21 ianuarie 2011

"Cel ce nu are, şi ce i se pare că are se va lua de la el."

Sunt unii care alearga dupa traffic si imagine pe unde pot bagandu-se in seama si incercand sa-si impuna propria imagine uneori chiar cu forta. In fapt nu propria imagine ci ceea isi doresc ei sa vada si sa creada ceilalti.

In aceasta alergare a lor au parte de o surpriza cu totul neasteptata. Au dat peste Iisus. Unii n-au nici o treaba cu El, altii cred in El, si unii si altii au de gand sa-si vada de ale lor, folosindu-se cel mult de imaginea Lui.

Domnul s-a uitat la ei si le-a transmis degraba sfaturile Sale pentru a putea intra in ordinea Lui cea divina deoarece Tatal l-a trimis aici sa se intoarca pentru a restaura ordinea si armonia divina, pentru a ridica Pamantul in lumina in care a fost si in care trebuie iarasi sa straluceasca.

Mesagerii au trimis mesajele, testele si incercarile au venit si ele.

Toti trebuie sa stiti ca nu o sa va ridice nimeni in cer doar pentru ca spuneti voi Doamne Doamne si Iisus e Domn.

Nu, acesta e numai inceputul si acest inceput trebuie continuat cu atitudinea potrivita fata de Dumnezeu, prin ascultarea fata de El si prin atitudinea corecta fata de aproape, prin iubirea si imbratisarea acestora.

Eu spun inca o data tuturor: abandona-ti planurile voastre de a fi ceva in aceasta lume, pentru ca El nu va vrea pe voi nici poeti, nici scriitori si nici pictori.

Iubirea pentru cultura este buna dar este evident faptul ca voi din orgoliu vreti sa fiti considerati pictori si poeti si scriitori. Sunteti atat de innebuniti de aceasta dorinta de a fi aceste lucruri in ochii celorlalti ca aceasta dorinta a devenit pentru voi un dumnezeu caruia ii inchinati totul.

Iar daca Dumnezeu are alergie la ceva atunci are la orgoliu. Dar Dumnezeu nu are alergie la nimic dar a constatat ca cea mai mare problema in Creatia Sa este acest orgoliu si aceasta problema a dus la multa suferinta printre creaturile si copii Sai.

Deci ascultati-ma, vreti sa fiti ceva pentru morti sau pentru cei vii si pentru Dumnezeul vostru?

Lasati-i pe cei morti sa scrie pentru cei morti si voi ridicati-va sa cunoasteti vointa celui Viu. Iata ca a fost mai demult acest test la care ati cazut cu totii in care voi n-ati indraznit sa mustrati un om care desfiinta biblia si pe Iisus doar pt ca va vorbea frumos si scria poezii...

Eu va indemn ca prieteni, pentru ca El mi-a aratat ce puteti si ce nu puteti voi. Eu va spun ca succesul vostru e la El. Si voi dintre toti tocmai pe El il ignorati si nu ii dati atentie.

El are puterea nu numai asupra vietii si mortii vostre dar si asupra celor mai mici amanunte.

Daca nu va veti purifica inimile inlocuind veninul cu umilinta si iubire si pocaindu-va in fata intregii lumi, aratand ca nu sunteti nimic si ca nu doriti sa fiti ceva , daca nu veti face asta va va indeparta de la El.

Sa nu credeti ca El va lasa prea mult ca prostia voastra sa sminteasca chiar si pe cei morti.

V-am avertizat sa cercetati pe Dumnezeul vostru care este Iubire si Iertare si sa va straduiti sa ramaneti in binecuvantarea Lui.

Dar El este si un judecator pentru cei care in mod repetat ii ignora avertismentele, ignorandu-I astfel vointa.

Inca o data intrebati-va: cat din ce faceti voi zi de zi este vointa Lui si faceti la indemnul Lui si cat e vointa voastra?

De raspunsul la aceasta intrebare depinde chiar mantuirea voastra.

Pentru ca exista anumite procente peste care veti fi salvati si sub care nu veti intra.

Cand Hristos a vorbit despre cei care au si vor mai primi si despre cei care neavand li se va lua si ceea ce au, la asta se referea si discursul sau continea si aceasta referire la existenta a trei planuri in imparatia lui Dumnezeu. In cel mai de sus urca cei care fac intru-totul vointa Lui, 100%, in al doilea cei care fac in proportie de macar 66% vointa Lui si in al treilea cei care macar in proportie de 33% indeplinesc vointa Lui.

Ce nu atinge acest procent de 33% la suta se ia si se arunca…

Aceasta este si explicatia de ce din toti crestinii se mantuiesc numai o anumita parte.

Deci mare atentie, macar o treime din tot ce faceti, ganditi si simtiti trebuie sa fie de la El si pentru El… Deci nu zeciuiala trebuie sa dati daca vreti mantuire si viata vesnica… O treime macar...

Dar noi trebuie sa dam totul, 100% sperand ca vom urca macar printre cei care sunt considerati cu acea treime care ii salveaza.

Si sa stiti ca se vede foarte bine chiar si de la mine cine lucreaza pentru El si cine pentru sine… Cu atat mai mult de la El.

Ceilalti sa stiti ca veti muri si daca il maniati pe Dumnezeu si va opuneti planurilor Sale veti avea parte de mania Lui chiar de aici si de acum.

Aveti grija ca de dragul poeziei sa nu-l respingeti pe Dumnezeu pentru ca le stie pe toate si daca iesiti din cuvantul si binecuvantarea Lui veti cadea in judecata, mai ales ca aveti mai multe avertsimente la activ deja...

Va spun de la El pocaiti-va chiar acum pentru ca sa nu aduca cel pe care il dispretuiti si asupra caruia ati pus anatema judecata asupra voastra. Deci daca unul ca el pe care il credeti rau va putea sa aduca judecata , cum va fi atunci Dumnezeu cel Mare?

La ce bun deci ca sunteti teologi daca aveti inima plina cu venin?

Doamne iarta-i si faca-se voia Ta in existentele lor. Eu nu am nimic impotriva niciunuia si astept sa se intoarca la Tine si sa te asculte pentru a-i putea imbratisa si pentru a-i considera frati mei cei mai buni. Inima mea e plina de binecuvantari chiar si pentru cei mai rai si mai indaratnici. N-am nici un merit in asta, asta este doar semnul prezentei Tale deoarece cu siguranta fara Tine as fi cu mult mai rau decat si cel mai rau de pe pamant.

Adu Doamne pacea si iubirea si umilinta si abandonul in fata Ta asa cum stii Tu mai bine si cum e mai bine pentru acestia.

Luaţi seama deci cum auziţi: Celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are, şi ce i se pare că are se va lua de la el. Luca 8, 18

3. Luaţi aminte la voi înşivă. De-ţi va greşi fratele tău, dojeneşte-l şi dacă se va pocăi, iartă-l.

4. Şi chiar dacă îţi va greşi de şapte ori într-o zi şi de şapte ori se va întoarce către tine, zicând: Mă căiesc, iartă-l. Luca 17

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu