MIRCEA ELIADE, YOGA si Mistica Primaverii

         Mircea Eliade este al doilea meu maestru spiritual, prin el Dumnezeu m-a condus spre cel mai complex si mai bogat univers spiritual al planetei, univers ce se constitue in cauza si fundament a celor doua mari religii orientale, religii surori. Daca Iisus nu ar fi fost o atat de mare si de necrezut intrupare, crestinismul nu s-ar fi putut ridica deasupra celorlalte religii in nici un fel.            Aici am sa va dezvalui un mare adevar pe care si eu l-am aflat de curand. Marile nume ale culturii si spiritualitatii universale, sunt si devin mari direct proportional cu aspiratia lor spre Absolut si cunoastere. Exceptiile sunt numai momentane, locale. Nu raman in Istoria Spirituala decat cei alesi de Dumnezeu sa ramana. Astfel locul pe care il ocupa Mircea Eliade in ierarhia culturala si spirtuala romana este unul dintre cele mai inalte. Am mai spus, este visul, dorinta de cunoastere a Orientului pe care romanii au avut-o dinainte de Eminescu si care s-a materializat intr-un mod cu totul neasteptat, divin.              Primul lucru care vreau sa-l spun despre Yoga este acela ca este un system de tehnici si invataturi care sunt independente de orice religiie si compatibile in acelasi timp cu oricare religie. Cei care spun ca numai indienii ar trebui sa cunoasca si practice yoga, nu stiu ce spun. Am chiar o definitie personala a sistemului : l-am asemuit cu un fel de carte tehnica a omului. Si al treilea lucru si nu cel din urma, recomand yoga mai ales ateilor ca cea mai rapida si eficienta cale de a descoperi Adevarul.              Probabil stiti ca lucrarea de licenta- doctorat a lui Eliade are acest nume : Yoga.              Ceea ce mi s-a parut fascinant chiar de la inceput, este faptul ca Eliade nu numai ca a studiat textele fundamentale ale hinduismului: Yoga Sutra, Bhagavadgita, etc, dar a si practicat aceste tehnici, a stat jumatate de an in ashramul marelui yoghin Shivananda si a cunoscut si alti maestri locali indieni. A practicat cu success am putea spune, pentru ca se spune ca a avut parte de multe experiente paranormale, acele regresii temporale, des intalnite in scrierile sale se pare au fost experiente reale. Culmea povestirilor sale paranormale o constitue “Secretele doctorului Honigberger” povestire de numai 65 de pagini in care este relatata calatoria spre Shambala a unui mistic ce incepe sa practice tehnici de pranayama si meditatie si care contine chiar si fragmente profetice.               Intr-adevar, cel mai important text yoga poate fi considerat Yoga Sutra lui Patanjali, cea mai mare sinteza scrisa ce prezinta cele 8 etape ale sistemului Yoga care incepe cu regulile intererioare si exterioare (Yama si Niyama) si se incheie cu experienta cosmica : Samadhi.               Trebuie sa spun cateva cuvinte si depre singura scoala de yoga din Romania momentan, locul unde ati putea cunoaste si experimenta aceste tehnici minunate. Ei bine scoala romaneasca are mari probleme si este in acest moment asemenea unui vapor in naufragiu. Scapa de la moarte numai cine va descoperi ce inseamna "VOINTA DIVINA" si evident se va stradui sa o puna in aplicare(este vorba de a doua moarte in mod special , dar si de prima daca Intoarcerea lui Hristos inseamna mantuire in trup fizic pentru cei care si-au daruit viata Divinitatii). Dar am sa scriu intr-o alta postare despre aceasta si despre ce ar trebui sa faceti daca totusi mergeti acolo sau mai ales daca veti merge in urma aceste postari sau a oricarei sugestii venite din partea mea.

              Mai jos este un text de Mircea Eliade scris evident dupa exotica si extraordinara experienta: India. Va invit sa-l cititi, reflecta nivelul de intelegere spirituala al marelui savant si care daca ar fi avut mai mult spirit messianic sa zic, ar fi devenit si unul din marii maestri spirituali yoghini ai lumii. Dar Eliade a sacrificat sadhana spirituala in favoarea studiului si operei academice. Mesajul pe care Dumnezeu il transmite prin el romanilor si intregii lumi este inca nedescoperit in mare parte si evident ca mai sunt foarte multe lucruri de spus, dar atat deocamdata mai ales ca avem si textul care se cheama Mistica Primaverii, sunt sigur ca o sa va placa…: 

                 S-A SPUS DE MULTA VREME, ca omul exprima intotdeauna cele nevazute prin lucruri vazute. Astfel formulata, afirmatia aceasta este oarecum exagerata. Dar e adevarat ca cele mai tainice experiente ale sufletului omenesc sunt marturisite in termeni de viata concreta. Sa ne amintim, numai, ca experienta suprema a constiintei umane, experienta mistica, a fost intotdeauna exprimata prin cuvintele: “dragoste” si “ nunta”. Dragostea sufletului omenesc pentru Dumnezeu; logodna intre sufletul omului si sufletul divin. Calugaritele sunt numite, dupa cum se stie, miresele lui Christos.                  Era si firesc sa se intample astfel. Pentru ca cea mai inalta experienta a sufletului omenesc este dragostea. Numai in iubire omul se uita pe sine, isi uita naprasnicul sau egoism, renunta la limitele individualitatii sale pentru a se pierde in celalalt, pentru a se topi in sufletul celuilalt. Cea mai simpla si cea mai precisa definintie a dragostei este aceasta: renuntarea la sine pentru a te pierde in sufletul persoanei iubite. Experienta suprema a vietii religioase, mistica, se intemeiaza tocmai pe capacitatea omului de a iubi pe Dumnezeu. Sfantul este insul care s-a pierdut pe sine si traieste numai in Dumnezeu. Cu alte cuvinte omul care a izbutit sa renunte la toate instinctele sale egoiste, depasind conditia umana.                 Viata religioasa este, inainte de toate, traire conscreta a prezentei lui Dumnezeu in sufletul omenesc. De aceea orice experienta a acestei vieti religioase este exprimata in termini concreti. Asta dovedeste, dealtfel, cat de fireasca este setae omului de a cunoaste si iubi pe Dumnezeu. Dintre toate anotimpurile primavera a fost aleasa pentru a simboliza cele mai adanci taine ale Firei. Vara simbolizeaza rodnicia universala; toamna simbolizeaza trecerea de la viata la moarte, trista beatitudine finala; iarna simbolizeaza intoarcerea la mineral, somnul telluric. In sfarsit, primavera simbolizeaza miracolul vesnic al nasterii si al renasterii. Miracol care a ramas, pentru constiinta populara, misterul supreme al existentei.                Era firesc ca in mistica crestina, primavera sa fie un symbol central. In prohodul din Vinerea Patimilor, Mantuitorul e numit “ Primavara dulce Fiul meu cel dulce”… Mantuitorul transfigureaza intreaga Fire. Biruinta sa asupra mortii este chezasia nemuririi noastre. Iisus Christos coboara in Iad si invie din morti pentru a ne spala pe noi, oamenii, de pacatul stramosesc. Dar, in acelasi timp, Invierea aceasta a Mantuitorului confera un sens symbolic tuturor innoirilor si renasterilor care au loc in Cosmos. Pentru ca intreaga Creatie este o zidire a lui Dumnezeu si in chiar legea essentiala a acestei creatii poate fi ghicit sensul tainic pe care I l-a dat Facatorul cerului si al Pamantului. Astfel trebuie talcuita frecventa pomenire a Naturii si a Cosmosului intreg in textele crestine. Cerul si Pamantul sunt zidite de Dumnezeu, si cine stie sa vada cu ochii intelepciunii si cu sufletul sfinteniei, ghiceste pretutindeni in Natura vointa si prezenta Creatorului. Asa se explica de ce misticii crestini in general iau drept martori ai dramei pacatului si ai mantuirii podoabele Cerului si minunile Pamantului.               Dupa cum spuneam, primavara simbolizeaza eterna renastere a Firii, innoirea tututor lucrurilor. In buna doctrina crestina, simbolismul acesta cosmic nu are nimic suspect. Dumnezeu n-a luat niciodata nadejdea de a fi mantuit. Asa ne spun Scripturile, chiar dupa ce a cazut in ispita si mintea s-a intunecat de pacatul adamic – neamul omenesc a avut necontenit prezenta, desi nu intotdeauna inteleasa, Revelatia, Cuvantul lui Dumnezeu. Nu numai prin Moise si Profeti, ci chiar prin legea suprema a Firii: moartea si invierea Firii.                Intocmai dupa cum primavera simbolizeaza, pentru vegetatie, iesirea din moarte sau din somnul telluric, - tot asa ea simbolizeaza, pentru neamul omenesc, iesirea din ignoranta si pacat, nadejdea mantuirii, adica a intelegerii mesajului lui Christos. Primavara este un symbol al nadejdii. Daca sensul concret al acestei nadejdi se margineste la viata omului pe pamant – sensul simbolic este nadejdea in mantuire. Aceeasi reinnoire pe care o manifesta primavara in intreaga Natura, se intampla prin patimirea Mantuitorului si in sufletul omenesc. Intocmai ca si bobul de grau care a zacut sub pamant toata iarna si a pierit ca sa dea nastere firului de grau – tot asa neamul omenesc a zacut in pacatul adamic pana la venirea Mantuitorului, a zacut in ignoranta si intuneric. Dar acest om vechi a murit odata cu patimirea Mantuitorului, ca sa lase locul omului nou, crestinului adevarat, care traieste cu nadejdea manturii.                Trebuie sa spunem ca simbolismul crestin al primaverii nu are nimic de-a face cu paganismul. In timp ce sensul pagan al primaverii era reinnoirea Naturii, prin propria forta a Soarelui – sensul crestin este pur spiritual. Se refera la reinnoirea omului, la mantuirea sufletului. Evident, Natura nu este niciodata absenta din doctrina crestina. Dimpotriva, cum spuneam, Natura este innobilata, ea fiind creatia directa a lui Dumnezeu. Dar simbolismul crestin al anotimpurilor si al Naturii transfigureaza aceste anotimpuri si transfigureaza natura intreaga. Soarele nu mai este, ca pentru pagani, forta cosmica prin care fata pamantului se reinnoieste. Soarele este creatia lui Dumnezeu, si legea sa este facuta si voita de catre Dumnezeu. De aceea natura joaca un rol de frunte in scrierile religioase si mistice crestine, din toate timpurile. S-a ajuns ca crestinismul a ignorat si chiar a dispretuit natura. Asta e o afirmatie care a circulat mai ales in sec. XVII si XIX cand se vorbea foarte mult de crestinism si se criticau ideile crestine, fara ca cineva sa citeasca operele ganditorilor si teologilor crestini. Lucrurile stau tocmai contrariu. Paganismul, cu profundul sau pessimism, se refugia in natura ca intr-un somn. Gandirea greaca socotea omul ca o fiinta nefericita si Natura ca cel mai bun loc de a uita aceasta aceasta nefericire. Crestinismul, dimpotriva, este optimist; el da omului nadejdea manturii, a nemuririi si a fericirii supreme. Crestinismul impaca pe om cu sine si cu Natura. Mesajul Mantuitorului distruge conceptia pagana a destinului. O mul nu mai depinde de anumite intamplari cosmice, de anumite pozitii ale stelelor in clipa cand s-au nascut, de anumite influente ale planetelor. Omul depinde numai de Dumnezeu si de vointa sa de a fi mantuit. Asta inseamna ca Natura nu mai e considerate ca un dusman sau un refugiu. Natura e creatia lui Dumnezeu, locul pe care Dumnezeu l-a ales pentru suferinta si desavarsirea omului. Atatia sfinti crestini canta si iubesc Natura cum nici un poet pagan n-a facet-o. Reamintiti-va, intre altii, de sfantul Francisc, care se simtea nu un rob al soarelui, ci un frate, purces din acelasi Parinte Ceresc. Evident, nu e vorba aici de un optimism pueril. Crestinismul cunoaste si nu refuza tragicul. Dovada sta tocmai prezenta Patimirilo Mantuitorului. Dar, pentru crestini suferinta are un sens, are o justificare. Crestinismul fructifica suferinta. Nu mai fuge de ea, ci o considera necesara mantuirii.

