20 februarie 2011

CEI DOI ORBI de T. Arghezi




Mergându-şi Domnul drumurile sfinte,
Doi orbi ieşiră Domnului nainte.
Legaţi de braţ şi spânzuraţi în bâte,
Păreau, iscaţi din depărtare,
O plăsmuire cu-arătări urâte,
Cu coarne, cu spinări şi opt picioare.

Născuţi în beznă ca-ntr-un mâl de apă,
Ei au rămas încătuşaţi de-o groapă
Şi s-au târât şi-au dibuit domol,
Ca mărăcinii fără de tulpină
Pe-o nentreruptă margine de gol,
Între lumină şi-ntre rădăcină.

-Mântuitorule! strigară cât putură,
Trimite orbilor căutătură.
Spintecă gloata cu Cuvântul,
Că ne strivesc bolnavii şi ne ceartă,
Şi porunceşte a cădea pământul
De pe lumina ochilor-ne moartă.

Iisus întinse mâna şi
S-a luminat lumea de zi.


Tudor Arghezi - Alte cuvinte potrivite 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu