Calatorind prin arsita si nisipul desertului cine poate aprecia mai mult o oaza decat un pelerin, decat un beduin?
Oaza spirituala este ridicata de Dumnezeu in mijlocul desertului exact pentru pelerinii spirituali.
Oaza este ridica intotdeauna de Dumnezeu, chiar daca prin cineva anume, chiar daca un conducator este desemnat.
Si o parte dintre voi ati fost invitati, chemati de Cel Etern sa ocupati diferite functii in aceasta oaza.
In fapt cei mai multi nici nu au observat prezenta Celui Etern.
Ba inca au cazut si in mustrarea si judecata Lui si tot nu vor sa admita ca El este prezent…
Unii din cei care au fost chemati sa lucreze in oaza, cartesc si vin cu diferite propuneri.
Unii spun, nu avem biserica in oaza, nu avem templu, cui ne spovedim si cine ne impartaseste, avem nevoie de un preot…
Chiar si noi cei care am fost chemati sa lucram in oaza primim lectii si Invatatura de la Cel etern.
Misiunea noastra este o lectie in sine si la fel fiecare misiune particulara.
Aceasta oaza nu are nici biserica si nici preot pentru ca asa a conceput-o Dumnezeu.
Ea este o ambasada a cetatii care coboara din Cer si o buna si minunata introducere asupra realitatilor acestei cetati.
Templu este Dumnezeu Cel Viu.
Liturghia este interioara, la fel si Impartasania.
Oaza este un dar in sine.
Lucratorii chemati si care se razvratesc vor fi inlocuiti cu cei care ratacesc prin desert si sunt calauziti de Spirit spre aceasta oaza, daca nu vor sa inteleaga si sa priceapa ce doreste Dumnezeu.
Vezi cum El I-a incercat si mustrat cu mustrari tot mai grele dar ei tot nu vor sa il asculte.
Oaza este un templu in sine asa cum cetatea ce coboara din cer este un templu in sine.
Oaza este un templu in sine asa cum cetatea ce coboara din cer este un templu in sine.
Cei care calatoresc prin desert nu sunt putini.
Unii merg la Mecca, altii la Ierusalim. O parte vor sa ajunga in Lhasa.
In oaza toti sunt intariti si primesc provizii pentru drum.
Slujitorii iluminati ai oazei cunosc foarte bine hartile desertului, traseele cele mai scurte…
Acesti slujitorii sunt pastratorii unor mari secrete.
Deaoarece toti calatorii sunt invitati sa participe la diferite conferinte si cursuri, o parte dintre acestia sunt invitati sa ramana mai multa vreme in oaza deoarece slujitorii stiu ca Dumnezeu vrea sa extinda si sa mareasca oaza si sa faca din ea un mare oras in mijlocul desertului…
O parte din slujitori, in special cei mai mari stiu ce urmeaza sa se intample cu fiecare pelerin, stiu pe care ii va inghiti desertul si care vor reusi sa-l treaca…
Ba chiar dupa unii dintre ei trimit in ascuns pe cineva ca sa nu ii lase sa moara in nisipuri si sa ii ajute pe drumul de intoarcere.
Da, da, slujitorii detin mari secrete.
Cati dintre ei stiu oare ca in subsolul oazei se afla trenuri speciale care fac legatura directa cu Meccca, Ierusalim sau Lhasa?
Oare nu este Domnul pe cat de bland cu copiii Lui pe atat de teribil in mania Lui cu cei care intentionat nu vor sa il asculte si din ambitie actioneaza impotriva vointei Lui?
Daca ai inceput sa bei pelin, si ti se serveste inca pelin, oare nu trebuie sa vezi ce se intampla?
Daca Dumnezeu vorbeste, indiferent prin cine, oare Cuvantul Lui nu se va implini si va fi uitat doar datorita bisericilor unora sau falsei lor piosenii?
Dumnezeu cunoaste vietile voastre toate si stie mai bine pe cine sa va trimita inainte si prin cine sa va calauzeasca si struneasca.
Totul este intre voi si El.
Nu este El atotputernic?
Deci daca voi suferiti , din ce cauza suferiti?
Nu pentru ca ati iesit din vointa lui Dumnezeu si pentru ca nu vreti sa il ascultati pe Dumnezeu?
Nimeni nu va face nici un rau, nimeni nu va urca pe nici o cruce si daca totusi Dumnezeu va serveste pelin la mai mult de trei mese trebuie sa vedeti unde I-ati incalcat vointa si cu ce il nemultumiti.
Am observat ca degeaba va binecuvantez eu din buze daca El nu va binecuvanteaza si daca binecuvantarea mea nu este o prelungire a binecuvantarii Lui.
Deci luptati sa obtineti binecuvantarea Lui, totul depinde de El si El este Cel care doreste sa va invete Ascultarea... El este cel care lupta sa va lumineze si sa va desavarseasca.
19. Iata ca Eu fac un lucru nou, el da muguri; nu-l vedeti voi oare? Croi-voi in desert o cale, in loc uscat izvoare de apa. Isaia 43
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu