Ingerul cazut si fostul popor ales - de la
Dumnezeu spre Iad
Iata, avem destinul atat al fostului popor
ales cat si al ingerului cazut. Cum ambii, din glorie si unire cu Dumnezeu au
ajuns la extrema opusa.
Dovezi eterne ca suntem cu totii perfect liberi
si Dumnezeu nu tine cu forta nici ingerii in Cer, nici sfintii pe Pamant,
aproape de El.
Ci fiecare se mentine aproape de
Dumnezeu, necontenit, prin actiunile si atitudinea din prezent.
Si fiecare se departeaza prin neascultare
si nesupunere. Prin incalcarea
Poruncilor lui Dumnezeu. Care sunt eterne si accesibile oricui chiar si omului
de pe Pamant.
Aceste doua caderi ne sunt mari lectii pt
ca putem vedea ce ajunge atat Ingerul cat si Omul daca se departeaza de Dumnezeu
si chiar se lupta cu Dumnezeu.
Dar exista un punct terminus atat al
luptei Satanei cu Dumnezeu cat si al fostului popor ales.
Si ne apropiem de acest punct terminus
atat pt unul cat si pt celalalt.
Chiar daca acest proces se desfasoara pe
mii de ani iata.
Se apropie finalul si pt unul si pt
celalalt.
Depinde de ei cum va fi acest final: unul
vesel daca se vor intoarce la Dumnezeu si vor reintra in ascultare de Dumnezeu.
Sau altul ce va corespunde atitudinii lor
si actiunilor fata de Dumnezeu si OM.
Fiecare este slefuitorul propriului sau
destin.
Evident Dumnezeu ne ajuta sa slefuim
adevarate giuvaeruri daca ii cerem ajutorul.
Asadar nu tine de gene ci de vointa
fiecaruia.
Fiecare poate deveni diavol sau inger
dupa cum doreste si actioneaza.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu