19 iunie 2011

Zorii noii lumi

Iata am venit sa impart cu voi binecuvantarea, gratia si iubirea pe care le-am primit de la Domnul in aceasta dimineata.

Domnul spune ca toate dorintele voastre vor fi indeplinite direct proportional cu daruirea si iubirea voastra fata de El si in masura in care nu contravin vointei lui Dumnezeu.

Domnul mi-a daruit aceasta binecuvantare si energie a indeplinirii tuturor dorintelor mai vechi sau mai noi.

Domnul m-a intarit si mi-a amintit ca mai degraba ar pieri lumi si universuri decat El sa nu-si tina promisiunile sau sa-si incalce Cuvantul.

Domnul este aceasta gratie , acest balsam care intra in fiinta noastra si care ne mangaie si ne daruieste nectarul vietii vesnice.

La El toate sunt posibile.

Iata daruri nepretuite vin alaturi de gratia Lui.

Priveste tinerete fara batranete, fericire fara margini, frumusete coplesitoare.

Priveste Domnul a impodobit lumea cu ingerii Sai pe care I-a trimis sa se intrupeze, cu sfintii Sai pe care I-a trimis pe Pamant sa indeplineasca misiunea si Cuvantul Sau.

Oriunde am privi El straluceste in pace si beatitudine binecuvantand Creatia si creaturile.

Acum este timpul cand cei alesi cel putin trebuie sa redobandeasca legatura cu Dumnezeu.

Priveste scoala lui Dumnezeu unde tainele si secretele Creatiei sunt impartasite celor chemati chiar de El.

Vedeti minunea este atat de mare ca Dumnezeu nu numai ca ne-a daruit un mesia dar acest Mesia se si intoarce la noi cu biserica mare ce coboara din cer cu cetatea cea asteptata si profetita prin Ioan.

Domnul nu obliga pe nimeni la nimic, Domnul sugereaza si cheama la ascultare.

Dar aceasta ascultare este o suprema binecuvantare si o gratie nesfarsita.

Abandonarea propriei vointei pentru vointa Lui nu este un sacrificiu ci un mare privilegiu.

Este si sacrificiu uneori daca trebuie sa urcam pe cruce…

Domnul isi gaseste placere si multumire in copiii sai.

Priviti niciodata El nu a avut copii atat de intelepti si de plini de cunoastere asemenea ingerilor, ca acum.

De aceea bucuria Lui este foarte mare.

Ce El a promis aici se va indeplini si ca niciodata El va naste si va creste ingeri adevarati pe Pamant.

Ingeri care vor fi una cu El dar si cu Tatal.

Una cu marile puteri ale lui Dumnezeu si prin care aceste puteri ale lui Dumnezeu actioneaza.

Cu adevarat binceuvantarea lui este atat de mare!

Iata suntem imbracati in Iubirea Lui care se revarsa asemenea stropilor ce cad peste cei care se afla in apropierea unei cascade.

Suvoi nesfarsit de gratie si beatitudine…

Implinire si desavarsire, oameni si Dumnezeu in fuziune si comuniune si Iubire.

Vino Doamne si materializeaza cetatea cea sfanta care vine odata cu Tine.

Tot ce am spus a fost adevarat si sa nu credeti ca puteti intra acolo cu prejudecatile si lipsa de iubire…

Pot sa intre si cei fara cunaostere acolo dar numai daca sunt in cea mai pura iubire si abandon fata de Dumnezeu.

Va spun inca odata , cautati desavarsirea!

Eu sunt o mama buna care naste copii pentru Imparatia lui Dumnezeu. Toti ceilalti copii trebuie sa treaca pe la mine sau pe la cei ca mine din cer sau de Pamant ca sa poata sa intre in cetate si in Imparatie.

Si ce spun este adevarat trebuie sa luptati sa ajungeti sa fiti stalpi ai Impratiei si nu simpli vizitatori ai ei.

Desavarsirea a venit la noi si va ramane. Iata am murit de atatea ori ca sa ajungem aici….

