Cand Dumnezeu ridica un inger, in primul rand il inconjoara cu cei la care a fost trimis in timpul viietii si cu multi altii din lumea respectiva ce au trait in jurul ingerului respectiv la o distanta chiar de cateva sute de ani. Deoarece acestia chiar daca au plecat din aceasta lume mai devreme sau vor pleca mai tarziu ei asteapta in planul astral al pamantului mesagerul respectiv.
Apoi pe acel inger, acelei comunitati, fiecare inger fiind o comunitate angelica in fapt ce se sprijina pe mai multe spirite alese, desi acea comunitate poate sa aiba un centru distinct ea este asemenea unei biserici ce desi are un singur altar care in fapt este ceea ce se cheama fiul al lui Dumnezeu poate sa aiba mai multi stalpi.
Deci apoi acelui inger ii daruieste si alte lumi de care sa se ingrijeasca, uneori sisteme solare sau chiar galaxii.
Domnul ridica ingeri noi care sa polarizeze noile suflete ce se nasc pe pamant. Cei vechi,sfintii mai vechi fie s-au ridicat prea sus fie pur si simplu nu mai ajung deloc la sufletele noilor fiinte ce populeaza pamantul, desi mai ajung inca si la ele suflete.
Asadar in orice comunitate angelica sunt mai multi ingeri principali inconjurati de multe alte spirite si suflete.
Domnul inca o data ne aminteste si ne arata cat de nepregatiti, de needucati spirituali in tainele apocalipsei sunt cei care ii asteapta sosirea.
Domnul inca o data ne aminteste si ne arata cat de nepregatiti, de needucati spirituali in tainele apocalipsei sunt cei care ii asteapta sosirea.
Cat de urat vor interactiona cu cei trimisi de El, cei mai multi.
Si iarasi ne aminteste ca nu a venit atat sa salveze de aceasta data cat mai ales sa judece.
De aceea si ingerii cu care se inconjoara sunt ingeri ai judecatii.
De aceea si metodele Sale sunt destul de dure. In fapt nu au fost nici pana acum prea blande si stim ca ni se cere chiar supremul sacrificiu ca sa urcam cat mai sus in cer.
Oare nu se aseamana aceasta generatie de credinciosi cu cea plimbata de Moise prin desert?
Dar ii va lasa sa moara sau ii va judeca inainte?
Iata aveti aici o exemplificare concreta unde trebuie sa ajungeti si spre ce va cheama El.
Nu puteti sa ocoliti ce vedeti pentru ca El Insusi v-a scos in cale acestea, El Insusi v-a pus in fata farfuriile si vinul in pahare…
Si va priveste de sus sa vada ce ganditi si cum reactionati…
Intentionat am fost aruncati in aceasta lume ca din intuneric sa intuim lumina si sa o gasim iarasi.
Se spune ca din cei trei mari apostoli, Pavel este trimis in continuare la grupurile cele mai incapatanate si mai grosiere, Petru la cele de mijloc si Ioan la cele mai rafinate, la sufletele mai sensibile.
Dar acum sufletul si inima crediciosilor este atat de invartosata ca nici Pavel nu mai face fata.
Atata de mult va place sa faceti ce vreti voi si sa pretindeti ca il slujiti pe Dumnezeu !
O, atat de mult v-ati astupat urechile fata de El ca are atat de multe sa va spuna, atat de mult s-au departat bisericile de El ca au ajuns de atatea ori in mana ingerului cazut…
Nu este timp prea mult, cine recunoaste lumina si se tine agatat de ea odata ce a gasit-o se va salva iar cine se tine agatat de intuneric va pieri.
Mare grija dupa cum am mai spus, ingerii coboara in planul astral corespunzator pamantului pentru sufletele celor care parasesc aceasta lume si foarte putine se ridica, chiar dintre credinciosi deoarece planula stral corespunzator pamantului este o copie aproape identica a planului fizic, cu biserici, cu femei si barbati, cu cupluri, casnicii si cu aceeasi viziune ingusta a sufletelor ce pleaca din aceasta lume.
Cativa printre noi sunt intr-adevar inspirati dar sunt departe de locul unde vrea Dumnezeu sa ii aduca.
Domnul ii inspira in predici si cuvinte dar sunt atat de departe totusi de El si atat de putin il inteleg.
Toti proiectati asupra Lui imaginea pe care v-o servesc bisericile. Ceea ce este bine pana intr-un anumit punct, numai ca bisericile sunt pe jumatate intunecate si ce faceti cu intunericul care se transfera si la voi, cu neadevarurile, cu prejudecatile si dogmele moarte?
Nu este solutie decat sa va invaluiti tot mai mult cu duhul Lui prin rugaciune si ascultare.
Numai ca in interiorul vostru este si multa strambatate ce nu poate fi indreptata decat din exterior, fie ascultand acum de cei prin care El se manifesta deplin sau cel putin superiror manifestarii prin voi, fie sa sperati ca veti avea aceasta sansa in lumea de dincolo dupa ce veti parasi trupul fizic.
Dar ce spun eu este o lumina si este de la El, este buzduganul pe care El il trimite in poarta intunericului vostru si care zguduie din temelii tot ce a construit cel rau pe langa dumnezeu.
Sa facem deci lumina in fiinta voastra , in intreaga lume!
Lumina se va face si totusi putini vor dobandi viata vesnica!
52. Vai de voi, invatatori ai Legii! Pentru ca voi ati pus mana pe cheia cunostintei: nici voi n-ati intrat, iar pe cei ce voiau sa intre i-ati impiedicat sa intre."
53. Dupa ce a iesit de acolo, carturarii si fariseii au inceput sa-L puna la stramtorare si sa-L faca sa vorbeasca despre multe lucruri;
54. I-au intins astfel laturi, ca sa prinda vreo vorba din gura Lui, pentru care sa-L poata invinui. Luca 11
52. Vai de voi, invatatori ai Legii! Pentru ca voi ati pus mana pe cheia cunostintei: nici voi n-ati intrat, iar pe cei ce voiau sa intre i-ati impiedicat sa intre."
53. Dupa ce a iesit de acolo, carturarii si fariseii au inceput sa-L puna la stramtorare si sa-L faca sa vorbeasca despre multe lucruri;
54. I-au intins astfel laturi, ca sa prinda vreo vorba din gura Lui, pentru care sa-L poata invinui. Luca 11
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu