogeu al dezvoltarii fiintei umane in conditiile secolului trecut din romania.

Mai mult nu se putea. Iata o floare mantuita care are bucuria mantuirii in suflet.

Este f inspirat pe alocuri, genial  chiar.

Uneori Dumnezeu Insusi vorbeste prin El.

Este un model prin noi toti.

Desigur ca nu trebuie neaparat sa aderam la vreo bsierica dar trebuie sa trezim in noi insine bucuria comuniunii cu hristos.

Si desigur sa urmam grupul sau biserica care ne asigura sau ne amplifica aceasta comuniune, daca e cazul.   

Iata un produs de varf al culturii nationale. Un motiv de mandrie. O dovada ca Dumnezeu nu ne-a parasit, ba dimpotriva ne face daruri tot mai mari.

Propria inspiratie este insotita de citate deosebite. Ce minune poate sa iasa cand un sfant este insotit de o vasta cultura!

Steinhardt ar trebui canonizat!

El face multe minuni in multe suflete...

1965

Cu Al.Pal.: Hristos a venit în primul rând ca să ne scandalizeze; să aducă foc şi răzbunare; să laude pe Maria care stă degeaba şi s-o certe pe Marta care nu-şi vede capul de atâta muncă; să se ferească de neîntinaţii farisei şi să caute dinadins tovărăşia hoţilor şi a târfelor; să nu piardă nici un prilej de a călca sfinţenia Sâmbetei; să ne scuture, zgâlţâie, ameţească, scoată din ţâtâni, din prejudecăţile cele mai onorabile şi ancestrale, din raţionamentele cele mai impecabile, din obiceiurile cele mai sancţionate de obşte, din adâncurile noastre cele mai stratificate; să ne ardă cu sabia înroşită în foc. Pentru că să ne poată trezi la ceva nou, la ceva cu totul nou, neaşteptat şi nebănuit: la libertate şi milă. Scoţându-ne de sub lege şi din păcat, nu la o biată moralistă de virtute ne cheamă, ci la deplina libertate, la condiţia de onoare. Şi totodată, cum zice Fericitul Augustin, răpindu-ne ingrijorări căreia îi cedase Marta, ne duce la Bucurie.(„Marta trebaluia, iar Maria benchetuia.”)

Jurnalul Fericirii