Sa ne bucuram de darurile si binecuvantarle lui Dumnezeu si sa implinim voia si dorinta Lui.

Care este acea ca Pamantul sa devina un paradis deoarece Cel Etern a pasit pe El.

Pamantul va deveni un giuvaer nepretuit pe unul din degetele lui Dumnezeu.

Acum sa passim, abia acum incepe o calatorie fara de sfarsit, calatoria in eternitate alaturi de Dumnezeu.

Iar Domnul este plin de Gratie si de Iubire. Este un izvor al Gratiei si al Iubirii…

Veniti sa pasiti alaturi de El in Spirit, sa-I simtiti atingerea si binecuvantarea, sa fiti una cu El…

Iata copii Lui deja asimileaza si integreaza toate religiile si traditiile spirituale ale Pamantului.

Oare exista spirit luminat care sa isi traga lumina din alta parte decat din Dumnezeu?

Si daca Domnul vrea sa uneasca religiile cine se va opune Lui?

Mesia a venit in aceasta lume ca mesager pentru toate religiile si credintele.

Mesia este mesagerul lui Dumnezeu pentru toti.

Si Mesia le va uni si ii va uni in Iubire pe toti oamenii.

Meditati si intelegeti ca Mesia este mesager al lui Dumnezeu si chiar Dumnezeu pentru toate religiile si ca El vine din Cer cu religie noua dar si eterna, care a fost de la inceput si care va fi mereu si care se cheama Meditatie si unitate cu Dumnezeu Cel viu cu care El este Una.

Si Mesia se intoarce in mod neasteptat si in mod neplacut pentru toti cei care nu il cunosc direct.

Mesia este sfarsitul bisericilor deoarece din Cer coboara cetate noua care nu are temple si biserici.

Mesia este sfarsitul lumii pentru toti cei care nu stiu ca sunt musafiri in aceasta lume si ca nimic nu le apartine, deoarece Dumnezeu acorda gratia unui nou inceput in care lucrurile sa se desfasoare conform vointei Sale sfinte!

Nu mai fiti atat de preocupati cum veti trai voi viata si cu cine ci intrebati-va si preocupati-va unde are Dumnezeu nevoie de voi. Puneti-va la dispozitia lui!

Dumnezeu dispretuieste aceasta preocupare exclusiva fata de voi insiva si ignorarea aproape in totalitate a vointei si dorintelor Lui.

Meditati si intelegeti spre ce va calauzeste El, care este conjuctura spirituala a acestui moment, cum si prin cine si in ce contitii puteti ramane aproape de El si puteti sa va transformati viata intr-o rugaciune si meditatie contiunua cu El devenind astfel instrument si copil al Lui.

2 comentarii:

  1. Frumos şi adevărat spus: "În El, toate sunt posibile!" Aşa este, chiar şi lucrurile de neimaginat, pot fi posibile prin El.

    Şi, mare adevăr şi faptul că nu trebuie să fim foarte preocupaţi unde şi alături de cine vom trăi, dacă ştim că ne aflăm pe un drum care duce spre El. El va şti unde, şi pe cine să ne trimită...

    Foarte frumos text, şi plin de graţie! Să ai multă binecuvântare pentru tot ce ne dăruieşti!

    RăspundețiȘtergere
  2. Florina iata pentru fiecare cuvant pe care l-ai lasat aici Dumnezeu iti va darui prin Iisus 1000 in schimb.
    Asa spune El si aceasta este mesajul Lui pentru tine si este adevarat.
    Oricine pune umarul sa sustina voia Lui care este cunoasterea marilor revelatii va fi binecuvantat si pomenit in eternitate.
    Deoarece acela care il intuieste pe Dumnezeu si intentiile si voia Sa cu atat mai mult il va pretui cand il va cunoaste direct.
    Fie ca tu sa simti din plin magaierea si calauzirea Lui si sa beneficiezi de toata iubirea si gratia care vin inspre tine.

    RăspundețiȘtergere