              Nimeni n-a inteles mai bine legatura dintre simbolismul primaverii si simbolica Patimilor Mantuitorului, ca sufletul poporului. In legendele populare, mistica primaverii este mai curata si mai precisa decat in cartile carturarilor. Poporul, care traieste cuvantul Mantuitorului mai organic si mai profound ca noi, a inteles ca Iisus n-a suferit numai pentru mantuirea omului, ci pentru transfigurarea intregii naturi. Primavara este, pentru popor, fructificata de Mantutor, prin sfintele sale Patimi. Ascultati un fragment dintr-o legenda a Maicii Domnului, culeasa de folcloristul Marian din comuna Fundul Moldovei, Bucovina.

- Of, Maica mea preacurata   Maica din cer luminata;   Pan’a nu ma da   Si a nu ma lasa   Sa ma chinuiasca   Sa ma rastigneasca   Cainii   Paganii.   In fel si chip ca acesta,   Cine se nastea   Nu se boteza,   Care se lua   Nu se cununa,   Mama de prunc nu cata,   Nici pruncul de mama,   Vaca de vitel   Si oaia de miel!…   Si ma luai prin padure,    Dar nu aflai urma de secure,   Nici glas de pasere   Nici pas de om   Si ma luai   Pe langa ape   Si aflai   Apele neincepute   Ierburile nepascute.   Dar de cand m-am dat   De cand m-am lasat   Sa ma chinuiasca,   Sa ma rastigneasca   Cainii   Paganii   In fel si chip ca acesta,   Care se naste,    Se boteaza,   Care se ia se cununa,   Maica de prunc cata   Si pruncul de maica,   Vaca de vitel   Vitelul de vaca   Oaia de miel   Si mielul de oaie.   Si ma luai de padure   Si aflai   Urma de secure   Glas de pasere   Si pas de om.   Si ma luai pe ape   Si aflai apele incepute   Ierburile pascute…

  ….. Intreaga Fire incremenise inainte de Patimile Mantuitorului. Miraculoasa innoire a Primaverii nu se mai repeat. Ritmul intregului Cosmos se alterase. Indata dupa patimire, insa, Natura si Primavara isi regasesc ritmurile transfigurate de dragoste. Aceasta este, in inteles crestin, mistica primaverii.

textul a fost scris pe 19 aprilie 1938 si a aparut si in volumul de texte inedite TAINA INDIEI editie realizata de Mircea Handoca  cuprinzand conferintele  rostite de Eliade la Radio-Bucuresti intre 1932 si 1938 ; volumul contine si alte texte nu mai putin spirituale cum ar fi : Maica Domnului, Despre Rugaciune, Iisus in India... care nu cred ca exista pe net, eu pe acesta nu l-am gasit si l-am tastat litera cu litera... :)