Cum sa citim poezie

Nu exista om, bun sau rau, caruia sa nu ii placa o poezie sau macar cateva versuri.

Fiecare dintre noi, trecand prin scoala, a fost impresionat de melodia unor versuri.

Fie ca este Eminescu, fie ca este Cosbuc sau Nichita Stanescu fiecare a simtit nevoia la un momen dat sa retina sau sa isi aminteasca niste versuri.

Cand descoperim un manual vechi sau o carte de poezii in biblioteca tresarim la auzul melodiilor de altadata, cu atat mai mult cu cat sunt melodiile mai multor generatii. Si parintii nostrii si bunicii mai scoliti poate s-au bucurat de ele.  

Sufeletele noastre prind aripi si zboara peste campurile timpului gasind luminisurile si crangurile copilariei. 

Daca iti place o poezie anume degraba mergi la bibiloteca si cauta intreg volumul in care este inclusa acea poezie.

Citeste cu rabdare tot volumul si apoi citeste si volumul de dinainte si cel de dupa.

E bine sa ai un poet preferat caruia sa ii cunosti daca se poate toate poeziile si macar una sau doua sa le stii chiar pe de rost. 

Poeziile sunt daruri de la Dumnezeu. Ele iti lumineaza mintea si sufletul.

Poeziile sunt precum aripile ingerilor, iti aduc in suflet o parte din cer…

Dumnezeu iubeste foarte mult poeziile deoarece acestea izvorasc din suflet si sunt hrana pentru suflet.

Sufletul tau se hraneste cu versuri, cu melodii, cu imagini, sufletul tau este asemenea unui muzeu de arta.

Si e  bine sa lucrezi la mobilarea lui…

Azi mai aduci o exponata, maine alta…

Iata o colectie intreaga, iata bustul unui poet si casa in care a copilarit… 

Este bine , mai ales ca astazi tot mai multi tineri au acces la studii superioare, indifferent de profilul lor, sa te apropii si macar de un poet.

Desigur ca exista o ierarhie si literara si spirituala a marilor poeti si romani si universali.

Dumnezeu are grija de aceasta ierarhie deoarece poezia este o scoala a sufletului.

Asadar, nu conteaza ce varsta ai, citeste constant poezie, mergi la biblioteca si incepe studiul marilor poeti, pe rand, cu rabdare...

E vară, vară! As vrea la suflet sa va strâng, sa râd de fericit, sa plâng...

Vestitorii primăverii 

 

Dintr-alte țări, de soare pline,
Pe unde-ați fost și voi străine,
Veniți, dragi păsări, înapoi
Veniți cu bine!
De frunze și de cântec goi,
Plâng codrii cei lipsiți de voi.

În zarea cea de veci albastră
Nu v-a prins dragostea sihastră
De ceea ce-ați lăsat? Nu v-a fost dor
De țara voastră?
N-ați plâns văzând cum trece-n zbor
Spre miazănoapte nor de nor?

Voi ați cântat cu glas fierbinte
Naturii calde imnuri sfinte,
Ori doine dragi, când v-ați adus
De noi aminte!
Străinilor voi nu le-ați spus
Că doine ca a noastre nu-s?

Și-acum veniți cu drag în țară!
Voi revedeți câmpia iară,
Și cuiburile voastre-n crâng!
E vară, vară!
Aș vrea la suflet să vă strâng,
Să râd de fericit, să plâng!

Cu voi vin florile-n câmpie
Și nopțile cu poezie
Și vânturi line, calde ploi
Și veselie.
Voi toate le luați cu voi
Și iar le-aduceți înapoi!



George Cosbuc, Publicată în revista Lumea ilustrată, 1892, nr. 9