20 februarie 2009

Cine sunt eu? I

Cine sunt eu? Imi amintesc de prima mea stare de constiinta mai speciala. Era prin clasa a opta sau a noua, pe la 14 ani cred. Si imi contemplam trecutul, imi aminteam cum m-am indragostit eu prima data (prin clasa a sasea :)...) , bine a fost o stare, o traire strict individuala, niciodata marturisita dar suficient de intensa ca sa o consider prima indragostire, era o colega de clasa... Prima "prietena" daca ii pot spune asa, pe care am iubit-o ff mult la acea vreme a fost prin clasa a opta si la fel primul sarut care nu a fost cu ea... :) Complicat ! Deci stateam eu asa si meditam si deodata imi dau seama ca cel de atunci, cel din clasa a sasea, nu mai este, ca eu cel de acum sunt altul. Si cu inima plina de nostalgie, iubire si traire intensa eram zguduit de diparitia mea cea de atunci... Bine asta a fost prima parte, pentru ca in partea a doua constiinta mea s-a proiectat inspre viitor. Bine dar atunci unde o sa fiu eu cel de acum peste doi ani. Nu , nu trebuie sa dispar, am sa lupt, am sa ma constientizez zilnic, n-am sa ma lasa sa dispar. Si totusi, totusi daca voi "muri" si eu... ? Si incercam sa privesc in interiorul meu, incercam sa ma cuprind, unde sunt, cine sunt? Ma uitam in oglinda uneori, unde esti, unde te ascunzi, de unde rasari tu, din ce pamant interior? Cred ca a fost o stare de constiinta sustinuta de ingerul meu pazitor... Mai tarziu, la liceu dupa ce descoperisem pe Cioran si Eliade, dupa ce fusesem pe "Culmile disperarii" coborand de acolo spre a calatori in India alaturi de Eliade si spre a o intalni pe Maitreyi acolo..., citind uneori pe Cioran chiar in clasa pe sub banca... - ma plictiseau enorm acele comentarii dictate si cand trebuia sa le invat ma ingrozeau chiar , de aici si falsa mea impresie initiala ca n-as putea studia ceva uman - deci mai tarziu spun, am realizat ca singura facultate compatibila cat de cat cu aspiratiile mele ar fi filozofia... Dar pana sa termin eu liceul s-a deschis o alta usa aspiratiilor mele de cunoastere, care m-a indepartat de primul plan. Acum cand mai citesc fortat de imrejurari cate un filozof imi dau seama ca n-am pierdut mare lucru. Eram ca si tine infrigurat si preocupat in adolescenta mea de viitorul meu. Ce voi face eu? Priveam din perspectiva geniala si chiar spirituala oferita de Cioran si ma itrebam ce fac astia, ce fac cei din jurul meu? Nimic nu fac , alearga dintr-o parte in alta nefacand nimic. Uneori ii mai luam si la intrebari, bine esti batran ce ai facut tu in viata ta, spune-mi ce ai facut, ce ai descoperit? Am dobandit chiar o certitudine la un moment dat: ca nu trebuie sa fac ce faceau ei. Ca nu trebuie sa pierd timpul , ca trebuie sa caut , in speranta ca voi gasi. Ma rugam chiar, Doamne ajuta-ma sa nu devin ca ei, ajuta-ma sa nu ma trezesc la fel peste cateva zeci de ani. E drept ca in felul asta mi-am cam disperat parintii, si le cer din suflet iertare, dar trebuia sa fiu altfel si sa fac altceva oricare ar fi fost pretul. Pot sa-ti spun acum ca a meritat efortul. Nu pot sa-ti povestesc tot aici, cum am fugit de acasa :) pentru ca la un moment dat ai mei s-au decis ca trebuie sa-si impuna punctul de vedere... cum mergeam uneori (pe strada chiar) nestiind exact unde dar pe deplin incredintat ca El o sa aiba grija de mine. Si asa a si fost. Pana la urma m-am impacat si cu ai mei, am terminat chiar o facultate spre fericirea tuturor rudelor... si am inteles multe , o parte am sa le impart cu tine chiar aici. Pe curand

5 comentarii:

  1. Care din cele doua fete e Otilia? :) oricum dragut sa mi te inchipui un adolescent indragostit.. si inca esti indragostit.. sunt sigura... nu stiu daca si de o femeie.. insa e clar ca inima ta bate cu putere pt El. Iubeste-L ca merita! ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. de mult timp ma gandesc sas scriu despre asta.... insa vreau sa fie ceva mai difderit...


    daca miai pune sa raspund cine sunt eu... as raspunde cineva care se afla pe patul de moarte... asta dupa zicala "a murit inca din timpul morti"... de ce? tata este tot mai pornit sa prinda si sa ma arunce pe drumul pe care la gandit el... adica sami petrec zilele intro banca... cultura generala sa fie compusa din multa geografie istorie si limbi straine.... hobby? neah asta nu mai conteaza... ce vreau eu? pai nimic... nimic insemnand sa scriu cat mai bine(care ambi sunt mult prea indiferenti de asta, spera sa fie o faza si sa se termine odata) si psihologie(doar este o aberatie... doar ironiile sunt ca la ele acasa... dupa ce am spus ca nu vreau sa ajung consilier intro scoala... imi spune ceva de genul ca o sa consiliez caini, asta nar fi nimic... fata de altele) cautarea spirituala= satanism... ooo da? chiar asa este? upps nu miam dat seama...
    doar sunt incapabil de ceva bun... defapt niciodata nu sunt multumiti... defapt sunt prea ocupati pentru comunicare... ei se asculta in fiecare seara... iar cand vreau sa spun si eu ceva... intru ca fiind de vina...

    RăspundețiȘtergere
  3. Nici una, ea a aparut mai tarziu... pe la sfarsitul liceului :)
    Da probabil e normal ca in primul rand fiintele talentate si inzestrate sa si faca blog, dar tot ma mir ca sunteti atat de speciali si binecuvantati...
    Handesion pe ai batrani tre sa-i iei prin invaluire, cum fac astia cu microcipurile, azi un pic, maine un pic, pana te trezesti prizonier(sau liber in cazul tau). Daca le pui direct pe masa pretentiile tale, vor zice Nu !
    Oricum daca o sa ai note bune cred ca o sa te lase sa-ti vezi de treaba, iar cand o sa vina vremea facultatii, tu te pregatesti dinainte si dai la ce vrei tu.
    N-o sa mai zica nimic, or sa fie mandri, uite domne, profesor ajunge!-daca te duci la litere, ceea ce iti recomand daca vrei sa scrii...
    Nu le mai spune nimic o vreme, lasa-i sa te intrebe ei pe tine si la inceput spune-le ce vor sa auda, vor fi incantati... :)

    RăspundețiȘtergere
  4. note? nu sunt niciodata multumite de ele cu toate ca media este aproape 9 si este prima din clasa.... sa numi mai amintesc de faptul ca nau spus decat un bravo apoi au revenit le reprosurile pe nu stiu ce teme pentru care a aavut zeci de cuvinte.... ma rog...


    ai spus ca la vad sa pun Dumnezeu... pai gandestete putin.... ocaziile cine ni le ofera? nu Dumnezeu? nu el este cel care ne scoate in cale daruri, ocazi etc.... nu Dumnezeu este in toate?

    ma intereseaza cautarea spirituala... si miam ales alchimia(numi place termenul asta se refera numai la ce este fiuzic adica trasmutati, sai ziceam corect Traditie) pentru ca ea are la baza Biblia... credinta mea!!!


    Multumesc ca miai vizitata blogul!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Da, e interesant, Eliade are chiar o carte sau doua, "Alchimie babiloniana" e un titlu.
    Dupa cum am spus cred foarte tare in noile generatii si apoi adolescentii fiind elevati, puri si receptivi, vor prinde din zbor energia spirituala care se amplifica, cu fiecare zi.
    Cu putina rugaciune si studiu al cartilor spirituale se poate ajunge departe...

    RăspundețiȘtergere