Cântec în doi, de Nichita Stănescu

Noi nu vrem sa fim geniali, noi vrem sa fim trimbulinzi intre nori,
de sus in jos lungiti, ori
scurtati prin oglinzi
Noi vrem sa ne stringem in brate toata ziua,
toata luna patrata, prin acel

aer cu picioare verzi, intimidindu-l o data.
Si inca o data,
si inca o data, noi nu vrem sa fim
geniali noi vrem sa fim trimbulinzi -tristi,
palizi si grei generali mari, lungi, ascutiti, decorati,
morti, dusi, rataciti, seculari si pe deasupra de toate,
uitati.
Noi nu vrem sa fim geniali, noi
vrem sa fim trimbulinzi, legati cu o tremurata culoare in fata,
la volan, de oglinzi, mereu
balansind spre-un adinc si el mereu in mutare,
gonind pe soseaua substantivelor din
declinare tn declinare
Noi nu vrem sa fim geniali,
noi vrem sa fim trimbulinzi, asemenea
generalilor mari, schimbind lumina ce-o aprinzi in alta,

in altul, in cu totul altcineva,
asemenea generalilor mari

lungi, inalti, decorati, portocalii, grei, goi,
ososi, suferinzi, noi nu vrem sa fim geniali,
noi vrem sa fim trimbulinzi.


 PS: Nu vrem sa fim geniali, ci inspirati de Dumnezeu. Daca Dumnezeu ne inspira putem parea geniali. Dar altadata Dumnezeu se poate retrage si putem parea chiar prosti in chestiuni umane.